GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Tinutul “sarii de mare”, al stridiilor si al vinului (I)
Ati auzit vreodata de “huitres”, ce nu sunt altceva decat banalele noastre stridii, verisoare de gradul unu cu midiile, carora francezii le zic “moules”? Ele sunt niste moluste marine ce traiesc in colonii, sunt comestibile, sunt ascunse intr-o cochilie de calcar din care-si scot in afara doar cate un piciorus cu care se fixeaza zdravan de stanci, busteni, poduri de lemn sau de tarusi infipti in pamant de mana omului, fara a folosi nici macar o picatura de aracet sau super-glu. Ele traiesc indeosebi in zona de balans a mereelor, lasandu-se scaldate de jocul fluxului si al refluxului. Marea, precum si uscatul, a fost creata de Dumnezeu ca sa hraneasca oamenii, asta e credinta tuturor pescarilor “ostericoli” (crescatori de stridii) din Vendeea, departament ce face parte din “Tara Loarei” (Pays de la Loire).
Dupa explorarea coastei normande si a celei bretone, e timpul ca, avandu-l ca ghid pe Vasco da Gama, cel ce-a reusit sa faca ocolul unui continent intreg, sa facem si noi macar drumul “pe jumatate” adica un semi-ocol litoral al Frantei. A venit asadar randul plajelor coastei vandeene, cu o oprire de “realimentare” in fortareata “La Rochelle”. , iar de-acolo, mai departe, “cu toate panzele sus”, spre Bordeaux! .
A cultiva stridii sau midii e o arta. Puietii, dupa ce in prealabil au fost dusi in mare in niste recipiente de ceramica sau ardezie, pentru inmultire, dupa 8-9 luni, devin “adolescenti”, si se aduc pe uscat si se depun in bazine, numite “parcuri de stridii” ce se gasesc de-a lungul unor canale, cuminti aliniate unul langa celalalt. Vazute din avion, ele seamana cu un imens camp pe care un copil silitor a desenat o multime de “sotroane” invecinate si fara de sfarsit.
Pana la maturarea scoicilor, mai e insa ceva vreme si satenii tremura, ca nu cumva vreun virus rebel, sau un nou vas ce-are de gand sa esueze precum Erika, o sa le distruga culturile in cateva zile. Sau poate ca vreo hula insotita de o furtuna violenta le va raci si tulbura apele. Oricare dintre aceste variante le-ar reduce eforturile de pana acum, la zero... Prin bazinele cu stridii “adolescente” se circula doar cu barci usoare si cu fundul plat, pentru ca nu cumva sa le provoace acestora rani sau sa le tulbure fragilul lor ecosistem. Apoi, cand momentul “recoltei” a sosit, angrosistii, ce achizitioneaza aceste mult ravnite “fructe de mare”, ce fac vinul de Bordeaux sau Saint-Emilion si mai grozav, incep sa apara... Negocierile incep, ele dureaza de la cateva ore, pana la cateva zile. In final, intermediarul ia marfa si-o duce la marile restaurante pentru ca “gastro-turistii” de pretutindeni sa fie multumiti si sa se laude acasa in fata tuturor prietenilor, cu ce "ciudatenii" au mancat ei prin Franta. Caci, da! In Franta, pe langa turismul cultural, cel de afaceri, cel de shopping, exista si un turism gastronomic. Cochiliile “moules”sau “huitres” sunt doar o particica din fructele de mare consumate pe-aici. A nu se uita mustaciosii homari, crevetii, caracatitele, langustele, langustinele, crabii sau savuroasele cochilii Saint–Jacques.
Culturile de stridii si midii au deja muzeele lor in 4 localitati de pe litoral iar francezii ce viziteaza parcurile “ostericole” din zona, le acorda acestor scoici acelasi respect ca si unor monumente celebre. E si gurmanderia o arta!
Cele mai multe gradini de stridii se gasesc in Charrentes, in zona “Marennes” si “La Cayenne”, in fata insulei Oleron, unde 4 mii de hectare de dreptunghiri si patrate de culturi acvatice, le continua pe cele clasice de cereale de pe continent... Dar nici aici, in Vendeea, ele nu lipsesc.
Intre fortareata “La Rochelle”, oras in care aproape toate acoperisurile caselor au culoarea oranj, de parca pe-aici ar ploua nu cu apa ci cu suc de portocale si statiunea termala “Sables d’Olonnes”, (numita mai pe scurt de vandeeni “Les Sables”), adica intre cele doua puncte “forte” de atractie turistica a zonei, se afla niste oameni simpli dar harnici, numiti si “gardinarii marii”, precum foarte plastic i-a denumit Victor Hugo.
Oceanul e sarat, stie toata lumea, iar din martie si pana-n octombrie acesti locuitori ai coastelor maritime isi amenajeaza cateva zeci de bazine in care sarea marii “cade in capcana”. Sistemul e simpliu, la flux, bazinele, prevazute cu niste borduri mai inalte decat nivelul mediu al marii, se umple cu apa sarata iar la reflux, bazinele raman pline cu apa prizoniera. In cateva zile caldura soarelui evapora intreaga apa iar sarea ramane pe fundul bazinetelor. In acest moment, lopetile si roabele, mai ales ale meghrebienilor (populatii emigrate din Maroc, Tunis, Algeria) incep sa intre in functiune. “Sarea de mare” e complexa, mai valoroasa decat sarea gema, de salina. De ce? Pentru ca omul provine din apa marii si aceasta sare contine, pe langa mult iod si multe alte saruri minerale si microelemente, foarte necesare organismului uman. Cea mai vestita sare din zona, ambalata in “enspe” mii de feluri, e sarea de Guerande.
Meseria de “gradinar al marii” nu e usoara, sarea trebuie incarcata cu lopata in roabe, roaba trebuie dusa pe senalul ingust dintre bazinete la remorca unui tractoras, care la randul lui o transporta acolo unde ea va fi ambalata. Aceasta meserie grea pierde insa teren in ochii tinerilor de azi, care nu mai au chef sa stea intreaga zi cu “soarele-n cap” si sa-si petreaca concediul in decembrie sau ianuarie. Deasemenea, ofensiva sarii geme imbunatatite, sarea pe care o avem si noi pe masa, nu e de neglijat. Multe bazinete pentru obtinerea sarii se transforma incet-incet in bazinete pentru obtinerea culturilor de stridii.
O alta metoda de a cultiva fructele de mare, de data aceasta midiile, este metoda cultivarii “pe tarusi” infipti in nisipul moale de pe fundul marii, in apropierea tarmului. Sunt multe astfel de “paduri de tarusi”, paduri rectilinii, parca trasate cu echerul si adeseori inghesuite de parca unele ar vrea sa le-alunge pe celelalte. Suprafetele de apa, pentru cultura, se concesioneaza. In departamentele Vandee si Charente sunt 2500 de “parcuri de tarusi” de concesionat, ce asigura 40. 000 de tone de midii... 25. 000 de angajati din aceste doua departamente, asigura jumatate din productia de midii a Frantei. ”
La Fontenay- le-Comte, (oras situat fata de “Sables” la doar 80 de km si fata de “La Rochelle”, la 50 de km), oras infratit cu localitatea Diosig din judetul Bihor, sunt gazduit de Joel si Pierette Masse, care ma plimba timp de doua zile prin intreaga Vandee, si-mi expun un intreg manual de istorie al zonei din care nu mai retin decat ca “daca pe-aici nu exista inalta tradare”, acum Fontenay-ul era mai ceva decat Parisul. Joel ma face sa vizitez o moara cu ciocarlii, o mlastina numita “Venetia verde”, un turn construit intr-o zi, si-mi prezinta, “pe dinafara” doar, “Puy du Fou”, caci intrarea era 30 euro, al doilea parc de distractii din Franta, dupa Euro-Disney.
Dar despre toate acestea, plus cate ceva despre fortareata “La Rochelle” si celebra “Duna a lui Pilat” din Bordeaux, intr-un review viitor …
Dorgo
Trimis de dorgo in 17.08.10 21:15:54
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA. A mai fost în/la: Normandia,Bretania,Paris,Gironde, Provence
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dorgo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
interesant. Nu pot tine pasul cu povestirile tale din pacate. Cat despre "banalele" stridii... hmmm.. delicioase... astept continuarea
@ molko
Stridiile mie nu prea-mi plac, au gust de peste, daca le amesteci intr-o tocanita de cartofi si le consumi cu vin rosu, sunt insa suportabile, dar cele descrise de mine sunt departe si mai pot astepta pana saptamana viitoare, acum voi prezenta ceva din week-endul trecut, caci iata, vara inca mai e pe meleagurile noastre si mai e timp de mers la plaje si la baie
@ mersi webmasterului pentru melodie!
Atlanticul e uneori blajin ca un mosneag intelept, alteori insa e artagos ca o babuta ramasa singura pe lume
Sa nu fiu gresit inteles, pestele e bun, mai ales cel de apa curgatoare si oceanic, dar stridiile mie-mi par ca au gustul unui crap gras de pe fundul unei balti in care a lenevit toata viata lui. Pt mine stridiile sunt cam gretoase si cer urgent lamaie sau vin, asa cum bine zici.
La noi in tara e folosita larg carnea de peste, de pui sau de porc. Cand am insa de ales, pentru mine cel mai bun "peste" este "puiul" iar cel mai bun "pui" este "porcul"
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2008 Tinutul "sarii de mare" al stridiilor si al vinului (III) — scris în 25.08.10 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ
- Mar.2007 Tinutul “sarii de mare”, al stridiilor si al vinului (II) — scris în 22.08.10 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ