Castele în Ţara Galilor şi o impunătoare catedrală în Anglia

TIPĂREȘTE

Ţara Galilor se mândreşte cu foarte multe castele întinse pe teritoriul ei. Doar pe coasta sudică, zona în care ne-am aflat şi noi, sunt 26 de asemenea construcţii, iar dintre ele am ales să vizităm Castelul Coch şi Castelul Caerphilly.

De fapt, cel de-al doilea este foarte cunoscut şi poziţionat nu departe de Cardiff, vreo 11 km iar dacă am constatat că pentru un ocol de încă vreo 6 km ajungem şi la Coch, ne-am zis că de ce să nu îl vizităm şi pe acesta.

Străbatem relativ uşor şi rapid distanţa de la hotel până în sat, lăsăm maşina într-o parcare în centrul localităţii şi urmăm indicatoarele care ne conduc cale de aproape 2 km pe o uliţa puţin în pantă spre intrarea pe domeniul care găzduieşte castelul şi unde aflăm că acesta este închis pentru lucrări de reparaţii.

Ne este totuşi permis să ne plimbăm pe proprietate, aşa că urcăm pe aleea încadrată de pomi şi flori şi pe care se plimbă şi vreo două veveriţe, spre fosta proprietate a celui de-al treilea marchiz Bute, unul dintre cei mai bogaţi oameni din istoria galeză.

Cu banii făcuţi în timpul revoluţiei industriale din exploatarea cărbunelui, acesta a ridicat actualul castel la 1870 pe fundaţia unuia construit în secolul al XIII-lea.

Construcţia nu este una foarte impozantă sau atractivă văzută din exterior, iar dacă îmi este permisă o părere, ea reprezintă tipicul galez al unui castel din piatră imaginat înainte de a ajunge în zonă.

Cu încăperi dispuse pe două niveluri în trei turnuri rotunde, cei care ajung după finalizarea lucrărilor actuale se pot plimba prin sala de banchete, prin camera de lucru a marchizului, prin dormitorul soţiei acestuia, pot urca în capela aflată în vârful unuia dintre turnuri în care se mai păstrează încă vitraliile originale pentru ca la final să coboare în temniţa foarte întunecată.

Cineaştii au ales castelul drept locaţie perfectă pentru 3 filme ale căror scene au fost filmate aici: Doctor Who, Merlin şi Tracy Beaker and The Worst Witch.

Revenim în centrul satului şi intrăm la o cafea în micuţa cafenea aflată în imediata apropiere a parcării, unde dăm peste o atmosferă foarte degajată, cu localnici care îşi sorb în tihnă băutura dătătoare de energie sau cu muncitori care intră pentru a servi micul dejun tipic zonal.

Mai străbatem vreo 8 km şi ajungem la unul dintre obiectivele turistice cele mai vizitate din Ţara Galilor, Castelul Caerphilly, aflat şi acesta o vreme în proprietatea magnatului Bute.

Reprezentativ numele acesta pentru istoria galeză. Acum nici pentru noi nu e străin de vreme ce în urma galei de box intitulată astfel au ajuns potentaţi ai vremii noastre prin puşcării sau, mai norocoşi – doamna blondă ministru -, prin Costa Rica unde a şi născut...

Parcarea auto este în centrul satului iar de aici până la castel nu ai cum te pierde întrucât sunt doar vreo 200 m iar imensa construcţie e vizibilă aproape perfect.

„Castelul înnegrit din baltă”, aşa cum mi-a venit mie să îi spun de când am coborât din maşină, atrage anual foarte mulţi turişti.

Considerat – după Windsor - al doilea cel mai mare castel din Marea Britanie, acesta a fost ridicat tot în secolul al XIII-lea în mijlocul unor lacuri artificiale şi este renumit pentru că a introdus apărarea concentrică a zidurilor sale.

Într-adevăr, privit de la o oarecare distanţă edificiul are darul de a te impresiona prin structura şi grosimea zidurilor sale, prin masivitate şi şanţurile de apă care-l înconjoară, toate cele enumerate oferindu-i atacatorului şanse infime – sau chiar nule – de a-l cuceri.

Tenta de impenetrabil persistă iniferent de zona din care îl priveşti, inclusiv din interior deşi unul din turnuri se află într-o stare de degradare iar părţi din el s-au prăbuşit.

Ai posibilitatea unui tur pedestru exterior pentru a privi din toate părţile impunătoarea realizare, însă trebuie să te mişti printre o sumedenie de urme lăsate de raţele care îşi fac traiul prin apele destul de clocite ce o înconjoară.

Pentru a-l vizita trebuie să plătiţi 8,90 lire şi să vă încadraţi în programul 9.30 – 17.00, ultima intrare admisă diind la ora 16.30. în lunile de plin sezon turistic, programul e prelungit cu o oră şi puteţi să îl găsiţi închis în anumite week-end-uri întrucât se mai organizează nunţi în sala mare.

Periodic se organizează lupte medievale, concerte de muzică veche galeză sau zile tipice galeze medievale cu posibilitatea de a participa şi a fi implicaţi şi turiştii la aceste manifestări. Totul pentru a oferi atractivitate unei vizite şi, în acelaşi timp, de a creşte rentabilitatea administrării complexului.

Luăm la pas şi sătuleţul – mi se pare atât de impropriu spus comparativ cu satele noastre!! , dar prefer să scriu astfel – apoi ne deplasăm cale de 36 mile până la Chepstow, localitate situată pe râul Wye, cel care desparte Anglia de Ţara Galilor, astfel încât acum eşti la galezi iar după ce treci podul ajungi în Gloucestershire, Anglia.

De pe podul menţionat ai o privelişte foarte frumoasă spre castelul din oraş ce pare cocoţat deasupra apei pe un mal înalt de câţiva metri, stând parcă să se prăbuşească la următoarele eroziuni ale solului.

Chepstow este un orăşel tradiţional galez, cu case albe din piatră înşirate pe străduţe înguste şi curate, cu o linişte arareori tulburată de câte o maşină ce îndrăzneşte a trece spre Anglia – majoritatea circulă pe autostrada din apropiere.

Într-una din aceste case albe – pe timpuri spital - situată pe Bridge Street este amenajat Chepstow Museum, menit a oferi celor interesaţi imagini şi informaţii desptre traiul de odinioară al localnicilor.

Intrarea este liberă iar de administrare şi turişti se ocupă nişte bătrânei voluntari simpatici şi volubili, gata oricând să prezinte detalii despre strămoşii lor.

Interesantă e compartimentarea unora dintre camere, astfel că o jumătate de zid cu rândurile de cărămidă la vedere oferă o imagine a unui salon de spital şi a unei săli de clasă în acelaşi spaţiu.

Sunt, de asemenea, prezentate tiparniţa cea mai veche a oraşului, diverse cupe şi plachete cucerite de localnici în competiţii sportive, sunt reamenajate frânturi din vechi străzi cu farmecul de odinioară iar pe holuri sunt expuse tablouri pictate de fii ai oraşului cu ceva talent în mânuirea pensulei.

Lăsăm în urmă Ţara Galilor şi trecem în Anglia, comitatul Gloucestershire, un comitat ceremonial după cum se făleşte. Acum, să vă zic drept, nici până în ziua de astăzi nu am aflat ce înseamnă adjectivul ataşat... Ce ştiu a vă spune e că în acest comitat au avut loc cele mai mari inundaţii din toată istoria Angliei, în 2007.

Şi unde putem ajunge pentru a avea parte de o atracţie turistică decât în Gloucester. Acolo unde se află atât de cunoscuta catedrală pe care Bogdan, un fost coleg de serviciu stabilit în Anglia, mi-o recomanda la fiecare discuţie avută cu el.

Şi, într-adevăr, la şirul de catedrale şi biserici prin care am fost şi la care ne-am căscat, aceasta va ocupa un loc în faţă.

E imensă, e albă cu o tentă bej iar în interior eşti tentat să vorbeşti doar în şoaptă dată fiind măreţia ei. Şi e gratuită intrarea. Şi s-au filmat scene din Harry Potter. Şi e splendidă!

Pe locul unei foste biserici ridicată în anul 679 a fost reconstruită o biserică din piatră în 1089, iar în anul 1541 aceasta a căpătat statutul de catedrală în care sunt adăpostite rămăşiţele pământeşti ale regelui Edward al II-lea, un conducător nepopular, ucis cu brutalitate de ai săi supuşi.

Construit de dinastia Tudorilor, în timpul lui Henric al VIII-lea, aşezământul de cult a reprezentat locaţia în care am ascultat cea mai frumoasă şi impresionantă muzică bisericească. Corurile de copii şi bărbaţi, acompaniaţi de orgă, imensele buchete de crini care degajau un miros foarte plăcut şi lumina soarelui transformată de vitralii în scânteieri calde şi multicolore au reprezentat clipe de adâncă trăire şi bucurie spirituală.

Muzica este inima vieţii acestei catedrale. Corul bisericii a luat fiinţă înainte de anul 1541 iar orga vibrează cu cele 3.500 de tuburi din anul 1666, tuburi a căror lungime totală depăşeşte 10 mile.

Există mai mulţi compozitori britanici care au compus muzică pentru orgă iar piesele lor au fost interpretate aici. Însă este unul, Vaughan Wiliams, care a compus o piesă specială pentru orga Catedralei Gloucester, Fantasia on a Theme by Thomas Tallis, ce a avut premiera aici în anul 1910.

Cei interesaţi pot urca şi în turn, luând la pas cele 269 scări în spirală care îîi conduc la o înălţime de 69 metri cu posibilitatea de a vedea oraşul iar pe timp senin şi împrejurimile până la o distanţă de 40 mile.

Următoarea şi, tootdată, ultima zi - de fapt jumătate de zi - a şederii noastre în regat o petrecem în Coventry.

Oraş industrial tipic britanic, plin de muncitori sosiţi cam de prin toată lumea, oferă priveliştea unui centru pestriţ, animat şi gălăgios.

Numai bine să poţi petrece în tihnă câteva clipe în Holy Trinity Church apoi, în spatele ei, să admiri rămăşiţele Catedralei St. Michael şi să dai o raită prin Muzeul Transporturilor în care intrarea este liberă.

Respectivul muzeu este amenajat în Coventry întrucât în zonă industria auto era foarte dezvoltată. Multe dintre exponate – peste 240 de autoturisme, peste 100 de motociclete şi peste 200 de biciclete – captează atenţia prin frumuseţe, ingeniozitate sau ciudăţenie.

Pasionat şi eu de mersul cu bicicleta, mi-a fost dat să văd aici o bicicletă cu 5 locuri şi 2 ghidoane în care, ce mai, poţi trage şi chiulul când ceilalţi patru dau vârtos la pedale.

Unul dintre primele modele auto produse de Rover – despre care nu ştiam până acum că produsese şi biciclete -, motocicletă Triumph produsă în 1929, Daimler-ul construit în 1935 folosit de familia regală britanică – regele George V şi regina Mary - de la jubileul de argint din 1953 şi până în 1953 (doar două asemenea modele produse) sunt de asemenea expuse.

Eşti condus în zona dedicată maşinilor de război pentru a ajunge şi la fraţii autoturismului nostru lăsat în aeroport, un Peugeot, construiţi în halele situate la marginea acestui oraş.

Mai sunt prezentate maşini de pompieri, caravane ba chiar şi autobuzul etajat care a transportat jucătorii locali prin oraş după câştigarea Cupei Angliei la fotbal în anul 1987.

Sute de machete de maşinuţe sunt răftuite cu grijă, prilej de aducere aminte a jocurilor din copilărie în care construiam drumuri şi garaje din nisip pentru asemenea miniautoturisme.

Treci apoi în departamentul lux, cu Jaguarul prezentat în multe versiuni construite, mândrie britanică, printre care şi monopostul de Formula 1 care l-a dus pe Eddie Irvine până pe locul 3 în Marele Premiu din Monaco 2001, cea mai bună performanţă a teamului englez.

Spre finalul turului ajungi în zona maşinilor extrem de rapide, a celor care depăşesc viteza sunetului, aşa cum e prezentată Thrust SSC.

Aş fi dorit să zăbovesc mai mult în spaţiul de expoziţie, însă trebuia să ne hrănim apoi să ne îndreptăm spre aeroportul din Birmingham. Călătoria o facem cu un tren foarte elegant şi extrem de punctual, aşa cum se zice că sunt englezii.

Cetăţeni ai unei ţări care a reprezentat pentru mine, aşa cum am am scris, o surpriză extrem de plăcută.

Nu m-am aşteptat ca Marea Britanie să îmi ofere atâtea motive de bucurie, de tihnă şi de plăcere de-a lungul a 12 zile petrecute pe plaiurile ei.

Nerecunoscută ca o destinaţie turistică, tratată cu răceală atunci când vine vorba de un concediu de multe cunoştinţe de-ale mele, Anglia surprinde prin peisaje de poveste, prin oameni extrem de amabili – cel puţin cei la care am fost noi găzduiţi -, prin locuri frumoase şi atractive.

Doar a reprezentat ceva de-a lungul istoriei. A fost un imperiu...

Iar ceva din aura acestuia ne-a însoţit până la decolarea avionului.

Mi-a părut rău că se încheiase concediul, dar părăsesc insula cu speranţa că voi reveni într-o bună zi.

---

VIZUALIZĂRI: 720 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI