GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Parcul Național Udawalawe - prima experiență de safari
Încă de când am început să ne interesăm despre Sri Lanka și despre principalele obiective, experiența unui safari într-unul din parcurile naționale din această țară a fost pe lista noastră de lucruri “must-do” .
Trebuie știut că există două mari parcuri naționale foarte populare pentru turiști, în partea de sud a insulei, care oferă astfel de experiențe și anume: Udawalawe National Park și Yala National Park. Noi am optat pentru Udawalawe, după ce am citit mai multe păreri și am văzut că e cumva mai “puțin turistic” , iar faptul că era pe traseul nostru a fost un plus mare. De specificat, că Udawalawe e cunoscut în principiu pentru populația mare de elefanți, iar Yala pentru leoparzi.
După ce am rezervat cazarea la Hasthi Safari Cottage (vezi impresii), le-am dat un mesaj să îmi prezinte oferta lor pentru această experiență și mi-au expus următoarele: 4H Safari între 6am și 10pm sau 2 pm și 6am la prețul de 35 USD/persoană, HalfDay Safari între 6 pm și 12 pm sau 1pm și 6pm la prețul de 45 USD/persoană sau Full Day Safari, între 6am și 6pm la prețul de 65 USD/persoană. Ținând cont că era pentru noi prima experiență de genul ăsta, am optat pentru o zi întreagă din start, mai ales că în prețul acesta intra micul dejun la pachet, masa de la amiaz și eram și doar noi doi, practic un tur privat.
Am făcut și un mic research înainte, să văd prețurile altor agenții care oferă acest serviciu, însă erau aproximativ la fel, iar majoritatea erau cu grup, cele private având un preț mai ridicat. Auzisem și că nu e tocmai la nivelul unui safari din jungla Africană, însă cum pentru noi era prima experiență, nu am avut termen de comparație.
Seara, Dasun, proprietarul Hasthi Safari Cottage, ne-a prezentat câteva informații organizatorice, la 6 dimineața urma să ne preia jeep-ul cu șoferul, să fim îmbrăcați lejer, cremă de soare, o bluză pentru primele ore ale dimineții, și în rest nimic, asigura el tot, de la apă, fructe, mici snacks-uri și mâncare.
Așa că la ora 6 dimineața, pe întuneric încă, căci soarele nu răsărise, ne-am urcat într-un jeep special modificat pentru safari, cu 6 locuri în spate, deschise, și doar un fel de “acoperiș” care urma să ne apere de soarele arzător. Șoferul nostru, care urma să ne fie și ghid avea doar 22 de ani, un baiat tare simpatic cu energie bună cu care ne-am înțeles bine toată ziua.
De la cazare, am luat-o pe drumul principal, înspre est, surprinși încă de coloana mare de mașini care stăteau peste noapte la benzinărie pentru combustibil, multe din ele fiind jeep-uri pregătite pentru safari. Ca o paranteză, Dasun ne-a mărturisit că a scos motorina din mașina tatălui său pentru a alimenta jeep-ul cu care urma să mergem în safari, deci criza aceasta de combustibil era foarte serioasă. Am luat-o pe drumul principal, trecând pe barajul de pe lacul de acumulare Udawalawe, printr-un check-point păzit și în vreo 15 minute am ajuns la poarta principală de intrare în Parcul Național Udawalawe.
Aici deja erau mai multe jeep-uri pregătite pentru intrarea în parc, ghidul a coborât să ne cumpere biletele (incluse în prețul inițial), prețul unui bilet fiind de 15 USD/persoană. De menționat, că intrarea în safari se face doar cu operatori autorizați, nu poți intra cu mașini personale, fiecare șofer având o autorizație pe baza căreia poate intra, și în caz că nu respectă regulile parcului, aceasta se suspendă pe o perioadă de timp, în funcție de gravitatea faptei, așa cum ne-a povestit ghidul. Tot la intrare se mai găsesc toalete, bine de folosit înainte, căci în parc e cumva pe “riscul tău” coborâtul jos din jeep.
De fapt, chiar o serie de reguli sunt prezentate la intrarea în parc, printre care mențiunea că e interzis hrănitul animalelor, e interzi să te dai jos din mașină în zonele neautorizate, viteza maximă 15 km/h, interzis claxonatul sau zgomotele în exces, reguli de bun simț pentru un astfel de loc.
Entuziasmați, în jur de 6.30, am trecut de poarta de acces în parc, am luat-o pe niște drumuri de pământ, destul de denivelate prin vegetația care mai uscată, care mai verde a parcului și am avut parte și de un răsărit deosebit. După nici 20 de minute, pe unul dintre drumuri a apărut un elefant, prima noastră întâlnire cu un astfel de animal în mediul lui natural. Foarte entuziaști, ghidul a oprit jeep-ul aproape de el, acesta continuând “micul dejun” , care consta din niște rădăcini după cum ne-a povestit ghidul. Era un mascul, de vreo 30 de ani, după spusele ghidului. Masculii sunt solitari, spre deosebire de female care umblă în grup, cu puii alături.
Considerându-ne deja norocoși că am început ziua cu o asemenea priveliște, am început să intrăm tot mai adânc în parc, șoferul fiind foarte perspicace și oprind la fiecare pasăre sau animal pe care il vedea, dându-ne informațiile necesare. Printre nenumăratele păsări, păunii sunt cei mai des întâlniți, mai ales masculii care au un colorit deosebit.
Drumurile prin parc sunt foarte întortocheate, însă ghidul le cunoaștea bine, și încercă să ne ducă pe cele care sunt cel mai puțin circulate. Ne mai întâlneam din când în când cu câte un jeep cu turiști, dar nu mi s-a părut deloc aglomerat, animalele putând să-și facă tabieturile în liniște.
Înainte de a merge spre locul unde puteam să luăm micul dejun în siguranță, ghidul ne-a dus pe malul lacului de acumulare Udawalawe, unde majoritatea animalelor vin dimineața la adăpat. Aici, am petrecut ceva timp, urmărind o mulțime de animale impresionante. Am început să vedem 2 crocodili care stăteau nemișcați pe malul apei, încălzindindu-se probabil în soarele dimineții si așteptând o eventuală pradă care urma să vină să bea apă. Apoi, doi șacali și-au făcut apariția, timizi s-au îndreptat spre lac, fugind mai apoi înspre pădure. În nămolul format pe marginea lacului, o cireadă de bivoli sălbatici își făceau siesta de dimineață. Am luat-o ușor cu jeep-ul pe marginea lacului admirând toate aceste minunății, mai reperând câte un crocodil în apă, care își aștepta micul dejun, și un elefant foarte tânăr și-a făcut prezența pe lângă noi. Foarte prietenos, ghidul ne-a explicat că probabil elefantul e adus de la orfelinatul de elefanți Pinnawala, din această cauză fiind și foarte obișnuit cu oamenii. Deși nu era tocmai conform regulii, ghidul i-a dat o banană, iar elefantul parcă a devenit prietenul nostru, lăsându-ne să-l pozăm de aproape ba chiar am și pus mâna pe el- grozavă și memorabilă experiență.
După aceste minunății de animale pe care le-am văzut, am luat-o spre o așa zisă “zonă sigură” unde am putut să ne întindem masa pentru micul dejun. Undeva pe o zonă stâncoasă, tot în apropierea lacului, șoferul a oprit mașina, ne-a dat voie să ne plimbam prin zonă, însă să nu ne îndepărtăm foarte tare, până el a pregătit micul dejun pus la pachet de la Hasthi Safari Cottage.
Pe o mică măsuță pliabilă, am avut câteva clătite cu miere și cocos, roti de cocos cu un fel de unt și gem, un termos cald cu cafea și apă, iar ca și desert pepene roșu proaspăt. Cu o priveliște spre Lacul Udawalawe, a fost unul dintre cele mai frumoase mese luate în Sri Lanka.
După micul dejun, am continuat călătoria prin parc, observând alți elefanți, mai ales în zonele de apă veneau să scape de căldura toridă a zilei. De asemenea o mulțime de păsări, câteva specii de vulturi ne-au fost arătate de ghidul nostru. Am fost uimiți cât era de atent, el conducea și în același timp vedea tot ce se mișca și oprea să ne arate și nouă- vedea păsările prin copaci, crocodilii în apă, o țestoasă prin iarbă, plante- frunze de curry. Până la amiaz am continuat această incursiune prin zona mai aridă a parcului, apoi ne-am întâlnit la una din porți cu Dasun, proprietarul de la locul cazării, care ne-a adus mâncarea caldă pentru amiaz.
Apoi am luat-o cu ghidul prin pădure, “în deep jungle” , cum spunea el, cu speranța că poate o să vedem și un leopard. Să vezi un leopard în Udawalawe e destul de improbabil, ghidul ne-a spus că vede cam de două ori pe an în condițiile în care face tururi aproape zilnice, așa că nu ne-am făcut nici noi mari speranțe.
În schimb prin pădurea deasă, au început să își facă apariția turme de căprioare, unele mai sociabile, altele mai sperioase. De asemena maimuțele au început să apară prin copaci, macacii fiind specia dominantă. Am făcut această incursiune în pădure, până în coada lacului Udawalawe, unde se afla o cabană, Thimbiriyamankada Bungalow. Sunt câteva astfel de cabane în interiorul parcului, din spusele ghidului e nevoie să faci rezervare cu câteva săptămâni înainte. Cabana destul de rudimentară, cum te și aștepți într-o astfel de sălbăticie, doar “gazda” era prezentă. Ne-am uitat și noi un pic prin prejur, am folosit și toaleta, căci era cam riscant să te dai jos din mașină pe marginea drumului, apoi am luat-o spre locul de luat masa de prânz.
Locul de prânz a fost într-un loc special de campare, unde se poate veni cu cortul, deși nu stiu dacă aș avea curaj să vin aici cu cortul :). Proabil e pentru cei mai experimentați în astfel de aventuri. Locul se află pe marginea râului Weil Oya, râu care alimentează lacul Udawalawe, unul dintre cele mai importante ape curgătoare din această țară. Și aici se afla un mic bungalow, care era în paragină, o vatră de foc și câteva scaune improvizate. Pentru masa de pranz, am primit ceva noodlesi cu legume și pui și o nucă de cocos ca și desert. După masa copioasă, ne-am dus pe malul raului, și cum aveam ceva biscuiți puși cu noi ca și snacks-uri, ghidul ne-a pus să îi presărăm pe mal, iar sute de pești au venit la ei. Aveai senzația că poți să îi prinzi cu mâna, la cum veneau și se zbăteau la mal pentru firimiturile de biscuiți, dar era doar senzația că nu am reusit să prindem niciunul :).
De aici, ghidul mi-a propus să conduc eu jeep-ul până să ieșim din pădure, așa că nu am refuzat oferta. Un jeep destul de vechi și umblat pe astfel de drumuri, fără servodirecție, dar m-am obișnuit destul de repede și mi-a plăcut foarte mult, astfel și eu mi-am îndeplinit o dorință și ghidul a luat o pauză :).
Traseul a fost pe malul râului și apoi a lacului, unde am putut vedea zeci de bivoli prin apă și noroi, crocodili care își făceau apariția la mal, o turmă de mistreți, pelicani și tucani, șopârle imense, iar mai apoi când am ieșit din desișul pădurii au început să apară și elefanții.
Pe drumul de întoarcere, un elefant mare și-a facut apariția emanând un miros ciudat, ghidul explicându-ne că este perioada de împerechere, și acesta era un mascul în căutare de femelă. Deși eram cu mașina oprită, acesta s-a apropiat destul de tare de noi, părând destul de nervos, însă șoferul a avut prezența de spirit și a accelerat, nu e tare plăcut să fii în viziorul unui mascul nervos care cântărește câteva tone - atunci am avut singurul moment de teamă din acea zi.
Spre drumul de întoarcere, am avut norocul să întâlnim și un grup de femele elefant, care aveau între ele un pui de doar 2-3 săptămâni, foarte mic și fragil, practic un bebeluș. Ghidul ne-a spus că este ceva rar întâlnit, de obicei, nu ies așa pui mici în văzul turiștilor, dar acesta părea că e mai curajos decât dimensiunea lui. O țestoasă ne-a mai apărut pe marginea drumului, iarăși ghidul nu știu cum a avut ochi să o vadă, căci era bine camuflată. În acea zi am văzut în jur de 50-60 de elefanți, unii mai de aproape alții mai de departe, în timp ce mâncau, se hidratau, se răcoreau sau pur și simplu se plimbau. A fost foarte simpatic chiar la final un pui de vreo 5 ani care s-a enervat de ceva și a început să facă sunetul acela specific de elefant nervos - dorea să își arate masculinitatea poate :).
În jur de ora 17.30, am ieșit oficial din parc, iar o ploaie torențială a început, numai bine la finalul vizitei noastre, să mai spele praful și să răcorească totul după o zi toridă. Ghidul ne-a dus la înapoi la cazare, noi mulțumindu-i cu un mic bacșiș pentru această zi minunată și această experiență care trebuie neapărat încercată. A fost un ghid cu care am rezonat, un băiat simpatic, respectuos și cu un spirit de observație fantastic.
Pentru noi, a fost prima dată când am văzut așa multe animale în mediul lor natural. Nu sunt deloc un fan al grădinilor zoologice, nu-mi place să le vizitez tocmai din motivul că animalele sunt în captivitate, dar aici mi s-a părut totul absolut normal pentru animale, fiind protejate într-o arie specială ca ele să-și ducă viața, cu o intervenție minimă a omului. Așadar, recomand oricui o astfel de experiență, care trebuie încercată dacă ajungeți prin părțile astea ale lumii.
Trimis de cata2106 in 04.04.22 17:44:12
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ASIA - ALTE LOCURI.
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cata2106); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@cata2106: O experienta minunata si cred ca oricate experiente de safari ai avea, fiecare este unica.
Mi-a placut foarte mult poza P07, cu rasaritul, este minunata.
Felicitari, votat cu mare drag.
Ce experiență frumoasa ați avut!
Cel mai mult m-a impresionat întâlnirea cu puiul de elefant!
????????
@elenaadina: Mersi mult! Și pentru noi a fost foarte emoționant, mai ales ca știam ca nu e ceva foarte uzual sa vezi un asa pui mic și fragil
@cata2106: foarte frumos totul.
Așteptam articolul încă de când l-am citit pe cel despre cazare. Pentru un tur privat cred că ați avut un preț decent. Se vede că parcul este renumit pentru elefanți, ținând cont de numărul mare de grupuri întâlnite. Mi-a plăcut răsăritul, clar și bebe elefant și mi s-a părut super tare că elefantul a socializat cu voi. Și maimuța care te pândește, din P35, cred, cea cu un copac interesant, mi-a smuls un zâmbet.
Noi am încercat un safari, dar mai comercial, în UK, unde animalele sunt crescute de îngrijori, nu în mediul lor natural, vezi impresii, dar orice safari merită încercat.
Felicitări, votat cu mare drag!
@MarinaCo: Multumesc mult!
Da, a fost intradevar o experienta deosebita, si mai ales ca a fost prima de acest gen. Am discutat inainte cu niste turisti care au fost si in safari prin Africa si ziceau ca acesta nu e chiar asa spectaculos, dar noua ne-a depasit asteptarile.
Cum ziceam, ZOO-urile nu sunt pe placul meu, asa ca nu le frecventez, acum a fost prima data cred cand am vazut un elefant live, deci chiar a fost o premiera pentru mine
Pretul si mie mi s-a parut decent, desi a fost cea mai "scumpa activitate" pe care am facut-o in vacanta asta, dar per total pot sa zic ca a facut toti banii.
Absolut superb! Mă feresc să dau ecouri în care nu-mi vine să zic decât asta, dar acum chiar am simțit nevoia. Pozele sunt demențiale, ca și experiența, mi-ar plăcea și mie să ajung acolo. Răsăriturile acelea sunt superbe, animalele în mediul lor, naturalețea și sălbăticia parcului, lucrurile și oamenii simpli... toate sunt experiențe care ne îmbogățesc, dar ne mai aduc și cu picioarele pe pământ. Mi-a plăcut și micul dejun și nu doar pentru că îmi este foame, ci pentru că mă regăsesc în peisaj.
Felicitări (și) pentru Sri Lanka și cât mai multe experiențe deosebite! La cum ai început cred că o să aduni în tolbă povești cât pentru 2-3 generații după tine.
@Aurici: Mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase.
Experiența chiar a fost superbă, as pune-o în topul vizitelor mele de până acum.
Și sper sa adun cât mai multe
Numai bine!
@cata2106: Mi-a plăcut mult şi reviewul şi pozele, ambele dându-mi impresia că am fost şi noi acolo. Elefanţi dresaţi am văzut în diverse zoo cu excepţia a câtorva pe care i-am întâlnit în Tailanda. Pe o autostradă aglomerată în apropierea vechii capitale Ayutthaia păşeau agale trei elefanţi supraîncărcaţi cu baloturi , rolul lor fiind de transportator de mărfuri. Maşinile, învăţate cu ei, nu-i clacsonau ci îi ocoleau cu grijă. A doua oară am mers cu grupul într-un parc de distracţii unde ni s-a prezentat o luptă spectaculoasă între elefanţi aşa cum se obişnuia în vechiul Siam. În ambele cazuri erau la o distanţă apreciabilă de noi, spre deosebire de tine care i-ai văzut ˝la firul ierbii˝
@Michi: Ma bucur ca am reușit sa las impresia asta prin review și poze .
La mine a fost prima întâlnire cu un astfel de animal impresionant și ma bucur ca a fost chiar în mediul lui natural.
Am mai văzut după, prin alte locații, elefanți înlănțuiți pe care sa ii călăreasca turiștii sau să își facă poze, dar mi s-a părut foarte trist.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2022 Ambuluwawa Biodiversity Complex & Templul Sacru al Dinetelui din Kandy — scris în 25.05.22 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Mar.2022 Drumul dintre Ella și Gampola — scris în 19.05.22 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Mar.2022 Drumeții și plantații de ceai în Ella — scris în 28.04.22 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Mar.2022 Ella și obiectivele ce o înconjoară — scris în 14.04.22 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Mar.2022 Mirissa - plajă, fructe de mare și relaxare — scris în 22.03.22 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Feb.2022 Explorând zona Galle — scris în 18.03.22 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Feb.2022 Vacanță în Sri Lanka - organizare și planificare — scris în 13.03.22 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ