Serbia Centrală în 4 zile - un circuit maraton

TIPĂREȘTE

Minivacanța de Sfânta Maria din anul trecut a fost și pentru noi prilejul de a descoperi - măcar în parte - Serbia Centrală. Am studiat oferta, o multitudine de obiective între care se numărau trei cetăți, o mănăstire medievală, o peșteră, un canion, o călătorie cu un tren de epocă, precum și un oraș modern, cu o istorie străveche, Niš - al treilea ca mărime din Serbia. Mai fuseserăm în Serbia, dar obiectivele incluse în programul "Serbia Centrală în 4 zile" erau toate noutăți pentru noi.

În mare parte, deja mi-am făcut publice impresiile despre această călătorie. În cele ce urmează doresc să prezint programul în toată succesiunea lui în ideea că, poate, va fi o sursă de inspirație pentru cei care vor face călătoria pe cont propriu, fără a fi încorsetați de programul strict, alcătuit de o agenție turistică. Personalizat, după preferințele și după posibilitățile fiecăruia, traseul pe care îl voi descrie este demn de a fi luat în considerație.

Dimineața devreme, la ora 5.30, ne-am adunat la punctul de plecare. Eram un grup mare - aprox. 80 de persoane. Două autocare au fost necesare pentru a ne prelua pe toți. Am fost în multe circuite organizate de agenții, dar niciodată cu un grup atât de mare, cu autocarele mergând în tamdem. Pe parcurs, ghizii - un geograf și un istoric - se roteau între ei pentru a ne spune fiecare, conform specializării lui, povești despre locurile prin care treceam. Informațiile primite de la ei au avut nu numai menirea de a ne îmbogăți cultural, dar și de a ne face mai plăcute orele lungi petrecute în autocar.

Plecând din București, am ieșit din țară pe la Drobeta Turnu-Severin, trecând Dunărea pe la punctul de frontieră de la barajul Porțile de Fier. Pe pământ sârbesc, am făcut primul popas la Kladovo, oraș pe care l-am revăzut a patra oară. Autocarul a fost parcat lângă Complex Sportiv Jezero, iar noi am pornit spre centru pentru schimb valutar, pentru o gustare și pentru o toaletă, apoi, după o oră… din nou la drum!

Primul popas cu adevărat turistic a fost la Cetatea Felix Romuliana. Nu voi intra în amănunte pentru că despre Cetatea Felix Romuliana - fosta reședință a împăratului Galerius din Dacia Ripensis, monument aflat în patrimoniul UNESCO, situat în apropiere de Gamzigrad (un sat de români timoceni), la câțiva kilometri de Zaječar, cel mai important oraș din Valea Timocului - am scris deja.

Din nou în autocar, din nou la drum! Spre seară am ajuns la Canionul Rgotski Kamen - o străpungere sălbatică a cursului Borska Reka printr-o măgură de calcar a Carpaților sârbești. Doar 30 de minute au fost alocate drumeției până la punctul de panoramă asupra canionului cu tunelul și calea ferată care leagă Zaječar de orașul Bor. Urcușul nu a fost foarte greu, dar ritmul de deplasare impus de ghid - un experimentat al drumețiilor de acest gen - nu a fost chiar cel potrivit nouă. Pe o cărare șerpuind printre buruieni spinoase, înalte până la brâu, pe ici pe colo cu floricele, cu ruguri de mure și cu corni cu fructe încă necoapte, am ajuns sus, la punctul de belvedere. Stâncile golașe, argintii, mărginind tăietura adâncă a muntelui, alcătuiesc un peisaj demn de o amintire frumoasă. Asfințitul soarelui văzut de acolo este încă un moment memorabil.

Sfârșitul primei zile a circuitului nostru ne-a prins în apropiere de orașul minier Bor, pe malul lacului de acumulare Borsko Jezero, la Hotel Jezero - Borsko Jezero înconjurat de un imens parc natural.

După o noapte odihnitoare și un mic dejun sățios, pornim cu autocarul spre Bor, orașul industrial-minier pe care nu avem timp să-l vizităm. Mi-a rămas în minte doar monumentul minerului - simbol al orașului - amplasat într-o intersecție. De altfel statuia minerului în echipament de lucru, ca și vagonetul lui, erau amplasate de o parte și de alta a intrării principale în Hotel Jezero - Borsko Jezero, cel la care am fost cazați cu o noapte înainte.

Programul zilei începea cu o vizită la Peștera Lazareva un monument al naturii din Carpații sârbești. Dar nu înainte de a mai face o scurtă și ușoară drumeție (mă rog, "ușoară" în accepțiunea celor antrenați) pentru a ajunge la un punct de belvedere spre Canionul Lazarev. Cred că am mai amintit despre această "ușoară drumeție" în urcuș, pe căldură, grupul compact la început dilatându-se din ce în ce. Unii rămâneau în urmă culegând mure și zmeură, alții doar pentru a-și mai trage sufletul, în timp ce ghizii încercau din răsputeri să reunească grupul. În vârful unei stânci, urcând pe niște trepte de piatră cam alunecoase, câte unul, câte doi, am ajuns la punctul de belvedere și am privit în jur. De acolo, de sus, peisajul chiar merită imortalizat în fotografii.

La Peștera Lazareva am fost întâmpinați de o tânără ghidușă de origine vlahă (româncă din Timoc). Ea ne-a condus prin pântecul pământului, la o temperatură de 10-12̊ C, printre impresionantele formațiuni de cavernă formate în milioane de ani, istorisindu-ne legendele locului în limba vlașki (română într-un dialect unic timocean-sârbesc, bine înțeleasă și de noi dacă o ascultam cu atenție).

Lângă peșteră, râul Lazarev cu apele lui turcoaz, formând meandre la ieșirea din canion, este traversat de un pod suspendat și găzduiește pe malurile lui un restaurant cu terasă.

Dacă până acum drumurile ni s-au părut uneori cam lungi, după vizitarea Peșterii Lazareva ne aștepta un drum cu adevărat lung. 5 ore ne-au fost necesare pentru a face transferul în vestul Serbiei, la Mokra Gora, unde urma să înnoptăm la Complexul Konačište Osmica din Mokra Gora, gara transformată în pensiune. Despre noaptea petrecută pe un peron de gară veche, despre Complexul Konačište Osmica - Mokra Gora am scris detaliat și nu mai revin.

Cea de a treia zi a circuitului "Serbia Centrală în 4 zile" a fost cea mai obositoare, dar și cea mai lungă (referindu-ne strict la numărul de obiective de vizitat). A început frumos. N-ar trebui să mai revin asupra celui mai atractiv moment al zilei - Plimbarea cu trenul de epocă Mokra Gora - Šargan. A fost cel mai așteptat moment al circuitului și pot spune că a fost cu adevărat o bucurie pentru toți. Despre călătoria de aproape 3 ore cu trenul de epocă Mokra Gora - Šargan, care parcurge celebrul pasaj Šarganska Osmica (sau Optul de la Šargan), o minune săvârșită de inginerii austrieci care au proiectat spectaculosul segment de cale ferată care străpunge un munte pe o diferență de nivel de 300 m, cândva principala legătură între Belgrad și Sarajevo, am relatat amănunțit în articolul Plimbare cu trenul de epocă Mokra Gora - Šargan Vitasi.

Pe la amiază, coborând din "Trenul Nostalgiei", ne-am reluat locurile în autocar, pregătindu-ne pentru o altă scurtă drumeție pe culmea Zabučje din apropiere de Užice, la spectaculosul punct de panoramă asupra orașului și a cetățuii medievale - Stari Grad. Am văzut Užice și cetățuia medievală doar din goana autocarului. Drumul lung care ne aștepta, de altfel superb - prin canioane și văi, prin munți împăduriți - nu ne-a mai îngăduit și "drumeția ușoară" până la cetate. Am văzut-o doar din mersul autocarului (aproape de șosea, în stânga sensului de mers) și am surprins-o în fotografie.

Mănăstirea Studenica - monument UNESCO din 1986, ne-a primit cu porțile larg deschise. Este una dintre cele mai mari și mai cunoscute mănăstiri din Serbia. A fost fondată de voievodul sârb Ștefan Nemanja, cel care s-a și călugărit ulterior, iar după moarte a fost canonizat devenind Sfântul Simeon, un sfânt foarte venerat de credința ortodoxă. Și alți membri ai dinastiei Nemanjić au contribuit la dezvoltarea lăcașului, în prezent trei biserici istorice putând fi văzute în incintă. Elemente sculpturale din marmură, multă pictură originală, pe alocuri deteriorată, lespezi funerare străvechi și încă altele pot fi văzute acolo. Nu intru în amănunte pentru că despre Mănăstirea Studenica - simbol al ortodoxiei sârbe am scris câteva rânduri pe AFA.

Plecați la ora 17.00 de la Mănăstirea Studenica, seara ne-a prins pe drum, spre Niš. Deși orele erau înaintate, scurta drumeție pe dealul în vârful căruia se înalță Cetatea Maglič - fortăreața defensivă medievală de pe valea râului Ibar - vizită care figura în program, nu a fost omisă. Am povestit deja că numai o parte dintre noi, cei mai antrenați, s-au avântat la lăsarea nopții, pe deal, că vadă zidurile cetății cu 8 turnuri și cu rămășițe de vechi construcții în incintă.

O masă la Jerinin Grad - Maglič deși numai masă nu o pot numi, a fost un popas binemeritat în lungul nostru drum, dar și prilejul de a pleca - la pachet - cu provizii pentru cină. Cină? N-a existat așa ceva! Ne-am mâncat sandwich-urile cu pleșcavița în autocar, aproape adormiți de oboseală.

Târziu, în noapte, am ajuns la Niš. Aproape 3 ore ne-au trebuit până să ajungem în liniștea camerei de la Hotel Ambasador cel care ne-a găzduit la Kilometrul zero al orașului. În confortul camerei, cu o binefăcătoare odihnă, s-a sfârșit și cea de-a treia zi a circuitului.

Ultima zi a circuitului "Serbia Centrală în 4 zile" părea să fie mai puțin solicitantă. După micul dejun, la ora 9.00, individual, pornim la pas într-o plimbare de câteva ore prin orașul Niš. Pentru comorile istorice ale orașului și ale împrejurimilor lui ne-ar fi trebuit mai mult de câteva ore, dar… turistul aflat în grup trebuie să se subordoneze programului circuitului de grup. Niš - orașul de pe Nišava ne-a oferit prilejul de a vizita cetatea medievală, astăzi parc al orașului, precum și câteva obiective aflate în centru, aproape de hotelul la care am fost cazați. Nu au lipsit vizitele în magazine pentru că acolo, la Niš, trebuia să ne cheltuim ultimii bani sârbești. La ora 13.00 ne îmbarcam în autocar și luam drumul spre București, o altă oprire pe teritoriul Serbiei nemaifiind programată.

Drumul spre casă a fost cel mai lung. Prin Bulgaria, trecând Dunărea pe Podul Vidin-Calafat, am intrat în România și am ajuns la București târziu, la miezul nopții. Am încheiat circuitul "Serbia Centrală în 4 zile" cu gândul de a planifica o nouă minivacanță în Serbia. Individuală și un pic altfel.

Ce mi-a plăcut? Cei care au citit articolele referitoare la obiectivele vizitate, cred că au înțeles ce mi-a plăcut. Cu bani puțini - 650 lei/persoană - ne-am plimbat patru zile, am fost cazați 3 nopți la hoteluri bune (cu mic dejun inclus) și am vizitat o cetate, o mănăstire medievală, o peșteră, am admirat un canion, am călătorit cu un tren turistic, ne-am plimbat printr-un oraș modern, dar păstrător de vestigii vechi de multe secole… Serbia este o țară cu adânci rădăcini în istorie și cu multe atracții turistice. Merită vizitată pe îndelete, venind cu mașina personală și stabilindu-ți propriul program și propriul ritm de deplasare. Acesta este și scopul scrierii acestui articol. Cei care vor dori să viziteze Serbia Centrală pe cont propriu urmând traseul nostru, au deja schițat un bun itinerariu. Doar la planificarea timpului mai trebuie lucrat. În opinia noastră Serbia are multe de arătat și nu este o țară scumpă.

Ce nu mi-a plăcut? Nu mi-au plăcut drumurile în lucru care ne-au încetinit deplasarea obosindu-ne și răpindu-ne din timpii rezervați vizitelor la obiective. A fost motivul pentru care prin Bor am trecut ca acceleratul prin haltă nevăzând decât - din mersul autocarului - monumentul minerului amplasat într-o intersecție. Nici orașul Uziče n-a fost atins decât tangențial. Din mersul autocarului am observat siluetele zvelte ale clădirilor din oraș, precum și cetatea din vârful dealului. Cetatea Uziče figura în program ca obiectiv de vizitat, dar… cum timpul era avansat, la ce trebuia să renunțăm? La Mănăstirea Studenica sau la Cetatea Uziče? A picat aceasta din urmă. De altfel, dintre cele trei cetăți înscrise în program (Felix Romuliana, Uziče și Maglič), am vizitat doar una și… jumătate (Felix Romuliana și Maglič).

Drumețiile așa-zis ușoare se făceau în ritm alert, aproape în goană pentru că… întotdeauna timpul ne presa, iar dacă o lungeam nu ne mai încadram în program. N-am mai vizitat Cetatea Uziče pentru că nu mai era timp, dar am furat câteva fotografii din mersul autocarului. La Cetatea Maglič (iarăși cu o drumeție ușoară, dar nu prea), pentru că se însera, s-a acordat doar o oră cu recomandarea de a urca până la ea doar cei antrenați și cu o bună condiție fizică. Chiar și ei au avut de ales între alergătura la cetate și răbdatul de foame. Pentru masa la terasa restaurantului Jerinin Grad nu mai aveau timp.

Mențiune. Scriind și publicând articole despre hotelurile la care am fost cazați în cele trei nopți ale circuitului, am fost întrebată dacă în grup am avut și alți colegi AFA. Asta pentru că apăruseră anterior impresii despre aceleași hoteluri, vizitate cam în aceeași perioadă. Nu știu. Este posibil ca la acest circuit să se fi angajat și alți membri AFA. Din păcate, necunoscându-ne, nu am putut socializa așa cum facem de obicei la întâlniri și cum ne stă bine nouă, AFA-iștilor.

A existat un moment în care m-am gândit dacă printre cele aprox. 80 persoane participante la circuitul "Serbia Centrală în 4 zile" o mai fi cineva din AFA. Chiar mi-a trecut prin minte să-i cer ghidului sa adreseze - la microfon - o întrebare în acest sens. Consultându-mă cu soțul meu, am renunțat la idee. Multor agenți turistici nu le place să li se amintească de concurență.

… și alte mențiuni. Plățile în Serbia se fac numai în dinari sârbești - RSD. Doar la Kladovo, oraș atât de apropiat de România, la terase și la restaurante se acceptă plata și în lei. Pentru rezerva de buzunar și pentru intrări la obiective, noi am făcut schimb valutar la Kladovo. Sunt mai multe case de schimb, toate acceptând și lei. Pentru 100 lei am primit 2100 RSD. (1 euro = 120 RSD).

Pentru trecerea frontierei în Serbia este suficientă Cartea de identitate. Nu trebuie neapărat să aveți pașaport. Așteptările noastre la punctele de control de la frontiere nu au fost prea lungi. Doar atât cât să se adune și să se verifice toate actele de identitate.

Orele lungi petrecute în autocar, prelungite într-o oarecare măsură și de ambuteiajele și de lucrările de reparații care se executau pe anumite porțiuni de drum, ne-au fost îndulcite de poveștile ghizilor și de imaginile care se perindau prin fața geamurilor - peisaje, sate sârbești cu case și curți îngrijite…

Casele sunt frumoase și nu prea mari, limitate la strictul necesar, nu în scopuri grandomane cum sunt multe pe la noi. Toate sunt acoperite cu țiglă roșiatică și au curți cu flori și cu straturi de legume. Pământul este lucrat, nici un petecuț de curte nu este neglijat.

Munții sunt acoperiți cu păduri dese, sănătoase. În necuprinsele întinderi de păduri ale Serbiei nu am văzut nici o zonă defrișată. Se vede că sârbii iubesc și respectă natura.

Șoselele sunt bune în mare parte, dar sunt și zone la care se lucrează. Când ești la drum lung, nu ești prea bucuros să dai de asemenea porțiuni, dar ai certitudinea că data viitoare când vei mai trece pe acolo, nu vei da în gropi.

Cu scuze pentru că m-am întins prea mult cu relatarea mea, informez că acesta este ultimul articol cu impresii din circuitul "Serbia Centrală în 4 zile".

---

VIZUALIZĂRI: 2911 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI