ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.05.2012
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Alba Iulia
ÎNSCRIS: 23.08.11
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
MAY-2012
DURATA: 0 zile
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 1 si 6 ani

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Mormantul lui Mihai Viteazul - locul unde voievodul 'a cazut ca un copaciu'

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Preambul

Intr-una dintre zilele trecute am pornit cu mare nerabdare intr-o excursie de o zi pe ruta Alba Iulia - Aiud – Turda, avand in minte sa bifam cateva obiective despre care auzisem si pe care nu le vazusem, si altele vazute sa le revedem! E un traseu aproape de casa pt. noi, dar extrem de interesant, pe care il recomand cu drag tuturor celor ce ajung in zona.

Am vizitat la Aiud Muzeul de Stiintele Naturii (clic aici) si Rapa Robilor despre care sper sa apuc sa scriu cate ceva cat mai curand. Am pornit apoi spre Salina Turda. La iesire, rupti de foame si noi, dar mai ales copiii, am alergat intr-un suflet spre Castelul Printul Vanator despre care am citit un review inspirator al Alinei Morar (clic aici), pt. care ii multumesc. La plecare picura deja marunt, dar noi, fara teama de mult trambitatul cod galben de vijelie si furtuna, am decis sa facem un popas de suflet la iesirea din Turda spre a petrece cateva momente in locul numit Mormantul lui Mihai Viteazul si manastirea aferenta. Si bine am facut!

Localizare

Nu e dificil de ajuns, exista peste tot indicatoare. De pe soseaua principala am virat la stanga si pe un drum de poveste strajuit de stejari si tei cu coroane falnice unite spectaculos deasupra soselei am ajuns in cateva minute la intrarea in parcul secular ce adaposteste Monumentul si Manastirea... Caci despre asa ceva este vorba. Nu se stie cu exactitate locul de veci al marelui Om. Capul este ingropat la Manastirea Dealu. Unii cercetatori sustin ideea potrivit careia trupul Viteazului isi are odihna de veci in Alba Iulia in curtea Bisericii Memoriale Mihai Viteazul despre care voi scrie in curand, nefiind prezenta pe site, desi este superba si cu o poveste lunga!

Dar sa revin! Cert este un singur lucru, locul numit acum Mormantul lui Mihai Viteazul de langa Turda este locul unde acest „print atroce” cum l-a numit regele Rudolf al II-lea a fost ucis. Am coborat nu fara emotie din masina, mai ales ca pe obeliscul ridicat la locul supliciului trona o coroana superba de flori in culorile rosu-galben-albastru, iar in dreapta lui se ridica spre cer impunatoare, Manastirea Necropola. De jur imprejur copaci batrani si vigurosi, un rondou mare de flori, cateva bancute razlete.

File de istorie... pentru reamintire

In primavara anului 1600, Mihai Viteazul a reusit sa reuneasca cele 3 Principate Romanesti, insa momentul este efemer. Pana toamna va pierde Moldova – cucerita de polonezi, va pierde Transilvania fiind invins la Miraslau in judetul, Alba, va pierde si Tara Romanesca – cucerita tot de polonezi. Disperat, merge la Praga, la curtea imparatului Rudolf al II-lea pentru a cere ajutor. Acesta ii ordona generalului Basta sa se alieze cu Mihai Viteazul pentru a recuceri Transilvania de la unguri. Pe 3 august 1601, la Goraslau, langa Turda cei doi sunt invingatori. Cateva zile mai tarziu, pe 19 august, generalul albanez Basta – un mercenar – il cheama pe roman in cortul sau, unde acesta este ucis miseleste de catre mercenari valoni. Mihai se apara, dar este decapitat cu propria sabie, iar trupul ii este jupuit. Capul ii este dus pe cai ascunse in Tara Romaneasca de catre Radu Florescu, un boier credincios care e posibil sa-i fi fost si frate vitreg. Ceea ce s-a petrecut cu trupul nu e clar.

In memoriam

Pentru a cinsti memoria domnitorului – desi potrivit cronicilor din epoca, acesta ii fusese profund infidel, supunand-o adesea la umilinte cumplite – sotia sa, doamna Stanca ridica pe acest loc, in anul 1613 o capela in stil bizantin sub forma unei troite. Troita a fost distrusa intentionat de catre nationalisti unguri fanatici.

In anul 1923, Societatea Femeilor Ortodoxe din Turda, la cererea expresa a regelui Ferdinand I a ridicat in locul fostei capele o troita de lemn in stil romanesc care din anul 1977 se pastreaza la Muzeul de Istorie din Turda.

Actualul monument, un obelisc a fost inaugurat in 8 mai 1977. Obeliscul de la Mormant este simplu, impunator si emotionanat. Lucrat din beton armat, placat cu travertin, are forma unei sabii. Inalt de 1601 cm – anul stingerii sale, are 3 laturi reprezentand cele 3 tari unite in anul 1601. La baza, confectionate din marmura alba sunt 3 placi avand pe ele stemele celor 3 Principate Romanesti.

In partea din fata a obeliscului se afla efigia din bronz cu chipul viteazului domn. I

n dreapta, acoperit cu o lespede de marmura alba pe care au fost cioplite cuvintele: “Mihai Vodă, domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei” se afla mormantul domnitorului.Pe el este reprezentata in basorelief stema Tarilor Romane unite.

De jur imprejurul lui sunt sculptate numele localitatilor in care au luptat romanii condusi de Mihai viteazul: Vidin, Giurgiu, selimbar, etc.

M-a emotionat imaginea monumentului inalt si solitar inconjurat de arbori si flancat de patru drapele. Salcami infloriti parfumau divin aerul umed si m-am gandit ca Mihai Viteazul nu e singur. Are alaturi cerul, copacii, gandurile celor care poposesc in acest loc si se infioara gandind ca pasesc poate peste picaturi de sange scurs din trupul sau maret... Si mai ales, are alaturi Manastirea Mihai Voda cu hramul Sf. Mihail si Gavriil.

Manastirea Mihai Voda

Piatra de temelie a manastirii a fost pusa in anul 2002 la initiativa mitropolitului Bartolomeu Anania. Manastirea este o copie arhitecturala a Manastirii Mihai Voda din Bucuresti ridicata sub obladuirea lui Mihai Viteazul pe vremea cand acesta era ban al Craiovei.

Pe sub o cupola aflata inca in constructie am intrat in curtea manastirii, iar in fata ochilor mi-a aparut in toata splendoarea manastirea alba, lucrata in stil bizantin, cu borduri de caramida si acoperita cu foita de cupru. O imagine a veacurilor trecute.

Deaupra usii de la intrare un mozaic o reprezinta pe Maica Domnului si Sfinţii Arhangheli.

La stanga si la dreapta sunt acareturi si chilii, unele terminate si impodobite cu rosul muscatelor inflorite, altele nefinalizate...

Ploua incetisor, lacrimile ploii le simteam ca pe o imputare a faptului ca stiu atat de putine lucruri despre acest maret om si voievod, ca am trecut de sute de ori prin apropierea acestui loc si nu am gasit timp pt. a poposi cateva minute macar si a aprinde o lumanare...

Infiorata, am pasit in manastire... O maicuta cu haine cernite intona cuvinte tanguioase undeva in partea dreapta a altarului... M-am oprit, o ascutam si simteam ceva straniu, ceva nedeslusit... dupa cateva momente mi-am dat seama ce mi-a produs aceasta stare de nemaivazut... interiorul bisericii... Parea ca am intrat intr-un cavou si nu intr-o manastire. Peretii sunt doar tencuiti, lipsiti de picturi, austeri, reci si tristi. Doar pe locul in care va fi altarul este o masuta pe care palpaie o candela si doua lumanari inconjurand un Christ rastignit... Mihai Viteazul tarait prin tarana, Mihai Viteazul lasat prada cainilor, Mihai Viteazul cel fara de cap jupuit, cu pielea luata ca ofranda, asemenea capelor de balaur din povestile noastre ancestrale... Am strivit o lacrima in coltul pleoapei si m-am inchinat si eu.

As fi vrut sa cumpar lumanari, dar maicuta nu oprea rugaciunea, am asteptat ceva timp, apoi a venit o alta maicuta, stareta cred, mai tanara decat mine, a carei fata s-a luminat ingereste in clipa in care baietelul meu a salutat-o: Christos a inviat! I-a oferit un pliant informativ, singurul pe care il avea si ne-a spus ca in acest locas de cult rugaciunea nu conteneste niuciodata. A fost dorinta mitropolitului Bartolomeu si se respecta cu sfintenie... Crima a fost iertata, poata si uitarea noastra, a tuturor e iertata si acceptata, atata timp, cat cineva, zi si noapte pomeneste numele acestui "barbat ales si vestit si laudat" - cum l-a numit Balcescu - un alt zbor frant- care isi doarme si el somnul de veci nestiut, undeva prin cimitirul saracilor din Palermo....

Am plecat infiorati spre casa, povestind despre ceea ce a fost si nu mai e, despre eroi si despre recunoastere, despre indolenta, nepasare si uitare. Am inchiriat filmul Mihai Viteazul si am ramas pana tarziu, in noapte cu imaginea lui Amza Pelea intruchipand domnitorul... Destine curmate, nedrept. Oameni zdrobiti de viata si circumstante.

Acum cand scriu ascult Imnul Lui Mihai Viteazul, pe care neaparat trebuie dat click in momentul citirii acestor randuri...

„Capul lui Mihai Viteazul de la Torda se ridică

Şi întreabă de ce ţara a rămas aşa de mică

Şi câmpia Tordei triste îi răspunde lui cu jale

Fiindcă astăzi ducem lipsa capului Măriei Tale.

Nu mai acuzaţi străinii că ne taie domnitorii

Că întimidează ţara cu guverne provizorii!

Eu atât aş vrea să aflu arătându-ne obrazul

Totuşi, unde-au fost românii, când a fost tăiat Viteazul?

Nu voi consuma otravă pentru niciun fel de Basta!

Totuşi, unde-au fost ai noştri?

Şi atunci, şi-n vremea asta?

Cum se poate ajunge la gâtul domnitorului de ţară,

Dacă nu-s trădări acasă, lângă ura de afară? ” (Adrian Paunescu)


[fb]
---
Trimis de sunflower in 22.05.12 14:22:06
Validat / Publicat: 22.05.12 16:30:10
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4779 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sunflower); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Biserica cu peretii goi si maicuta aplecata in rugaciune
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17750 PMA (din 18 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

sunflowerAUTOR REVIEW
[22.05.12 14:55:58]
»

Va rog sa atasati piesa despre care am pomenit: http://www.youtube.com/watch? v=AmrnielUEOU

Multumesc!

- -

Vizionare placuta!

Larissa
[23.05.12 00:20:47]
»

Cred ca nu am 3 saptamani de cand m-am intors de acolo si imi pare rau ca am vazut indicatorul catre obiectiv si nu m-am oprit. Am vizitat doar salina din turda, care mi-a placut. Citind review-ul tau, imi dau seama ca va trebui sa ajung acolo, prea il descrii frumos...De fapt, mi s-a spus ca e destul de simplu monumentul dar nu asta conteaza, ci semnificatia lui pentru romani.

sunflowerAUTOR REVIEW
[23.05.12 09:15:01]
»

@larissa2012:

Poate am vizitat in aceeasi perioada salina...

Monumentul e simplu, dar e impresionanat, inconjurat de copaci seculari, avand alaturi manastirea. Iar locul, veti vedea, vibreaza si ne face sa vibram... Eu am trecut de sute de ori si nu m-am abatut din drumul principal, dar uite ca acum, a venit... timpul! Exista un timp pt. fiecare lucru.

Cand mai treceti prin zona, dati-mi un mp si poate organizam o mini intalnite AFA!

Cu drag!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Larissa
[23.05.12 21:10:41]
»

@sunflower: Poti fi sigura, chiar m-am gandit la tine cand vizitam cetatea la Alba Iulia, alt loc care m-a impresionat. Cand mai trec prin zona, te anunt.

florinsta
[10.06.12 21:25:49]
»

Sunflower: ,

Un rw cu foarte multa incarcatura istorica si care ma va determina, cind voi ajunge in zona, sa vad acest loc descris atit de frumos.

Vreau sa spun ca voi face eforturi sa ajung in zona pentru a vedea acest loc.

In ultimul timp nu am vazut pe AFA asfel de locuri noi la care sa mergem si noi dupa ce altii au fost acolo.

Multumesc pentru aceste informatii care imi vor fi foarte utile.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
sunflowerAUTOR REVIEW
[11.06.12 08:50:27]
»

@florinsta:

Multumesc foarte mult pentru cuvintele frumoase.

Merita sa vedeti locul si daca ajungeti in zona, as dori sa va recomand inca un loc, in Aiud - drumul de la Sibiu spre Turda trece prin Aiud -, unic in tata noastra, a carui incarcatura e maxima, dupa parerea mea, Rapa Robilor. As fi vrut sa scriu si despre Rapa Robilor, mai ales ca nu exista o rubrica pe site, dar inca nu am gasit momentul prielnic, e un review dificil, acolo zac osemintele a mii de oameni maltratati si ucisi de catre comunisti. Dupa ce am vizitat acest loc, intamplator anul trecut, am citit mult pe acest subiect, m-a urmarit si m-a obsedat luni de zile, pentru ca m-a impresionat enorm. De cate ori mi se iveste ocazia, revin acolo.

Ma doare enorm lipsa de recunoastere a sacrificului facut :"pentru ce"? ... pentru o idee, pt. tara, pt. urmasi...

Cuvintele tale imi dau un imbold de a prezenta si acest loc, multumesc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
sunflowerAUTOR REVIEW
[11.06.12 09:14:44]
»

Atasez aici acest link, pentru cei dornici de putin roamantism: formula-as.ro/2012/1013/d ... -viteazul-14909

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
florinsta, sunflower
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Turda şi împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.35807514190674 sec
    ecranul dvs: 1 x 1