Plimbări cu distanțare socială prin Sinaia și împrejurimi

TIPĂREȘTE

Am avut la dispoziție două zile în Sinaia în care am dorit să vizităm, să facem drumeții și să ne odihnim. În cursul săptămânii, fără aglomerație și gălăgie…

Iată ce a ieșit… poate vă inspiră!

Ne-am cazat (vezi impresii) după ora 15 și ne-am stabilit obiectivul pentru prima zi: Cota 1400.

De la cazare până la Telegondola Sinaia am făcut o plimbare de vreo jumătate de oră în pas grăbit. Plecasem cam târziu iar amicul Google ne zicea că programul de funcționare al instalației este până la ora 18. Am ajuns în jurul orei 17 la gondolă. Nu era nicio mașină în parcare și nicio persoană dornică de excursii pe înserat. Numai noi. Și pregătiți cu măști. Am luat biletele de urcare până la Cota 1400 (20 lei/ adult și 15 lei/ copil). Urcarea este lină iar peisajul o frumusețe. Am prins o seară senină cu un pic de soare ce se îndrepta spre apus…

La Cota 1400 am mai văzut câțiva oameni care se pregăteau să coboare cu telegondola. Ne-am plimbat puțin, am făcut poze cu apusul de soare și apoi am început să ne îmbrăcăm. Când s-a dus soarele, erau 13 grade. Nu-i nimic, începem coborârea și ne încălzim! Am urmat traseul marcat cu bandă roșie care ne îndruma către Sinaia. Nu mai fusesem pe aici de pe vremea studenției și ne-am apucat să le povestim copiilor de drumețiile de pe atunci și am pierdut de câteva ori marcajul. Ne-a ajutat aplicația Munții Noștri pe care o avem descărcată pe telefon.

Traseul, pe alocuri alunecos pentru că plouase mult în zilele precedente, nu e dificil. Ne-am oprit pe o bancă la izvor, am pozat flori și rădăcini și ne-am ales cu un câine - tovarăș de drum. După o oră și jumătate am fost înapoi în Sinaia, iar aproape de ora 20, ne odihneam pe terasa pensiunii.

A doua zi, am pornit spre Castelul Peleș. În această perioadă, muzeul are un program special de vizitare. Noi am mers într-o zi de marți, când Pelișorul era închis. Ne-am plimbat pe aleile elegante până am ajuns aproape de intrarea în Castelul Peleș. Un angajat ne-a măsurat temperatura și ne-a invitat să urmăm traseul marcat cu benzi despărțitoare până la caserie. Am plătit 60 de lei pentru doi adulți. Pentru copii nu se plătește în perioada vacanței (lucru pe care nu l-am găsit menționat pe site-ul muzeului). La intrare, o angajată ne-a rugat să ne dezinfectăm la aparatul aflat la ușă, să ne punem măștile și să așteptăm pănă se eliberează prima încăpere expozițională. Am putut vizita numai parterul ce cuprinde expoziția de bază și terasele. Nu se mai organizează tururi ghidate pentru a se putea păstra distanța între turiști.

După vizita la castel și fotografiile demne de un wallpaper (făcute pe terasele regale), am luat o gustare pentru refacerea forțelor și am pornit către Poiana Stânii. Mergând spre Cabana Schiori, am văzut o vulpe „de-a casei” ce aștepta să primească de mâncare în fața unui restaurant. Apoi am găsit intersecția de unde pornește traseul spre Poiana Stânii. Traseul e, de fapt, o alee pietruită (numită Poteca Regală), care urcă în numeroase serpentine.

După o oră și jumătate de urcare, cu multe popasuri, am ajuns la Stâncile Franz Joseph, un loc ce ne-a oferit o panoramă superbă asupra Văii Prahovei. După 10 minute am găsit și Poiana Stânii Regale. Era aproape pustie. Doar un grup de vreo 4-5 tineri stăteau de vorbă pe o stâncă. Ne-am odihnit și am început coborârea. La izvor ne-a întampinat o vulpe, iar puțin mai jos un câine. Din fericire, niciun urs. Într-o jumătate de oră eram jos… la propriu.

Ne-am așezat pe terasă la Restaurantul Cabana Schiori să mâncăm -- mese distanțate, doar vreo trei ocupate, ospătar glumeț și mâncare bună.

Am reușit să ne plimbăm și în această zi până la lăsarea întunericului!

---

VIZUALIZĂRI: 1498 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI