O zi la Turtucaia - Tutrakan

TIPĂREȘTE

De pe malul românesc al Dunării, de la Oltenița, priveam dincolo de ape dealurile înverzite ale Bulgariei pe care se înșiruie una lângă alta vechile case pescărești de la Turtucaia. Sau Tutrakan, cum îi zic bulgarii. Visam să ajung să le văd îndeaproape și mai ales visam să ajung să văd Memorialul și Cimitirul militar de la Turtucaia. Știam că dealurile din jur găzduiesc periodic fastuoase și spectaculoase comemorări ale eroilor căzuți în lupte, cu reconstituiri ale faptelor de arme, cu militari în uniforme de epocă..., dar chiar și fără ceremonii grandioase locul tot mă atrăgea.

M-am bucurat când am aflat că grupul cu care am vizitat Fortul 13 Jilava intenționa o scurtă incursiune peste Dunăre, la Turtucaia. Din păcate, programul nostru de viață nu ne permitea din nou alipirea de acest grup la data la care se planificase vizita, dar în compensare, fără nici o pregătire prealabilă, într-o zi de duminică, am urcat în mașină și am plecat doar noi doi. Drumul de la București până la Ruse este cel cunoscut, bun (s-a mai reparat și porțiunea de lângă capătul de pod de pe malul românesc, iar taxa de trecere a crescut cu 1 leu, devenind - deci - 14 lei). La punctul de control al documentelor, deși autoturismele înaintau pe un singur fir, așteptarea a fost de numai 20 de minute. Ajunși pe pământ bulgar, la prima intersecție am virat stânga și am continuat de-a lungul Dunării până la Turtucaia. Cu un trafic redus, mărginit de arbori umbroși și colorat de pâlcuri purpurii de maci, drumul este foarte frumos.

La Turtucaia am găsit un orășel liniștit, aproape pustiu și parcă trist. Am intrat în oraș pe Str. Transmariska și am oprit la un moment dat pentru a ne orienta. În jur, nici țipenie de om. Voiam să ajungem în centru, să vizităm muzeele și să vedem Dunărea în unduirea ei leneșă, despărțind Oltenița de Turtucaia. Încercând să găsim Muzeul Pescuitului dunărean, internetul - apelat de pe telefonul mobil (pe teritoriul Bulgariei Wi Fi este gratuit și neparolat, oferit pe zone geografice) - ne-a răspuns laconic: "Obiectivul se află la 10 m". Așadar, pentru a-l descoperi, ar fi fost suficient să privim mai atent în jur. În dreapta, la capătul unei scări de piatră flancată de o statuie și două ancore, într-o clădire verzuie, bine îngrijită, se află Muzeul Pescuitului dunărean sau - cum este scris pe plăcuța trilingvă de la intrare (bulgară, română și engleză) - "Muzeul pescarul dunărean și construcția de bărci". Muzeul a fost deschis publicului în 1974, taxa de vizitare fiind simbolică (2 leva/persoană, copiii și pensionarii doar 1 leva/persoană). În câteva încăperi bine amenajate, care se succed labirintic, pe fondul sonor al melodiei "Valurile Dunării", am văzut fotografii, un certificat de pescar, tot felul de obiecte necesare pescuitului, interiorul unei locuințe pescărești, precum și un atelier de construcție a ambarcațiunilor de pescuit cu macheta bărcii "Tutrakanka" construită pentru prima oară de Peter Chorikov, la începutul sec. XX, la Turtucaia.

Continuând doar foarte puțin pe aceeași stradă, ajungem în centrul orașului. Piața Suvorov ne-a întâmpinat cu statuia generalului Aleksandr Suvorov cel care a trecut prin Turtucaia cu ocazia războiului Ruso-Turc din 1768-1774. Muzeul de Istorie și fosta școală românească (acum galerie de artă și casă de ceremonii), cu bustul generalului Panteley Kiselov - important personaj în Bătălia de la Turtucaia, au alături un spațiu de parcare nu prea mare, dar suficient. Acolo - gratuit - am lăsat mașina și am pornit în explorarea pietonală a orașului.

Muzeul de Istorie este unul dintre obiectivele cele mai importante din oraș. Programul de vizitare este: luni - vineri între orele 08.00-12.00 și 13.00-17.00, iar sâmbăta și duminica între orele 08.00-16.00. Pasionații de istorie vor petrece cu siguranță ceva timp încercând să descopere și să înțeleagă istoria locului dintr-o altă perspectivă, cea bulgărească.

La intrarea în muzeu se află un lapidariu și o impresionantă imagine a Bătăliei de la Turtucaia. Încet, pașii ne poartă prin perioade istorice amintind evenimente și fapte pe care istoria nu poate și nici nu trebuie să le uite. Perioada de stăpânire otomană menționează vitejia voievozilor români care au ajuns până la malurile Dunării, la Turtucaia, iar perioada războaielor ruso-turce amintește de schimbul de focuri de artilerie din 1877 dintre Oltenița și Turtucaia.

Fără îndoială, cea mai interesantă și cea mai încărcată de evenimente este perioada 1913-1940 când Turtucaia a schimbat mai mulți stăpânitori. Revenind României după cel de-al Doilea Război Balcanic (1913), în 1916 a fost locul unei aprige bătălii soldată cu o înfrângere pe cât de surprinzătoare, pe atât de umilitoare pentru români, iar pentru bulgari cu o victorie înscrisă în istoria lor cu numele de "Epopeea de la Turtucaia". Perioada interbelică, atunci când Turtucaia aparținea României, vorbește despre rezistența bulgară față de tentativele de deznaționalizare a ocupanților români care dăduseră regiunii un nou nume: "Cadrilater".

Nu intru în amănunte pentru că nu acesta este scopul articolului. Știu că cei interesați de adevărurile istorice nu le vor căuta aici. Am menționat Muzeul de Istorie și ceea ce se poate vedea acolo mai ales pentru a avertiza eventualii viitori vizitatori români de perspectiva diferită în care sunt prezentate evenimentele.

Plimbarea pietonală care a urmat ne-a mai limpezit gândurile și ne-a readus sentimental în realitatea cotidiană. Pe lângă muzeu, o scară în coborâre duce la o străduță și la parcul de pe malul Dunării. Am văzut și am fotografiat clădiri vechi, foarte frumoase, multe dintre ele părăginite, datând din perioada interbelică, din vremea când Turtucaia era pământ românesc. În parc, pe un solid soclu de beton, poate fi admirat un vapor aparținând flotei sovietice de război, care a acostat la Turtucaia în 1944.

Ruinele castrului roman Transmariska aflate în extremitatea vestică a parcului nu m-au impresionat prea mult. Practic este vorba de o reconstrucție a unui zid cu două turnuri care au constituit cândva latura sudică a fortificației antice romane Transmarisca. Totul este nou, prea nou, cu podețe și scări cu balustrade metalice, cu alei dalate și cu panouri explicative de unde cei interesați pot afla amănunte istorice (în bulgară și engleză).

Un loc foarte plăcut și pe care n-ar trebui să-l ratați dacă ajungeți la Turtucaia este Cartierul Pescarilor. Biserica Sf. Nicolae ale cărei turle se văd de la distanță, aflată la doar câteva sute de metri de Piaţa Suvorov, poate fi un bun reper.

Cartierul Pescarilor este poate cel mai pitoresc loc din oraș. Pe o străduță pietruită, de o parte și de alta, se înșiruie căsuțe tipic bulgărești, cu bovindouri, cu ziduri albe și cu acoperișuri de țiglă roșiatică, unele dintre ele împrospătate de reastaurări, iar altele vădit afectate de trecerea vremii sau chiar dărăpănate. Aproape toate au "parcate" lângă un zid câte o barcă veche, astăzi mai mult un simbol. Am văzut și piața de pește acum fără nici o activitate, pe care flutură steagul Bulgariei și cel al Uniunii Europene.

Biserica Sfântul Nicolae din Cartierul Pescarilor atrage atenția oricărui trecător mai ales prin arhitectura sa. Este mare, frumoasă la exterior, dar necesitând unele lucrări de renovare. Poarta fiind încuiată, n-am văzut și interiorul, în schimb, câteva informații disponibile și în engleză, ne-au făcut să înțelegem că biserica înălțată în anul 1865, a trăit în ritmul evenimentelor care s-au succedat în zonă. În 1913, când orașul a fost ocupat de români, biserica a fost jefuită, iar cărţile de rugăciune bulgăreşti au fost arse. În Biserica Sf. Nicolae bulgarii au făcut slujbe speciale pentru cei căzuţi în Bătălia de la Turtucaia din 1916 şi pentru revenirea Dobrogei de sud Bulgariei în 1940. Am fotografiat acest panou, iar dacă este necesar, voi atașa imaginea.

Revenind la mașină și întorcându-ne la prima bifurcație de la intrarea în oraș, am urmat indicatorul spre dreapta, în urcuș, pe strada Aleksandar Stamboliyski. Dacă faceți aici un scurt popas, veți avea parte de încântătoare panorame cu malul românesc al Dunării, cu orașul Oltenița și - bineînțeles - veți putea face fotografii frumoase. Drumul spre Memorialul și Cimitirul militar de la Turtucaia de 9-10 km, ne scoate din oraș și ne poartă peste câmpuri acolo unde își dorm somnul glorios eroii din 1916.

Citisem de curând "Amintiri din luptele de la Turtucaia" semnate de George Topîrceanu, în care evocă o parte din momentele grele de la Turtucaia. Ceea ce pentru Bulgaria este "epopeea de la Turtucaia", pentru România este unul dintre cele mai tragice episoade ale istoriei sale.

Între 1 și 6 septembrie 1916, la Turtucaia a curs mult sânge românesc și asta nu trebuia uitat. Cimitirul Militar pe care urma să-l vizităm și noi a fost construit de români în 1926, la zece ani de la marea bătălie, pentru comemorarea tuturor celor căzuți: români, bulgari, germani și turci. Memorialul a fost construit de bulgari, după 1940.

Am intrat pe poarta principală a memorialului, întotdeauna deschisă și dispusă a primi pe orice vizitator. Panoul bilingv de la intrare informează că "Turtucaia este un nume momorabil și sfânt în războaiele de unitate națională". Două tunuri străjuiesc intrarea. La capătul aleii se află o monumentală decorație militară bulgară, iar la stânga o biserică înălțată după 1990 pentru comemorarea eroilor. În dreapta este intrarea în cimitir flancată de două plăci de marmură cu explicații numai în bulgară. Planul bătăliei înfățișat pe una dintre ele este însă destul de edificator pentru oricine cunoaște cât de cât momentul istoric.

Dincolo de poartă privirile ne sunt atrase de un obelisc de piatră pe care este inscripționat în română, bulgară, germană și turcă "Onoare și admirație celor ce au știut să moară vitejește pentru țara lor". Inscripția turcă este în alfabet arab și abia mai târziu am înțeles că astfel a fost respectată grafia vremii, reforma lui Mustafa Kemal Atatürk înfăptuindu-se ceva mai târziu.

În Cimitirul militar de la Turtucaia - în morminte individuale și în două gropi comune (două imense movile înierbate pe care se află câte o cruce de piatră) - sunt înhumați aprox. 8000 de eroi. Multe dintre mormintele individuale poartă inscripția "necunoscut". Pe margini, în partea stângă, sunt nesfârșite liste cu numele celor jertfiți și cu alte inscripții în bulgară, greu de înțeles pentru noi.

Doar noi doi - eu și soțul meu - am petrecut ceva timp în cimitir, fotografiind, observând, comentând. Gândul ne purta înapoi în timp, încercând să ne reprezentăm scenele de luptă de acum mai bine de 100 de ani. Vizita la Memorialul și Cimitirul militar de la Turtucaia a fost pentru noi ceva unic și aș îndrăzni să recomand oricărui român care trece prin apropiere să dedice câteva ore amintirii celor care și-au dat viața pentru noi.

În Bătălia de la Turtucaia pierderile românești s-au cifrat la aprox. 34000 de morți, răniți și dispăruți. 3500 de ostași au reușit să iasă din încercuirea trupelor bulgaro-germane refugiindu-se spre Silistra, în timp ce alți 2000 au scăpat cu viață trecând Dunărea spre Oltenița, înot sau cu ajutorul marinei fluviale române. Pierderile sângeroase ale românilor - morți și răniți - au totalizat 160 de ofițeri și 6000 de soldați. 480 de ofițeri și 28000 de soldați au fost luați prizonieri.

---

VIZUALIZĂRI: 6345 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI