Shiraz, capitala artei, culturii și literaturii persane

TIPĂREȘTE

Cum spuneam în vezi impresii, am stat trei zile în Shiraz, oraș situat în sud - vestul Iranului pe „Râul Uscat”, un râu sezonier, oraș aflat la peste 900 kilometri la sud de Teheran.

Shiraz este unul dintre cele mai vechi orașe antice din Persia, fostă capitală în timpul dinastiei Zand (1751-1794), un oraș mare, atât ca suprafață, cât și ca populație, aproape 1,5 milioane de locuitori, unul din primele șase orașe iraniene, un puternic centru comercial. Astăzi este capitala provinciei Fars sau Pars, una din cele mai mari provincii iraniene. Din numele ei provine Persia, numele țării până în 1935 când Șahul Reza Pahlavi a hotărât schimbarea lui în Iran.

Shirazul are câteva simboluri, vechi de sute de ani, recunoscute în Iran și nu numai...

Este considerat orașul poeților. Aici s-au născut, au trăit și își fac somnul de veci Saadi și Hafez, doi din cei mai mari poeți ai națiunii iraniene. Am văzut mormintele lor și pot spune că sunt venerați ca niște adevărați imami.

În Shiraz s-a născut cofondatorul credinței Baha'i, Siyyid Ali Muhammad, cunoscut sub numele de Bab, cel care în 1844 și-a declarat misiunea de purtător al unei noi revelații divine și promotor al unei noi religii. A fost condamnat la moarte și executat în 1850, dar învățăturile lui au rămas și au devenit noi legi religioase. Shirazul este un oraș sfânt pentru credincioșii Baha'i, iar casa lui Báb a fost mult timp, loc de pelerinaj; în 1979 a fost distrusă, iar acum acolo este o piață publică.

Grădina persană, poate fi considerată și ea un simbol pentru Shiraz, orașul fiind presărat cu o mulțime de parcuri și grădini publice sau private, Grădina Eram este și ea o cunoscută grădină istorică persană.

Tot aici își au originea strugurii și vinul de Shiraz, cunoscut și ca Shirah.

Nu în ultimul rând trebuie menționați locuitorii orașului care, foarte deschisi, volubili și veseli, sunt cei mai simpatizați dintre toți iranienii.

Am ajuns în Shiraz, vezi impresii, ne-am cazat și în jurul orei 17:30 am plecat pe jos spre Complexul Qavam, aflat la circa 600 metri de cazarea noastră, pe strada Loft Ali Khan Zand, despre care știam că este deschis zilnic între orele 8:00 și 20:00 și că taxa de vizitare este de 200.000 riali de persoană.

Complexul Qavam este o casă tradițională istorică din Shiraz construită în perioada 1879 – 1886, dar a cărei istorie se scrie și azi…

Complexul ocupă o suprafață de peste 3.500 de metri pătrați și are cele două zone specifice, „Biruni“, partea exterioară, publică, folosită pentru întâlniri de afaceri, sărbători, recepții și „Andaruni”, partea interioară, privată, locuința familiei, separate printr-o alee dar legate între ele printr-un pasaj subteran.

Prima vizitată a fost Biruni, numită Naranjestan-e Qavam, cunoscută și ca Grădina cu Portocali, unde astăzi este găzduit Muzeul Naranjestan.

Fiind o casă tradițională istorică se respectă arhitectura specifică ei, intrarea în marea grădină făcându-se printr-un hol decorat cu ceramică și ipsoserie colorată. Am pozat cei trei servitori din ceramică pictată aflați pe zidul din partea de sud care, spune povestea duc apă de trandafiri și fructe Marelui Rege și ne-am început plimbarea prin grădină și clădiri.

Ne-am îndreptat spre latura de nord, spre clădirea cu două nivele și subsol pe al cărui frontispiciu vegheau doi lei înarmați cu săbii. De fapt erau pictați „Leul și Soarele“, emblema familiei regale și a Dinastiei Qajar pe care am găsit-o în mai multe locuri, cerbi și căprioare, flori și „îngeri?? “.

Impozantă în clădire este Veranda Centrală, o verandă sprijinită pe doi stâlpi uriași de piatră, destinată, în special, anumitor ceremonii. În fața ei se află o piscină dreptunghiulară cu o fântână nu prea mare. Mi-a plăcut tavanul înalt, decorat cu picturi și oglinzi, dar mai mult frumusețile grădinii, piscina și apa reflectate în marile oglinzi de pe pereții sălii. Conectată la ea printr-o fereastră arcuită din lemn este Sala Oglinzilor o sală complet acoperită de oglinzi, mai puțin șemineul din marmură de pe care, din două basoreliefuri, Qavam ol Molk privește de sus vizitatorii. De o parte și de alta a ei sunt camere bogat împodobite.

La etaj am admirat și pozat tavanele, cele mai multe construite din lemn, acoperite cu diferite desene și imagini, printre care picturi de inspirație europeană, victoriană, între care și portrete feminine, europene, Naranjestan-e Qavam fiind recunoscută pentru influența victoriană în realizarea ei. Arta picturii tavanelor este specifică Școlii de Pictură din Shiraz, varietatea elementelor fiind grupate în patru motive majore, plante, animale, peisaje și figuri umane, diverse ca forme și culori în care predomină ultramarinul și auriul, fiind o combinație perfectă între tradițiile artistice din Iran și Europa, între tendințele locale și regionale. Ușile sunt făcute din lemn de nuc, gravate în stil indian și frumos decorate, iar geamurile au vitralii bogat colorate. Se vizitează atât etajul pentru a admira de aproape picturile pe lemn ale tavanelor cât și subsolul pentru micul muzeu și pentru un magazin cu amintiri.

La subsol erau expuse câteva lattice deosebit de frumoase și am aflat povestea lor. În vremurile când oamenii locuiau în peșteri au trebuit să spargă goluri în pereți pentru a putea ilumina interioarele. Dar interiorul trebuia protejat și atunci au montat în golurile sparte piei de animale, lemne, frunze sau stânci care au fost perforate. Simțul frumosului s-a făcut simțit și treptat acestea au fost transformate în adevărate opere de artă. A apărut astfel „latticea“, „ajurul“, ornamentul perforat ce permite trecerea luminii ce se montează ca ornament al ferestrelor sau chiar în loc de ferestre. Se mai afla și o sală cu instrumente muzicale și un magazin unde se puteau cumpăra diferite obiecte din lemn frumos pictate cu preț de catalog, cel mai mic cred că pleca de la 20 $ până la câteva mii. Erau deosebite, ne-am uitat și noi la ele cum s-a uitat și un grup de italieni. Se merită cumpărat ceva de aici, măcar un degetar pictat sau o casetă minusculă, prețul este corect, sunt originale, în bazar nu am văzut așa ceva. Acum regret că nu am luat ceva cât mai mic ca amintire. Nu ratați, se merită!! ….

M-am plimbat apoi prin grădina străbătută de un canal cu apă, pe care se află mai multe bazine ornamentale, printre mulțime de portocali și am pozat parte din frumusețile ei. Am văzut apoi pereții exteriori decorați cu basoreliefurile unor soldați Achaemenizi, cu lei, cu imagini de luptă cu creaturi mitologice, inspirate de sculpturile de la Persepolis, pe care le-am văzut și eu a doua zi.

Tot în grădină era un centru foto cu diferite costume persane unde se puteau face poze.

De aici am mers la Andaruni, cunoscută sub numele de Khan-e Zinat-ol Molk, pentru noi Casa Zinat-ol Molk, Zinat fiind fiica lui Qavam ol-Molk, proprietarul casei. Am achitat taxa de intrare, 150.000 riali de persoană și am intrat în frumoasa grădină cu pomi și flori, cu lattice și sculpturi, cu fântâni și un bazin. Recunoscând emblema regală, am salutat „Leul și Soarele“ de pe frontispiciul clădirii principale.

Casa Zinat din partea vestică a complexului, de formă tot dreptunghiulară are „Camera principală“, cred eu, cea mai luxoasă și mai atractivă din cele peste douăzeci de camere ale casei. Are cele mai frumoase vitralii și tencuieli decorative acoperite cu bucăți de oglinzi așezate artistic și cu picturi europene, oglinzi și picturi pe care le-am găsit mai apoi în toate camerele. Mi-au plăcut și podelele mozaicate în așa fel încât să pară covoare persane. O altă cameră ce trebuie menționată este „Seraiul“. Interesant este etajul ale cărui camere sunt legate una de alta, astfel încât se poate merge din partea nordică în cea sudică fără a coborî în curte. Aici erau doar iranieni, am întâlnit doar trei persoane noniraniene la muzeu. În patea de sud a casei se află o cafenea.

În subsolul clădirii este amenajat Muzeul Istoriei Iranului cu copii de artefacte din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre.

Mi-a plăcut imaginea unei „Păsări Pheonix“, aflată pe o placă de bronz, dar mai mult ideea scrisă în prezenarea ei: Iranul, la fel ca această ciudată pasăre, a fost trecut prin foc, dar a renăscut din propria-i cenușă, și asta de mai multe ori în lunga lui existență.

Este prezentată Dinastia Achaemenizilor cu câteva basoreliefuri printre care și „Armata Nemuritoare a lui Darius cel Mare“ și pictura „Primire Oficială la Regele Xerxes“, urmate de imagini cu regele Shapur I din Dinastia Sassanidă. L-am întâlnit pe marele poet Saadi, despre care voi povesti când voi scrie despre mormântul lui și am văzut imagini din perioadele Atabakan, Zand, Safavidă, și imagini cu personalități din Shiraz, pictori, scriitori, poeți, arhitecți, muzicieni și chiar un erou, general pilot.

Sunt multe de spus despre Casa Qavam, despre plimbarea mea care a durat aproape două ore, dar sunt convinsă că pozele vor povesti mai bine ca mine.

De aici am mers, tot pe jos, pe aceiași stradă pe care am venit la cetatea Karim Khan, aflată la circa un kilometru de cazarea noastră în partea opusă.

Arg Karim Khan, Cetatea Karim Khan, este cea mai mare și mai importantă clădire din epoca Zand, construită în anul 1767 ca reședință a regelui Karim Khan Zand, întemeietorul Dinastiei Zand și ocupă o suprafață de peste 12.000 de metri pătrați.

Cetatea este o combinație de arhitectură militară cu arhitectură rezidențială. Este înconjurată de puternice ziduri de cărămidă arsă, groase de 3 metri, înalte de 12 metri și are patru turnuri de apărare înalte de 15 metri, dar turnurile și zidurile sunt împodobite cu imagini simple și frumoase din cărămidă, iar deasupra ușii de la intrare se află o frescă în șapte culori ce-l prezintă pe legendarul erou iranian „Rostam doborând Demonul Alb“, în timp ce interiorul cetății cu pridvoare și camere pictate, fântâni și grădini este de o eleganță deosebită.

După căderea Dinastiei Zand cetatea a primit alte destinații. A fost sediul guvernatorului în perioada dinastiei Qajar, iar după căderea dinastiei a fost transformată în închisoare. A fost o perioadă grea pentru cetate, nu a mai fost întreținută iar picturile au fost acoperite cu tencuială. Renovarea cetății a început în 1977 și pictura interioară s-a terminat de recondiționat în 2016.

Am ajuns la cetate în jurul orei 20:00, după ce am înconjurat cetatea pe trei din cele patru laturi: nu am intrat în parc, unde era și poarta cetății ci am mers pe lângă el, pe lângă ziduri, dar, am ajuns... Se înserase, cetatea este impresionantă sub lumina becurilor și a reflectoarelor... Atunci se merită văzută, am trecut și ziua pe lângă ea, mi s-a părut altfel, vraja dispăruse...

Am plătit taxa de intrare, 200.000 riali de persoană, timp mai aveam suficient, cetatea este deschisă zilnic între orele 8:00 și 21:00 și ajungând la ușa de lemn, aflată la est, ne-am oprit pentru a admira fresca de deasupra ei, apoi am intrat în curtea dreptunghiulară a cetății, cu fântâni și grădini, cu pomi și flori. Curtea are două iwanuri pe laturile cele mai mari, cu frumoase coloane și în fața fiecăruia se afla un mic bazin, astăzi fără apă.

Ne-am oprit la clădirea de pe latura de vest ce cuprinde o terasă (marele iwan), sala principală și apartamentul regal, cu picturile renovate de curând, apoi am mers pe latura de nord, la locuința de iarnă, unde am admirat cea mai frumoasă sală cu picturile cele mai frumoase și mai bine conservate, astăzi sala direcțiunii cetății. Am cerut permisiunea să pozez și domnul ce se afla la un mare birou a fost încântat. Nu intrase nimeni pe acolo. Știam din ghidul despre Iran pe care îl cumpărasem în Kashan despre această sală. Am mai pozat marele iwan și piscina din fața lui, apoi am mers pe malul canalului ce străbate curtea de la est la vest.

În colțul de nord-est se află o baie care merită văzută și pozată. Puțini vizitatori la acea oră ce se apropia de închidere, a fost mai bine…

Ușile clădirilor sunt din lemn, cu frumoase vitralii colorate și dantelării în lemn. Interioarele camerelor sunt decorate cu arabescuri și motive cu flori și păsări. Am stat în cetate până aproape de ora 21:00, am trecut și printr-un frumos și amenajat parc și apoi am plecat spre stația de taxi pentru a merge la casa tradițională unde eram cazați. Fiind străini și deja seară, șeful grupului de taximetriști, bine organizați, ne-a cerut foarte mult … Știind prețurile și distanța care era mică am ajuns la înțelegere pentru 70.000 de riali, dar cu un piețar chemat de el, nici o diferență pentru noi...

Nu era foarte târziu, dar eram obosiți după călătoria cu autocarul de la Yazd la Shiraz așa că ne-am retras spre Casa Tradițională Parhami pentru cină și odihnă…

Încă din prima zi am vizitat niște obiective unice, deosebite, pozele postate vor spune sau vor completa, sper, ceea ce nu am spus eu. Am ales aceste obiective și în funcție de ora în care pot fi vizitate pentru că acolo unde am stat erau și altele tot la fel de frumoase care se închideau mai devreme, dar am vrut să valorific cât mai bine timpul de trei zile alocat Shirazului.

Despre obiectivele văzute în acea după-amiază se spune că sunt printre cele mai frumoase din Shiraz și printre cele mai frumoase din Iran, afirmații cu care sunt și eu de acord, din care cauză le recomand celor ce ajung în Shiraz și celor care își fac progamul unei excursii în Iran…

Este foarte mult ca să scriu despre tot ce am văzut în Shiraz și de aceea voi continua cu alte obiective într-un review viitor… …

---

VIZUALIZĂRI: 1156 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI