Incursiune în peisajul creștin ortodox grecesc: Agia Paraskevi din Valea Tembi

TIPĂREȘTE

În curgerea sa spre Marea Egee, râul Pinios sapă în stâncile de gresie ale masivele muntoase Olimpos și Ossa un pitoresc defileu încărcat de frumusețe și de legende: valea Tembi, sau Tempi într-o versiune mai nouă, este principala cale de legătură între Macedonia de Nord și Tessalia de sud. Are o lungime de cca. 10 km. și e mărginită de culmi muntoase nu mai înalte de 500 m, dar care par copleșitoare prin senzația că parcă strivesc drumul, îngăduindu-i pe alocuri o lățime de doar 25 m.

Venind dinspre sau plecând către Larissa, accesul se face pe autostrada E75. Dar de oriunde ar veni, după ce a străbătut zonele aproape aride, sărace în vegetație ale celor două provincii elene și a fost pus în postura de a admira doar stâncile pleșuve ale munților, călătorul va avea binecuvântata surpriză de a pătrunde într-o adevărată grădină pământeană. Abundența vegetației este evidentă la nivelul inferior al reliefului, căci culmile munților rămân golașe, expuse privirii trecătorilor într-o frumoasă nuanță contrastantă de galben, pe alocuri arămie. Plouă probabil des, iar această ”hrană cerească” face să crească exemplare viguroase de arbori, arbuști și flori sălbatice. Un aer răcoros, rar întîlnit în peninsulă, saturat de umezeală, stăpînește întregul defileu. Pentru mine aceasta nu a fost doar o senzație, ci chiar o constatare fermă, căci traversând valea Tembi în două rânduri, prima dată într-o minunată zi însorită, iar un an mai tîrziu pe o vreme mohorâtă și înnorată, am întâlnit aceeași atmosferă dominată de un perpetuum abur stabilizat la nivelul pădurii înconjurătoare și a cursului apei.

Un modest drum lateral semnalizat corespunzător ne conduce spre ținta călătoriei noastre în acest ținut: Agia Paraskevi (Mănăstirea Sfânta Paraskeva) , loc de pelerinaj mult îndrăgit de credincioșii ortodoxi de pretutindeni, căci aici se află un izvor coniderat tămăduitor, în special al bolilor de natură oftalmologică.

Pe distanță de mai mult de 300 m în ambele sensuri, drumul până la Agie este tivit de vehicule ale turiștilor care au ales să facă un popas aici. Există și o mică zonă, cu totul neîncăpătoare, afectată parcarii dar în condițiile depășirii capacității, cei mai mulți staționează pe marginea șoselei.

Grupul nostru ghidat este condus către intrarea în Agie: pătrundem mai întâi într-un bazar cu produse specifice cultului ortodox (icoane, candele, lumânări, cruci, podoabe cu însemne creștine, cărți de rugăciuni, ș. a.). Facem un scurt popas, mai mult pentru a afla ce ”comori” se ascund acolo, căci ghidul ne asigură că la întoarcere vom avea suficient răgaz pentru cumpărături.

Traversăm un pod suspendat peste Pinios și ne bucurăm în trecere de balansul podiumului, căci jocul de-a huța-huța e o plăcere nu numai a celor mici. Pătrundem îndată în curtea mănăstirii și trăim la prima vedere o impresie de dezamăgire. Dată fiind frăția aceluiași cult ortodox pe care popoarele noastre o împărtășesc, credeam că o mănăstire ar trebui să arate cam ca pe la noi, cu o biserică în mijlocul perimetrului monahal și chilii ale călugărilor (sau în acest caz, ale călugărițelor), de jur împrejur. Credeam că florile trebuie să fie nelipsite și că figurile monahilor ar trebui să domine peisajul. Dar nu, la Agia Paraskevi toul era tăcut, sobru și perfect asortat cu timpul înnorat de afară: nu erau flori, nici ronduri frumos îngrijite, ba dimotrivă, vegetația părea lăsată în voia ei, încât rădăcinile bătrînilor copaci sfredeleau fără opreliște dalele pavajului. Frunzele căzute erau strânse de vânt pe lângă borduri, întregind aspectul general al lăcașului, acela de abandonare.

Biserica așezământului este una rupestră, fiind săpată în roca muntelui. Deși intrarea și dimensiunea lăcașului de rugăciune sunt destul de modeste, interiorul compensează prin culoare, podoabe și odoare de preț. Daruri votive din aur și argint oferite ca ofrande de mulțumire Sfintei Paraskeva împodobesc pereții laterali ai bisericii. Catapeteasma, o adevărată broderie din lemn, candelabrele grele, picturile de pe pereți și icoanele păstrate din vechime, desăvârșesc acest decor atât de familiar celor de credință ortodoxă, decor care te îndeamnă la rugăciune și pietate. Ne exprimăm și noi aceste simțăminte, aprinzând câte o lumânare, îngenunchind cu o rugăciune pe buze în fața icoanei făcătoare de minuni a Sintei Paraskeva și apoi în fața raclei cu moaștele Sfintei. Similitudinea de nume nu face din Sfânta noastră Cuvioasa Parascheva de la Iași, una și aceeași persoană cu Sfânta Paraskeva din Valea Tembi. Pentru cuvenita cunoaștere și distincție a celor două Sfinte, puteți să vă informați aici: crestinortodox.ro/.../sfanta-cuvioasa-parascheva/

Părăsim Biserica Agiei Paraskevi și ne îndreptăm spre zona în care a fost captat izvorul tămăduitor despre care ne povestise ghidul. Coborâm printr-un coridor foarte îngust în care trebuie să mergi aproape aplecat și cu multă grijă să nu aluneci, căci pe jos roca este permanent udă, constituindu-se într-o adevărată piatră de încercare pentru persoanele echipate cu încălțăminte necorespunzătoare (tocuri înalte sau talpă fără aderență). Din fericire coridorul nu este foarte lung, dar la capătul lui te așteaptă o nouă încercare: locul se strâmtează și mai mult, iar cele câteva trepte cioplite în rocă sunt foarte alunecoase. Se face o mică coadă de așteptare, căci fiecare vrea să recolteze cel puțin o sticluță din apa izvorului fermecat, iar cursul acestuia este atât de anemic, încât răbdarea este cheia succesului într-un astfel de demers. Ce noroc totuși că la acel moment nu eram mai mult de 10-15 amatori de remedii miraculoase!

Se spune că efectul vindecător al acestei ape se obține spălându-te cu ea pe ochi în fiecare dimineață, îndată după ce te-ai trezit și ai deschis ochii. În ce mă privește, tare mi-ar fi plăcut să renunț la ochelari, dar cert este că n-am avut cum să testez veridicitatea puterilor tămăduitoare ale izvorului cu pricina, căci toată apa am băut-o pe măsura parcurgerii traseului, atunci când rezervele de apă ”normală” mi se epuizaseră.

În sfârșit, ne întoarcem pe rând în curtea mănăstirii. Aflăm că mai există un izvor de suprafață, captat chiar aici în josul curții, având altfel de puteri regeneratoare: este ”Izvorul Afroditei”, pe care îl descoperim coborând căteva trepte spre o platformă improvizată, aflată aproape în stare de ruină. Locul nu-i prea aspectuos, dar ce contează, că doar am venit aici nu pentru a admira construcția, ci pentru a primi de la Afrodita șansa unui ten mai frumos! Legenda spune că zeița venea zilnic la acest izvor pentru a se spăla pe față și a-și păstra prospețimea tenului, căci virtuțile apei făceau ca oricine se scălda aici măcar o dată, să întinerească! Și toată lumea speră ca aceste virtuți să se fi păstrat până în zilele noastre, așa încât de ce să nu încercăm și noi? !

Pașii ne mai poartă de-a lungul aleilor bătrîne, pe sub coroanele abundente ale copacilor și în murmurul apei de izvor. Nicio chilie, nicio față bisericească, preot sau călugărițe, pe acest parcurs. Suntem doar noi, natura și aerul sfânt al acestor locuri.

În drumul spre autocar, ne mai oprim o dată în bazarul cu suvenituri; puțini sunt cei ce achiziționează ceva, apreciind că prețurile sunt destul de ridicate. Suntem abia la începutul periplului nostru prin Grecia și nădăjduim că poate vom găsi amintiri mai ieftine pe parcurs. Din păcate, abia la finalul călătoriei aveam să recunoaște că pentru achiziția de suveniruri religioase, prețurile cele mai bune aici ți se ofereau. Astfel, pentru o icoană ferecată în argint (sau metal??) cu dimensiunea unei cărți obișnuite, la Agia Paraskevi ți se cereau doar 10 euro, în timp ce la Meteora, costul aceleași icoane se dubla!

Ne îmbarcăm în autocar și pornim spre Larissa. Valea Tembi ne provoacă în continuare cu peisajele ei. Iar ghidul mai adaugă o filă la bagajul de informații legate de această vale, întrepătrunsă de vraja legendelor zeilor olimpieni și a istoriei adevărate. Căci Valea Tembi este deopotrivă locul unde s-a purificat Apollo după ce l-a ucis pe Phyton la Delphi, este locul unde a zărit-o pe nimfa Daphne și săgetat fiind de Eros și-a dorit-o de soție, unde Daphne a preferat să se transforme în laur (dafin) decât să-și abandoneze fecioria lui Apollo, dar și locul în care Eurydice, soția lui Orpheus, și-a găsit moartea, mușcată fiind de un șarpe.

Pentru amatorii de istorii veridice, valea Tembi are o semnificație mai pragmatică: este o trecătoare strategică ce unește zona de coastă estică cu centrul peninsulei. Acesată facilitate a făcut ca istoria să-i rezerve rolul de scenă și decor pentru desfășurarea a numeroase evenimente militare și războinice, începând de la blocada instituită de atenieni și spartani în încercarea de a opri invazia perșilor conduși de Xerxes (blocada a avut succes, dar persanii au găsit o altă cale de a pătrunde în peninsulă-trecătoarea Sarantoporo), invaziile trupelor otomane din evul mediu și pînă la eroicele lupte de rezistență antinazistă din timpul celui de-al doilea RM. Numeroasele ruine ale așezărilor omenești din această vale se constituie în situri arheologice valoroase, vorbitoare despre istoria eroică a locurilor și a neamului grec. Pentru că așa cum ne arată și istoria zilelor noastre, grecii au fost și rămân niște luptători. Și chiar dacă subscriem la opinia că munca nu-i chiar punctul lor tare, tot va trebui să recunoaștem că au avut și au momente în care dau lecții de viață tuturor.

Așadar o incursiune în Grecia spre a–i valoriza cultura, tradițiile, istoria și civilizația, merită a fi făcută oriunde și oricând!

---

VIZUALIZĂRI: 13160 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI