Un colț de țărm egeean: de la Salonic la Nea Irakleia

TIPĂREȘTE

Unul dintre motivele pentru care am ales în acest an Peraia ca loc de petrecere a unui sejur la malul Mării Egee vezi impresii a fost posibilitatea de a explora un pic litoralul situat la sud-est de Salonic, o zonă pe care nu o cunoșteam

Mi-am asumat din start ideea unor priveliști nu tocmai atrăgătoare, știind că e o regiune de câmpie „eminamente agrară” dar, ca de fiecare dată, am fost curioasă să văd cu ochii mei cum trăiesc grecii în habitatul lor natural rural. Și am constatat că în această parte a țării nu predomină livezile de măslini, ci culturile de cereale, că rețeaua de drumuri secundare care o împânzesc este bine reprezentată, deși șoselele sunt pline de denivelări și peticite pe alocuri, și că oamenii și-au construit case frumoase și bine întreținute. M-am lămurit și că obiceiul statutului la taclale în companie exclusiv bărbătească este respectat cu sfințenie începând de la primele ore ale dimineții în cafeneaua satului... ????

În ultimele decenii, unii cetățeni și-au deschis însă și pensiuni cât mai aproape de plaje, și cu timpul s-au format și câteva stațiuni estivale în toată puterea cuvântului.

Până în anii 1920, această zonă era aproape nelocuită, dar situația s-a schimbat dramatic ca urmare a schimbului de populații de după Războiului greco-turc din 1919-1922, când armata lui Mustafa Kemal Atatürk (născut, apropo, la Salonic) a aplicat înfrângeri devastatoare grecilor.

Prin Tratatul de la Lausanne din iulie 1923, circa 1.500.000 de greci au fost nevoiți să-și părăsească așezările natale aflate pe teritoriile turcești de pe țărmul Mării Negre, din Asia Mică și estul Traciei, și peste 100.000 dintre ei au fost repartizați în Salonic. Au ajuns aici pe vase din lemn care au acostat la periferia orașului, în Kalamaria, un soi de „Ellis Island” în variantă grecească.

Traversând această suburbie înfloritoare a Salonicului, cu greu îți poți imagina gardurile care împrejmuiau incinta unde refugiații erau despăducheați iar hainele le erau sterilizate, dacă nu arse. Statul elen, proaspăt întregit după Războiul Balcanic din 1912-1913 prin alipirea Macedoniei și Epirului, nu a reușit să facă față cu ușurință afluxului de nou-veniți, din care nu puțini au fost cei care și-au pierdut viața în condițiile mizere puse la dispoziție de patria-mamă. Trist dar adevărat... ????

Supraviețuitorii și-au reluat vechea ocupație - cea a pescuitului, iar unii dintre ei au plecat mai departe și au întemeiat la sud de Salonc noi așezări, cărora în multe cazuri le-au dat numele locurilor de baștină, adăugând un „neoi” , „neos” sau „nea” .

Kalamaria, situată la cca. 7 km de Salonic, a crescut semnificativ în populație: astăzi, are peste 90.000 de locuitori și practic, granițele fizice care o despărțeau de Salonic nu mai există. Este un oraș cu blocuri de 4-6 etaje teribil de aglomerat, cu foarte multe spații comerciale, dar cu o plajă pe care înotul este interzis din cauza contaminării apelor din Golful Thermaikos. În schimb, aici se află Clubul Nautic din Salonic și s-au păstrat și câteva conace în stil neoclasic, construite în majoritate de arhitecți italieni pentru evrei bogați în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, printre care Vila Allatini, unde a fost întemnițat între 1909-1912 sultanul Abdul Hamid II dupa revoluția turcilor din 1909.

Din goana mașinii (vorba vine, căci puzderia de vehicule și semafoare nu permite deplasarea cu mai mult de 30 km/oră????), am zărit vila, ca și alte construcții de același gen, cu coloane și frontoane, care adăpostesc acum sedii ale unor instituții administrative sau culturale.

Nu am avut timp să bântuim prin Kalamaria, așa încât în cele ce urmează vă voi prezenta stațiunea care ne-a fost gazdă timp de 8 zile.

Peraia/Perea, oraș-stațiune aflat la cca. 15 km de Salonic, dincolo de aeroport, are 18.500 de rezidenți, mulți lucrători în capitala Macedoniei grecești, alții ocupându-se în sezonul estival cu satisfacerea cerințelor turiștilor.

Și asta fiindcă Perea este frecventată de mulți vizitatori pe timpul verii. Are o plajă premiată cu Blue Flag, întinsă pe aproape 5 km, dar nu prea lată (maxim 3 rânduri de șezlonguri), încadrată de o faleză pietonală, acestea fiind principalele sale atuuri. De-a lungul țărmului se înșiră și multe taverne și cafenele-baruri, un alt punct de atracție. Nisipul este grunjos, de culoare ușor închisă, și intrarea în mare suficient de lină pentru copii. Nu veți vedea aici acea nuanță turcoaz care ne-a luat mințile tuturor iubitorilor de Grecia, dar apa e foarte calmă, exact ca un lac, și curată, cu excepția momentelor când curenții marini aduc alge la mal. ????

Porțiunile organizate alternează cu cele la liber. În față la Hotelul Golden Star, unde mergeam noi, un frappé costa 4,5 euro iar un pahar de bere 4 euro. Scump! În ultima zi, spre surprinderea noastră, un tânăr mai vigilent decât ceilalți (care presupun că ne-au crezut clienți ai hotelului, pentru care plaja e gratuită), ne-a informat că o pereche de șezlonguri plus o umbrelă costau 15 euro, respectiv 30 de euro dacă șezlongurile aveau saltele...

Deloc simpatic! ????

Stațiunea constă din clădiri de 2-3 etaje, unele rezidențiale, altele amenajate ca hoteluri și pensiuni sau, ca în cazul nostru, având garsoniere și apartamente de închiriat. Sunt câteva supermarketuri, destule cârciumioare, gelaterii și brutării. Aspectul general nu este însă prea atrăgător: Peraia are un aer neîngrijit, fațadele sunt scorojite, iarba arsă, terenuri virane nenumărate, gunoiul se încăpățânează să reziste în apropierea rigolelor, pomii arată cam sfrijiți și nu reușesc să umbrească suficient de bine iar florile sunt prea puține pentru a mai da culoare peisajului. Cei mai mulți turiști fiind însă greci, probabil că sunt obișnuiți cu neglijența autorităților și nu bagă în seamă aceste amănunte.

Nu și eu! ????

S-a încercat crearea unui scuar în fața digului, cu un rondou de flori în mijloc, câteva bănci pe laturi și magazinașe de jur-împrejur. Și pentru că am amintit de dig, un vaporaș face legătura cu Salonicul (7 euro), plecând din fața Turnului Alb pentru a ajunge în portul orașului, apoi la Neoi Epivates și abia după aceea la Peraia, prima oprire aici fiind la 11:15 (vezi P13). Din acest motiv am preferat să luăm mașina, căci cu vasul am fi ajuns la Salonic în miezul zilei, când căldura e cea mai mare. Dar vă asigur că și așa nu duceau lipsă de amatori.

În privința deplasării cu autobuzul dinspre și către Salonic, am citit că mijlocul de transport trebuie schimbat la stația IKEA. Și nu am aflat dacă există o conexiune directă de la aeroport.

Pe un ton ceva mai optimist, adaug că în apropiere de Peraia există parcul acvatic Waterland, centrul comercial Mediterranean Cosmos și Hyatt Regency Casino, în caz că vă bate gândul să vă încercați norocul. ????

Străbătând Leof. Meg. Alexandrou, care face legătura cu celelalte sate și stațiuni de pe coasta Golfului Thermaikos, prilej de a constata prezența unor păduri de pini care fac aerul ceva mai respirabil, am trecut prin Neoi Epivates, localitate întemeiată, la fel ca Peraia, de refugiații greci, cu o plajă frumoasă, și apoi prin Agia Triada, probabil mai cunoscută unora dintre voi.

Ceva mai micuță decât Peraia, Agia Triada are o plajă lungă, bine organizată, cu nisip fin și, fapt important, aici nu acostează vase, deci apa mării este cum nu se poate mai curată. Arhitectura clădirilor este asemănătoare cu cea din Peraia - nimic deosebit.

De aici încolo ne afundăm pe Leof. Thessalonikis-Michanonias, o șosea secundară care ne poartă țopăind din când în când cu Loganul peste hârtoape, printre parcele cultivate, spre satele mai ascunse în interior. Trecem prin Aggelochori, unde plaja Potamos a devenit un loc preferat de surferi, și oprim în micul port pescăresc pentru a admira bărcile. Citesc că în apropiere se află un far de 32 m înălțime, construit în 1864, o navă eșuată în urmă cu câteva decenii și o lagună în care își găsesc adăpost 178 de specii de păsări rare, inclusiv flamingi. Din păcate, nu am avut șansa de a admira aceste creaturi elegante.

Deodată, pe partea stângă a șoselei zăresc o clădire veche, părăsită. Este fosta Mănăstire Kritziana, menționată pentru prima oară documentar în 1110. Satul omonim a dispărut între timp, singura mărturie a existenței sale fiind zidurile solide, ca de cetate, care înconjurau sfântul locaș în scop defensiv împotriva piraților. Din păcate, fundația a fost în mare parte distrusă în 1965 în timpul unor lucrări de restaurare, pentru ca în 1987 să se încerce din nou consolidarea sa. După care a fost lăsată de izbeliște...

Traversăm acum Epanomi, un orășel cu aproape 11.000 de rezidenți, aflat la cca. 25 km de Salonic. La fel ca Aggelochori, zona aceasta foarte fertilă a fost locuită încă din neolitic și agricultura rămâne principala ocupație. În ultimii ani au apărut însă și câteva pensiuni, însă turismul se concentrează în aria plajelor.

Așa că aici am făcut și noi un popas la Asterias Beach, unde am găsit condiții excelente de plajă și înot. Până să ne prindem că alături se află o pădurice unde puteam lăsa mașina la umbră, am plantat-o (gratis) în soare, în fața intrării în incinta împrejmuită cu gard, cu toate că nu se percepe nicio taxă de intrare.

Aruncăm un ochi către hotelul din spate, peluzei bine îngrijite și barului, după care ne avântăm pe plaja cu Blue Flag.

Ei, da! Iată și albastrul acela translucid al mării pe care l-am vânat fără succes până acum. ???? Plus un nisip fin de tot, cu câteva pietricele nederanjante la intrarea în apă. Raiul copiilor și adulților deopotrivă, o mică nestemată cunoscută probabil doar de către greci. Și de noi! ????

Ne îmbăiem cu deliciu, apa e limpede precum cristalul și mai răcoroasă decât cea din Peraia. Și lâncezim pe șezlonguri, unde plătim 7,50 euro pentru o Fanta și un frappé, lângă care suntem cadorisiți cu o sticluță de apă plată și un pahar cu gheață.

Așa să tot trăiești! ????

Fac o scurtă incursiune mai departe pentru a descoperi o altă plajă, Kyma, mult mai îngustă (un singur rând de șezlonguri și mesele de la terasă așezate direct pe nisip). În spatele ei, câteva vile și hotelașe.

Nu e propriu-zis un resort, doar un loc liniștit, departe de lumea dezlănțuită, unde să vii pentru o zi sau pentru mai multe ca să-ți clătești ochii și să-ți pui ordine în gânduri...

Ne punem iar în mișcare către Nea Michaniona, o localitate nouă cu vreo 12.000 de suflete trăitoare, după cum o arată și numele, unde refugiații greci au ridicat în 1927 o biserică impunătoare ce adăpostește o icoană făcătoare de minuni a Fecioarei - Panagia Faneromani.

Îmi plac mult strada și scuarul de pe țărm, pline de mici taverne și baruri, și mai ales portul străjuit de o bisericuță zugrăvită în alb, pe care mă grăbesc s-o imortalizez spre propria aducere aminte și informarea membrilor AFA...

Și tot spre informarea lor voi face vorbire în continuare, căci în drum spre Nea Irakleia, o stațiune cunoscută, situată la 30 km de Salonic, am avut parte de o mare surpriză pe care țin să v-o împărtășesc.

De fapt, de un adevărat șoc! ????

Urmând niște indicatoare în afara localității, ne-am trezit în fața unui ocean... de mașini! Ce-i drept, eram în weekend, însă la o asemenea aglomerație mărturisesc că nu mă așteptasem. Ne-am lăsat ghidonați de niște angajați ai barului, care se agitau frenetic, încercând să păstreze ordinea, și am abandonat Loganul în soarele nemilos al amiezii, pornind spre locul de relaxare.

Ne aflam la Sahara Resort și, pentru a încheia cu denumirile exotice, aflați că alături, de-a lungul aceleiași plaje, cei interesați pot poposi și la beach barurile Punta Cana sau Dominicana... ????

În jur nu e niciun spațiu de cazare, e doar o plajă. Dar nu orice fel de plajă: suprafața acoperită de nisipul aproape alb și atât de fin, încât tălpile picioarelor îți iau foc la contactul cu el, este foarte lată și întinsă pe câțiva kilometri buni. N-am numărat câte rânduri de șezlonguri încap, probabil vreo 7-8, dacă nu 10. Sunt și dintr-acelea cu baldachin și perne, dar și dintr-alea simple, pentru muritorii de rând, așa ca noi.

Observ că de multe din ele sunt legate niște baloane, care cred că înseamnă că au fost rezervate, deși viitorii ocupanți nu și-au făcut încă apariția, cu toate că este în jur de 12:30.

Cu greu găsim o pereche de șezlonguri și o umbrelă, pe care nu le întrebuințăm decât după prima baie în marea superb de limpede și calmă, în degradeuri de bleu-albastru care încântă ochii. O mică porțiune cu pietricele la intrare, după care te scufunzi în apa răcoroasă...

Plaja e plină ochi de greci veniți cu familiile pe o plajă categoric de fițe, dar unde copiii se pot bălăci în voie, fără teama valurilor, sau pot închiria diverse ambarcațiuni și practica tot feluri de jocuri puse la cale de animatori. Muzica techno care bubuie de-mi sparge urechile e singura care mă deranjează; altminteri mă distrez pozând, filmând sau privindu-i pe cei mici înfulecând plăcinte aduse de acasă (căci cumpătarea este o trăsătură de caracter specifică poporului elen... ????) și pe adulții care sorb tacticos din pahare cu cocteiluri sau sticle cu băuturi răcoritoare.

Angajații barului fac față cu mare greutate numărului uriaș de vizitatori și dacă nu ni s-ar fi făcut sete și nu l-am fi acostat din proprie voință pe unul dintre ei, probabil că am fi putut petrece două ore pe această plajă fără a scoate vreun ban din buzunar. Așa însă, am cheltuit 10,25 euro pe un frappé și o Fanta. Și fără a ne alege cu nimic din partea casei... ????

Dar ce contează?!! Mi-am făcut damblaua: am găsit o plajă fix pe gustul meu. Minus aglomerația..., dar asta e!

Concluzia? Există o mare diferență între Peraia sau Agia Triada, stațiunile clasice și „cumințele” din imediata apropiere a Salonicului, și Asterias și Sahara, două exemple care demonstrează că grecii au învățat mai recent să exploateze întinderile vaste cu nisip fin din afara localităților, transformându-le în puncte de atracție pentru turiștii năzuroși, care vor neapărat ape turcoaz.

Și cine știe? Poate că nu peste mult timp, în zonele acestea vor începe să-și facă apariția și vile cu camere de închiriat, și niscai taverne cu mâncărică bună. Oricum va fi, nu-mi fac eu griji pentru greci: doar fac comerț de mii de ani și știu mai bine decât noi cum să scoată bani și din piatră seacă! ????

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

Zonă de câmpie, (doar) aparent neatrăgătoare...

Câteva plaje excelente aflate în afara localităților fac concurență stațiunilor consacrate precum Peraia sau Agia Triada

---

VIZUALIZĂRI: 3871 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI