ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.09.2024
DE adso
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Iaşi
ÎNSCRIS: 25.05.17
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
AUG-2024
DURATA: 10 zile
Prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Vacanță în Uzbekistan. Lecția de geografie

TIPĂREȘTE URM de aici

Când Nilufar ne-a trimis propunerea inițială de traseu prin Uzbekistan, a „intitulat-o sugestiv” O călătorie pe Drumul Mătăsii. După ajustările ulterioare, când am adăugat excursiile la munte și în deșert, traseul nostru a fost rebranduit: Pe urmele lui Alexandru Macedon.

Lăsând la o parte rolul de marketing al acestor referințe istorice, Uzbekistanul este complicat de înțeles dacă nu pleci cu temele cât de cât făcute. Noi am avut parte de ghizi șase zile din nouă, dar, chiar și așa, explicațiile lor sunt greu de urmărit și devin plictisitoare dacă nu ai unele repere. Mai ales că ghizii (poate, cu excepția ultimului) au fost persoane citite, pasionate și mândre de țara lor, care ne-au bombardat cu informații.

Tot încerc de câteva zile să pornesc povestea propriu-zisă a excursiei noastre. Am constatat, însă, că lucrurile nu se leagă, că trebuie să deschid multe paranteze, apoi paranteze în interiorul parantezelor, încât uit până și eu de unde am plecat și ce vreau să spun. Așa că am decis să intercalez acest articol, unul „didactic” , în care să prezint ce am înțeles eu despre Uzbekistan. Nu mă condamnați prea tare în cazul în care mă prindeți cu vreo greșeală: am fost atent la explicațiile ghizilor, am citit destul de mult înainte de plecare, precum și după revenirea în România, am deschis ochii peste tot pe unde am ajuns, dar sunt departe de a putea spune că toate aspectele privind această țară se leagă în capul meu într-un tot coerent. Mai curând, rândurile care urmează au, pentru autorul lor, un rol de fixare a cunoștințelor dobândite.

Voi încerca să nu fiu plictisitor. Dacă am să și reușesc, asta rămâne de văzut :); oricum, ar fi o performanță, dat fiind subiectul abordat.

P1 este realizată în gara din Samarkand, unde am stat degeaba aproape o oră, deci am avut timp să privesc atent toate hărțile și fotografiile din interior, și reprezintă rețeaua de căi ferate din Uzbekistan. Lăsând la o parte vreo două greșeli (de exemplu, Hiva - Xiva pe hartă - este, în realitate, mai la sud), putem constata aici un lucru: Uzbekistanul este împărțit în 14 unități administrative (12 provincii + capitala + o regiune autonomă). Acestea au, grosso modo, populații cuprinse între 1 milion și 4 milioane, dar diferă mult din punct de vedere al dimensiunii. Ei bine, cele trei mari unități din vest, care acoperă cam două treimi din teritoriu, au, împreună, doar 4 milioane din cele 36 ale întregii țări, în timp ce acea „codiță” nord-estică este casa a mai bine de jumătate din acest total. Partea cu istorie mai bogată, cea pentru care vin turiștii, este cea slab populată - fapt doar aparent paradoxal.

Pe a doua hartă, P2, preluată de pe net, porțiunile colorate (cu galben, în cazul Uzbekistanului - nu ne interesează, pentru moment, religia și etnia) reprezintă zone locuite, iar cele albe (un alb-gălbui) reprezintă zone nelocuite (= total nelocuite). O dată în plus, observăm că două treimi din suprafața țării este pustie.  La propriu: la sud și la vest de Amudaria se întinde Karakum (= Deșertul Negru, nisipos, care acoperă aproape tot teritoriul Turkmenistanului), iar la nord de Amudaria găsim Kîzîlkum (= Deșertul Roșu, pietros, intră și în sudul Kazahstanului).

Am străbătut Kîzîlcum de la apus către răsărit și de la miazăzi către miazănoapte: șoselele se întind prin țara nimănui, mașinile sunt rare. În partea sudică aflăm dune acoperite cu un strat subțire de nisip, care uneori este spulberat de vânt, lăsând la vedere piatra de dedesubt. Din loc în loc cresc scaieți uscați, printre care poți vedea câte un GAZ abandonat (P8). Mai spre nord găsim zone stâncoase, tăiate de văile secate ale unor pâraie. Probabil, iarna-primăvara, când mai sunt precipitații, pe aici există și ceva apă, pentru că în această parte a deșertului sunt câteva mici oaze: în P6 vedem o imagine a oazei Nurata, luată de pe un deal de la marginea ei. Pentru prima dată în viață am avut ocazia de a observa linia clară de demarcație dintre nisipuri și vegetație. La kilometri distanță de aceste oaze putem admira cai semisălbatici galopând prin deșert (P7).

Sursa vieții în vestul Uzbekistanului este fluviul Amudaria, anticul Oxus. Izvoarele sale sunt pretutindeni 😉: se formează prin unirea râurilor Piandj (care vine din Munții Pamir și Munții Hindukuș, din Afganistan) și Vahș (care vine din Munții Alai, din Kîrgîzstan). Formează granița dintre Afganistan și Tadjikistan, apoi dintre Afganistan și Uzbekistan, după care intră în Turkmenistan și curge către nord-vest, paralel și nu departe de granița cu Uzbekistanul. L-am văzut în drumul nostru prin deșert, apare în P3.

În vechime, Oxusul avea două brațe: unul se vărsa în Marea Caspică, iar al doilea în Marea Aral. Au circulat chiar teorii conform cărora curgea pe sub Caspică, fără a-și amesteca apele cu aceasta (așa cum curge Rinul pe fundul Lacului Konstanz), ieșea pe partea cealaltă și, prin nordul Caucazului, își făcea drum către Marea Neagră. Cert este că brațul care mergea către Marea Caspică s-a pierdut, dar urmele sale încă se vedeau în sec. XVIII. Traseul actual, către Marea Aral, poate fi urmărit în P2, deși... nici acesta nu mai este chiar de actualitate (documentul e din 1992).

Pentru că pământul este locuit, iar oamenii se gândesc să le fie bine pe moment. Dacă priviți harta Turkmenistanului din P2, veți vedea că există doar două fâșii populate, una în nordul Karakum, iar alta în sudul acestui deșert. Prima este valea fluviului Amudaria. A doua... e tot Amudaria: imediat după ce râul intră în Turkmenistan, o mare parte din debitul său este captat de un canal cu lungimea de aproape 1500 de kilometri, care pleacă în linie dreaptă către Așgabat, capitala țării, iar de acolo către Marea Caspică. Canalul Karakum, așa se numește, a fost construit în perioada 1954-1988 pentru a asigura irigarea culturilor de bumbac; URSS era cel mai mare producător mondial (am să povestesc în articolul despre Hiva de unde vine această tradiție).

Culturi de bumbac pe scară largă există și în Uzbekistan, în sudul deltei Amudariei: sute de mici canale brăzdează oaza, pentru a asigura bunăstarea acestei plante lacome, mare consumatoare de apă. Este, până la urma, o uriașă ironie în toată treaba asta: să îți propui să cultivi bumbac în plin deșert. Mai mult, politica sovietică a fost una de „specializare” a republicilor unionale, ceea ce a dus la monoculturi: bumbac în Asia Centrală, cereale în Ucraina, vii în Moldova și tot așa. Uzbekistanul este, în prezent, al doilea exportator de bumbac la nivel mondial, deși în ultimii ani a început să renunțe la „monopolul” acestei plante, încercând să treacă la pomicultură și legumicultură. Sau să revină, pentru că, în trecut, oazele erau recunoscute în China sau Persia pentru fructele pe care le produceau.

(O paranteză: a doua cea mai mare provocare pe care o ridică bumbacul, după rezolvarea problemei cu irigarea, este recoltarea. E nevoie de mână de lucru la scară industrială, timp de câteva săptămâni pe an. Până prin 2020, aceasta era asigurată de „voluntaratul obligatoriu” . Cei de o anumită vârstă își amintesc de practica agricolă a elevilor și studenților sau de implicarea armatei în culesul porumbului: Noi, cu mușchii ca oțelul / Vom culege mușețelul. Ei bine, în Uzbekistan așa ceva încă există, deși se încearcă găsirea altor metode de recoltare: țara s-a mai liberalizat și oamenii încep să mârâie.)

Natura se răzbună după regulile ei: fluviul a început să sece la începutul anilor 80. La început, delta s-a „subțiat” , apoi a dispărut cu totul, după care Amudaria a început să se piardă în deșert; în prezent se sfârșește ceva mai la nord de Nukus, la aproape o sută de kilometri de vechiul punct de vărsare. Marea Aral nu mai este alimentată cu apă dinspre sud, fapt care a dus la secarea acesteia și transformarea ei în cel mai tânăr deșert de pe glob, Aralkum. În P4 se vede cum a involuat în ultimii 40 de ani, încât de la a patra mare interioară a Pământului a ajuns o biată baltă. Vapoarele din P5 transportau odinioară pește dintr-o parte în alta; acum zac pe nisip, ținând umbră cămilelor. Întreaga industrie locală a fost pusă la pământ, locuitorii de pe maluri au fost nevoiți să-și caute alte ocupații și, în cele mai multe situații, alte cămine. Sarea care s-a infiltrat în sol îl face necultivabil și mărește inclusiv salinitatea terenurilor dimprejur, odinioară agricole, contribuind la înaintarea deșertului. Este una dintre cele mai mari tragedii ecologice din istoria recentă.

Colac peste pupăză, prin 2010 Tadjikistanul a început să construiască un mare baraj, îndiguind râul Piandj, principala sursă a Amudariei. Karimov, președintele de atunci al Uzbekistanului, a mers până la a amența cu  declanșarea conflictului armat - și, probabil, ar fi făcut asta, dacă nu murea în 2016. Președintele care a urmat a pus batista pe țambal, a participat la inaugurarea barajului, dar se fac eforturi diplomatice susținute de a raționaliza cumva apa fluviului, Cu turkmenii e mai greu de discutat, acolo e dictatură dură (nu că Tadjikistanul ar fi vreo democrație). Problema este că toate cele trei țări depind de apa bătrânului Oxus, și doar Allah știe cum se va rezolva această chestiune. Încălzirea globală amână, deocamdată, verdictul, pentru că se topesc masiv ghețarii din munții Pamir și Altai, mărind artificial debitul fluviului. Cât o mai ține și asta, că previziunile pe care le-am citit sunt sumbre.

Pe teritoriul Uzbekistanului, cel mai important afluent al Amudariei este râul Zerafșan, care alimentează oazele Samarkand, Navoi și Buhara. Am spus afluent, dar nu e bine: după ce trece de Buhara, râul se pierde în deșert, nemaiajungând în prezent până la Amudaria. În sudul țării, îmbrățișate de Zerafșan, Amudaria și Munții Pamir, se află alte două regiuni puternic populate, Kașkadaria și Surhandaria, urmașe ale anticului ținut Bactria.

(Sufixul „kum” înseamnă deșert, iar „daria” va să zică râu.)

În sfârșit, câteva vorbe despre Sîrdaria, anticul Jaxartes, cel mai lung fluviu al Asiei Centrale și, pe undeva, cel mai important curs de apă pentru Uzbekistanul de azi. Revenind la P2, poate fi ușor urmărit: este fluviul care alimentează Marea Aral (ce a mai rămas din ea) dinspre nord. Ia naștere în Munții Tian-Șan, prin unirea râurilor Narîna și Karadaria, ce vin din Kîrgîzstan, și curge spre vest, parcurcând teritorii din Kîrgîzstan, Tadjikistan și Uzbekistan, înainte de a intra în Kazahstan, pe care îl străbate prin sud.

Importanța acestui fluviu este dată de Valea Fergana, o depresiune fertilă formată râurile Narîna și Karadaria între munții Tian-Șan și Pamir. Este acel colț nord-estic al Uzbekistanului depre care vorbeam la început, spunând că adăpostește mai mult de jumătate din populația țării. E cea mai locuită zonă din întreaga Asie Centrală: din populația totală de 80 de milioane a celor cinci „stane” din componența fostului U.R.S.S., a se vedea P2, 20 de milioane sunt în Valea Fergana. Atunci când sovieticii au trasat, în 1924, granițele republicilor unionale (păstrate până astăzi), aici au avut de treabă cel mai mult: populația era (încă este) foarte amestecată din punct de vedere etnic. Este suficient să vă uitați pe o hartă la scară mai mare pentru a înțelege ce vreau să spun: există enclave uzbece pe teritoriul kîrgîz și enclave tadjice pe teritoriul uzbec și tot așa. De altfel, după declararea, în 1991, a independenței acestor țări, au izbucnit destule conflicte în regiune, ultimul, din 2010, în partea kîrgîză a văii, ducând la nu puțini morți și peste 100000 de refugiați de origine uzbecă. În prezent lucrurile sunt calme, oamenii par să fi priceput că nu contează neapărat între ce frontiere trăiesc și au început să își vadă de viața lor.

Dar... despre istoria Uzbekistanului, mai multe în episodul viitor!

 

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de adso in 16.09.24 23:02:26
Validat / Publicat: 17.09.24 06:14:03

VIZUALIZĂRI: 725 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Munții Tian-Șan de Vest
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

19 ecouri scrise, până acum

Pușcașu Marin
[17.09.24 07:29:38]
»

@adso: Pe mine unul nu m-a plictisit deloc articolul, ba din contră, mi se pare că s-a terminat cam repede.

Cam asta se întâmplă când lucrurile s-au făcut din pix, undeva într-un loc care se cheamă Kremlin. Mă rog... acum, în zilele noastre, țările astea din fosta URSS cu” stan” în coadă au independență, libertate, bla, bla.

Dar ce s-ar fi întâmplat dacă uzbecii s-ar fi luat la trântă cu tadjicii? S-ar fi uitat Putin la ei ca la mai știu eu ce finală la box, la JO? N-aș crede. Probabil asta îi așteaptă în viitor, nu știu ce să zic. Chiar dacă nu se vor alipi din nou la Maica Rusia, vor sta cu bocancul lor pe ceafă, dacă nu cumva și-acum au o bucățică de talpă pe ceafa lor, habar n-am.

Aceeași chestie despre gestionarea apelor curgătoare este și prin Asia de Sud-Est, cu fluviul Mekong care trece prin vreo 6 țări. Și ăia s-au certat ca chiorii, ba să facă baraje, ba să facă canale și alte chestii. Acum au un acord pe care se cam chinuie să-l respecte, dar momentan o fac.

Hai că iar am bătut câmpii cu grație. Mie mi-a plăcut tare mult ce-ai scris și chiar e o introducere foarte bună pentru ce va fi să vină despre călătoria ta în Uzbekistan.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][11 voturi]
Carmen IonPHONE
[17.09.24 09:01:20]
»

@adso: Faină lecție de geografie și o introducere foarte bună la ceea ce sper că va fi un serial lung. Aștept cu interes lecția de istorie, cu atât mai mult cu cât nu știu mai nimic despre "stanurile" ex-sovietice.

Ceea ce m-a mirat la începutul anilor 1990 și continuă să mă mire și acum este motivul pentru care Rusia a permis înființarea republicilor independente. Nu cred în slăbirea autorității centrale a Imperiului sovietic în asemenea grad, încât să nu poată face față dorinței de autonomie a popoarelor componente, la mijloc presupun că a fost altceva. Oricum, controlul rusesc asupra fostelor republici socialiste sovietice există în continuare, atât economic, cât și la nivel politic.

Sunt curioasă să aflu amănunte despre istoria Uzbekistanului și mai ales despre viata actuală a locuitorilor.

Deci felicitări și spor la scris!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][10 voturi]
Michi
[17.09.24 10:31:42]
»

@adso: În 1986 am făcut o excursie de 22 zile cu paşaport colectiv în fostele republici ale URSS. Am văzut multe dar în sud numai Erevan din Armenia şi Baku din Azerbaidjan. În Uzbekistan nu am ajuns aşa că am citit cu interes reviewul tău. La un muzeu din Erevan am văzut o bârnă care se zice că a făcut parte din corabia lui Noe. Oare peste o sută-două de ani, schimbările climatice nu vor repeta fenomenul? Ceva, ceva ,parcă-mi amintesc de marea Aral dar pe atunci nu luam notiţe şi memoria îmi poate juca feste. Despre potop nu cred că e vorba doar de religie ci şi de memoria colectivă transmisă din generaţie în generaţie.

doinafil
[17.09.24 11:15:11]
»

Aștept și eu cu nerăbdare continuarea acestui periplu al tău, început cu lecția de istorie de mai sus, mai ales că nu știu deloc ce se întâmplă prin părțile alea de lume!

M-am mirat și eu ca mulți conaționali, cum de a „slăbit lanțul” imperiul rus, (și de ce ) în partea lui sudică. Se pare, însă, că, așa cum scrie colegul @Pușcașu Marin,

Chiar dacă nu se vor alipi din nou la Maica Rusia, vor sta cu bocancul lor pe ceafă, dacă nu cumva și-acum au o bucățică de talpă pe ceafa lor, habar n-am

pentru că nu-s ei atât de naivi (a se citi proști) să-i grațieze... cu grație!

Mi-a plăcut ce-ai scris, aștept continuările și...

adsoAUTOR REVIEW
[17.09.24 11:19:57]
»

@Pușcașu Marin: Mulțumesc pentru că ai citit prompt ceea ce am aberat eu pe aici . Sincer, mă așteptam să nu intereseze mai pe nimeni, dar nu prea îmi păsa: trebuia să scriu articolele astea, pentru a-mi ordona eu informațiile. Dacă am reușit să și stârnesc interesul altor AFA-iști, consider că am primit deja un bonus!

Dar ce s-ar fi întâmplat dacă uzbecii s-ar fi luat la trântă cu tadjicii? S-ar fi uitat Putin la ei ca la mai știu eu ce finală la box, la JO?

Să știi că trânte din astea au tot fost. Mai ales că muntenii au hambâț, nu lasă unul altuia nimic.

Conflictele au două surse: împărțirea apei în regiuni suprapopulate & prostia omenească care se activează instant atunci când apar pe tapet probleme așa-zis de istorie națională.

Valea Fergana este centru de civilizație de vreo 2500 de ani, iar pe aici și-au făcut drum perșii, Alexandru Macedon, chinezii, tot felul de popoare turcice și, ultimii dar nu cei din urmă, rușii. Care ruși au trasat frontierele în 1924. Este adevărat că a fost o misiune imposibilă, pentru că satele uzbece (în vale), kîrgîze (pe versanții dinspre nord) și tadjice (pe versanții dispre sud) nu erau deloc clar delimitate. Dar oamenii învățaseră să conviețuiască, știau unii limba altora, era ok. Rușii s-au ambiționat să-i separe și să creeze „conștiință națională” . În 1991 s-a văzut că au reușit.

În Tadjikistan a fost război civil (anticomuniști islamiști vs. foștii comuniști seculariști) care a durat aproape 20 de ani. În Kîrgîzstan a rămas o puternică minoritate uzbekă și ăștia s-au simțit persecutați după independență și au făcut panaramă - ultimul conflict major a fost în 2010. Și altele, eu am doar informații secvențiale.

Ei bine, se pare că tătucul de la Kremlin a stat cuminte. A mai băgat bățul prin gard, dar nu a intervenit pe față. E drept că cei aflați la conducere în Asia Centrală au fost destul de ascultători, au deschis piețele către Rusia și le-au închis față de Iran și de China, deci nu avea multe motive să facă circ inutil. În plus, oamenii de pe aici sunt răi: se bat din nimic între ei, dar imediat se unesc împotriva dușmanilor dreptei credințe.

mprofeanu
[17.09.24 11:28:11]
»

@adso: Felicitări despre lecția de geografie! Știam despre zona mare deșertică a fostei Mări Aral, citisem câte ceva, dar nu știam mai nimic despre demografia zonei și despre fluviul Amudaria și râurile și din țările învecinate. Despre bumbac știam dar habar nu am avut cum fosta URSS a reușit să dezvolte în țarile ocupate sau create o industrie specializată pe o anumită ramură. Aștept și lecția de istorie, despre Timur Lenk dar și despre Alexandru Macedon, cel ce a distrus superbul Persepolis...

adsoAUTOR REVIEW
[17.09.24 15:20:42]
»

@Carmen Ion: Vă mulțumesc pentru aprecieri! După fiecare excursie îmi propun să scriu pe aici, dar niciodată nu am reușit să încarc mai mult de trei-patru articole înainte de a se ivi o nouă ieșire. Asta e bine, într-un fel, înseamnă că nu stau pe acasă, dar e păcat că uit o grămadă de chestii - mi-ar prinde bine și mie să le pot găsi undeva, după o vreme.

Spuneți că v-a mirat faptul că Rusia a permis înființarea republicilor independente. Părerea mea este că nu a fost nicio conspitație: pur și simplu sunt momente în istorie când ideile prevalează în fața intereselor. Sigur, asta va fi interpretat, post factum, ca fiind în favoarea celui care are de câștigat în urma desfășurării evenimentelor, dar nu înseamnă că acesta chiar a premeditat ceva.

O astfel de aliniere a astrelor s-a nimerit în 1989-1991. A existat și o persoană în absența căreia nimic nu ar fi fost la fel, și aici mă refer, desigur, la Mihail Gorbaciov, care nu a dorit să se păteze cu sângele a mii și mii de oameni doar pentru a ține în viață un sistem politic sortit ieșirii din istorie. Pe ușa din dos.

Sigur, nici el nu a intuit toate consecințele primelor lui decizii. Odată ce bulgărele s-a rostogolit, pur și simplu acesta nu a mai putut fi oprit. După care... Rusia a intrat sub controlul mafiilor, Elțîn a fost un lider foarte slab și, la fel, fără dorință de a folosi forța indiferent de consecințe etc.

Acum, roata istoriei s-a întors. Efectul de pendul. Oamenii trăiesc prea bine și unora li s-a urât cu asta, vor mai multă acțiune. Sper să nu fim afectați, dar îmi este teamă că vom prinde vremuri interesante. Or eu, ca bătrânul înțelept chinez, îmi doresc să trăiesc în vremuri neinteresante.

adsoAUTOR REVIEW
[17.09.24 15:30:35]
»

@Michi: Se puteau face călătorii interesante și în anii ăia, chiar dacă era greu spre imposibil să ajungi în Occident. Berlin, Praga, Budapesta, Cracovia, Leningrad, Moscova, Samarkand etc. - toate erau și sunt superdestinații turistice. Doar că românii nu aveau bani pentru vacanțe, cei mai mulți trăiau de pe o zi pe alta.

Eu am fost, ca licean, în două excursii: Chișinău - Odessa și Velico-Tîrnovo - Plovdiv. Ambele de neuitat, Parisul m-a impresionat mai puțin, atunci când am ajuns acolo ca adult .

Se pare că Muntele Ararat chiar este muntele Potopului, cică sunt destule indicii care conduc spre concluzia asta.

În Buhara se păstrează amintirea lui Iov, cel greu încercat de Dumnezeu: bibliaortodoxa.ro/carte.p ... id=42&cap=1. Se spune că locul pe care l-a primit drept răsplată pentru credința sa neclintită este chiar Oaza Buhara, iar acolo s-a construit prin sec. XII Cișmeaua lui Iov.

adsoAUTOR REVIEW
[17.09.24 17:26:15]
»

@doinafil: Vă mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase și pentru pupici

Am explicat mai sus, în răspunsul către @Pușcașu Marin și în cel adresat dnei @Carmen Ion, cum văd eu treaba cu „lanțul rusesc” în Asia Centrală. După mine, stăpânirea de facto a acestei zone nu mai este posibilă. Sigur, dacă își pun mintea, o vor cuceri într-o săptămână.

Dar ce faci cu 80 de milioane de musulmani (din care 36 de milioane în Uzbekistan), cu natalitate mare și rată înaltă de creștere a populației, când tu ai 140 de milioane, dar numai 110 milioane de ruși, că 20 de milioane sunt deja musulmani, o grămadă de chinezi etc., iar populația ta e îmbătrânită și tinerii nu fac copii?

Prin urmare, rușii vor încerca un control de la distanță a zonei. Asta fac și acum. Dacă mă întrebați, vă spun că vor avea din ce în ce mai puțin succes. Pentru că s-au descoperit mari rezerve de petrol și gaze naturale în Uzbekistan, a căror exploatare este, încă, în stadiu incipient. Țara se dezvoltă accelerat și, în plus, este în plin proces de liberalizare. E o chestiune de timp să devină forța dominantă în zonă și să poată face față, cu succes, unei eventuale provocări rusești.

adsoAUTOR REVIEW
[17.09.24 17:34:14]
»

@mprofeanu: Mulțumesc pentru ecou și pentru încurajări!

Industria bumbacului în zonă nu începe odată cu sovieticii. Boom-ul a avut loc prin 1850, atunci când sclavia a început să piardă teren, iar cultivarea bumbacului a decăzut în Americi. Hanii aflați la conducerea Horezmului au simțit că este o pâine de mâncat și, profitând de faptul că la ei comerțul cu sclavi era încă înfloritor, au dezvoltat această cultură (care exista, deja, din cele mai vechi timpuri). Dacă mă țin puterile, am să vorbesc despre asta când ajung la Hiva.

Sovieticii au preluat și au amplificat ceea ce au găsit.

Mă apuc zilele viitoare să spun ce am înțeles din istoria acestei țări, de care am rămas atașat pentru totdeauna.

Michi
[17.09.24 17:57:24]
»

@adso: Sincer, mă așteptam să nu intereseze mai pe nimeni, dar nu prea îmi păsa: trebuia să scriu articolele astea, pentru a-mi ordona eu informațiile. Dacă am reușit să și stârnesc interesul altor AFA-iști, consider că am primit deja un bonus!

Foarte adevărat, pentru că scriind reviewuri despre locurile vizitate îţi ordonezi informaţiile. Cred că e imposibil să reţii ˝pe de rost˝ informaţii din zeci de destinaţii. Eu am plătit din greu că nu mi-am notat aproape nimic din 1990 până în 2010 când am intrat în AFA. Si la capitolul poze am fost perdantă până am început să le pun pe calculator, după 2000.

Marius 72PHONE
[19.09.24 14:49:08]
»

La cum scrii pe aici există posibilitatea să fii racolat pentru o catedră de geografie!

Cred că e mai lejer ca la matematică...

adsoAUTOR REVIEW
[19.09.24 15:06:55]
»

@Marius 72: O, ce onoare! Ai ajuns și tu la articolul meu! Că domnia ta + @k-lator mă încurajați cel mai tare să scriu, și fix voi nu citiți. Bine, pe tine te-am bifat acum cu greșeala reparată.

Mulțumesc mult! Ia să vedem dacă voi trece și proba la istorie, chiar am emoții . Dar mai ai de așteptat câteva zile (asta doar până public, plus câte mai adaugi tu până citești).

Marius 72PHONE
[19.09.24 15:34:33]
»

@adso: Florina e prin Andaluzia, am văzut din poze.

Are scuze dar și timpul ocupat, bănuiesc!

adsoAUTOR REVIEW
[19.09.24 16:13:47]
»

@Marius 72: Am văzut și eu poze. O așteptăm să le urce și pe AFA.

k-latorPHONE
[21.09.24 20:01:26]
»

@Marius 72: Mulțam fain pentru scutire!!!

@adso: Absență motivată, dom' profesor, da!? Sigur că te încurajăm să scrii... și uite ce mândrețe de articole faci. Să știi că am stat cu ochii pe tine, din Andaluzia și văzut articolul imediat ce l-ai postat dar mi-am spus că treaba asta cu geografia Uzbekistanului este grea, nu pot să citesc așa pe fugă. Și în plus, locurile de pe aici au avut priorirate 😋

Dar iată, astăzi l-am savurat și mă felicit că am întârziat, ca să pot citi toate ecourile și toate detaliile adăugate.

Pentru lecția de istorie, mă așez cuminte în prima bancă! 🤗

adsoAUTOR REVIEW
[22.09.24 09:45:04]
»

@k-lator: Scuze că răspund cu întârziere. Și eu sunt „motivat” , am fost aseară la un film; dacă îl mai prinzi la întoarcere, să mergi - Crossing, tradus inspirat în română Dincolo de granițe. Care, pe lângă că m-a lăsat pe gânduri, mi-a făcut dor de Istanbulul din care abia m-am întors.

„Reproșul” meu era o glumă, bineînțeles. Știu că te interesează subiectul și că adori felul în care îl prezint. Pentru lecția de istorie mai ai, însă, de așteptat, au început să se aglomereze obligațiile la slujbă. De acum intru, încet-încet, în hibernare aici, pe AFA. Așa că, dacă i se face cuiva dor de mine, va trebui să caute în istoric și citească din urmă .

gojavalerPHONE
[03.10.24 04:31:45]
»

Frumos, structurat, este plăcut de citit. Am citit întâi partea de istorie, așa am nimerit... Acum cea de geografie care ne deschide puțin perspectiva în legătură cu zona aceasta.

Sunt probabil puține articole la îndemână în general pe net despre această zonă - in extenso - și este binevenită prezentarea ta mai aplicată și mai digerabilă decât Wiki (...) sau de pe diverse site-uri de turism. N-am "săpat" după materiale pe tema aceasta dar nu mă aștept la ceva închegat, sigur trebuie să filtrezi sau să reduci arealul...

Un mare plus, un mare câștig această relatare; și pentru foarte mulți, cred că face parte din una dintre "călătoriile vieții/o dată în viață", este o destinație cel puțin rarisimă, interesantă sau măcar din acea categorie din care dacă ai ocazia, să nu o ratezi numaidecât.

Mai ales de acum încolo, știind cât de cât ce ascunde, dacă oferă ce promite și ce lasă în urmă, în amintire, această "bucată mare" din Asia, necomercială și cred că underrated.

adsoAUTOR REVIEW
[03.10.24 17:35:21]
»

@gojavaler: Mulțumesc de ecou!

Adică... mi se pare că aici e de bine ce ai scris, sper că nu mă fac de râs. Nu sunt sigur că pricep întotdeauna corect mesajele pe care vrei să le transmiți. Pe celălalt topic - am renunțat să îmi mai forțez neuronul în încercarea de a înțelege ceea ce vrea să spună poetul . Poate ne-om lămuri față în față.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion, doinafil, gojavaler, k-lator, Marius 72, Michi, mprofeanu, Pușcașu Marin
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Uzbekistanul:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.075023889541626 sec
    ecranul dvs: 1 x 1