ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.07.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2016
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 6 ani

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

În vizită la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului (comuna Dorna Arini)

TIPĂREȘTE

În urmă cu doar câteva zile am ajuns la Vatra Dornei; nu am rămas peste noapte, ci am făcut un popas de vreo patru ore în acest frumos oraș de pe meleagurile sucevene. Ne-am plimbat puțin prin zona centrală a orașului, am servit câte o prăjitură la o terasă din apropiere și am mers apoi să vizităm un obiectiv interesant, despre care am aflat dintr-un reportaj pe care l-am văzut la TV în urmă cu aproximativ două luni. Este vorba despre un lăcaș de cult construit destul de recent – Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului.

Ca localizare mai precisă, acest lăcaș de cult nu se află chiar în oraș, ci în apropierea acestuia, mai precis în satul Gheorghițeni, pe raza comunei Dorna Arini. Pentru a ajunge acolo, noi am intrat pe centura ocolitoare și din centrul orașului am condus 7 kilometri până în parcarea mănăstirii. Ultimii trei kilometri i-am parcurs pe un drum pietruit, pe malul stâng al râului Bistrița, drum care nu ridică probeme deosebite niciunei mașini. Am parcat mașina la câțiva metri de apele învolburate ale Bistriței, însă nu râul ne-a captat de această dată atenția, ci turnul-clopotniță aflat la intrarea în curtea mănăstirii. Realizată în stil maramureșean și înaltă de aproximativ 50 de metri, clopotnița are un vârf ascuțit ce pare că zgârie bolta cerească. Un amănunt inedit referitor la acest turn-clopotniță este faptul că în interior sunt instalate 24 de clopote de diferite dimensiuni; acestea compun un carilon, adică un sistem acționat prin telecomandă care permite redarea unor cântece religioase cu ajutorul clopotelor. Nu am avut norocul să ajungem aici într-un moment în care acest sistem de clopote să fie pus în funcțiune, cu siguranță că sunetele lor ar fi făcut să răsune întreaga vale!

Turnul-clopotniță are acoperișul din șindrilă, iar în partea superioară este realizat un foișor; pe lateralele turnului sunt montate ceasuri, însă acestea nu indicau corect ora.

Chiar deasupra gangului pe unde se intră în curtea mănăstirii este montată o placă din lemn pe care este menționat hramul complet al acestui lăcaș de cult: ”Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului, Sfântul Mucenic Procopie, Sfânta Cuvioasă Elisabeta”. Am trecut de poarta din lemn masiv în două canaturi, sculptată cu chipuri de sfinți, și am pășit pe aleea centrală a curții. În stânga și în dreapta acestei alei pavate cu piatră se întinde o grădină frumoasă cu pomișori, gazon tuns uniform și straturi de flori multicolore, în special trandafiri. Pas cu pas, am ajuns în dreptul unei fântâni arteziene care nu funcționa și de aici am văzut cum aleea principală se ramifică spre clădirile anexă din curtea lăcașului de cult, așezate pe aceeași linie cu biserica.

Am trecut de fântână și am urcat mai multe trepte din marmură, ajungând la intrarea în biserica lăcașului de cult. Spre deosebire de alte mănăstiri vizitate, unde bisericile sunt mari, iar anexele ce le înconjoară sunt ceva mai mici, la acest lăcaș de cult situația stă invers (deocamdată). Biserica este o construcție micuță în stil maramureșean îmbrăcată cu lemn de stejar sculptat în diferite modele dispuse orizontal.

Până să intrăm în biserică am pășit într-un pridvor circular, ai cărui stâlpi de lemn susțin un acoperiș realizat sub forma unei turle mai mici. Biserica este prevăzută și cu o turlă mai înaltă cu foișor (particularitate de construcție pe care am observat-o și la turnul-clopotniță), această turlă fiind amplasată deasupra pronaosului. Floricelele roșii se revărsau din ghivecele atârnate în pridvor, spre încântarea noastră, dar și a altor vizitatori.

Am intrat în pronaos și am găsit în partea stângă magazinul de suveniruri, iar pe peretele opus am observat tabloul votiv: ctitorii Elisabeta și Procopie Petrescu țin cu mâna o biserică ce prezintă câteva diferențe față de cea în care ne aflam. Am avansat și am admirat catapeteasma sculptată cu diverse motive vegetale, dar și scenele biblice și portretele de sfinți realizate pe pereții și pe plafonul naosului. Pictura a fost executată în 2004 de către o echipă de pictori coordonați de Valentina Petrescu din Vatra Dornei.

Să revenim puțin în pronaos; aici se află pisania lăcașului de cult, din care aflăm că piatra de temelie a mănăstirii a fost pusă de Arhiepiscopul Tomisului Teodosie Petrescu pe locul casei părintești ”spre cinstirea părinților, moșilor și strămoșilor. ” După cum se precizează și pe site-ul propriu, istoria mănăstirii începe ”în anul 1999, când arhiepiscopul Teodosie a dorit ca pe terenul moștenit de la părinți (Elisabeta și Procopie Petrescu) să ridice un sfânt lăcaș. Prin venirea câtorva maici din lume s-a format obștea monahală și au început lucrările de consolidare a terenului. Construcția bisericii a început în același an și s-a finalizat în 2004, sfințirea lăcașului de cult având loc în data de 20 octombrie a aceluiași an.” Am prezentat doar câteva informații, pentru mai multe amănunte puteți consulta site-ul menționat anterior.

Odată ce am terminat vizitarea bisericii, am ieșit în curte și ne-am plimbat pe lângă celelalte clădiri ale mănăstirii. Amplasate atât la stânga, cât și la dreapta bisericii, aceste anexe mănăstirești au fiecare mai multe etaje și sunt realizate din lemn sculptat, cu balcoane pline de flori și cu acoperișuri din șindrilă prevăzute cu mai multe foișoare. Construcțiile de aici adăpostesc ateliere în care sunt realizate veșminte preoțești sau icoane, dar și spații de cazare pentru pelerini. În partea stângă (privind de la intrarea în curte), după ce am trecut de clădirile ansamblului mănăstiresc, am ajuns în dreptul unei alte construcții pe care scria ”Baza de odihnă și tratament recuperator Dorna Arini”. Ușa era încuiată, astfel încât nu am găsit pe nimeni căruia să-i solicităm alte informații despre o eventuală cazare aici; am revenit pe aleea principală și ne-am îndreptat agale spre ieșire. Mai trebuie spus că în grădină, nu departe de intrare, este turnată fundația unei alte biserici și, judecând după dimensiuni, această nouă biserică va fi mult mai mare decât cea actuală. Din punctul meu de vedere, mănăstirea arată bine acum; nu știu dacă o altă biserică va aduce o schimbare în mai bine, mai degrabă va aglomera o curte și așa destul de încărcată.

Până să ieșim din curte, am observat în apropiere două leagăne pe care cel mic a dorit să le probeze puțin; tot acolo păștea un ponei prietenos, prilej să mai facem câteva fotografii.

După aproximativ o oră petrecută la mănăstire, vizita noastră s-a încheiat. În câteva minute am revenit în drumul principal și am plecat spre alte meleaguri.

În încheiere, vă recomand să vizitați acest lăcaș de cult atunci când veți ajunge în frumosul ținut al Dornelor! Vă doresc sejururi reușite tuturor!


[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 07.07.16 16:02:45
Validat / Publicat: 07.07.16 18:37:57
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în VATRA DORNEI.

VIZUALIZĂRI: 8174 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 Facem primii pași pe aleea principală din curtea mănăstirii.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 37550 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

Mitica49
[10.07.16 17:19:57]
»

@Crazy_Mouse - Am vizitat această mănăstire în 2008 într-un concediu făcut la Vatra Dornei. Interesant obiectiv, cu ceva discuții legate de realizarea lui (acum vreun an, doi presa vuia despre acest subiect), însă nu trebuie ratată vizita dacă te afli pe acolo. Când voi ajunge prin zonă sigur vom trece pe acolo.

Floryn81AUTOR REVIEW
[11.07.16 17:37:48]
»

@Mitica49 - Da, am citit și eu anumite lucruri referitoare la construcția acestei mănăstiri, însă -indiferent de controversele existente- obiectivul merită vizitat!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Mitica49
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Vatra Dornei și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.067862987518311 sec
    ecranul dvs: 1 x 1