ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.03.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Falticeni - Suceava
ÎNSCRIS: 05.05.14
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
MAR-2017
DURATA: 1 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Pelerinaj? Aici DA!

TIPĂREȘTE URM de aici

Îmi închipui că atunci când îți propui să faci un pelerinaj îți planifici totul în amănunt. (sau te lași în voia sorții?) Nu am făcut pelerinaj ca să ajung în Santiago de Compostela și nici nu mi-am planificat în amănunt plecarea. Abia acum, după vreo 3 săptămâni de când am fost la Santiago, îmi dau seama că am ajuns acolo pentru că așa a vrut Cel de Sus.

Ajuns în Vigo (vezi impresii) știam că voi avea 2 zile în care pașii mă pot purta altundeva decât în portul Spaniei la Atlantic. Ajuns în ultima zi de vizitat Vigo, și cum până la avion mai aveam 2 zile, am decis pe loc, chiar dacă vremea era ploioasă, să ajung în Santiago de Compostela, într-o după amiază, iar a doua zi să cobor spre Porto (urmează să public experința în Porto).

O după amiază. Atât am petrecut în Compostela. Deși unii își planifică toată viața pelerinajul până aici, din toate colțurile Europei, vă asigur că orășelul care e în patrimoniul UNESCO din 1985 merită văzut, chiar și doar pentru câteva ore.

După Ierusalim și Vatican, Compostela e al treilea oraș important pentru catolici. Nu aveam cum să-l ratez, aflându-se la mică distanță de Vigo, un alt oraș minunat vizitat la sfârșitul lunii februarie, chiar dacă vremea nu a prea ținut cu pelerinul din mine. Mi-a prins însă bine... am descoperit primăvara, lăsând acasă iarna și bucurându-mă de fiecare pas prin orașul plin de flori.

Din Vigo sunt autobuze spre Santiago de Compostela. Al meu m-a lăsat exact la poarta de intrare în orașul vechi, în stația centrală de autobuz. Era ora 15 și aveam 6 ore în care să vizitez orășelul spaniol. Prima impresie a fost că am ajuns într-un oraș total turistic. Încă din autogară te întâmpină biroul turistic pe care nu puteam să-l ratez. Mi-am procurat harta și câțiva magneți pentru colecția de acasă. Mi-am făcut planurile să vizitez catedrala și să văd orașul de pe cele două dealuri care înconjoară partea veche a sa.

Traversând orașul vechi, ajungi la catedrală. Intrarea este gratuită, dar îmi închipui că vara cozile sunt imense. Acum a fost destul de lejer. Am intrat după ce am stat 2-3 minute la rând, iar interiorul l-am vizitat în tihnă vreo 15 minute. Traversând orașul vechi am ajuns într-un parcul Bonaval, situat într-un cimitir vechi și de unde ai o panoramă interesantă asupra centrului vechi. Deși mi-am propus să văd orașul și din partea opusă, nu am mai ajuns pe ziuă în parcul Alameda, în direcția opusă.

Fără prea mulți turiști, fiind început de martie, încă frig pentru acea zonă (erau doar vreo 10 grade) și ploaie în reprize scurte, Santiago de Compostela mi s-a dezvăluit așa cum îmi doream: plin de localnici, copii cu ghiozdanul în spate și studenți, chiar în fața Universității, o clădire impunătoare, aflată în extremitatea estică a orașului vechi. Ajuns din nou la catedrală, am văzut un grup de pelerini care tocmai ajunseseră în oraș. Am stat 5-10 minute și i-am admirat, neștiind din ce direcție vine sau cât au făcut pe drum, dar după cum arătau, cu siguranță, călătoria lor a durat mai multe săptămâni. Erau cu sufletul împăcat, zâmbeau și probabil satisfacția nu era doar pe chipul, ci și în sufletul lor.

Dacă atunci când am intrat în orașul vechi era liniște, odată cu seara au început să apară trubaduri cu chitări și cântece străvechi. Și chiar dacă turiștii puteau fi numărați pe degete, iar vremea nu ținea cu ei, atmosfera era una boemă, parcă ruptă dintr-o poveste spusă de stră-stră-bunicii mei.

Deși scurtă, vizita în Compostela a fost una care m-a marcat. Vă recomand să ajungeți măcar odată în viață acolo, chiar și pentru doar câteva ore. Și dacă mergeți în Galicia, Vigo e de vizitat, insulele Cies sunt minuntate (așa zic cei care au avut ocazia să le viziteze) și au ajus la urechile mele zvonuri care mi-au zis că și puțin mai spre nord este un oraș frumos a fi vizitat: La Coruna. Poate data viitoare, pentru că îmi doresc să revin în Galicia.


[fb]
---
Trimis de CodrinAnton in 19.03.17 17:30:47
Validat / Publicat: 19.03.17 23:37:11
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.

VIZUALIZĂRI: 5080 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (CodrinAnton); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 28400 PMA (din 23 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmaster
[19.03.17 23:44:46]
»

Articol selectat ca fiind „de interes turistic crescut” (din punct de vedere al politicii saitului!)

— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

cristina47*
[20.03.17 00:30:21]
»

Favorit! Foarte bun! Il citesc si mai incolo, cand voi face el Camino de Santiago.

mariana.olaru
[20.03.17 13:16:45]
»

O lectură foarte plăcută și o destinație inedită de călătorie care deopotrivă merită a fi apreciate!

Titlul review-ului mi se pare un pic inadecvat în ce te privește, eu percepându-l doar ca un îndemn pentru cititori, fiindcă din parcurgerea conținutului său nu prea am descoperit pelerinul din tine, ci mai mult un simplu vizitator. Așa îmi explic de ce n-ai stăruit deloc asupra principalului obiectiv de vizitat, Catedrala din Santiago de Compostela, cea care face din orașul omonim, al treilea centru mondial de pelerinaj catolic. Pentru cititorii neavizați, poate era interesant de aflat de ce acest loc este considerat unul sacru și de ce atât de mulți creștini de rit catolic aleg să facă pelerinajul măcar o dată în viață și nu oricum, ci străbătând distanțe mai mari de 200 kilometri, pe jos, călare sau cu bicicleta, ca dovadă a penitenței și tăriei de credință. Beneficiul unui asemenea efort doar Dumnezeu îl știe, dar în termeni lumești, pelerinii care dovedesc că au trecut această probă de rezistență (se dovedește cu confirmările scrise eliberate de așezămintele religioase atestate de pe parcurs), primesc un certificat de confirmare a pelerinajului. Din punctul meu de vedere, aceasta este doar un trofeu bun de pus în ramă, nimic mai mult.

Nici măcar indulgețele speciale de garantare a intrării în rai, acordate de Papa Calixt al II-lea în anul 1120, nu-mi întăresc credinața că astfel vei fi tratat cu indulgență la Judecata Divină.

Dincolo de dorința comună a tuturor călătorilor de a vedea, a cunoaște și a descoperi mereu ceva nou, cred că acest pelerinaj merită a fi făcut pentru ”a descoperi locuri incarcate de istorie si arta crestina, a materializa sansa de a ne inchina la sfinte icoane si moaste facatoare de minuni, un prilej de a lua un sfat duhovnicesc de la parinti imbunatatiti sau, pur si simplu, un mod de a ne manifesta si printr-o miscare spatiala, nu doar interioara, drept ferventi cautatori de Dumnezeu. Este vorba de toate acestea la un loc si mai mult decat atat. Orice pelerin autentic nu se poate intoarce acasa, dintr-un pelerinaj, decat mai bogat sufleteste” (citat de pe site-ul crestinortodox.ro).

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cristina47*, mariana.olaru
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Santiago de Compostela:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052355051040649 sec
    ecranul dvs: 1 x 1