ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.07.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 02.09.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
AUG-2012
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Sarajevo, dragostea mea - partea a II-a

TIPĂREȘTE URM de aici

A doua zi, am pornit cu adevărat în explorarea orașului. Am străbătut rapid Baščaršija și ne-am îndreptat spre vest, pe strada Sarači, unde la numărul 58 se afla Oficiul Turistic. De aici, ne-am înarmat cu o hartă, care ne-a permis orientarea și localizarea obiectivelor. Orașul este așezat pe râul Miljacka, străzile fiind, de regulă, paralele sau perpendiculare pe cursul râului, așa că orientarea este cât se poate de ușoară.

Primul obiectiv spre care ne-am îndreptat a fost Vijećnica, Primăria din perioada stăpânirii austriece, situată în extrema estică a Vechiului Oraș. Din păcate, la data vizitei noastre, clădirea era încă în reconstrucție, după aproape totala distrugere din timpul ultimului război, așa că am rămas doar cu imaginile deja știute din fotografii. În prezent, clădirea a fost restaurată complet, redeschisă în 2014 și este folosită pentru expoziții, concerte și alte evenimente culturale.

De aici, am trecut pe partea stângă a râului, pe Careva ćuprija (Podul Împăratului), am vrut să intrăm și la Moscheea Împăratului, dar era închisă, așa că ne-am continuat drumul spre At Mejdan, vechiul loc al execuțiilor publice, acum un parc frumos, în mijlocul căruia se află Muzički paviljon, Pavilionul muzical construit la începutul secolului XX.

At Mejdan se întinde chiar pe malul stâng al râului Miljacka, iar din colțul estic al acestuia se arcuiește peste râu celebrul Latinska ćuprija, Podul Latin, cunoscut și sub numele de Princip most (Podul lui Princip). Cu cele patru arce din piatră, ale sale, se pare că este cel mai vechi pod al orașului, el fiind menționat încă din 1541. Numele i se trage de la cartierul Latinus, locuit de comercianții veniți din Dubrovnik (la vremea aceea, parte a Republicii Venețiene).

Podul a devenit însă celebru, pentru că la capătul lui nordic, la 28 iunie 1914, a avut loc asasinarea Prințului Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Imperiului Austro-Ungar și a soției acestuia, Sofia. Cel care avea să intre în istorie ca asasinul perechii princiare a fost tânărul, pe atunci, sârb Gavrilo Princip, de la numele căruia a fost redenumit și podul, în perioada iugoslavă. În 1994, a fost redenumit cu numele inițial. Actul asasinării a constituit motivul declanșării Primului Război mondial.

Casa din dreapta de la capătul nordic al Podului Latin, cum vii dinspre At Mejdan adăpostea, la vremea asasinatului, la parter, un magazin de delicatese, Schiller, unde Princip a și așteptat trecerea convoiului de mașini în care se găsea prințul. În prezent, în locul magazinului, aici a fost amenajat Muzej Sarajevo 1878-1914, parte a Muzej Sarajeva.

Muzeul Sarajevo 1878-1914, așa cum îi spune și numele, are ca obiect perioada dominației austro-ungare asupra Bosniei și, evident, o mare parte a expoziției este dedicată asasinatului produs în apropiere. Interesant este că pe ferestrele muzeului erau panouri prezentând în toate detaliile evenimentul ce a dus la declanșarea Primului Război Mondial, cu multe fotografii din acele timpuri, cu descrierea arestării făptașilor și a procesului ce a urmat. Capii atentatului au fost condamnați la moarte prin spânzurare, dar autorul, Gavrilo Princip, a primit doar 20 de ani de închisoare, pentru că era minor (nu împlinise 20 de ani) la data comiterii crimei. Totuși, el a murit în închisoare, în 1918, de tuberculoză.

De la muzeu, am revenit pe malul drept al râului și ne-am „rătăcit” pe străduțele pietonale, pline cu magazine de suveniruri și, multe dintre ele, în acea zonă, cu bijuterii din aur. Punctul cel mai interesant al acestei zone de shopping este Gazi Husrev-bey Bezistan. Un bezistan este o piață acoperită, ceea ce turcii numesc cearșî, deși și ei folosesc aceste termen, mai ales sub forma bedesten. Cei care, în drum spre diferite locuri interesante din Turcia, v-ați oprit și în Edirne, cu siguranță ați vizitat, pe lângă Moscheea lui Selim și bazarul de lângă ea, Edirne Bedesten Çarşısı.

În orașul vechi, mai există un bezistan, Brusa Bezistan, din piața de la intrarea estică în Baščaršija, care acum adăpostește o altă parte a Muzeului Sarajevo, având ca obiect istoria orașului, din antichitate până la perioada ocupației austro-ungare. Interesant este faptul că Brusa Bezistan a fost construit în 1551, de Rustem Pașa, Marele Vizir al lui Soliman I (Magnificul).

Revenind la Gazi Husrev-bey Bezistan, la capătul nordic al acestuia, pe strada Sarači se mai află și alte construcții ale lui Gazi Husrev, beiul sangeacului Bosnia în timpul aceluiași Soliman I, unul din învingătorii bătăliei de la Mohacs, în urma căreia Ungaria a devenit Pașalâc turcesc.

În calitate de guvernator al Bosniei, el a construit, grupate în aceeași zonă cu bezistanul, o bibliotecă (adăpostind în prezent peste 50 000 de cărți și manuscrise vechi, în special în arabă, persană și turcă), o baie turcească, un han, un maktab, o medresă și o moschee. Aceasta din urmă, în a cărei curte se află și mormântul lui Gazi Husrev, este o construcție frumoasă, cu decorații de inspirație maură. Dacă ajungeți aici, merită să vă opriți și să intrați pentru câteva momente, mai ales că musulmanii bosniaci sunt primitori.

În apropiere, dincolo de Gazi Husrev-bey Bezistan, se află o altă moschee, Ferhadija, construită de Ferhad, un alt bei al Bosniei. Tot așa (Ferhadija) se numește și strada pietonală ce continuă strada Sarači. Continuând spre vest, se ajunge la Katedrala Srca Isusova (Catedrala Inima lui Isus), cea mai mare biserică catolică din Bosnia, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, în stil neo-gotic.

Tot din aceeași perioadă datează și Catedrala Ortodoxă, din apropiere. Ambele biserici au suferit stricăciuni în timpul asediului orașului, în anii ’90, dar au fost refăcute, cu sprijin material din partea Austriei (Catedrala Catolică), respectiv a Greciei (Catedrala Ortodoxă), așa încât, la data vizitei noastre, nu mai era nici un semn al războiului.

Continuându-ne drumul spre vest, trecem prin Trg Oslobodjenja (Piața Libertății), admirăm în fundal frumoasa clădire a Casei Armatei, Dom Armije, după care trecem strada și intrăm în Gradska Tržnica , sau, cum îi mai spun localnicii, Markale, monument național al Bosniei. Clădirea a fost construită în 1895, în timpul dominației austro-ungare, și, în germană, i s-a spus Markthalle für Sarajevo, de unde și porecla dată de bosnieci. Clădirea își păstrează și astăzi destinația de piață de legume, fructe și alte alimente.

Și uite-așa, oprindu-ne din loc în loc și bucurându-ne de atmosfera destinsă și de frumoasa zi de vară, iată-ne ajunși la capătul străzii pietonale Ferhadija, unde începe bulevardul Mareșal Tito. În acest loc arde Vječna Vatra, Flacăra Eternă, în memoria celor căzuți pentru eliberarea orașului Sarajevo de sub ocupația fascistă, eliberare care s-a petrecut la 6 aprilie 1945. Am rămas surprins de faptul că ea a fost păstrată și m-am întrebat, fără a putea afla răspunsul, dacă ea a continuat să ardă și în timpul asediului la care a fost supus orașul în 1992-1994.

Am continuat să mergem pe bulevardul de-a lungul căruia sunt clădiri frumoase, care nu poartă nici cel mai mic semn al războiului încheiat de nici douăzeci de ani și am ajuns în zona „oficială”, unde se află mai multe sedii ale unor organisme federale, dintre care cel mai important este sediul Președinției Bosniei și Herțegovinei. Ca și Casa Armatei și această clădire datează din perioada austro-ungară.

Pe partea cealaltă a bulevardului sunt două parcuri, unul după altul: Veliki park și Mali parc. În cel mare este amenajat un loc în care, oricât de insensibil ai fi, nu poți să-ți oprești o lacrimă în colțul ochiului. Aici este Memorialul copiilor uciși în timpul asediului orașului Sarajevo. Monumentul este realizat sub forma unei fântâni arteziene și alături sunt șapte cilindri verticali ce se rotesc permanent și pe care sunt înscrise numele copiilor uciși și, în dreptul fiecăruia, scurta perioadă a vieții lor. Sunt undeva între 300 și 400 de nume … Puțin mai departe, la umbra primilor copaci din parc, câteva pietre de mormânt musulmane ne arată că unii din cei ale căror nume sunt înscrise pe cilindri își dorm somnul de veci chiar aici.

….

Continuăm să mergem spre vest, trecem și pe lângă Moscheea lui Ali Pașa și iată că obiectivul nostru final este din ce în ce mai vizibil. În sfârșit, ajungem la Avaz Twist Tower.

Mai văzusem un turn asemănător, Turning Torso, proiectat de Santiago Calatrava și construit la Malmö, în Suedia (am scris despre el aici, unde îl și puteți vedea în pozele atașate).

Deși puțin mai scund („doar” 175 m) și proiectat de mai puțin cunoscutul arhitect Faruk Kapidžić, turnul este la fel de surprinzător și mult mai prietenos decât confratele suedez. Mai prietenos, pentru că el poate fi vizitat de oricine dorește. Mai exact, unul din cele cinci lifturi te poate urca cu viteza de 5m/s până în vârful turnului, de unde se poate admira întreaga panoramă a orașului Sarajevo.

Așa am făcut și noi și ne-am bucurat de o priveliște minunată. Trebuie să precizez că platforma de observație nu e deschisă, dar geamurile erau curate, așa că am putut vedea foarte bine prin ele. :)

În fiecare an, începând cu 2011, are loc un „maraton vertical”, de urcat cele 780 de trepte ale turnului, atât pentru bărbați, cât și pentru femei.

După ce am coborât din turnul cel mai înalt din Balcani, am pornit în sens invers, mai întâi pe malul râului, ca să vedem și impunătoarea clădire a fostei Biserici Evangheliste, construită în 1899 în stil romano-bizantin, în prezent sediul Academiei de Arte Frumoase. Am revenit apoi pe malul drept al râului traversând pe podul pietonal Festina lente, cu forma lui futuristă, imaginată de studenții Academiei de Arte Frumoase.

De aici, am continuat pe strada Ferhadija, ne-am oprit pentru puțin timp la Biblioteca lui Gazi Husrev-bey, unde era o expoziție de carte, cu vânzare și în final am ajuns la Bosanska Kuća, Casa Bosniacă, unde am mâncat de un prânz întârziat. Mâncarea a fost foarte bună și prețul rezonabil, deși restaurantul este situat, ca și Ćevabdžinica Villa Saraj, unde mâncasem cu o seară înainte, pe celebra stradă Bravadžiluk.

Am trecut puțin pe la hotel, după care am revenit în Baščaršija, am trecut peste râu pe același Pod al Împăratului (Careva ćuprija), am admirat iarăși la exterior Careva Džamija (Moscheea Împăratului), am trecut pe lângă Sarajevska Pivara, fabrica de bere, unde se află și un muzeu și ne-am oprit la Franjevački samostan i crkva sv. Ante, Mănăstirea și biserica franciscană Sf. Anton. După ce am vizitat mănăstirea, am mai trecut încă o dată pe Podul Latin și ne-am întors în piața din Baščaršija.

Ne-am încheiat ziua la o masă de la aceeași cofetărie la care stătusem și cu o seară înainte, ascultând muzică orientală și savurând un cataif.

Înainte de asta, cum sosisem mai devreme decât în seara precedentă, am asistat la aprinderea luminilor geamiei Baščaršijska, inclusiv cele de pe minaret, am ascultat chemarea la rugăciune a muezinului (aceasta fiind singura moschee din Sarajevo, unde muezinul își folosea doar propria voce pentru a se face auzit, fără microfon și stație de amplificare) și am privit mulțimea de credincioși cu privirea senină, intrând la rugăciune.

Așa s-a încheiat practic aventura noastră în Sarajevo, de care îmi aduc aminte cu mare plăcere, dar și cu un oftat la gândul prea multelor mâncăruri apetisante … :))

Dacă vreodată veți ajunge să nu aveți nicio idee asupra locului unde să vă petreceți vacanța, gândiți-vă la Bosnia și în special Sarajevo, un amestec de Orient și Occident, cu un farmec deosebit! Și, pentru a vă convinge, vă invit să vizitați un sait foarte bine făcut, unde puteți face un tur virtual practic în tot orașul Sarajevo, ca în Street View, de la Google Maps: rutmap.ba.

Plimbare plăcută!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Costi in 26.07.16 13:31:36
Validat / Publicat: 26.07.16 16:33:28
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BOSNIA-HERZEGOVINA.

VIZUALIZĂRI: 4295 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 Mormântul lui Gazi Husrev-bey (în dreapta) și cel al lui Murat Bey, din curtea moscheii Gazi Husrev-bey
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24500 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

mishu
[26.07.16 20:20:30]
»

Un articol pe care l-am parcurs intr-o foarte graba la serviciu si mai apoi pe indelete acasa. Foarte frumos totul, o adevarata invitatie pentru un loc strabatut nu de foarte multi turisti.

Iar pozele sunt minunate (mai ales P55 ????). Felicitari, votat cu placere.

CostiAUTOR REVIEW
[27.07.16 10:22:16]
»

@mishu -

Mulțumesc pentru aprecieri.

Înțeleg că ești mai gurmandă, dacă ți-a plăcut poza 55...

Nu rămâne decât să mergi la fața locului...

Vacanță plăcută!

Sakiz*
[07.06.17 06:55:08]
»

Mi-a placut foarte mult descrierea ta atat de detaliata. Am fost si eu in Sarajevo pentru cateva zile si mi-a placut enorm. Bineinteles ca locul unde ne-am petrecut cel mai mult timpul a fost in Bascarsija pe langa Sebilj, dar si in Ilidza la thermal.

Deocamdata incerc sa ma acomodez cu site-ul si sa citesc cat mai mult, insa poate o sa fac si eu un review pentru Sarajevo si Mostar care mi-au placut in mod deosebit.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
CostiAUTOR REVIEW
[09.06.17 21:38:33]
»

@Sakiz:

Aștept cu nerăbdare impresiile tale, atât pentru aducerea aminte, cât și pentru comparație.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mishu, Sakiz*
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Sarajevo şi imprejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056772947311401 sec
    ecranul dvs: 1 x 1