ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.10.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 28.06.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2017
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

O parte a Zadarului vechi

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

După cum știți concedediul de anul acesta l-am petrecut la Zadar, în Croația. A venit rândul acestui minunat oraș să apară într-un articol pe AmFostAcolo, scris de mine. Am stat în Zadar 7 zile, am făcut plimbări atât în orașul vechi cât și în orașul nou.

Zadarul are așa multe obiective turistice încât mi-e greu să le cuprin într-un singur articol. M-am decis cu greu cum să fac împărțeala și am ajuns la concluzia de a scrie un articol despre obiectivele turistice din stânga și unul despre obiectivele turistice din dreapta a Kalerengăi. Strada Kalelarga este cea mai lată stradă din Orașul Vechi, o străduță despre care se crede că este mai veche decât orașul însuși și care leagă Piața Poporului de Forumul Roman.

Pe locul unde se află orașul vechi, romani au construit prima colonie, acum vreo 2000 de ani pe care au numit-o Julia Jader. Străzile orașului actual urmează și astăzi traseul străzilor perpenticulare între ele, caracteristice coloniilor romane. În secolul IX, sub conducerea episcopului Donat, orașul cunoaște o pueternică înflorire economică și culturală.

Din secolul XI până în seolul XIII Zadarul aparține de regatul Croat. În anul 1409 orașul trece sub conducerea venețienilor și râmăne sub venețieni până la sfârștul Republicii Venețiene din 1797. În secolul XIX după o scurtă dominație franceză, Zadarul este integrat în Imperiul Austro-Ungar. Între 1920-1945, Zadarul aparține Italiei, apoi după război, până în 1991, aparține Iugoslaviei, iar din 1991 aparține Croației. Cam asta este pe scurt istoria zbuciumată a orașului.

Povestea noastră de astăzi începe de la poarta Kopneva Vrata. Înainte de a trece de poartă dăm peste un mic port numit Fosa. Aici sunt acostate ambarcațiuni de mici dimensiuni. Unele dintre ele pregătite să ducă turiștii în largul mării, altele folosite de pescari pentru capturarea monștrilor marini. Trecem de Fosa și ajungem la poarta Kopneva. Poarta, a fost construită în anul 1543 și este operă a arhitectului italian Sanmicheli. Poarta este împodobită cu Leul Sfântu Marcu, emblema Veneției, dar și cu figura Sfântului Hrisagon, emblema orașului Zadar.

Am trecut poarta Kopneva și imediat am ajuns în Piața celor cinci Fântâni. Piața este situată între zidurile orașului și bastionul Grimaldi, are formă dreptungiulară, în piață sunt aliniate 5 fântâni construite de către venețieni pentru a ajuta orașul să reziste în fața atacurilor turcești. Ele erau legate la un bazin mare subteran. Fântânile nu mai sunt folosite astăzi, însă micuța piață este unul dintre locurile romantice din Zadar. În afara celor cinci fântâni în piață se mai află și Turnul Căpitanului – a fost construit în anul 1729 și marca unul dintre capetele orașului. Este singurul rămas din cele zece turnuri similare, construite de venețieni pentru a întări zidurile exterioare crenelate de apărare.

Din Piața celor Cinci Fântâni se ajunge într-unul din parcurile orașului și anume în parcul reginei Jelena Madijevke. Acesta este primul parc public din Croația, a fost fondat în anul 1829 pe înălțimile bastionului renascentist Grimaldi construit de venețieni în sec. XVI, dar inutil din punct de vedere militar. Parcul este plin de alei împădurite cu copaci bătrâni a căror umbră este binevenită în zilele fierbinți ale verii. Parcul este dotat și cu locuri de popas discrete. De pe zidurile vechiului bastion avem cea mai bună perspectivă asupra a două obiective: poarta principală de intrare în vechiul oraș, Kopneva Vrata și micul port Fosa.

Ieșim din parc și pornim spre alte obiective, imediat după Turnul Căpitanului ajungem la biserica Sveti Simun. Biserica este închinată sfântului Simion, patronul Zadarului. Biserica cuprinde părți vechi din edificii care s-au succedat pe acest loc: zidul din sud făcea parte dintr-o biserică paleocreștină construită în secolul V, zidul din nord păstrează un portal gotic. Clopotnița datează din secolul XVIII. Cel mai prețios obiect păstrat în biserică este racla cu rămășițele sfântului Simion, executată de cei mai buni giuvaeri din Zadar, la porunca reginei Elisabeta a Ungariei. Pe data de 8 octombrie, racla este scoasă din biserică într-o procesiune publică.

Pornim mai departe pe străzile pietruite ale vechiului Zadar și ajungem în Piața Poporului (Narodni Trg). Piața este unul dintre cele mai aglomerate locuri din Zadar, ziua turiști stau la mesele restaurantelor din piață, iar seara piața devine adevărată șcenă, unde artiști ambulați își etalează talentele în aplauzele sutelor de spectatori. Aici sunt mai multe obiective turistice depre care o să vă povestesc în articol viitor deoarece sunt pe partea dreată a Kalerengăi.

Megem mai departe și dăm de un alt loc cu mai multe obiective turistice Piața Zaleni. Primul obiectiv de aici este Forumul Roman – a fost construit până în secolul III, la origini forul măsura 90 de metri lungime și 45 de metri lățime, era închis cu un portic monumental, ai cărui pilastri susțineau o galerie. Pe latura vestică existau două coloane mari, astăzi a rămas doar una, numită Stâlpul Infamiei, cu inele mari de fier, de care erau legați hoții și adulterele în Evul Mediu. În partea nord-vest a forumului se află Catedralei Sfânta Anastasia (Katedrala sv. Stošije), construită în sec. XII pe amplasamentul unei bazilici neocreștine. Fațada datează din secolul XIII în stilul celei de la biserica Sf. Crisogonus. Alături se ridică turnul catedralei. După ce se urcă în turnul catedralei puteți admira panoramă întregului Zadar. Mai multe despre Catedrala Sfânta Anastasia am scris în acest articol.

Un alt obiectiv pe care l-am vizitat a fost un simbol al orașului Biserica Sfântul Donat. Biserica a fost construită în secolul IV, pe locul unui templu din antichitate. Interiorul bisericii este perfect circular și totul este zugrăvit în alb, conform modelului arhitecturii bizantine. Biserica a fost construită cu materiale rebut care proveneau de la clădiri romane. Interiorul este organizat pe două nivele cu cupola centrală și firidele semicirculare. Are o înălțime de 27 metri.

Pe latura de sud-est a forumului se află Muzeul de Arheologie și biserica Sfânta Maria. Muzeul de arheologie a fost construit în anul 1832. În muzeu sunt expuse peste 10000 de exponate datând din diferite perioade. Muzeul este oragnizat pe mai multe subunități, perioada preistorică, antică și medievală. Biserica Sfânta Maria, din păcate închisă în timpul vizitelor noastre. Este deschisă doar în timpul slujbelor. În interior se află un muzeu unde se află o expoziție denumită ”Aurul și argintul Zadarului”.

Ajungem și pe malul mării aici găsim două dintre obiectivele celebre ale Zadarului, Orga Mării și Salutul Soarelui. Seară de seară aceste obiective sunt pline de turiști, bucurându-se de ele. Încep cu Salutul Soarelui - este alcătuit din trei sute de plăci de sticlă multistrat, plasate pe același nivel cu malul pavat cu piatră, în formă de cerc cu diametrul de 22 de metri. Sub plăcile din sticlă există module solare foto-voltaice care ziua se încarcă de la soare, iar seara la atingere se luminează în diferite culori, cea ce face deliciul turiștilor dar mai ales al copiilor.

Orga Mării – instrumentul muzical care nu se oprește apropae nici odată. Orga este construită sub formă de trepte largi care coboară în apă. Treptele au o lungime de 70 de metri. Sub trepte se găsesc 37 tuburi de diferite lungimi și diametre și înclinări. În tuburi pătrunde aerul atmosferic, când apa vine și intră în tuburi aerul este scos afară pe niște orificii, iar acesta scoate niște sunete datorită presiunii. În funcție de tăria valurilor suntele sunt de diferită intensitate. Cum valurile nu sunt constante sunetele scoase de orgă diferă, nu seamănă unul cu altul. Aici seară de seară pe treptele orgăi se adună foarte mulți turiști pentru a admira cel mai frumos apus de soare din lume, care se înmibă cu sunetele orgii, oferind un adevărat spectacol.

Am asistat la un asemenea spectacol, pot spune că am văzut un asfințit foarte frumos. Când soarle a fost înghițit de apa mării toată lumea a început să aplaude ca la sfțrșitul unui spectacol.

Mă opresc aici cu prima parte a articolului, vă invit să vizitați Zadarul, este un oraș foarte frumos.

 

Vă rog următorul clip:

https://www.youtube.com/watch?v=TLINRbMcrjo

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de zlatna in 10.10.17 08:43:14
Validat / Publicat: 10.10.17 09:31:16
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CROAȚIA.

VIZUALIZĂRI: 5331 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zlatna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 apus de soare în Zadar
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 41150 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[10.10.17 09:33:13]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

zlatnaAUTOR REVIEW
[10.10.17 09:36:32]
»

@webmasterX: Multumesc

mishu
[10.10.17 09:39:37]
»

@zlatna: Si inca un Start vot! in aceasta dimineata si ce articol frumos am citit.

Iar acum articolul ca articolul, dar pozele sunt superbe, ai prins un soare de parca nu mai voiai sa-l lasi sa plece si din cate am vazut, ca tine mai erau multi.

Un oras minunat, o alegere deosebita asa ca mai asteptam povesti.

Felicitari, votat cu mare drag.

marius gaudi*
[10.10.17 13:43:36]
»

Am fost în Croaţia dar nu am ajuns la Zadar, auzisem de această orgă interesantă...

Când voi ajunge, articolul tău va fi de bază.

zlatnaAUTOR REVIEW
[10.10.17 15:45:55]
»

@mishu: Mulțumesc pentru vizită și vot.

Înainte de a pleca am vizionat diferite filmultețe despre Zadar și atunci am văzut ce a zis Hitchcook despre apusul din Zadar și am vrut neapărat să prindem un apus, acum pot spune că nu s-a înșelat.

Zadarul este un oraș minunat, pe care după ce începi să-l cunoști, cu greu te deslipești de el.

Toate cele bune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
zlatnaAUTOR REVIEW
[10.10.17 15:49:47]
»

@marius gaudi: Mulțumesc pentru vizită și vot.

Sper că îți va fii de folos articolul meu în viitoarea excurșie în Croația.

Zadarul este așezat cam la jumătatea coastei Dalmate și de aici poți pleca în diferite excursii în apopiere, noi am fost la Plitvice și pe toată coasta până la Split și am avut ce vedea.

Toate cele bune și multe concedii plăcute.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvio
[10.10.17 19:48:22]
»

@zlatna:

Zadar este orașul croat care mi-a plăcut cel mai mult și drept spun că dacă mai fac popas pe acolo încerc să mă cazez în același loc sau pe aproape, asta pentru orgă și salutul soarelui. Imi place să mă plimb pe străzile lui și ți-am urmărit traseul cu amintirile mele, am colindat încă o dată prin străzile acelea vechi.

Plimbări multe și frumoase!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
elviramvio, marius gaudi*, mishu, zlatna
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Zadar și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068294048309326 sec
    ecranul dvs: 1 x 1