Casa Memorială “Visarion Puiu” - Reședința de vară a lui Mihail Sadoveanu de la Schitul Vovidenia

TIPĂREȘTE

În comuna Vânători - Neamț, la distanță de numai 1 km de Mănăstirea Neamț, se află Schitul Vovidenia, unul dintre schiturile care aparțin de marea lavră a Neamțului. Voiam să ajungem la Schitul Vovidenia cu atât mai mult cu cât știam că în imediata apropiere putem vizita și una dintre casele memoriale Mihail Sadoveanu.

Venind dinspre Humulești, mai înainte chiar de a ajunge la Mănăstirea Neamț, pe lângă Seminarul Teologic Ortodox "Veniamin Costachi", din șoseaua principală se virează a stânga pe un drum ceva mai îngust, dar foarte bun, care conduce în parcarea schitului. Am oprit mai întâi în dreptul unei porți bătrânești, din lemn, lângă care un panou turistic ne informa că am ajuns la "Casa memorială Mihail Sadoveanu". În interiorul curții se înaintează pe o alee ușor în pantă, umbrită de brazi falnici. Construită în mijlocul unei poienițe, casa masivă, albă, este despărțită doar de o portiță de curtea Schitului Vovidenia. Urcând câteva trepte, ajungem în cerdacul în care un panou ne oferă primele informații despre casă și despre cele două mari personalități care au locuit aici.

De reţinut că pe zidul exterior al casei scrie: Casa memorială “Visarion Puiu” și Muzeul “Mihail Sadoveanu” . Programul de vizitare este: zilnic între orele 10.00-18.00, duminica și în zilele de sărbătoare doar după-amiază. Taxa de vizitare - 8 lei/persoană, taxa de fotografiere - 10 lei.

Casa Memorială “Visarion Puiu”

Casa pe care intenționam să o vizităm a fost construită de mitropolitul Visarion Puiu în anul 1937, în vremea când era mitropolit al Bucovinei. Îndrăgind foarte mult locul, Visarion Puiu a cerut și a primit aprobarea de a-și amenaja și locul de veci la Vovidenia, dar trupul său neînsuflețit nu a mai ajuns aici. Nici cavoul nu mai există. Doar lespedea de marmură poate fi văzută în gropnița de la Mănăstirea Neamț.

Casa din apropierea Schitului Vovidenia a fost confiscată de comuniști atunci când Visarion Puiu a fost condamnat la moarte. Ulterior, casa a fost oferită scriitorului Mihail Sadoveanu pentru a-i fi lăcaș de recreere și casă de creație. Paradoxal sau poate nu, Mihail Sadoveanu îl cunoștea pe Visarion Puiu, ambii fiind născuți la Pașcani, la numai un an și câteva luni diferență.

Dar, mai exact, cine a fost Visarion Puiu?

Visarion Puiu - Victor Puiu înainte de călugărie - născut în 1879 la Pașcani, a fost mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române, refugiat în 1944 în Occident, condamnat la moarte în 1946 de Tribunalul Poporului din București, caterisit de Sfântul Sinod al BOR în 1950 și reabilitat formal în 1990. A murit la 10 august 1964, departe de țară, în Franța, fiind înmormântat în Cimitirul Montparnasse după ce a fost exhumat din cimitirul catolic al satului Viels Maison unde și-a trăit ultimii ani.

Cei care doresc să afle mai multe despre mitropolitul român care a îndrăznit să-i scrie lui Stalin încercând să-l convingă de faptul că biserica nu are frontiere, pot citi acest interesant articol de presă.

Revenind la Casa Memorială “Visarion Puiu” de la Vovidenia, pot spune că singurul loc din țară în care publicul ar putea afla despre unicul mitropolit caterisit de Biserica Ortodoxă Română ar putea fi mai bine organizat, dezvoltat și popularizat. Colecția muzeală a mitropolitului Visarion Puiu rămâne în umbra lui Sadoveanu, locul fiind marcat de personalitatea romancierului care a scris aici, la Vovidenia, unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste din literatura română, “Demonul tinereții” a cărui acțiune de petrece la Vovidenia.

“… Nu departe de ctitoria veche mușatină (Mănăstirea Neamț), după ce treci o culme, stă ascuns într-o văiugă Schitul Vovidenia. Împrejuru-i se înșiră câteva căsuțe de monahi. Biserica cu 5 turnuri, când își trimite glasurile deșteaptă mai multe ecouri în pădurea de aproape.

… Cântă toaca la Vovidenie în trei soroace; pentru monahi, pentru munți, pentru singurătăți, pentru păduri și fiare și parcă printr-o fină adiere se pune în armonie cu toate, cu tot ce o înconjoară și cu Dumnezeu. Jivinile ieșite din poieni, din farmecul de piatră al întunericului, și, cu capetele înălțate, cu ochii neclintiți, așteptară să sune clopotele, al căror înțeles rămânea ascuns pentru ele din veacuri în veacuri.” - M. Sadoveanu, “Demonul tinereții” .

Muzeul “Mihail Sadoveanu”

După cum spuneam, palatul arhieresc înălțat de Mitropolitul Bucovinei Visarion Puiu în 1937, a devenit în 1944 reședință de vară pentru Mihail Sadoveanu care o va folosi până în 1961, anul morții sale. Fascinat de măreția locului, Sadoveanu spunea: “… pe drumurile din preajma Vovideniei, în Neamț, ... umbli ca într-o lume deosebită, urci treaptă cu treaptă mai către cer și liniște...”

Intrată în patrimoniul Muzeului Literaturii Române, cu sprijinul familiei romancierului, a fost amenajată, iar la 26 iunie 1966 a fost inaugurată Casa memorială "Mihail Sadoveanu" de la Vovidenia. Trecută în administrarea Muzeului Județean Neamț (1970), apoi din nou în administrarea Muzeului Literaturii Române (1993), casa construită de Visarion Puiu a fost retrocedată Mitropoliei Moldovei în 1997. În prezent este administrată de monahi, care au amenajat în incinta ei şi un mic muzeu dedicat Mitropolitului Visarion Puiu.

În cele 9 încăperi ale sale, muzeul etalează un număr de 1823 de obiecte care au aparținut scriitorului, precum și 21 de manuscrise. Peste tot te însoțește parfumul de epocă. Biroul la care Mihail Sadoveanu a așternut pe hârtie, la Vovidenia, nu mai puțin de opt lucrări, camera de odihnă cu o blană de urs lângă pat, camera destinată celorlalte pasiuni ale romancierului - vânătoarea și pescuitul - etalând obiecte specifice acestor îndeletniciri, bucătăria, sufrageria cu mobilă venețiană și tablouri ale scriitorului și ale familiei sale, cu pianul la care au cântat mulți dintre invitații săi între care George Enescu și Dinu Lipatti... Biblioteca roz este locul căruia îi acordăm cea mai mare atenție dat fiind că a aparținut unui mare scriitor. Printre altele, aici sunt 63 de ediții princeps sadoveniene.

Schitul Vovidenia

De la Casa memorială "Visarion Puiu" și Muzeul "Mihail Sadoveanu", pentru a ajunge la Schitul Vovidenia nu este nevoie să revii la șosea, acolo unde ți-ai lăsat mașina. O portiță, apoi o cărare frumoasă, prin iarbă, trecând pe lângă turnul clopotniță, te va conduce la sfântul lăcaș.

Încă din vechime, în căutare de liniște, călugării de la Mănăstirea Neamţ se retrăgeau adesea pe dealurile Vovideniei. Ca schit - numit "Slătioru" după cum i se spunea pârâului din apropiere - lăcașul avea să fie cunoscut abia în sec. XVII. Familia banului Gosan a ctitorit aici biserica de lemn cu hramul "Sfântul Spiridon", dar Schitul Vovidenia va fi rectitorit de Episcopul Ioanichie al Romanului care şi-a petrecut aici anii de ucenicie înainte de a ajunge episcop. El a construit o altă biserică, tot de lemn. În perioada 1790-1799 așezământul este reînnoit prin înălțarea încă unei biserici de lemn, prin contribuţia ieromonahului Isaia, egumenului Ioanichie de la Mănăstirea Bogdana şi stolnicului Atanasie Gosan, lăcaș ce va primi hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” .

Așadar, în prezent Schitul Vovidenia (inclus în 2015 pe Lista monumentelor istorice) prăznuiește două hramuri: „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (21 noiembrie) și “Sfântul Ierarh Spiridon” (12 decembrie).

În anul 1849 biserica de lemn a Schitului Vovidenia a fost demontată și dăruită locuitorilor satului Lunca din comuna Vânători, în acelaşi an începându-se construirea biserici de zid pe care o vedem și noi astăzi. Terminată în 1853, biserica are o pisanie pe care scrie: "Chir Gherasim Miron, Mitropolitul Sofronie, prin arhiereul Marchian a sfinţit această biserică, iar în anul 1873, fiind domn al Principatelor Unite Carol I, Mitropolitul Moldovei D. D. Calinic Miclescu, stareţ al mănăstirii Chir Timotei, s-au scris această inscripţie de ieroschimonahul Arsenie Ghibăcescu, unul din ctitori egumenul schitului, spre ştiinţă în viitoriu. În anul 1873, octombrie 11 s-au sfârşit aceasta. "

Biserica înaltă, cu ziduri albe, atrage atenția de departe prin cele 5 turle ale sale (cea din mijloc fiind mai înaltă), dar și prin fresca viu colorată, amplasată pe absida semicirculară a altarului.

Interiorul bisericii a fost pictat în întregime, în 1968-1969, autorii lucrării fiind pictorul Constantin Călinescu, ajutat de soţia sa Elena şi de elevul său, Dumitru Gabor - după cum menționează o pisanie interioară. Pictura se remarcă prin multitudinea scenelor inspirate din viața monahală românească. De remarcat faptul că pe pereții lăcașului au fost reprezentate chipurile a patru persoane cu o aleasă trăire duhovnicească, după aprox. 30 de ani, toate acestea fiind canonizate și intrând în rândul sfinților: Teodora de la Sihla și Daniil Sihastrul de la Voroneț (canonizați în 1992), precum și Ioan de la Râșca și Rafail de la Agapia (canonizați în 2008).

Catapeteasma provenind de la vechea biserică, zugravită de unul dintre călugării mănăstirii, este foarte frumoasă.

În incintă mai observăm un paraclis cu hramul "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena" pictat de Arhim. Bartolomeu Florea (cel care a pictat și icoana de hram pe turnul de la intrarea în curtea Mănăstirii Neamț), trei corpuri de clădiri, turnul clopotniță, o troiță sculpată în lemn, iarbă verde, multe flori, precum și o săgeată care îți indică scurtătura “Spre Muzeul M. Sadoveanu” .

---

VIZUALIZĂRI: 892 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI