ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.11.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 05.01.13
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2016
DURATA: 1 zile
team-building
7 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Turul Arrabidei în Peninsula Setubal printre degustări de vinuri portugheze în vechi crame istorice

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Turul Arrabidei în Peninsula Setubal printre pahare de vin cu Moscatel și Periquita

La final de an sunt prizoniera unor peisaje portugheze unice, sunt într-un mini van cu 6 turiști de peste ocean, că așa s-a nimerit și navighez alături de Hugo, tânărul ghid portughez originar din Porto, asezată cuminte pe scaunul de lângă șofer, cu toate pânzele spiritului deschise... direcția necunoscuta Arrabida, în regiunea Setubal...companionii mei sunt doi americani guralivi din Hawai, un cuplu din New York și o cucoană scumpă la vorbă din Colorado, cu un aparat foto profesionist, ce ma face să crăp de invidie... prețul excursiei a fost de 56 de euro, full day, cu plecare din centrul Lisabonei.

Recunosc că nu îmi era foame de liniile verticale ce plonjează dinspre munții Arrabidei, pe coaste abrupte și amețitoare direct spre Oceanul Atlantic, dar singură ar fi fost imposibil să mă descurc cu transportul public și să cuprind într-o zi plină obiective variate prin coclauri mai puțin bântuite de turiști, plus degustări solide de 10 feluri de vinuri ce mi-au topit de tot celule nervoase la 30 de grade.:((.

Excursia de o zi prin Arrabida pe Outra Banda, adică pe celălalt țărm al Lisabonei e o combinație variată de păduri, vegetație pitică, rezervație naturală, stânci, ocean, castele, degustări de vin în pivnițe viticole istorice, turism rural și plajă în Sesimbra, o statiune foarte populară pe Costa de Azul. (vezi impresii).

Am părăsit Lisabona din fața lui Hard Rock Cafe, peste drum de oficiul național de turism din Praça Restauradores, după ce ghidușul a citit catalogul internațional cu numele turiștilor, pocindu-mi simpatic numele de familie.

Am suit în mini van traversând Lisabona nordică și iata-mă deasupra batranului Tejo, rulăm 17 km pe senzationalul Pod Vasco da Gama , cel mai lung pod suspendat al Europei, ascultând lectia de geografie despre estuarul natural al râului Tejo, unic în Europa de vest, unde aflu că păsările flamingo, poposesc toamna...

Setea de larg fiind deja deschisă de bărcile de pescari ce le zăresc la orizont, rulăm cu mașina spre pământurile aspre ale peninsulei Setubal, părăsind autostrada și urcăm pieptiș printr-o regiune cu coline, ascunsă de țesături vegetale, ce dormitează la soare, la început de septembrie.

Sunt în Arrabida, pământul muntelui de calcar și mă simt deja intrigată din cauza peisajului natural, fotografiez prin parbriz arborii de plută decojiti ce sparg decorul într-un strigăt monumental și aflu că odată la 9 ani ei se reînnoiesc treptat.

Pe copaci e scris anul recoltării, o muncă grea, laborioasă care necesită pricepere... am la ce să reflectez... sunt deja cu gândul la sticlele de vin cu dop de plută ce ne așteaptă în două crame vechi să le destupăm.

Parcul Național Serra da Arrabida e pe lista Unesco

Parcul Național Arrabida (1976) e un lanț muntos ce curge în paralel cu coasta Atlanticului, fiind așezat prin regia mamei naturi în mod spectaculos, între Sesimbra și Setubal.

Parcul Serra da Arrabida de pe coasta sud estică a Peninsulei Setubal acoperă10 000 mp... vegetatia este de tip mediteranean, serra e tare solitară și studiez din mers vegetația aridă, pitică.

Livezi de măslini apar pe traseul de 40 km parcurși, stejari portughezi, pini, plute și iar măslini bătrâni distorsionați, Hugo ne povestește că unii au mai mult de 2000 de ani.

Admir verdele vegetatiei pitice și dese, mintea mea înregistrează rapid contrastul fermecător cu coasta din stânga mea, acolo unde întrezăresti de la cucurigu pe ici și colo, albastrul oceanului, căci plutim pe șosea la peste 300 sau 400 de metri deasupra apei.

Hugo ne informează mândru că zona protejată e inclusă în Reteaua Europeană de Rezervații biogenetice.

Serra da Arrabida e considerată de portughezi un paradis natural, cu specii de plante rare, peisaje mirifice și plaje pitoresti, aglomerate vara.

Parcul natural e inclus în patrimoniul Unesco și pe traseul dintre cele două castele Palmela și Sesimbra, am trecut în revistă, jocul costier, sinuos între stâncă și mare, plin de provocări vizuale.

1 Castelul Palmela și Mânăstirea - monument national

Prima noastră oprire a fost în orăselul Palmela cu aproape 60 000 de locuitori, localitatea e cocoțată pe versantul nordic al Serrei de Arrabida, fiind încoronată regește, ca într-un decor demn de un scenariu de la Hollywood, cu un castel maur din secolul 8, un adevărat simbol al Portugaliei.

Numele de Palmela se datorează unui pretor roman, numit Palma... orașul e pe ruta celor ce vor să viziteze Coasta Albastră si Parcul natural Arrabida.

Castelul așezat între râurile Tejo și Sado e un fost punct strategic defensiv din regiunea Lisabonei, de pe zidurile sale erau supravegheate mișcările dușmanilor, panorama bătea până spre Setubal.

Ruinele sale cenusii și piatra m-au făcut să mă descalț și sa-mi schimb papucii sport cu adidașii din bagaj... aflu prin gura șefului de trib turistic, că pe meterezele sale s-au dat bătălii aprige între mauri și portughezi, condusi de primul rege Afonso Henriques în secolul 12.

Castelul și mânăstirea alăturată au fost resedinta Cavalerilor din ordinul Santiago, personal nu am acordat ruinelor premiul pentru arhitectură veche, cert e că am încălecat pe ziduri cu mic ajutor pe trepte, după ce Hugo l-a lăudat că marele poet Camoes l-a menționat în Os Lusiades, slăvind vitejia cavalerilor portughezi ce i-au înfrânt pe mauri.

Panorama de pe meterezele măcinate ale castelului e copleșitoare, cât vezi cu ochii admiri la orizont, pe deasupra caselor, o parte din Setubal și Lisabona... merit o medalie pentru curajul meu de om fricos, ce s-a aplecat peste parapet pentru a obține câteva poze glorioase, care vor rămâne în arhiva Afa:((.

După ce trupa noastră de viteji domni și doamne a cercetat colturile ascunse ale ruinelor, americanca din Hawai de 70 de ani s-a cătarat victorios într-un turn înalt pentru a vedea spectacolul panoramic ce ne înconjura pe toate laturile... îi lipsea doar steagul, dar a scos batistuța roz.:((.

Aproape de castel, cobori panta si intri în Pousada de Palmela , amenajata în vechea aripă a mânăstirii construite de regele Joao I în 1423 pentru ordinul religios Santiago, am văzut destulă forfotă turistica în curtea ei... ne presa timpul și ghidul era cu ochii pe ceas.

Am părăsit Palmela pe sub ghirlande colorate, ea se pregatea pentru festivalul vinului, localitatea fiind o veche regiune viticolă încă de pe vremea celților, fiind alintată cu numele de pământul mamă al vinului.

Am continuat traseul excursiei spre Parcul natural Arrabida pe șoseaua îngusta, cu o oprire în buza unei prăpăstii în Estrada de Escarpa pe N 379-1, chinuindu-mă să prind cu aparatul foto poze cu Atlanticul și cu satul Porthino da Arrabida ... am zărit prin valuri groase de ceață fașia de plajă... am pescuit cinci poze îndraznete pe deasupra prăpastiei cu tufișuri dese, am strigat evrika și fuga în masină.:((.

Traseul sinuos a continuat pe șoseaua ca o panglică cu peisaje amețitoare, mi-am umplut ochii cu vegetatia joasă si cu rocile ce ne înconjurau pe stanga si pe dreapta.

Hugo a cotit brusc volanul si a incetinit viteza în curbă, prind o poză superba cu

Convento da Arrabida , la nord de Porthino da Arrabida, un complex vechi cu o mânastire franciscană, cu patru capele și niste case albe desprinse parcă dintr-o carte poștală.

Acest complex se află în mijlocul parcului natural Arrabida pe cel mai înalt deal, într-o pădure bogată de pini, ochii lui se uită spre Sesimbra... pozitia lui pe o panta abruptă mi-a dat fiori.

Această mânăstire de secol 16 a fost ridicată de călugărul franciscan Marthino de Santa Maria, la porunca ducelelui de Aveiro, Joao de Lancaster.

Acesta a cerut călugărului să trimită aici in Arrabida o comunitate de calugări pentru a trăi în cele 40 de chilii mici, în solitudine și meditatie.

In 1884 călugarii părăsesc mânastirea și proprietatea este cumpărată de ducele de Palmela, din 1990 edificiul religios a trecut în mâinile fundatiei Oriente, ea poate fi vizitată prin programare și intrarea costa 5 euro, eu nu mă număr desigur printre amatori, cu gândul la calea de acces.

Drumul vinului si Villa Nogueira de Azeitao

La vestul parcului natural Arrabida am oprit în micul orăsel Villa Nogueira de Azeitao, un loc pitoresc dominat de conace de țară si de Palatul Tavora , unde ducele de Aveiro a complotat pentru a-l înlătura de la tron pe regele Jose, el a fost prins și executat, fiind ars pe rug în Belem.

In satul Azeitao măslinii și vița de vie reprezintă zestrea locuitorilor și pământului, mă închin în fața vietii si am impresia că și soarele e uleios în fata măslinilor batrăni, unii au 3000 de ani.

Satul e plin de fântâni baroce decorate cu azulejos am vizitat timp de o oră muzeul și casa Jose Maria de Fonseca , o moșie care posedă 1600 ha de viță de vie și produce 35 de tipuri diferite de struguri.

Vizita noastră ghidată demarează în casa muzeu, intrăm într-un salon, aflat într-o veche pivniță de vinuri și ghida portugheză ne introduce în atmosfera istorică a locului.

Casa sau mai bine zis conacul de secol 19 cu o fațadă galbenă albă, a fost reședința permanentă a familiei Soares Franco până în 1974, atunci un un arhitect elvetian a dichisit-o artistic.

Jose Maria de Fonseca - vinul Periquita, cel mai vechi vin de masă portughez și Moscatel de Setubal

Jose Maria de Fonseca e o companie de vinuri celebră din Setubal, aflată deja la a 7 a generatie de proprietari, vizita a fost programată din timp, locația fiind asaltata de grupuri organizate mici.

Numele fondatorului este o legendă vie printre portughezi în istoria vinului, Jose Maria s-a născut în 1804, el a fost un matematician din Dao, o regiune din nordul Portugaliei.

In momentul vizitei sale în Azeitao, el era negustor de vin în Lisabona, domnul s-a îndrăgostit iremediabil de pămanturile zonei mostenite de tatăl său și a pus imediat bazele unei companii de vinuri personale, la vârsta de 30 de ani, depăsind o serie de greutăti si provocări tehnice.

Jose Maria de Fonseca cultivă un strugure alb, originar din Egipt si răspândit apoi în bazinul Mediteranei, numit [b Moscatel de Setubal sau Moscatel de Alexandra, el este extrem de apreciat datorită rezistenței sale la căldură si aromei persistente.

Acest Moscatel de Setubal e un vin emblematic apreciat de regi, el era cunoscut de pe vremea regelui Dinis în secolele 13 și 14, chiar și regele Soare avea acest vin la masa lui franceză.

Al doilea tip de strugure este roșu, Fonseca era un tip inovator și creativ, în Quinta da Cava da Periquita , între Azeitao și Arrabida, el plantează în premieră strugurele

Castelao , foarte cultivat în sudul țării și rezistent la capriciile vremii.

Acest strugure este cunoscut în Peninsula Setubal sub numele de Periquita , astăzi compania se mândreste cu vinul ce poarta eticheta Periquita, vândut în sticle personalizate.

După ce am intrat într-o grădină, am fost conduși spre trei crame istorice, căscând gura la niste butoaie uriașe cât o masină... recunosc că sunt afonă în domeniu, am ascultat confuză povestile și explicatiile ghidei.

Am intrat în Adega da Mata si Adega dos Teores , vechi pivnite istorice unde se maturizează Periquita, în două săli lungi, pe un întuneric ca noaptea, era buna o lumânare, terenul era usor denivelat si ne-am cam călcat pe picioare, cu ochii la butoaiele din mahon, demne de statura lui Gulliver.

In Adega de Mata dorm liniștiti 800 000 de litri de vin rosu de Periquita pe baza strugurelui Castelao în 36 de butoaie cu capacitati intre 12 000 și 21 000 litri... acesta e butoiul barosan, pozez și eu numarul trei, imitând colega din Columbia, părea că se pricepe.

A treia pivnită sau cramă intunecata ca bezna noptii Torres Velhos păstrează celebrul vin Moscatel de Setubal , cu relicve de 100 de ani.

Moscatel de Setubal e un vin superior care a traversat oceanul în butoaie de mahon, la temperaturi schimbătoare, miscarile oceanului au accelerat neașteptat procesul de maturizare a vinului, lucru care ar fi durat în mod normal ani în șir. Acest vin care a călătorit în Brazilia în 1881 a fost botezat Torna Viagem , adică călătoria de întoarcere.

Azeitao se află aproape de porturile Lisabonei și de Setubal, vinul era transportat de aici în toată lumea.

Urmașii lui Jose Maria repetă testul în 1984 si expediază vinul în Brazilia, obtinând aceleași rezultate pozitive în privinta calitatii vinului.

Din 1944 compania începe să producă și vinurile Roses , marca se va numi

Lancers , ea va câstiga piața americană, ce cumpăra anual 12 milioane de sticle -am cercetat în magazinul de vinuri aceste sticle minunate, expuse în frapiere elegante.

In 2011 compania avea în portofoliu 49 de branduri de vin alb, roșu sau rose, ea exportă în prezent 75 la sută din productia ei în 40 de piețe internationale.

Vizita s-a încheiat oficial în magazinul companiei, plin de turisti, unde am degustat 4 tipuri de vin, vă invit să răsfoiti pozele, o sticlă de Periquita costa între 7.98 euro sau 14.99 euro... am văzut o sticlă mare pe care era trecut pretul de 168 de euro... O sticlă Lancer Rose costa 15 euro, pe ea au dat năvală americanii din grupul meu ce au fluturat cardul in fata vanzatoarei, am vazut un turist din alt grup mic ce a cumpărat o sticla de vin

Trilogia pe care a dat 100 de euro.

Drumul vinului în Quinta de Alcube - o fermă viticolă privată

Pe un drum la fel de scenic cu vită de vie, măslini si plute ajungem într-o fermă rustică privată de dimensiuni mult mai mici din secolul 15, cu urme străvechi din neolitic, epoca Romană si cea de fondare a Portugaliei.

Quinta do Alcube, o proprietate privată aflată chiar în inima Parcului national Arrabida, are o livadă de portocali și e de asemenea renumită pentru brânza de Azetao și torta de Azeitao, ea se află între munti și ocean, pe valea Alcube.

Am trecut printr-un labirint de pomi, am mirosit niște oi în fermă și am intrat pe final în vinărie, dotată cu recipiente moderne, fiind invitati la o degustare de 6 vinuri.

Am observat la ușă cutii cu sticle de vin, erau comenzi ce așteptau să fie ridicate direct de clienți.

Quinta detine 50 de ha de vită de vie cu Castelao, Cabernet Sauvignon, Aragones, Alicante, Moscatel de Setubal alb... o cincime din productie merge în magazine, restul e vândut chiar la usă, pe bază de comenzi, compania produce anual 250 000 de sticle cu vin.

Am degustat personal doar trei vinuri, muream de cald, Alcube Alb, Alcube roșu și favoritul meu a fost Alcubissimo din 2010, cu note florale și arome de miere și caramel, comanda acestui tip de vin cu productie limitată trebuie făcută prin rezervare... tipa din Columbia a fotografiat sticla și a dat gata un pahar plin... dar a rămas tot mută ca peștele, m-a rugat la un moment dat să țin sticla în mână pentru o fotografie, aruncându-mi un Thank you, my dear... detalii despre ferma pe www.quintadealcube. pt.

Almada - Sanctuarul lui Cristo Rei

Am revenit în Lisabona în jurul orei 18, trecand prin Almada , un orăsel de pe malul sudic al Rio Tejo, cu oprire la Sanctuarul lui Cristo Rei, simbolul portughez pe care l-am zărit și din avion, lucrarea este opera lui Francisco Franco de Soussa.

Cristo Rei, o statuie de 28 de m îsi întinde bratele uriase spre capitală, stând pe un piedestal ce măsoară 84 de metri, alura lui te trimite cu gândul la Cristo Redentor din Rio de Janeiro.

Vizita în Serra da Arrabida și obiectivele ei nu se vor șterge prea ușor în sertarele memoriei turistice... mi-e deja poftă de un vin din valea Alcube.

 

Va rog mult atasati un clip video -

Arrabida - Portugal HD - 24 iulie 2017- uploaded by Portugal Tourism .

youtube


[fb]
---
Trimis de mireille in 28.11.17 08:43:49
Validat / Publicat: 28.11.17 13:49:42
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PORTUGALIA.

VIZUALIZĂRI: 2324 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mireille); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Quinta de Alcube -in drum spre ferma viticolă privată.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 70900 PMA (din 53 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[28.11.17 13:48:43]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Mika
[28.11.17 14:07:40]
»

@mireille: Votat cu gândul la vinul roșu din fotografiile din review.

RoxanaGRS
[28.11.17 16:01:59]
»

Foarte interesantă excursie. Foarte spectaculos și drumul după cum reiese din videoclipul atașat.

Deși am fost la Lisabona, noi am fost doar în zona Sintra, Cascais, Estoril. Spre Setubal n-am fost. Știam despre astfel de excursii cu degustări de vinuri, dar în zona Porto, pe valea râului Douro, dar nici acolo n-am ajuns din lipsă de timp. Poate data viitoare. Oricum am reținut numele vinurilor .

mireilleAUTOR REVIEW
[28.11.17 16:34:59]
»

@webmasterX: multumesc frumos.

webmaster
[28.11.17 17:26:55]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecție.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Carmen Ion
[28.11.17 18:02:28]
»

@mireille: Superbă excursie, cu de toate: peisaje, mănăstiri, degustări de vinuri.

Noi am făcut în aceeași zi traseul Lisabona-Cascais-Estoril-Setubal și din cele menționate de tine, nu am oprit decât la Portinho da Arrabida, unde se află o plajă frumoasă, lată și cu nisip fin. Era început de iunie și apa oceanului foarte rece. După aceea am oprit pentru masă la Setubal și ne-am înfruptat cu pești la grătar - o minunăție!

Cu vinurile portugheze ne-am dat binețe la Porto, într-o cramă din cartierul Gaia, și pe domeniul Mateus - o vizită foarte interesantă a domeniului viticol și a unei părți din reședință.

AZE
[28.11.17 18:08:04]
»

@mireille: SB ca- i la moda sa anunti (am învatat de la altii)

Reusita excursie, foto, dar mai ales articolul.

mireilleAUTOR REVIEW
[29.11.17 08:25:26]
»

@webmaster: multumesc mult.

mireilleAUTOR REVIEW
[29.11.17 14:39:25]
»

@Mika: multumesc, eu prefer pe cel alb.

mireilleAUTOR REVIEW
[29.11.17 14:42:12]
»

@RoxanaGRS: multumesc pentru lectura... eu am fost a doua oara in Portugalia si am alocat o zi Arrabidei... chiar a fost o optiune inspirata... iti doresc calatorii minunate.

mireilleAUTOR REVIEW
[29.11.17 15:59:19]
»

@Carmen Ion: merci pentru vizita... facem schimb de pahare cu vin si de regiuni... gratarul meu cu pește a fost la Sesimbra... după cum știi în zona Porto nu am ajuns încă... poate pe viitor, dacă mai am curajul să pornesc în a treia aventură solo... încep să cam apese epoleții de babă

elviramvio
[04.12.17 07:26:28]
»

@mireille:

Foarte frumos articol, încerc să îmi inchipui cum a fost excursia!

mireilleAUTOR REVIEW
[04.12.17 18:15:08]
»

@elviramvio: foarte relaxanta.

mishu
[06.12.17 22:43:57]
»

@mireille: Un pahar rosu ma atrage si pe mine, insa la fel de mult m-a atras si articolul tau minunat. Asa ca inchin un pahar cu apa minerala rece (de pe balcon) si spun: Felicitari, votat cu mare drag.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AZE, elviramvio, Mika, mireille, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Setubal și împrejurimile sale:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.064504861831665 sec
    ecranul dvs: 1 x 1