Pai ma duseeei, pai ma dusei sa trec la… Pisuerga!

TIPĂREȘTE

Septembrie 2014. Weekend la orizont. Vineri seara, pe o vreme cainoasa (de parca cel mai bun prieten al omului ar merita sa-i dea numele unui timp friguros si ploios), luam la rand cateva taverne din oras, si ne tapuim la greu. Sambata ne trezim nu foarte devreme, si dupa niste cumparaturi care nu mai puteau fi amanate, ramanem in sat, pentru ca Marta ne invitase le vermú torero. Ce e ala? Imediat va explic. Se merge la un bar (sau la mai multe) care ofera tapas, insotite de vin sau bere (ce placere), si de ceva ambianta flamenco, daca e posibil, ca de fapt cam asta ii da numele vermutului cu pricina. Si se sta, si se bea, si se mananca, dar fara sa stai la masa, ci te saturi din tapas, si da-i, nenicule, si da-i… Acu’… cum sa va explic eu: satul in care locuiesc e el castilian get beget, da’ ii curge un sange flamenco prin vine de zici ca nu-i adevarat. Si uite cum ne petrecem noi sase (6!!) ore in Las Fuentes, ba mai aveau si un nene care taia jamón, ca e si asta o meserie, taietor de sunca, daca nu stiati. Si da-i cu jamon, da-i cu crochete, da-i cu ansoa si cu alte minunatii… La un moment dat, Marta ne face un semn: Asta e capitanul vaporasului care face croaziere pe Pisuerga, in Valladolid. R. sare imediat: E vecin cu mine, l-am vazut azi iesind din garaj. Marta continua: Peste o luna va invit aici de ziua mea, da’ la anu’, cand implinesc o frumoasa varsta, inchiriez vaporasul, si-atunci sa vezi!! .

Ei, v-ati prins ca ideea e sa va povestesc despre mini croaziera pe Pisuerga, si nicidecum de starea de fericire si extaz din sambata respectiva. Cand sa mai speli si geamuri acasa, dom’ne?

Cand cu vizita aia teatralizata prin oras, va mentionasem si o alta activitate pe care o rezervasem pentru mine si pentru iubi al meu din clasa a cincea. Numai ca atunci am batut campii prea mult si nu mai era loc. Asa incat va povestesc acum despre ce altceva se poate face in capitala Castiliei. De cand ma gandeam sa ma urc si eu in Leyenda de Pisuerga, ca asa se numeste vaporasul… Probabil ca niciodata nu m-am gandit sau nu mi-am dorit prea tare acest lucru, pentru ca nu m-am urcat pana in ultimul weekend din septembrie…

7 euro de adult si 5 de copil, bilete luate de la Biroul de Turism cu doua zile inainte, pentru duminica la 18:30. María, care s-a inscris si ea in ultimul moment, a platit cu un euro mai mult. Ni s-a spus sa fim acolo cu un sfert de ora inainte. Si asa am si facut, nerabdatori sa ne facem poze in stil pirat, asa cum ne promisese domnu’ capitan, de care am dat iar cu o seara inainte la spectacolul (iar) flamenco din sala de sport a satului nost’.

Vaporasul te ia si te lasa de la Playa de las Moreras, ca sa mai zica cineva ca n-are Valladolidul plaja. Da, da, cu nisip, ce credeti? Acolo am facut eu o super insolatie (cu lesinaturi si alte alea) acum multi ani de zile. Acolo se face focul de Sf. Ion, care la spanioli e la sfarsitul lui iunie. Acolo merg studentii cu chitara, la o sueta si o bauta… Si multe altele.

Un ponton micut si… zdup in vaporas. Mai, da’ ce vaporas dichisit! Cum intram (primii), si incepem sa imortalizam: flash, flash!! Ma rog, e un fel de-a spune. Singura care imortalizeaza (si streseaza personalul de clasa a cincea, de exemplu), ca de obicei, sunt eu. Burta vaporasului e un bar foarte cochet, cu de toate. Si cu masute pe langa geam. Noi iesim imediat sus, la prora (corectati-ma daca gresesc, va rog), si ne alegem cele mai bune locuri, niste fotolii din fata cabinei capitanului, pe care il salutam entuziasmati, cu gandul la palariile alea de pirat si marinar. Cerul si apa au culoarea plumbului, ma rog asta ultima e mai mult decat plumb, ca Pisuerga, sarmanu’, niciodata n-a avut apa limpede. Da’ are farmecul ei si culoarea asta, si mai tarziu imi vor iesi niste poze mumoase foc.

Lumea incepe sa soseasca, ba capitanul (andaluz, cum altfel?) glumeste cu o tanara (si nelinistita?) care il roaga de pe ponton sa mai astepte putin, ca acus acus ii vin prietenii. Plecam cu zece minute intarziere, si imi place ca, imediat cum se pune in miscare, incepem sa si auzim ceva povesti despre Valladolid. Intai ceva info generale, dar mai apoi… ne sunt descrise podurile pe sub care vom trece. Ce sa zic… nu va asteptati ca Pisuerga e un fel de Sena, nici pe departe. Asa si cu podurile lui. Nu te lasa ele cu gura cascata, dar unele au povesti sau amanunte interesante. Le trec, pe scurt, in revista.

Nu am trecut pe sub Puente Mayor, pentru ca era in directia opusa. Dar vocea robotizata ne-a spus ca a fost construit la inceputul mileniului trecut, la initiativa sotiei contelui Ansúrez, doña Eylo. A fost singurul loc de trecere peste rau timp de opt sute de ani!! Iar in imediata apropiere se afla cea mai inalta cladire din oras, blocul de locuinte Duque de Lerma. Cum va spuneam, nu are orasul poduri grozave, dar Puente Mayor, cu arcurile lui, mai ales noaptea, cand sunt luminate, poate e unul din cele mai frumoase.

Puente Colgante este al doilea ca vechime, dupa cel anterior, si da si numele strazii care este continuarea lui. Leaga doua artere principale ale orasului, Avenida de Salamanca si Paseo de Zorrilla.

Puente del Cubo sau Puente de Isabel la Católica (aceasta ultima este denumirea oficiala) se numeste asa de la podul anterior construit cam pe acelasi loc si daramat pe la inceputul sec. trecut. Se spune ca acolo spalau femeile rufele, si le duceau in galeti (cubos), si de aici numele.

Puente de Poniente este numele folosit pentru Puente de José González Regueral. Pe acesta il veti recunoaste dupa gradinile pline de trandafiri de toate culorile… o splendoare atunci cand acestia ating apogeul infloririi!

Pasarela pietonala de la Muzeul de Stiinte e noua, a fost inaugurata cand fi-miu avea cateva luni, adica acum zece ani si-un pic. Am traversat-o pe jos de cateva ori, pentru ca pe vremea aceea stateam chiar in cartierul pe care il uneste cu artera principala a orasului. Interesant e faptul ca prima parte a podului este parte integrante a muzeului.

Puente de Hispanoamérica este “atarnat” asimetric si uneste doua cartiere noi ale orasului. Si el e destul de nou, construit fiind la sfarsitul anilor nouazeci.

In vreme ce eu si Maria stateam linistite pe fotolii, in briza racoroasa a unei zile innorate de sfarsit de septembrie, fi-miu, ca orice copil de varsta lui, nu avea stare. A… cercetat (zicea el) tot vaporasul. Si a vazut (tot el zicea;)) nu stiu cate specii de pesti in Pisuerga. In cele din urma, ca sa-i mai pot face poze, a trebuit sa ma supun santajului de a cerceta si eu, la randu-mi, vaporasul. Asa am vazut cum se invartea roata cea mare din spate, micuta cabina a capitanului din Cádiz, barmanita care se cam plictisea la vremea aia (nu a servit decat vreo trei patru cocteiluri) si care a si ancorat vaporasul la sosire… Noi am asteptat, rabdator, sa se dea toata lumea jos si i-am cerut domnului capitan, dupa cum ne promisese, palariile de marinar si pirat. Credeam ca cine stie ce grozavie de palarii ne da. Ei as! De-alea ieftine, ca sa ne facem hatarul cu pozele. Am ras, ce-i drept, cateva minute bune, pozand cu umbrela pe post de sabie.

Daca ajungeti vreodata in orasul de pe malul raului Pisuerga, si vreti sa va odihniti un pic dupa ce l-ati luat la picior, va recomand mini croaziera. Nu va veti simti ca pe Sena, dar va veti relaxa cu siguranta.

---

VIZUALIZĂRI: 1350 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI