Obiective istorice de excepţie, în municipiul Suceava (II).

TIPĂREȘTE

Pentru vizitarea următoarelor obiective ale oraşului Suceava, ne-am întors la mănăstire, am luat maşina şi ne-am deplasat pe strada Ştefăniţă Vodă.

Aici am putut parca în stradă fără probleme şi am vizitat mai întâi Biserica Naşterea „Sf. Ioan Botezătorul” sau Biserica Domniţelor (Coconilor sau Beizadelelor).

Biserica este situată vis-a-vis de Curtea Domnească, cele două obiective turistice fiind despărţite de bulevardul Ana Ipătescu. Este înconjurată de un zid din piatră, cu grilaj de fier deasupra.

Construcţia bisericii de mici dimensiuni, este în stilul clasic moldovenesc, cu pridvor, pronaos, naos şi altar. Are o formă dreptunghiulară, cu o absidă semicirculară în partea de est şi un pridvor în partea de vest.

În partea exterioară a altarului mai este o absidă, sprijinită de un contrafort.

Turla bisericii are patru ferestre în arcadă, orientate în cele patru puncte cardinale. În partea nordică se află un turn clopotniţă de formă paralelipipedică.

Pe tot brâul bisericii sunt arcade îngropate în zid, dar care nu au picturi ca la alte biserici asemănătoare (aşa zisele „arcade oarbe”). În partea dreaptă a bisericii se află o fântână cu ghizdul din piatră şi acoperiş de şindrilă, ornată cu ghivece de flori. Fântâna a fost construită pe locul unde a fost vechea cişmea a bisericii.

Istoria bisericii începe din secolulul al XV-lea, pe timpul domnitorului Alexandru cel Bun, când s-a construit o biserică din lemn pe un postament din piatră de râu.

În urma unui incendiu aceasta a ars, s-a construit o alta tot din lemn şi după ce a ars şi cea de-a doua, s-a construit una din piatră de forma dreptunghiulară.

Între timp biserica din piatră s-a deteriorat, iar în perimetrul acesteia, domnitorul Vasile Lupu ctitoreşte în anul 1643 actuala biserică, aşa cum se specifică în pisania aflată deasupra uşii de la intrare.

Pisania este sculptată în piatră cu litere slavone şi are în partea superioarâ Stema Moldovei cu două frunze laterale.

Am coborât mica pantă a străzii Ştefăniţă Vodă şi nu departe de aici (cca 300 de metri), am intrat pe strada Mirăuţilor, unde se află Biserica „Sf. Gheorghe”, cunoscută de toată lumea de Biserica Mirăuţi. Deasemeni, dacă întrebi de Mitropolia Veche, vei fi îndrumat cu siguranţă către acest lăcaş.

Biserica este situată pe un mic platou de pe „Dealul Tătarilor”şi este înconjurată de un pâlc de brazi falnici.

Este construită din piatră, cu o singură turlă şi un frumos pridvor la intrare. Pridvorul are la partea superioară o clopotniţă, cu ferestre terminate în semiarcade.

Intrarea în curtea bisericii (pavată cu piatră) este foarte frumoasă, fiind încadradă de doi stălpi paralelipipedici frumos ornamentaţi. În biserică se intră din lateral, prin parterul turnului clopotniţă.

Construcţia este triconică, brâul bisericii format din două rânduri de cărămizi, peretele despărţitor dintre naos şi pronaos în arcadă, iar ferestrele terminate în partea de sus cu frumoase acolade.

Datele documentare despre construcţia primei biserici sunt controversate şi ele sunt prezentate în mai multe versiuni. Una dintre versiuni este aceea, că prima biserică a fost construită de pe vremea lui Dragoş Vodă.

O alta, susţine că a fost construită de un bogat al locului pe nume Mirăuţă, de unde şi numele bisericii, Mirăuţi.

A treia şi cea mai plauzibilă, este că biserica a fost construită pe timpul lui Petru Muşat I. Dovada este asemănarea tehnică a zidăriei şi a cărămizilor. Acestea au fost folosite şi la construcţia Cetaţii de Scaun, ctitorie a aceluiaşi voievod.

O altă dovadă, este faptul că într-unul din vechile morminte ale cimitirului, au fost găsite monede emise de Petru Muşat.

Deasemeni, trebuie avut în vedere şi faptul că Petru I Muşat a mutat din raţiuni diplomatice capitala Moldovei de la Siret la Suceava şi a mai ctitorit biserici aici.

De-a lungul timpului, biserica a fost întreţinută de domnitorii care au urmat la tron, fiind înzestrată cu unele danii bisericeşti. Astfel domnitorul Alexandru cel Bun aduce aici moaştele „Sf. Ioan cel Nou”, o foloseşte ca Mitropolie a Moldovei începând cu 1402, iar Ştefan cel Mare pe lângă danii, construieşte un pridvor.

În această biserică, de acum Mitropolia Moldovei, est uns Ştefan cel Mare ca domn şi tot aici a fost îngropată Evdokia de Kiev, prima sa soţie. Au urmat şi alţi domnitori care au fost unşi (miruiţi) aici, de unde teoria că de aici se trage denumirea Mirăuţi, a bisericii.

Datorită deteriorării bisericii, dar şi ca urmare a faptului că biserica devenise neîncăpătoare, Bogdan al III-lea, mută Mitropolia în locul unde este astăzi Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou”.

Deşi moaştele „Sf. Ioan cel Nou”, rămân aici pentru o lungă perioadă de timp, biserica este neglijată, suferind mari stricăciuni.

Folosită la un moment dat şi ca depozit de cereale, biserica este restaurată între anii 1898-1903, de edilii austro-ungari din timpul domniei lui Francisc Iosif I, aşa cum scrie în pisania de la intrarea în biserică.

Din păcate, restaurările făcute sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar (şi nu numai), a făcut ca actuala biserică, să pastreze doar o mică parte din arhitectura de pe vremea lui Petru Muşat I sau Alexandru cel Bun.

Şi cu toate acestea biserica este foarte frumoasă şi se merită să fie vizitată de către orice turist care vine la Suceava.

De pe strada Mirăuţi, am traversat bulevardul Ana Ipătescu pentru a vizita Curtea Domnească. Nu prea am avut ce vizita, pentru că totul era încercuit cu gard de tablă, în vederea restaurării. Prin nişte orificii din gard, am văzut totuşi unele ruine de zid, năpădite de buruieni.

Din locul unde aveam maşina parcată (lângă Biserica Domniţelor), am observat un turn clopotniţă imens, în spatele Curţii Domneşti.

M-am apropiat de el şi după ce am trecut printr-un parc, am descoperit Turnul lui Alexandru Lăpuşneanu, un turn clopotniţă ce aparţine de Biserica „Sf. Dumitru”.

Ambele obiective au putut fi vizitate doar din exterior, fiind împrejmuite pentru restaurare. Turnul clopotniţă foarte înalt, de formă parelelipipedică, este construit din piatră şi are trei etaje. La ultimul etaj sunt patru ferestre terminate în arcadă, pe fiecare latură a turnului.

Deasupra uşii de intrare în turn, se află o pajură cu un cap de bour lângă o pisanie în limba slavonă, în care scrie că turnul a fost ridicat de Al. Lăpuşneanu in anul 1560.

Biserica este şi ea foarte frumoasă, construcţie triconică în stil moldovenesc, ctitorie a domnitorului Petru Rareş între anii 1534-1535. Deasupra uşii de la intrare este o frumoasă pisanie, care are deasupra un cap de bour, încadarat de doi îngeri.

Ferestrele sunt înalte şi terminate în partea de sus în arcadă, iar brâul bisericii înconjurat de „arcade oarbe”.

Deşi biserica este foarte veche, am remarcat că este acoperită cu tablă din cupru, pentru a rezista mai bine în faţa intemperiilor vremii.

De aici am luat iar maşina şi am mers pe strada Nicolae Bălcescu, unde în apropiere aveam să vizităm ultimul obiectiv din acest periplu sucevean, Hanul Domnesc, situat pe strada Ciprian Porumbescu.

Construit la mijlocul secolului al XVII-lea, Hanul Domnesc găzduieşte astăzi Muzeul Etnografic şi este una dintre cele mai vechi construcţii civile din oraş. La început a fost folosit ca han domnesc, aici cazându-se oaspeţi de seamă care aveau interese la curtea domnească.

Clădirea construită din piatră şi cărămidă, are 2 nivele (parter şi etaj), iar la subsol un beci domnesc foarte mare. În perioada stăpânirii austro-ungare, clădirea a fost folosită de membrii familiei regale pe post de casă de vânătoare.

În anii'60 hanul a fost restaurat şi adus în forma originală în care se regăseşte şi astăzi.

După un an de la restaurare, in incinta fostului han s-a deschis un muzeu de etnografie. Intrarea în muzeu se face printr-o uşă de lemn masiv, încadrată de un zid gros din piatră boltit.

La parter, sunt reconsituite patru încăperi specifice unui han medieval. În holul dintre camere, sunt expuse din perioada activităţii hanului, o căruţă, o nicovală, şei, hamuri etc.

În camerele de la parter întâlnim un pat cu o velinţă (Camera de Odihnă), mese cu scaune, vase din ceramică, butoiaşe, tăvi, rastele cu puşti de vânătoare, sobe pentru încălzit etc. toate din perioada amintită anterior.

La etaj, camerele sunt împodobite cu elemente specifice activităţii şi portului din zona judeţului. În holul dintre camere este un punct de vizitare, unde sunt sute de ouă pascale ornamentate şi vopsite în mai multe culori, iar pe mijloc o cruce din lemn compartimentată, umplută cu ouă.

În camere se găsesc costume populare, macate şi scoarţe ţesute la război, măşti populare, ştergare, obiecte din ceramică, obiecte de podoabă etc, din aproape toate zonele judeţului.

Încăperea hanului care m-a impresionat cel mai mult a fost pivniţa. Este toată construită din piatră şi are două încăperi pe două niveluri diferite, despărţite de un culoar cu boltă.

În prima încăpere se află butoaiele cu băuturi şi alimente, iar în a doua se află o cramă cu mese, laiţe şi obiecte specifice, din lemn sau ceramică.

În cramă este foarte rece şi am întrebat ghidul (casiera) hanului, dacă temperatura se menţine rece şi pe perioada verii.

Mi-a răspuns că şi în cele mai caniculare zile, în pivniţă se păstrează temperatura rece, deoarece este săpată adânc sub pământ şi mai ales că este construită din piatră.

După ce am scris câteva cuvinte în Cartea de Onoare a muzelui şi am răspuns la un chestionar, ne-am luat rămas bun de la gazda noastră şi în final şi de la oraşul Suceava, care ne-a arătat atâtea lucruri frumoase.

---

VIZUALIZĂRI: 4649 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI