GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Nu poți să fii oaspete în Virginia, fie și la un Holiday Inn de pe Interstatală, fără să faci pelerinajul la Monticello, acest templu al americanului de rând. Pentru că Monticello este mai mult decât numele unei plantații de sfârșit de veac 18. Este reședința Președintelui, a celui mai influent dintre Părinții Fondatori, a autorului Constituției americane, prin amendamentul cel mai sfânt, cel dintâi, care a permis nașterea unei națiuni... Este casa de suflet a celui care putea fi primul Președinte, dar care a ales să fie al treilea, dar Primul secretar de stat, sub eroul național, cel care avea să dea numele Capitalei, pentru că, de la înălțimea celor doi metri ai săi, domina politica externă, Thomas Jefferson, domnul.
Călătoria spre Monticello se face, din fața hotelului de pe Interstatală, dintr-un motiv oarecare, dar providențial, cu un School Bus. Da, cu unul dintre celebrele autobuze galbene, prea bine cunoscute de toți elevii nord-americani, dar și de noi, ceilalți, după vizionarea atâtor filme adolescentine. Este halucinant să urci pe ușa din față, care se deschide manual de către șoferul, un pensionar simpatic, pe care îl cheamă Bill sau Mike, invariabil și care îți povestește cum, o viață întreagă, a purtat elevi pe șoselele Virginiei, acest Stat de început american. Dar, atenție, nu pe cele din West Virginia, acel simulacru secesionist, atât de sărac, azi... Cine i-a pus să se alăture Uniunii, atunci, când Confederația își cânta al său Bonnie Blue Flag peste întreaga Virginie istorică? Iar drumul către Charlottesville, reședința celor doi mari președinți și prieteni, Jefferson și Monroe, pe scaunele school-bus-ului, într-un relief păduros, cu copaci ale căror nume, în limba română, îmi este necunoscut, dar care îmbogățeau universul vizual prin paleta verde-ocru-gălbuie (deși, mi se spusese, abia peste vreo două săptămâni, culorile aveau să devină ameţitoare pentru sensibilitatea spectrală a ochiului uman), este fascinant. Cum stăteam în față, chiar în dreapta șoferului, urmăream fascinat comportamentul acestuia. În primul rând, bordul mașinii, plin de butoane ale unor comenzi mecano-electrice, într-o epocă a electronicii science-fiction, pe care șoferul pensionar îl stăpânea cu ochii închiși, ca un maestru, chiar dacă manipularea aerului condiționat părea că cere un efort deosebit, asemănător celui depus de mateloții care, ridicând și coborând zeci de metri pătrați de velatură, au adus primii coloniști britanici în Jamestown, doar pentru ca frumoasa Pocahontas, cu un destin atât de tragic, să îl seducă pe bietul John Smith și, prin aceasta, să confere șansa existenței viitoarei Uniuni. Dar, chiar și așa, antic, school-bus-ul beneficia de luxul american, care a început, o dată cu mileniul al treilea, să bântuie și pe șoselele europene, cu șoferi, altădată conservatori în ale stăpânirii cailor putere, cutia automată de viteze și cruise-control-ul, care îl făceau pe Bill sau Mike doar să mențină roata volanului pe o traiectorie paralelă cu benzile desenate pe șosea.
Până la vila de la Monticello, calea ne-a purtat, inevitabil, prin Charlottesville, la celebra UVA sau University of Virginia, operă fundamentală a spiritului renascentist care a fost Jefferson. Căci, minte polivalentă, de la politică și filozofie la arhitectură și astronomie, a înțeles că măreția unei națiuni nu stă în șmecherie, ci în educație! Și cât de mândri sunt studenții admiși la UVA, azi, chiar dacă stau în camere din piatră, cu WC-ul și toate utilitățile în curtea din spate, doar pentru că acele camere din piatră au fost concepute de domnul Jefferson. Și, undeva, într-un colț, sigilată azi, camera unui student mediocru, care, până la urmă, a și renunțat la studii, Edgar Allan Poe... Pentru că, aici, la UVA, se află una dintre cele mai importante biblioteci universitare, cu documente originale ce își au obârșia în timpul Părinților Fondatori.
Drumul continuă, către Monticello, despre care aflăm că fiica Președintelui l-a vândut (ce ciudat, această moștenire de familie!), dar că, de-a lungul secolului al 19-lea, proprietarii, adevărați patrioți și nu latifundiari, au protejat domeniul și l-au transformat într-o Fundație, pe la 1920, urmând ca, spre finalul celui de-al douăzecilea veac, alături de UVA, să intre în patrimoniul UNESCO.
Iar acolo, la intrarea pe domeniu, luăm prânzul într-un local rupt din secolul 18, cu personalul îmbrăcat ca atare, cu tacâmuri și mâncăruri pe care și mister Jefferson le-a folosit, cu siguranță (bine, mâncărurile sunt de producție recentă: D).
Apoi, la debutul aventurii pe moșia Președintelui, după ce cumpărăm biletul care, contra a 27 de dolari, ne permite accesul pretutindeni, să urcăm treptele spre stația de autobuz. Nu înainte de a ne fotografia alături de statuia Președintelui și de a face o vizită la nelipsitul magazin de suveniruri, uriaș, ca toate de aici, ca să ne promitem că vom cumpăra, la întoarcere, facsimilul declarației de independență, sticla de vin autentic din Virginia și nelipsiții magneți care să ne ateste prezența aici (ce ridicol, dar de neevitat stereotip turistic). După care autobuzul ne poartă prin parc (și nu pot să nu mă gândesc la spațiul de meditație pe care îl avea la dispoziție Jefferson, pe vremea când nu numai turiștii, dar chiar Statele Unite nu existau), printre veverițe obraznice care îi taie calea fără să le pese de pericolul roților care se învârtesc, poate și pentru că șoferii nu le-au dat prilejul să se teamă.
Înainte de a te așeza la coada de la intrarea în vila construită în stil neoclasic, după indicațiile viitorului Președinte, ai ocazia să te plimbi prin inima a ceea ce, inițial, a fost o plantație de tutun ridicată de părintele Președintelui. Și te plimbi pe lângă iazul artificial, unde erau crescuți peștii ce aveau să ajungă pe masa stăpânului, faci o vizită în beciurile unde iei cunoștință cu o întreagă lume de meșteșugari ce își aveau sălașul acolo, de la lăcătuși și prelucrători în piele, la croitori și, nu în ultimul rând, la keeper-ii cheilor de la butoaiele cu vin.
De jur împrejurul vilei vei vedea rămășițele locuințelor sclavilor de culoare, care au dat forța de muncă acestei proprietăți. Aici devine interesant, cum unul dintre Părinții națiunii, Jefferson, întrebat cum se împacă sclavia cu concepțiile sale înaintate despre egalitatea oamenilor prin naștere, acesta a dat un răspuns pe care, prin diplomația sa, mulți demnitari din actuala Uniune Europeană ar trebui să îl ia ca lecție: ”Persoanele de culoare trebuie să fie libere, dar persoanele de culoare sunt ca niște copii. Cum să lași niște copii fără supraveghere? ” Se pare, chiar, că Președintele a avut o țiitoare de culoare (oricât de reprobabil pare acest aspect azi, în epocă era admis) și există, azi, pretendenți la arborele său genealogic.
Intrarea în vilă se face ordonat, cu grupul strâns în jurul ghidului, care vorbește cu drag despre mister Jefferson, ca și cum acela ne-ar fi așteptat înăuntru, ca o gazdă primitoare. De altfel, cu mândrie, ghidul ne spune că așa se recunosc rezidenții din Virginia de pretutindeni, prin formula unică de adresare, ca pentru un om încă în viață. Fotografiatul este interzis în interior, așa încât am încercat să rețin cât mai multe detalii. Holul de la intrare este mare și tapetat, pe pereți, cu hărți, piei de animale și totemuri amerindiene, cadouri de la prietenii săi locali. Turul în sine este ușor, deoarece vila este construită în stilul palatelor europene, circular, pe sistem ”semicomandat”, adică se trece dintr-o cameră într-alta. Așadar ne sunt prezentate, pe rând, camera de zi, living-ul, cum se spune azi, biroul de lucru, sala de mese, dormitorul, biblioteca, apoi camera special construită, cu un pat minuscul, încastrat în perete, pentru prietenul său, viitorul al patrulea președinte, James Madison, a cărui statuie, miniaturală, dar la scară, îți prezintă un om pe jumătate din înălțimea lui Jefferson. Pretutindeni sunt expuse capodopere ale minții Președintelui, din care reții poligraful, aparatul mecanic construit de acesta și care permite, prin penițele rigid legate, scrierea simultană a unei scrisori în două exemplare, dar și astrolabul și ceasul care arăta ora pe mai multe meridiane (cele ale Londrei și Parisului fiind evidente).
Întoarcerea, către complexul construit în jurul parcării și al casei de bilete, se poate face fie cu autobuzul, fie pe jos, dar merită efortul mersului per pedes, mai ales că e vorba doar de coborâre, pentru că ai ocazia să vezi un parc natural, adevărată oază atemporală, plin de veverițele obraznice, pe poteci pe care, cu siguranță, a pășit domnul Jefferson, în filozofările sale despre o nouă orânduire socială, alături de James Madison și cine mai știe de câți alții...
Trimis de makuy* in 17.06.13 08:50:11
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AMERICA DE NORD.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (makuy*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2016 Două zile pe Coasta de Est — scris în 02.07.16 de makuy* din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2013 O zi la Ocean, la Virginia Beach — scris în 26.10.13 de makuy* din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2012 O vizită la Jamestown sau locul de unde se scrie istoria — scris în 24.06.13 de makuy* din BUCURESTI - RECOMANDĂ