La Cetatea Ram

TIPĂREȘTE

Dacă v-a plăcut la Cetatea Golubac atât cât mi-a plăcut şi mie, dacă vă plac în general cetăţile atât cât îmi plac şi mie, astăzi vă invit să mă însoţiţi într-o vizită imaginară la o altă cetate - mai puţin cunoscută - Cetatea Ram.

Nu ştiam nimic despre existenţa ei, dar, oare nu sunt în lume atâtea obiective turistice de care eu nu am auzit? Cu siguranţă, sunt multe, foarte multe! Mă bucur însă că această lungă listă astăzi s-a mai diminuat cu un item.

Cetatea Ram se află pe malul Dunării, în satul Ram, la 18 km de Veliko Gradişte. Aflaţi la Srebrno Jezero - Lacul de argint de lângă Veliko Gradişte, citind pe un indicator că ne mai despart de satul Ram doar 15 km, am hotărât să ne îndreptăm într-acolo.

Ne-am angajat pe un drum aproape pustiu, îngust şi peticit, paralel cu Dunărea, care şerpuieşte printre ogoare şi păduri. Circulaţia este aproape inexistentă. Nu sunt indicatoare şi nici nu poţi întreba ceva pe cineva, de aceea cei care vor să exploreze aceste locuri, ar trebui să aibă asupra lor o hartă sau măcar o schiţă a zonei. Nu vă bazaţi pe GPS şi - aici - nici pe ajutorul localnicilor! Din când în când, tăindu-vă calea cu pas elegant, doar perechi de dropii mai puteţi vedea.

De la Zatonje, un sătuc cu drumuri înguste, şerpuite şi în pantă, amintind de cele ale insulelor greceşti, şoseaua continuă în urcuş terminându-se în satul Ram, la malul Dunării. Satul nu este mare, dar puţinii săi locuitori sunt oameni gospodari, cu case, curţi şi grădini bine îngrijite. În centru, în faţa unui mic magazin, a apărut în cele din urmă o suflare omenească pe care am întrebat-o unde este cetatea. Spre surprinderea noastră, ne-a indicat biserica din vârful dealului. Avea dreptate. Pentru localnici cetatea este una cu biserica pentru că sfântul lăcaş, frumos şi îngrijit, a fost construit chiar între zidurile străvechi, foarte aproape de ruinele cetăţii. Oameni practici, localnicii au dat o nouă întrebuinţare zidurilor lăturalnice. Doar cu o poartă de fier forjat, cam prea modernă în context, dar neintervenind asupra zidurilor istorice, ei au făcut bisericii şi o curte.

Un drum scurt, rareori umblat, pe care a crescut iarba, duce la cetate.

Pe un intrând al malului în apa Dunării, un fel de peninsulă înaltă, în 1483, cu scopul de a întări apărarea împotriva atacurilor ungureşti între Smederevo şi Golubac, turcii sultanului Baiazid II au mai ridicat o fortăreaţă.

Lângă ruine, un panou turistic amplasat la vedere, cu un scurt text în sârbă şi engleză alături de un plan al cetăţii, oferă celor interesaţi detalii despre obiectiv.

Fiind un fort de graniţă, Cetatea Ram a avut o mare importanţă strategică, importanţă care s-a diminuat treptat după anul 1521 când hotarele Imperiului Otoman extins s-au mutat mai înspre nord. În sec. XVIII, în războiul turco - austriac, datorită poziţiei geografice favorabile, cetatea a revenit în atenţie ajungând temporar şi sub stăpânire austriacă. Mai târziu, pe la jumătatea sec. XIX, Cetatea Ram nu a mai prezentat interes pentru turci şi a fost abandonată.

Privind schema de pe panou, se remarcă faptul că cetatea are o bază pentagonală neregulată, latura cea mai mare fiind înspre Dunăre, în partea de vest. Cele 5 turnuri amplasate în colţuri, asemănătoare din punct de vedere arhitectonic, dar cu dimensiuni diferite, au avut rol de supraveghere şi apărare. Donjonul, turnul principal, cel mai bine fortificat, este situat în colţul de sud-vest şi pe aici se face şi intrarea vizitatorilor din zilele noastre. Admirând şi fotografiind, am pătruns şi noi în incintă. Este impresionantă grandoarea acestui turn cu trei etaje, cu ziduri crenelate deosebit de groase şi cu nişe şi guri de tragere prin zidărie!

Deoarece Ram a fost gândită şi proiectată de la început ca o solidă fortificaţie de artilerie, într-o perioadă în care armele de foc erau deja utilizate la scară largă, toate turnurile sunt legate prin ziduri groase, cu creneluri şi sunt prevăzute cu guri de tragere pentru tunuri.

Pe exterior, în jurul zidurilor cetăţii, exceptând latura dinspre Dunăre, se pare că a mai existat un zid mai scund şi un şanţ lat, fără apă. Podul care asigura trecerea peste şanţ a fost construit lângă turnul din colţul de sud-est.

După ce afli toate acestea, este foarte interesant şi totodată reconfortant să fii - învăluit de o linişte absolută - în mijlocul acestor ruine, imaginându-ţi viaţa de aici de acum câteva sute de ani. Pe platforma din interior dăinuie rămăşiţele unei construcţii octogonale cu latura cam de 3 metri. Nu ştiu ce ar fi putut fi acolo. În prezent se poate distinge doar baza zidurilor de piatră pe care creşte nestingherită o iarbă deasă. Presupun că turcii trebuie să fi avut la Ram un caravanserai, o moschee, un hamam, dar nu pot asocia rămăşiţele năpădite de iarbă cu ceva din toate acestea.

Ne-am plimbat pe platforma din interior, am privit Dunărea prin gurile de tragere pentru tunuri, apoi am trecut dincolo de ziduri pentru a mai privi o dată unduirea fluviului din înălţimea dealului cetăţii.

M-am bucurat că în minisejurul petrecut la Vinci - Golubac, întâmplarea mi-a scos în cale şi acest obiectiv important, Cetatea Ram fiind una dintre cele mai vechi fortificaţii din Serbia înălţată special pentru artilerie defensivă.

N-aş vrea să închei fără a menţiona că Turcia, recunoscând importanţa Cetăţii Ram şi pentru istoria sa, s-a implicat financiar în redarea acestui obiectiv circuitului turistic actual. Un panou amplasat sus, pe un stâlp, specifică acest lucru.

Pe acelaşi drum, ne-am întors la maşina care ne aştepta lângă poarta deschisă a bisericii. Într-o curte, în umbră de pomi, doi localnici aţâţau focul la cazanul de ţuică. În trecere, i-am salutat şi nu mică ne-a fost surpriza când am auzit răspunsul: "Ziua bună! "

---

VIZUALIZĂRI: 5233 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI