Fermecătorul Sorrento

TIPĂREȘTE

Pentru a ajunge în Sorrento, am luat din Napoli trenul Circumvezuviana, preț bilet, 4,80 euro / sens. Distanța dintre cele două localități este de 50 Km, parcurși în aproximativ o oră. Sorrento este stația terminus pentru trenul Circumvezuviana. Din Napoli se poate ajunge și cu ferry luat din portul Molo Beverello, dar mi s-a părut mai simplu cu trenul, mai ales că hotelul era lângă gară.

De aici, din Sorrento, începe Coasta Amalfitană și tot de aici se ia ferry spre insulele Capri, Ischia, Procida.

Am ajuns de două ori în Sorrento, prima dată când am mers în Capri, a doua oară, pe Coasta Amalfitană. De fiecare dată, am rezervat câteva ore pentru a mă bucura în tihnă de frumusețea acestui loc.

Sorrento a fost dragoste la prima vedere. Cu toate că este un oraș turistic, destul de aglomerat, este, comparându-l cu Napoli, liniștit, curat,toropit de căldură la orele amiezii, prietenos.

Cu o vedere superbă asupra mării și a portului, Sorrento este cocoțat pe stânci. Din port, urci multe trepte până să ajungi în oraș. Când ai ajuns sus, panorama ce se desfășoară în fața ochilor este o încântare ce te face să uiți de urcușul nu tocmai ușor. De două ori am făcut acest traseu, spun de două ori în aceeași zi!

Orașul este și el o încântare! Cu străzi înguste, unde vânzătorii își etalează marfa, clădiri vechi, terase, scuaruri cu vegetație bogată, palmieri, trăsuri trase de cai, dar și trenuleț turistic, orășelul este o atracție pentru turiști. Piața centrală, Torquato Tasso, poartă numele poetului renascentist născut în Sorrento acum câteva sute de ani. M-am bucurat să-i văd statuia și să mă fotografiez lângă ea, ca un omagiu adus poetului a cărui epopee, „Ierusalimul pierdut, ”o citisem și chiar mi-a fost subiect la examenul de literatură universală. Prilej de aducere-aminte!

Corso Italia este strada principală, o zonă pietonală, plină de magazine, multe de firmă, de galerii de artă, dar și de artiști care-și expun creația în stradă, așa cum am întâlnit o artistă din România care sculpta în nisip, subiectul fiind animale.

Brandul locului este celebrul limoncello, un lichior dulce dacă e cu lapte sau ușor amărui dacă predomină lămâia. Am cumpărat o sticluță cu o formă frumoasă, la 3 euro, ca amintire. Și dacă am pomenit de limoncello, toată zona este cunoscută prin livezile de lămâi și portocali. În călătoria cu trenul, am admirat lămâile din curți și sunt convinsă că aveau un gust deosebit de ceea ce mâncăm noi. Lămâia se regăsește și în săpunurile sub această formă și care au mirosul citricelor. Dar nu numai lămâia este vedetă în Sorrento, ci și ardeiul iute. Suveniruri cu ardei, coronițe de ardei deasupra ușilor unor localuri, ardeiul mic, roșu te întâmpină făcând casă bună cu lămâia. Orașul este bogat în biserici și amintesc Complexul Mânăstirii San Francesco de Assisi pe care l-am văzut în exterior. Se află aproape de Villa Comunale, un parc aflat pe vârf de stâncă și la care se ajunge urcând din port acele multe trepte. Interesant este și canionul Valea Morilor, apărut după o erupție vulcanică în urmă cu 35.000 de ani.

După atâta plimbare, am simțit nevoia să ne așezăm la o terasă și să mâncăm ceva. N-am stat afară, era prea cald, ci am intrat înăuntru. Localul, Caffe Kenon, a fost o surpriză plăcută atât prin ambient, cât și prin servicii și pizza Margherita, înghețata de lămâie servită într-o coajă de lămâie congelată, limonada, bineînțeles, tot de lămâie.

Am rămas în oraș până spre seară, de fiecare dată l-am vizitat la întoarcerea din celelate excursii. La luminile felinarelor, și a unei muzici ambientale ce se auzea de la o terasă, orașul a adăugat o notă de romantism farmecului său.

Am perceput Sorrento ca un oraș colorat, liniștit, departe de lumea dezlănțuită din Napoli, potrivit pentru un sejur relaxant. Îl recomand celor care ajung în Campania. Și eu aș fi vrut o cazare acolo, dar la data la care m-am hotărât eu, prețurile la cazare erau mult mai mari decât în Napoli.

---

VIZUALIZĂRI: 3577 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI