Plimbare prin Teheran

TIPĂREȘTE

În sejurul meu de la Gollestan Hotel din Teheran din aprilie 2017, vezi impresii, am făcut mai multe plimbări prin oraș, în zile și ore diferite, văzând mai multe obiective. Voi vorbi acum, aici, despre acestea.

De ce acum după mai mult de un an??

Pentru că sunt ultimele impresii nescrise din excursia mea din Iran, pentru că Iranul a fost pentru mine o țară nouă, necunoscută, cunoscută doar ca Persia, și pentru că mi-am dorit să povestesc totul despre Iranul care mi-a plăcut mult, dar, timpul n-a fost de partea mea…

Voi relua povestirea de la plimbarea mea prin Palatul Gollestan, vezi impresii.

De la Palat am mers pe jos, mai puțin de 300 de metri, la Stația Panzdah-e-Khordad, unde am luat metroul Liniei 1 până la următoarea stație, Imam Khomeini Metro, apoi în 10 minute am ajuns la Muzeul Național al Iranului, aflat la circa 700 m. Este organizat în două secțiuni, amenajate în două clădiri, prima, o clădire cu etaj, din cărămidă, cu un Iwan ce se înalță pe ambele niveluri, special construită în anul 1937 ca muzeu, prezintă Iranul antic, cealaltă, clădire placată cu travertin alb, cu două etaje, prezintă din anul 1972, Iranul islamic. Câteva poze cu piațeta din fața muzeului și cu clădirea “Muzeului Iranului Antic” și am intrat în clădirea unde se află vestiarul și casa de bilete, pentru ambele clădiri. Am achitat câte 200.000 riali de persoană, am primit tichetele și câte un pliant și am lăsat toate bagajele la vestiarul amenajat vizavi de casa de bilete. Am putut intra cu aparatul foto. Muzeul este deschis zilnic între orele 09:00 și 18:30, este foarte bine organizat și ghidat.

Am fost îndrumați mai întâi spre etaj, organizat în șapte galerii, în primele trei galerii sunt prezentate artefacte din Iranul Paleolitic, de la unelte de piatră, simple, la exponate mai noi, de doar douăsprezece de mii de ani, unelte mai complexe, unelte pentru prelucrarea materialelor vegetale sau instalații pentru depozitarea produselor alimentare. Este prezentată și evoluția lor atât ca formă și ornamentare cât și ca funcționalitate.

Celelalte patru galerii prezintă Iranul Neolitic, Iranul Satelor Permanente, satul fiind prima “unitate socială, economică, religioasă” apărută în lume. Sunt prezentate o mulțime de vase de ceramică, frumos colorată, decorate cu motive geometrice, cu picturi cu animale și plante, mai multe figurine de animale din ceramică vechi de peste patru mii de ani, dar și câteva exponate noi, modelele unor case din acea perioadă.

Tot la acest nivel se află un exponat deosebit, valoros, reconstrucția unui mormânt în care se odihnește o femeie, pe care perșii au numit-o “Doamna în Vârstă de Șapte Mii de Ani”, adusă aici dintr-un cimitir din Susa, capitală Elamită în urmă cu mii de ani, site patrimoniu UNESCO de vreo 3 ani.

Am coborât la parter, la galeria Civilizației Elamite dominată de o frumoasă statuie de ceramică în două culori, “Taurul din Chogha Zanbil”, un taur foarte natural aproape de mărimea normală.

Mi-am continuat plimbarea prin galeriile dedicate Epocii Bronzului și Epocii Fierului, cu exponate specifice și m-am oprit la galeria destinată Imperiului Achaemenid, cea mai mare galerie din muzeu, unde sunt expuse statui și alte obiecte din Persepolis, un valoros exponat fiind “Statuia lui Darius cel Mare”, cioplită în Egipt din granit cenușiu și apoi adusă în Persia, statuie ce încă mai poartă pe faldurile robei urme de vopsea roșiatică maronie. Știam că sunt copii, originalele se găsesc în marile muzee ale lumii, dar am fost impresionată de acestea, încă nu văzuzem grandorile din Persepolis, le-am văzut peste câteva zile, am și scris despre ele, vezi impresii, ...

Au urmat micuța galerie a Imperiului Seleucid cu “Statuia lui Zeus” din bronz, galeria Imperiului Parthian dominată de “Statuia unui Nobil Part”, o statuie din bronz, de aproape 2 metri, meticulos realizată, și ultima galerie, cea a Imperiului Sasanid, ultimul imperiu persan preislamic, unde am remarcat un deosebit mozaic persano-roman adus de la unul din palatele regelui Shapur I.

Plimbarea prin muzeul antic a durat puțin peste o oră, am renunțat să mai văd Muzeul Epocii Islamice, renunțasem de la început, ce prezintă diverse articole de ceramică, textile, texte, lucrări de artă, caligrafie.... Taxa de acces se achită la muzeul antic și este de 300.000 riali, are același program de vizitare. Dacă aveți timp nu îl ratați, noi voiam să ajungem la Banca Centrală a Iranului aflată la circa 1,3 kilometri, 30 minute de mers pe jos.

Am mers la Bancă pentru a vizita Muzeul Național al Bijuteriilor Iraniene, adăpostit la subsol, deschis de sâmbătă până marți, între orele 14:00 și 16:30, timp limitat…. Am avut noroc pentru că vizita mea în Teheran a fost marți și miercuri și am putut vizita acest muzeu de neratat.

Am Fost Acolo într-o zi de marți, știam că este destul de aglomerat, și chiar a fost, voiam să ajung la deschiderea muzeului. Am achitat taxa de vizitare, 400.000 riali pentru amândoi, am așteptat puțin și am intrat în muzeu. Voi vorbi doar despre comorile adăpostite acolo, pentru că, “mea culpa! ”, nu am reușit să fac nici măcar o poză. La intrarea în bancă ni s-au oprit toate bagajele, aparatul foto, telefoanele, apoi am trecut printr-un filtru total, inclusiv scanare pentru metale…

Printr-un culoar, destul de lung, am coborât la subsolul băncii și am pătruns într-o încăpere slab iluminată, mai mult în penumbră. Era camera comorilor…

Muzeul adăpostește cea mai prețioasă colecție de bijuterii din lume, valoarea reală a trezoreriei nu este cunoscută, multe din bijuterii fiind unice și neevaluate. Aici se află “Darya-i-Nur” sau “Marea Lumină”, cel mai mare diamant roz din lume, montat ca o broșă, are peste 180 de carate, diamantele roz fiind ele însele rarități.

Impresionantă este “Coroana Pahlavi” purtată de Regii Reza Khan și Reza Pahlavi, confecționată din aur și argint, cu țesătură de catifea roșie și decorată cu peste 3.300 de diamante, smaralde, safire și perle. Cântărește peste 2 kilograme... Mi-am imaginat-o pe capul Șahului, dar “Egreta Șahului Nadir” cu diamante și smaralde de 780 de carate nu am reușit s-o atașez nici unui turban, chiar dacă a purtat-o și Reza Pahlavi.

Mi-a plăcut “Globul Pământesc” realizat din 34 kilograme de aur și peste 51.000 de pietre prețioase, este fascinant, creatorii lui chiar dacă erau mai puțin geografi, mai mult bijutieri, au marcat bine Iranul prin diamante, iar Muntele Damavand și orașul Teheran prin câte un rubin. Trebuie menționat și „Tronul Păun”, cel mai mare exponat din muzeu, tronul împărătesc incrustat cu nestemate, simbolul puterii șahilor iranieni.

A fost o experiență deosebită, unică pentru mine, exponatele mi-au plăcut și m-au impresionat mult, dar, dacă nu era acea slabă iluminare, cred că iluminate bijuteriile erau mult mai frumoase, mai spectaculoase, mie mi-ar fi plăcut mai mult… Pentru doritori și pentru poze vă atașez site-ul: cbi.ir/page/1475.aspx

Vizita a durat circa 30 de minute, aș mai fi stat prin muzeu, dar însoțitorul grupului nu mi-a permis… veneau alți vizitatori, erau mulți străini…...

Eram în prima zi din Iran și Teheran după o noapte nedormită și nu am mai mers la Muzeul de ceramică și de sticlă muzeu aflat la circa 700 m într-o vilă deosebită, fostă ambasadă egipteană. Acum regret dar timpul nu mi-a permis această vizită și cunoaștere a priceperii iranienilor de a lucra sticla din cele mai vechi timpuri. Este adevărat le-am văzut priceperea vizitându-le alte palate în excursia mea din Iran. Atașez site-ul: glasswaremuseum.ir/information.htm.

A doua zi după ce am vizitat dimineața Complexul Saad Abad, vezi impresii, am plecat spre alte obiective pe care la aveam în programul realizat de acasă, primul fiind Turnul Milad, aflat la circa 15 kilometri sud-vest de complex, la care am mers cu un taxi, cost 350.000 riali (7,3 euro), circa 35 lei. Este amplasat într-un complex ce include turnul de telecomunicații Milad, cu restaurante și vederi spectaculoase asupra Teheranului, cu un hotel de cinci stele, un centru de convenții, un centru de comerț și un parc IT. Are, de asemenea, o parcare imensă, o bibliotecă specializată și o sală de expoziții.

Construit din beton în anul 2009, turnul are o bază octogonală, arhitectură persană tradițională, iar cu cei 435 metri ai lui, de la bază la vârful antenei, este cel mai înalt turn din Iran și din Orientul Mijlociu, unul din cele mai înalte șase turnuri de telecomunicații din lume.

De la taxi am mers pe jos la casa de bilete aflată la parterul turnului. Am ezitat puțin la cumpărarea biletelor pentru că nu știam ce să fac: să urc doar 292 metri până la “Platforma Observator Deschisă” sau să urc 315 metri până la “Bolta cerească”, cum numesc iranienii ultimul nivel vizitabil al turnului. Platforma deschisă oferă vizitatorilor o vedere la 360° asupra împrejurimilor, Cartierul Gisha din Teheran și Munții Alborz, costul biletului fiind de 120.000 riali, în timp ce vizita la boltă costă 350.000 riali, dar permite vizitarea Platformei Deschise, a “Sălii Gloriei”, și a “Muzeului Municipal”.

Despre Sala Gloriei citisem că adăpostește printre altele statuile unor personalități iraniene. Prețul cam mare și iar timpul m-a făcut să optez doar pentru vizitarea Platformei Deschise. Am urcat în interiorul mallului cu mai multe etaje, erau multe magazine, cumpărători cam puțini la acea oră, avea un întreg etaj cu diferite restaurante așezate pe interior pentru a permite servirea mesei lângă fereastră pentru frumoase priveliști… și pe indicatoare am ajuns la intrarea în lift. Am prezentat biletele și bineînțeles însoțiți am ajuns sus. În interiorul platformei sunt prezentate machetele celor mai mari 10 turnuri din lume, un magazin cu suveniruri, un mic bar… În final opțiunea a fost bună pentru că de pe platformă am văzut și pozat Teheranul foarte bine. Bătea un vânt și a trebuit să-mi introduc obiectivul aparatului printre gratiile protectoare. A meritat efortul.

După vreo oră am coborât la baza turnului pentru a ne continua plimbarea dar, surpriză…

În documentarea mea nu căutasem autobuze de întoarcere, nu am văzut nicio stație, taxiuri, niciunul, de mers pe jos câțiva kilometri, pentru că turnul este într-o zonă destul de izolată, ce să mai zic, ce să fac…

Norocul nostru a fost un taximetrist apărut, nu știu de unde, care a refuzat să ne ducă în oraș, dar a sunat un prieten, care, pentru 200.000 de riali, ne-a dus cu mașina lui la Podul Tabiat, circa 10 kilometri. Pe drum mă întrebam dacă nu cumva taxiul era acolo să-și ajute prietenii!!, turiștii?? N-are importanță, important este că ne-am putut continua programul acelei zile, astfel că, după aproximativ 20 de minute eram la pod, era o oră încă fără prea mult trafic în foarte aglomeratul Teheran.

Podul Tabiat, “Podul Naturii”, finalizat în 2014, lung de 270 de metri, cel mai mare și mai spectaculos pod pietonal din Iran, leagă două mari parcuri, Parcul Abo-Atash de Parcul Taleghani, și trece peste o autostradă. Este deschis plimbărilor zilnic de la 6:30 la 24:30, fără taxe de acces.

Are două niveluri continue susținute de trei coloane în formă de copac, iar în partea superioară a coloanelor principale sunt două platforme de vizionare, nivelul trei al podului, spațiu larg deschis, utilizat și pentru spectacole publice. Cele trei niveluri sunt conectate între ele prin scări și rampe.

Podul este și un loc de relaxare, "un loc unde oamenii să rămână și să mediteze nu doar să treacă" cum spunea arhitecta ce l-a proiectat, iar galeria-cafenea și restaurantul de la nivelul inferior precum și numeroasele bănci amplasate pe toate nivelurile confirmă acest lucru. Confirm și eu, pentru că, alături de alți turiști am admirat cele două parcuri și autostrada, imagini ce nu se pot vedea din niciun alt loc. Le-am privit, le-am pozat și, după vreo 30 de minute, am juns în Parcul Taleghani, grădină particulară în epoca Qajar, depozit de arme în timpul celui de-al doilea război mondial, teren militar mai apoi, parc public astăzi.

Numele l-a primit în memoria lui Mahmoud Taleghani, veteran al rezistenței islamice împotriva șahului, reformator musulman și apărător al "democrației noi instaurate".

După agitația din oraș am găsit aici o oază de liniște și de răcoare, chiar dacă parcul era plin de oameni care se plimbau, erau alei și trepte din lemn, am urcat prin el, …, toate se desfășurau sub un uriaș steag iranian ce flutura în mijlocul parcului, cel mai mare steag al Iranului. Ne-am oprit la baza steagului, l-am salutat, și-a fluturat și el faldurile, sau poate mi s-a părut, și ne-am continuat plimbarea.

De aici am coborât pe scări cu multe trepte la Muzeul Sfintei Apărări, cel mai mare muzeu din Iran și unul dintre cele mai mari din Asia ce se întinde pe o suprafață de 21 hectare, cu tehnologii și dispozitive moderne, a fost deschis în anul 2010, care prezintă istoria contemporană a Iranului, cu accent pe războiul de 8 ani dintre Irak și Iran, război început în anul 1980.

Știam că în complex se află “Mormântul Ostașului Necunoscut”, “Pavilionul Expozițional” cu mai multe săli, “Semisfera Cinematograf” unde se prezintă un scurt film din timpul războiului, dar și zone în aer liber cu multe exponate de armament greu, cu un lac, o grădină, …

Se vizitează zilnic de la ora 9:00 până la 17:00, taxa de intrare fiind 200.000 riali.

Când am Am Fost Acolo era închis, trecuse de ora 17, dar am privit și pozat din exterior clădirea mică printre dealurile imense, cu acoperișul ușor înclinat, ca dealurile și văile înconjurătoare. Mi-a plăcut contrastul dintre metalul predominant al clădirii și verdele înconjurător, dar m-a întristat contrastul dintre verdele viu al împrejurimilor și cenușiul celor un milion de victime comemorate acolo…

Mi-am continuat drumul pe indicator până la Stația Shahid Hemmat de unde cu metroul Liniei 1 ne-am întors la Hotelul Gollestan.

Acestea sunt ultimele mele impresii din Iran, am scris despre tot ce am văzut acolo, despre tot ce am trăit și mi-a plăcut, despre tot ce îmi voi aminti mereu cu plăcere…

La revedere Teheran, La revedere Iran!!!

---

VIZUALIZĂRI: 1571 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI