Vila lui Adrian

TIPĂREȘTE

Am plecat spre Tivoli cu gandul de a vedea vestita Vila Adrian... Orasul Tivoli care in antichitate se numea Tibur, este la o distanta de 25 km de Roma, in regiunea Lazio, in apropierea raului Ariene, care formeaza in zona superbe cascade.

In antichitatea romana, vila desemna resedinta oamenilor bogati, a patricienilor. In realitate, multe din aceste vile sunt palate in adevaratul sens al cuvantului. In primul rand prin marimea domeniului pe care sunt ridicate, si in al doilea rand prin numarul mare si divers de constructii si amenajari din care se compun.

Vila Adrian, sau mai corect complexul de cladiri se intinde pe 120 de ha si se pare ca inca pe atat exista dar nu au fost inca excavate. Daca ma gandesc la Castelul din Praga, considerat din acest punct de vedere cel mai mare din lume, care se intinde pe 80 de ha imi dau seama mai bine de imensitatea vilei lui Adrian.

Imparatul Adrian, (al treilea din cei cinci „imparati buni„ ai imperiului), a fost fiul adoptiv al Imparatului Traian si ca si predecesorul sau, avea origini spaniole. Pentru a evita conflicte cu senatorii dar si pentru a le dovedi ca este la fel de bun ca si Traian, in prima parte a domniei a fost mai mult plecat in camapanii militare si abia in a doua parte a stat mai mult „acasa„. Dupa ce ani la randul a cuterierat imensul sau imperiu si s-a ocupat de bunul mers al problemelor miliatre si administrative, Imparatul Hadrian si-a dorit o resedinta in afara Romei, mult mai mare si mai fastuoasa fata de cea pe care o avea in capitala imperiului. Campaniile militare castigate i-au permis cheltuirea unor sume fabuloase pentru acesta resedinta, care trebuia sa exprime maretia imperiului si a imparatului sau.

Astfel intre anii 125 -134 d.Hr. pe terenul de pe dealurile Tiburtine au fost ridicate nu mai putin de 30 de constructii mari si superbe. Nu intamplator s-a ales acesta locatie. Zona era bogata in zacaminte de travertin, tuf si var. Tot pe acolo treceau si patru mari apeducte care alimentau Roma cu apa si la care s-a putut racorda si aceasta resedinta.

Dupa ce s-a mutat acolo, imparatul a continuat sa conduca imperiul de la noua sa vila. A pus la punct un bun serviciu de curieri, care lucrau 24/24 si astfel toate informatiile circulau intre Roma si Tibur cu cea mai mare viteza.

Vila a devenit reşedinţă imperiala si a adunat in ea cele mai mari si mai frumoase opere de arta ale lumii din acel moment. Unele au fost aduse din razboaiele de cucerire, altele au fost realizate la cererea lui Adrian. Fiecare cladire isi avea statuile ei, in deplina armonie cu destinatia constructiei.

Arhitectii desemnati cu aceasta lucrare s-au inspirat din arhitectura greaca si egipteana si au inclus in ansamblul arhitectural tot ce si-a dorit imparatul: cateva case de locuit, terme, teatru, temple, biblioteci, camere de consiliu şi cladiri in care sa locuiasca scalvii, soldatii si artistii prezenti permanent acolo. La randul ei vila a fost model pentru multe alte resedinte construite ulterior. Unesco a inclus acesta vila in patrimoniul sau.

Dupa ce am trecut de portile de la intrare, am parcurs o alee lunga si am ajuns la in primul pavilion. Acolo am vazut o macheta a intregii resedinte, atat cat este ea cunoscuta acum, caci de pe intreg terenul mai mult de jumatatate din constructii nu au fost inca scoase la lumina. Asa am putut mult mai usor sa vad si sa inteleg complexitatea constructiei si modul admirabil in care erau legate intre ele toate cladirile.

Zonele din jurul fiecarei constructii si aleile care le uneau erau pavate cu dale realizate in tehnica „opus sectile„. Asta inseamna ca dale in forme geometrice din marmura, fildes si chiar sticla colorata erau imbinate in imagini policrome: o treaba deosebit de frumoasa dar si foarte costisitoare.

In interiorul cladirilor se gaseau mozaicuri de cele mai multe ori bicolore (alb si negru), taiate de cele mai mute ori in romburi, o tehnica tipic romana.

Imparatul Adrian a botezat multe din edificiile resedintei sale, dupa locurile in care fusese in campaniile militare. Chiar daca au fost copiate multe cladiri vazute de imparat in calatoriile sale, tehnica de lucru a fost una 100% romana. Tehnica de lucru se numeste ”opus mixtum”, o combinatie de caramizi cu blocuri mici de tuf imbinate cu ciment. Aceasta tehnica de constructie a fost inventata de romani si se vede cat este de durabila.

Adrian avea pretentiile si ciudateniile lui. Una din ele se refera la dorinta de a nu intalni fata de sclav sau de muncitor pe domeniile sale. Doar el si invitatii de seama aveau dreptul sa se plimbe prin gradini, sa se depalaseze de la un templu la altul, sau de la teme la biblioteca. Din acest motiv, pe sub tot domeniul este sapata o adevarata retea de tuneluri prin care se deplasau sclavii si ceilalti oameni din serviciul imparatului. Unele tunele erau suficient de mari incat prin ele sa circule si carele care aprovizionau vila cu alimente sau alte materiale si obiecte necesare. Am descoperit si eu un astfel de tunel. Nu am intrat in el dar se vede bine de la suprafata.

Intreg anasmblul de constructii era ridicat in jurul unei zone centrale care cuprindea vila propriu-zisa in care locuia imparatul, alaturi de o biblioteca romana si alta greceasca, o gradina mare si frumoasa cu o fantana in centrul unui bazin cu apa si o cladire frumoasa cu multe coloane dorice, posibil o sala pentru banchete.

Putin mai in spate era o curte mare in centrul careia era o alta cladire. Cladirea se numeste Piata de Aur si este una din cele mai impresionante cladiri din complex, in ea existand si acum decoratiuni: unele din marmura cu insertii si altele din granit egiptean. In aceasta Piata de Aur, Imparatul Hadrian prin arhitectii sai, a experimentat mai multe tipuri de cupole. Cea mai deosebita este cea numita „cupola de dovleac„ in interiorul careia, nervurile par scobite de o lingura intr-un dovleac. O legenda spune ca pe cand Hadrian era tanar, a asistat la o discutie intre tatal sau adoptiv (Imparatul Traian) si arhitectul acestuia, Apolodor. Pentru ca se baga in vorba neintrebat, Apolodor l-a pus la punct pe Hadrian trimitand-ul sa se duca sa sculpteze in dovleci si sa nu se mai amestece in treburi pe care nu le intelege. Se pare ca afrontul acela l-a facut sa experimenteze modele noi de cupole. Oricum ele au fost imitate si in alte domuri celebre. Apolodor a cazut in dizgratie, a fost pentru inceput exilat, apoi ucis.

Aproape toate constructiile sunt din caramida imbinata cu ciment si in vremea cand erau locuite erau placate la exterior cu travertin iar in interior peretii tencuiti erau acoperiti cu fresce.

Am vizitat Hospitalia, sau vila pentru oaspeti. In jurul unui hol mare central, am vazut ruinele a cel putin 40 de camere. Pardoseala fiecarei camere (se vede bine si acum) era din frumoase mozaicuri bicolore.

Putin in dreapta fata de acestea este Teatrul Maritim. Acesta era o constructie circulara, care are in centru un lac rotund in centrul caruia erao o insula rotunda. Pe insula era construita in miniatura o vila tipica de pretorian, unde se crede ca se refugia imparatul, cand se dedica artelor. In lacul circular ce inconjoara insula, Hadrian obisnuia sa inoate. S-au pastrat destul de multe coloane si ziduri ale acestui teatru.

In apropierea lui, era Sala Filozofilor, unde sub marea cupola in cateva firide erau statuile celor mai apreciati filozofi greci si romani. Inspirati de acestia, acolo imparatul si apropiatii lui, aveau lungi intalniri si discutii despre problemele vietii si despre cum ar putea fi ele rezolvate prin pilda unor intelectuali. Insusi Hadrian a fost autorul catorva scrieri pe teme filozofice si a catorva poeme, scrise in greaca sau in latina.

O zona bine pastrata este Canopus, dedicata petrecerilor si care imita faimosul sanctuar al lui Serapis de langa Alexandria (Egipt), celebru in lumea antica pentru petrecerile deochiate care se tineau lant acolo. De-a lungul uni lac artificial ingust si lung, din multele cariatide care il inconjurau, acum mai sunt doar cateva. La unul din capetele lacului este o constructie unde erau primiti la ospete fastuoase imparatul si invitatii lui – Templul lui Serapis. Zile si nopti intregi, acolo si-a inecat imparatul in bautura, durerea dupa pierderea marii sale iubirii; frumosul Antinous. Ca sa intelegeti cat de mare a fost iubirea si cat de dramatic sfarsitul, aflati ca Antinous a fost singurul non-imparat al carui chip a fost gravat vreodata pe o moneda romana.

Lacul este si acum inconjurat de o alee lata in spatele careia se ridica un mic deal inverzit. Este cu adevarat relaxant sa stai sau sa te plimbi acolo, desi asa cum l-am vazut eu, cam murdar si verde, lacul nu este cea mai mare frumusete a locului. Dar sunt convinsa ca era limpede ca un cristal, acum 1800 [de ani] cand era locul de relaxare in timpul si dupa mesele copioase date de imparat.

In celalalt capat al bazinului, cateva arcade sustinute de coloane, sunt tot ce a mai ramas dintr-un teatru unde artisti acompaniau cu versuri si muzica banchetele date acolo. Alaturi este si o cladire cu multe camere de odihna, pentru musafirii prea ametiti si incapabili sa mai ajunga la hospitalia. Cladirea s-a pastrat incredibil de bine. si in ea acum este amenajat un mic muzeu cu cateva obiecte descoperite in vila. Multe obiecte valoaroase de arta au luat drumul altor vile si palate construite sute de ani mai tarziu, dupa ce puterea imperiului a scazut si aceasta vila a fost mai intai jefuita si apoi parasita. Inclusiv Constantin cel Mare a luat o parte din piesele cele mai frumoase si le-a mutat in Bizant. Cand am vizitat eu vila, in muzeu era o expozitie cu sculpturi dedicata lui Antinous. Cum statuile il infatiseaza in toata splendoarea sa, fara vesminte care sa ii acopere frumusetea... L-am studiat pe toate partile: frumusel... poate prea perfect.

Ceva mai departe, in partea de Nord a terenului sunt Teatrul Grecesc si Templul lui Venus. Din teatru se vad bine zona tribunelor si scena din caramida, cu scara de acces de sub ea. Din Templul Zeitei Venus au mai ramas doar patru coloane si jumatate si o statuie a zeitei.

Din Antinoienon, un complex de monumente funerare, ridicate in cinstea tanarului iubit al lui Hadrain, mort la doar 20 de ani, in imprejurari niciodata lamurite si care l-au bagat pe imparat intr-o drepesie adanca, a fost luat obeliscul ce se afla acum la Roma, in Piata Bucuresti. Inscriptia de pe obelisc a fost compusă de imparatul Adrian, in memoria iubitului sau.

Alte cateva bazine dreptunghiulare inconjurate de frumoase coloane sunt din loc in loc. Se crede ca rolul lor era de a crea oaze de relaxare pe intinsul domeniu. Langa un maslin batran, este statuia autoarei romanului „Memoriile lui Hadrian„ - Marguerite Yourcenar, memorii scrise dupa cum a fost inspirata de muze, nu dupa documente reale.

O alta mare constructie este Pavilionul Pretorienilor, o cladire cu cel putin trei etaje in fata careie se crede ca era un bazin cu apa in jurul caruia plante luxuriante dadeau o atmosfera calda locului.

Undeva destul de aproape de resedinta propriuzisa era cazarma soldatilor. Mare cat sa poata trai in ea o legiune intrega, cladirea seamana cu un bloc cu trei etaje, sau cel putin atatea se mai vad astazi: poate erau mai multe.

Multe cladiri nu au fost identificate cu exactitate: despre multe se crede ca erau mult mai inalte decat se mai vad acum ruinele, dar in lipsa mai multor documente, ne multumim cu ce vedem. Un lucru este sigur: intrega resedinta poate fi comparata ca marime cu un oras antic. Are de toate si in ea se putea trai ani in sir fara sa fie cineva nevoit sa plece, cu exceptia celor care faceau aprovizionarea. Cat m-am plimbat pe acolo m-am simtit relaxata si calma: nici ploaia care a cazut cu intermitente nu a reusit sa imi stice ziua... Intrega zona, este parca facuta pentru a crea o stare de bine, desi acum nici vorba de plante atent alese si plantate in functie locul si scopul spatiului pe care trebuiau sa il decoreze. Daca acum pe intinsul domeniu sunt chiparosi de-a lungul aleilor si maslini in gradini, asta se datoreaza familei Feda, care a fost proprietara acestei resedinte in sec. XVIII.

Intregul muzeu in aer liber poate intoarce in antichitate, orice turist curios sau pasionat de acea perioada a istoriei care vrea sa vada care era nivelul de trai si conceptia arhitecturala in timpul imperiului.

Adresa - Via di Villa Adriana, 15,00010 Tivoli; tarif intrare: 10 EURO, ghid audio 4 EURO

---

VIZUALIZĂRI: 4831 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI