Siena - pas cu pas

TIPĂREȘTE

Imediat ce am decis destinația sejurului din primăvara aceasta, Toscana, ne-am gândit că ar fi bine să împărțim cele șase zile măcar între două destinații: Florența ne-o promisesem încă de anul trecut, și oscilam între Pisa, Lucca sau Siena. O cercetare rapidă prin mediul virtual, soldată cu exclamații de încântare la vederea imaginilor, ne-a convins: Siena!

PLANUL – era să stăm trei zile la Florența, apoi să plecăm pentru încă trei la Siena. Am studiat materialele informative, review-urile, am descărcat hărți și orare ale mijloacelor de transport în comun, am vizionat filmulețe pe Youtube...

Inițial doream să mergem de la Florența cu trenul dar am aflat că gara din Siena e destul de departe de centrul turistic așa că am ales cealaltă variantă: autobuzul. Cum autogara din Florența se află la doi pași de gară și de hotelul nostru, era totuna. În ziua venirii de la aeroportul din Florența, autobuzul Volainbus ne-a lăsat în autogară, prilej cu care am studiat orarul plecărilor spre Siena. Există două curse care fac legătura între cele două orașe: una rapidă, fără opriri și ocol prin alte orașe: Linea 131R, care circulă zilnic, începând cu 6:30, la intervale de 15-30 de minute (voi posta o poză după orar), și face aproximativ o oră și un sfert până la Siena, pe autostradă. Cealaltă cursă, Linea 131, este una obișnuită, care ocolește puțin, având două opriri: Poggibonsi și Colle di Val d’Elsa. Circulă tot zilnic, începând cu 6:10, cu aceeași frecvență, dar drumul durează mai mult, aproape două ore.

Urma să plecăm joi, ne-am socotit noi că după ora 11, când trebuia să facem check-out-ul la hotel. Dat fiind faptul că autobuzele circulau des, nu ne-am propus o oră fixă, să nu ne stresăm.

A sosit și ziua de joi, când am spus „la revedere” Florenței, nu cu foarte multă tristețe deoarece ne îndreptam spre o nouă destinație: Siena. După cum plănuisem, nu ne-am grăbit, am luat în tihnă micul dejun, ne-am făcut bagajele, am achitat cazarea și am plecat de la hotel cu puțin înainte de 11 dimineața. În cinci minute am ajuns la autogară, prima cursă, cea rapidă, la 11:10. Autobuzul era pe punctul de a pleca, deja plin, noi trebuia să luăm bilete, așa că am zis să mergem cu următoarea, cea obișnuită, la 11:40. Nu ne grăbeam, cazarea la Siena începea la ora 14. Și apoi, poate că ieșind de pe autostradă, peisajul avea să fie mai frumos. Zis și făcut, am luat bilete de la casă, 7,80 euro de persoană, dus. Până să ne mai învârtim, să luăm o apă, a sosit cursa noastră. Autocarele sunt mari, elegante, încăpătoare, unele chiar cu etaj, foarte curate. Călătoria a fost foarte plăcută, am stat comod și am savurat peisajele toscane luminate de soarele timid dar promițător de primăvară. Sfat: alegeți să stați pe partea stângă la dus, oferă mai multe priveliști frumoase!

Aflasem din cercetările noastre anterioare că autobuzele au cap de linie în Piazza Gramsci, pe care o și identificasem pe hartă, ca să ne orientăm apoi pe unde ajungem la hotel. Cursa a fost foarte punctuală, era 13:15 când am ajuns. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne interesăm cum ne întoarcem, mai ales că duminică urma să plecăm și spre țară. În piazza Gramsci, odată ce cobori din autobuz, se văd niște pasaje subterane, acolo este autogara. Am coborât și noi, am întrebat și ni s-a dat un pliant mititel care conținea toate informațiile necesare. Am aflat astfel că duminica și zilele de sărbătoare cursele sunt mai rare. Ca să ajungem în timp util înapoi la Florența și apoi la aeroport aveam o cursă la 9:40, care circulă în fiecare zi.

Pentru drumul spre hotel, făcusem anterior un traseu pe care, odată puși pe direcția corectă, nu l-am mai urmărit decât uneori pe hartă, pur și simplu ne-am dus cu valul de turiști. Am ajuns imediat în piazza Matteotti, apoi în Piazza Salimbeni, de unde am ajuns pe Via Banchi di Sopra. Aveam cu noi o hartă, și o studiasem înainte, dar la fața locului distanțele au părut mult mai mici. Probabil că „de vină” a fost și impactul uimitor al clădirilor medievale înalte, de cărămidă, atât de apropiate încât străzile par un labirint. Nu știam încotro să ne mai rotim capetele și ce exclamații de încântare să mai scoatem! Am ajuns la Loggia di Mercanzia, apoi pe Via di Cita, Piazza Postierla, numită și „Quattro Cantoni”, deoarece aici se intersectează patru străduțe care duc în cele patru puncte cardinale. Spre sud e Via Stalloreggi, pe care se află hotel „Duomo”, unde aveam cazarea.

Acestă primă impresie conturată în drumul spre hotel s-a completat apoi cu o multitudine de experiențe și trăiri frumoase. În orele și zilele următoare am descoperit treptat, fără grabă, un oraș superb, labirintic, care, dincolo de atracțiile turistice celebre, ne-a dezvăluit zeci de străduțe fermecătoare, cu case care poartă încă vie memoria unor timpuri de mult apuse, cu cotloane misterioase, cu arce și bolți pline de romantism. Imediat după ce ne-am cazat și ne-am odihnit puțin, am plecat la plimbare. Prima oprire, DOMUL, aflat la câțiva pași de hotel. Ajunși în Piazza dell Duomo, ni s-a înfățișat în toată splendoarea, luminată de soarele amiezii, impresionanta catedrală. Ne-am mulțumit în acea primă zi destinată unui tur de familiarizare, să admirăm exteriorul Domului și împrejurimile. Fațada dantelată, cu garguiele fantastice care par a țâșni din piatra albă a marmurei te fascinează. Impresionantă este și partea neterminată a catedralei, Panorama dal Facciatone, mai ales când vezi turiștii mici, mici în vârful ei. A doua zi am vizitat și Complexul Muzeal, alegând biletul OPA si pass cu 13 euro, care ne-a permis să vizităm interiorul catedralei, Biblioteca Piccolomini, Muzeul, Panorama dal Facciatone, Cripta și Baptisteriul. A fost o experiență minunată, o să las fotografiile să spună mai multe.

Nu puteam rata Il Campo, celebra piață în formă de scoică, în care ne-am întors mereu și mereu în plimbările noastre. Impactul pe care îl are priveliștea când pătrunzi acolo de pe una din străduțele înguste și întunecoase, este uimitor. Clădirile zvelte și crenelate ale palatelor care înconjoară piața, dominate de elegantul Torre del Mangia, te lasă fără cuvinte.

Ne-am plimbat de dimineața până seara și am văzut multe clădiri impresionante: Basilica di San Francesco, Palazzo Piccolomini, Palazzo Salimbeni, Palazzo Santucci, Palazzo Spannocchi, Palazzo Tolomei, Basilica di San Domenico, Basilica San Giuseppe. Ne-au plăcut mult și împrejurimile orașului vechi, cărora le-am dedicat aproape o zi întreagă: Forte di Santa Barbara (Fortezza Medicea), aflată la câțiva pași de Biserica San Domenico, sau Parcul campusului universitar de pe Via di Fontanella, de unde se pot admira panorame extraordinare ale Sienei.

Străzile sunt pline de magazine de suveniruri, mai ales ceramică pictată, foarte frumoasă, librării, ciocolaterii... În afara orașului vechi sunt amenajate parcări mari, dar în centrul istoric nu se circulă decât pe jos, ceea ce e foarte bine.

ATMOSFERA

Orașul freamătă de viață, sunt sute de turiști, lume multă așezată pe jos în Il Campo, erau multe grupuri de elevi italieni, probabil aflați în vacanța de Paște, seara oamenii se plimbă pe străduțe, stau la terase, e mereu animație, fără a fi obositor, pentru că impresia de labirint a străzilor o atenuează pe cea de mulțime. E un oraș sigur, fără figuri dubioase, nu am avut incidente. Am asistat și la un moment deosebit, în care tinerii dintr-o contradă se antrenau cu steaguri pentru festivitățile care însoțesc evenimentul cursei Il Palio.

Nu ne-a fost tocmai ușor să alegem unde să mâncăm. E bine de știut că în centrul istoric la Sienei toate restaurantele sunt închise între orele 15-19, cu excepția celor din Piața Il Campo, care au prețurile ceva mai mari. În privința prețurilor la restaurante, nu e aproape nicio diferență față de Florența, între 8 și 14 euro pastele și pizza. Taxa „coperto” e și ea prezentă, menționată pe meniurile afișate afară. Ne-a plăcut ingeniozitatea cu care erau asamblate mici terase pe străduțele în pantă, pe trepte de lemn. O terasă poate fi alcătuită la Siena din două măsuțe scoase în fața restaurantului. Am mâncat în diferite locuri, până și într-un supermarchet din Piața Il Campo, când ni s-a făcut dor de cartofi copți. Cel mai mult ne-a plăcut un restaurant tradițional aflat exact peste drum de hotel. Oricum, sfatul meu e să experimentați micile restaurante tradiționale, chiar dacă au programul acesta cu pauza la prânz (nu știu cum dar exact atunci ni se făcea o foame... !), pentru că au o mâncare delicioasă, nu se compară cu ce oferă restaurantele din Il Campo. Oricum, oferta culinară e extrem de generoasă, sunt zeci de restaurante în centrul vechi, gelaterii, patiserii, tavola calda...

VREMEA

aprilie ne-a oferit niște zile superbe, însorite, dar am constatat că pe străduțele înguste e mereu umbră din cauza înălțimii clădirilor și dacă adie puțin vântul se face un curent foarte rece. Dar cum ieși din labirint, la soare, se face brusc foarte cald. Seara, de asemenea e cam răcoare.

În concluzie, experiența vizitării Sienei ne-a lăsat fermecați și cu dorința de a reveni în acest oraș medieval care respiră încă atmosfera acelor vremuri, pentru că, e clar, mai sunt multe de văzut.

---

VIZUALIZĂRI: 5019 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI