Stâncă-cetate-oraș-republică sau într-un cuvânt,de fapt în două, San Marino

TIPĂREȘTE

Prin toamna anului trecut mă gândeam la un sejur în Italia. M-am gândit că în februarie în vacanța intersemestrială a elevilor ar fi perioada ideală. Credeam că voi prinde la ei o vreme primăvăratică, dar m-am cam înșelat.

E drept am prins o vreme superbă, cu soarele sus pe cer, dar foarte rece. Maxim 4-5 grade ziua. Am ales să vizităm Bologna. Era un oraș în care nu mai fusesem, un mare centru universitar și am zis că ar fi ok un scurt sejur acolo. Uitându-mă un pic pe hartă am descoperit că în apropiere este micuțul stat San Marino. Așa că imediat am luat decizia să mai prelungesc sejurul cu o zi, pentru a putea vizita și acest mic stat-oraș-cetate. Și bine am făcut, pentru că nouă ne-a plăcut mai mult San Marino decât Bologna.

Astăzi o să vă vorbesc despre San Marino, despre cum am ajuns acolo și cam ce e de văzut și de făcut. Am aterizat după un zbor de aproximativ două ore, pe aeroportul din Bologna la ora 11, ora locală. De acolo am luat un autobuz care ne-a dus până în zona Gării Centrale din oraș, contra a 10 euro de persoană.

De aici din gara Centrală ne-am luat bilete de la automat către stațiunea estivală celebră a lor și anume Rimini. Biletele au costat aproape 10 euro de persoană cu Trenitalia, un fel de personal de la noi, dar care arată si merge mult mai bine. Două ore a durat drumul până în Rimini, iar timpul a trecut foarte repede.

Am ajuns în Rimini, dar nu la plajă, ci doar în tranzit. De aici am m-ai luat un autobuz local cu destinația finală San Marino. Biletele de autobuz au costat 10 euro de persoană, dus-întors, iar drumul a durat cam o oră.

San Marino este cea mai veche republică din lume, dar și cea mai mică. Este cocoțată la drept vorbind pe o stâncă foarte abruptă, apărută parcă din senin în mijlocul câmpiei. La intrarea în orașul-stat am fost întâmpinați de doi soldați îmbrăcați în uniforma tradițională. Accesul este liber, nu ne-a întrebat nimeni nimic de pașapoarte. Cu toate că este un stat independent, înconjurat în toate părțile de Italia este asociată probabil cu țara mamă. Este cumva o mică enclavă, tolerată de autoritățile italiene. Dacă pe vremuri din cauza poziției privilegiate era extrem de greu de cucerit, în timpurile moderne probabil nu a mai prezentat interes. San Marino a fost întemeiat în secolul al IV-lea de un cioplitor de piatră, pe nume Marino. Acesta s-a stabilit aici si a înființat o micuță comunitate crestină, pentru a scăpa de persecuțiile împăratului roman Dioclețian. În zilele noastre principala activitate aducătoare de beneficii este evident turismul.

Micul Stat Republica San Marino are o populație de numai 26000 de locuitori, din care doar vreo trei mii locuiesc în incinta cetății. Ei bine aici sus ne-am luat și noi cazare pentru două nopți, dar despre asta o să vorbesc în alt articol.

După ce ne-am cazat am iesit in oraș să mâncăm ceva. Fiind extra sezon majoritatea localurilor si a magazinelor erau închise. Până pe la orele 18.00-19.00, mai sunt ceva turiști pe stradă, dar mai târziu orașul parcă-i pustiu. A fost si bine, a fost si rau. A fost bine pentru că am scăpat de cohortele de turiști care vin vara aici. Apropo acest mic stat-oraș-cetate este vizitat anual de mai mult de trei milioane de turiști. Nici nu vreau sa-mi închipui ce e vara, pe micuțele și întortocheatele străduțe, ale cetății. A fost rău pentru că multe localuri și magazine erau închise.

A doua zi dimineața, după ce am luat micul dejun am primit cu amabilitate de la recepție, 4 carduri de reducere. Cu ele am putut lua bilete un pic mai ieftine, pentru a vizita toate atracțiile importante ale orașului. Astfel am economisit 10 euro. Dacă un card de acces la toate atracțiile, costa în mod nomal 10 euro, pe noi patru ne-a costat doar 7,5 euro de persoană. Astfel am luat-o la pas să cucerim cele trei vârfuri ale cetății. Acestea, denumite Tre Castelli sunt principalele atracții ale orașului. Cele tre castelli apar pe stema orașului si sunt adevărate minuni ale arhitecturii medievale. Am fost la toate trei. Primele două se pot vizita, iar al treilea este închis pentru public.

Astfel am urcat pe drumul pavat cu pietre, unde-s o mulțime de magazine de suveniruri si am ajuns întâi la Rocca della Guaita. Acest turn este construit în secolul al X-lea. În incinta acestuia se află si o închisoare pe care am vizitat-o alături de un grup de japonezi gălăgioși. Acest mini castel construit sus pe stâncă îți dă posibilitatea să admiri niște panorame superbe. Se spune că dacă este foarte senin de sus din turn se vede pâna si țara vecină, Croația. A fost senin, dar noi n-am bătut atât de departe. Vedeam până la mare și cam atât.

Cel de-al doilea turn este construit în secolul al XIII-lea și este numit Rocca della Cesta. Acesta conține un foarte interesant muzeu al armelor vechi, la care la loc de cinste se află arbaleta. Se vede că au fost oameni războinici, au avut multe de înfruntat de-a lungul vremii. Ca un fapt divers în incinta orașului sunt o mulțime de magazine de arme. Probabil aici sunt mai ieftine și au un regim special, probabil mai lax.

Accesul spre ultimul turn se face printr-o alee prin pădure. Este o plimbare foarte plăcută în mijlocul naturii. Ajunși la ultimul turn denumit Rocca Montale construit în secolul al XIV-lea, nu poți admira decât peisajul de la poalele stâncii. Aici e capăt de drum si nu-ți rămâne decât să te întorci în oraș. Maxim de trei ore ai nevoie pentru a putea vizita relaxat cele trei turnuri. Asta dacă nu-i aglomerație, ca pe 6 martie. =))

După ce am servit masa de prânz la unul din puținele localuri deschise din oraș, ne-am continuat explorarea. Asfel am vizitat Muzeul de Arte Moderne, care pe noi ne-a cam dezamagit. Avea doar câteva exponate expuse și alea mai mult de umplutură. Accesul la acest muzeu se face prin galeria publică, galerie ce are la intrare statuia Grande Nudo Femminile.

Apoi am vizitat muzeul de artă al orașului, Museu di Stato. Acest muzeu este construit pe patru niveluri si poți admira tablouri sau obiecte de numismatică. Nu e ceva să te dea pe spate e doar un al must see.

A urmat o vizită la o biserică fransciscană construita în anul 1361, numită chiar Biserica Sfântul Francisc. Este o bisericuță simplă, construită în piatră un adevărat loc de rugăciune. Alipit de această bisericuță se află ultimul obiectiv inclus în acest card turistic și anume Muzeul Sfântul Francisc. Aici sunt câteva sculpturi, câteva fresce sau icoane și câteva obiecte de mobilier. Sincer chiar nu te dă nimic pe spate.

Mai există prin oraș muzeul curiozitătilor care era închis în momentul în care am fost noi, dar si muzeul torturii plus muzeul vampirilor, care chiar nu ne pasionează. Deasemenea mai există un mic muzeu al figurilor de ceară, o franciză a lui Madame Tussaudes, dar cum am văzut atâtea nu ne-a impresionat.

În schimb am vizitat catedrala din oraș și chiar am asistat un pic la slujbă. Destul de impresionantă această catedrală. Evident am colindat pe toate străduțele orașului, am admirat statuia libertății din piața cu același nume, am admirat de afara Palazzo Publico cu parapeti și cu ceas în turn, păzit de soldați în uniforme verzi. Deasemenea am admirat Teatro delle Popolo, evident tot de-afară, dar și Grand Hotel făcut faimos de regizorul italian Fellini. Undeva la ieșirea din oraș, într-o clădire grandioasă am descoperit și singura ambasadă din oraș și anume cea a Italiei.

Evident punctul maxim de atracție al acestui oras cetate stat o reprezintă priveliștea înconjurătoare. Dar noi ne-am bucurat foarte tare de vizita în acest oraș medieval, destul de asemănator cu Sighisoara a noastră.

Am întâlnit mai mulți conaționali, vorba vine, din Republica Moldova care s-au stabilit aici și câstigă un ban cinstit. Prețurile întâlnite aici pe la restaurante sau magazine mi s-au părut foarte mari, asta cu toate că este o zonă protejată, fără taxe. Prețuri ok erau doar la supermarket, unde lucra și cel mai simpatic moldovean.

Am avut norocul și privilegiu să fim în oraș la ceas de sărbătoare și să asistăm la o procesiune în cinstea lui San Agata, unul dintre întemeietorii orașului alături de San Marino. Fanfara militară, oficialitățile orasului, preoții, dar și o mulțime de locuitori participă an de an la această procesiune, timp în care dau mai multe ture al orașului și se trag salve de tun. Inedit, interesant pentru noi.

Una peste alta o vizită de o zi, maxim două, o recomand cu drag.Cred că perioada ideală de vizitat este primăvara sau toamna!

---

VIZUALIZĂRI: 6114 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI