GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dupa un sejur superb petrecut pe insula Losinj in anul 2011 (vezi impresii), dupa 2 ani am hotarat sa revenim in frumoasa Croatie si sa facem un circuit prin oraselele Istriei, despre care citisem atatea lucruri interesante.
Zis si facut. Impreuna cu sotia si inca doi prieteni am plecat la drum spre tarmurile stancoase ale Croatiei, locuri pe unde mai trecusem in urma cu 2 ani.
Dupa un drum de aproape 1200 km si 13 ore de condus ne-am oprit in cel mai frumos oras al peninsulei Istria, Rovinj, supranumit de localnici si “ perla Istriei”.
Ajungand aproape de inserat si neavand nici o rezervare la vreun hotel sau pensiune, am plecat sa dam o tura pe stradutele oraselului in cautarea unei cazari convenabile la pret.
In nici 30 minute de cautari am gasit la parterul unei vile in apartament cu doua dormitoare de inchiriat pentru 30 Euro pe noapte, apartament complet mobilat si utilat. Proprietarii locuiau la etaj, avand alta intrare, asa ca eram singuri la parterul vilei.
Astfel de apartamente de inchiriat sunt la tot pasul, aproximativ una din trei case se inchiriaza turistilor pentru preturi modice.
Dupa o masa copioasa si un somn odihnitor, nerabdatori fiind, dimineata am pornit la pas sa vizitam spectaculosul oras Rovinj. O alegere perfecta, pentru ca parcarea pentru autoturisme in zona centrala era 2-3 euro pe ora si nu prea se gaseau locuri libere. Rovinj este un oras cu un trecut istoric, fiind cea mai cunoscuta statiune de pe coasta peninsulei. Orasul vechi a fost construit pe o insula pana in secolul XVIII, dar ulteruior canalul ingust care o despartea de continent a fost umplut, devenind astfel o peninsula superba vizitata de milioane de turisti.
Orasul are doua parti contrastante, orasul vechi construit in urma cu multe secole si orasul nou, o prezenta vie a modernismului contemporan.
Trecand pe strazile cu cladiri moderne, construite parca in stil colonial ne-am indreptat spre intrarile in orasul vechi, construit pe un deal in imediata apropiere a valurilor inspumate ale Adriaticii.
Nici nu stiu cu ce sa incep in descrierea vechiului Rovinj, atat de multe sunt de povestit. Un labirint de stradute pietruite, case tencuite in culori vii care dau impresia ca stau sa se prabuseasca, multimea de artisti care te imbie cu mici suveniruri hand-made la fiecare colt de strada, terasele si cafenele insirate de-a lungul stradutelor, toate te imbie sa petreci cat mai mult timp in aceste locuri parca neatinse de trecerea timpului.
Orasul vechi, aflat secole intregi sub influenta venetiana, te poarta cu gandul la o mica Venetie construita pe inaltimi, cladirile fiind construite in acelasi stil, adevarate monumente de arta baroca si renascentista.
Preturile la terase nu sunt deloc mici, cafeaua 6-8 euro, berea 5-7 euro, portia de mancare de la 10 euro in sus.
Stradutele urca parca intr-o rasucire de cochilie pana in varful colinei, unde strajuieste impunatoare biserica SF. Eufemia. Privelistea de pe esplanade bisericii, foarte cautata de fotografi, ne-a lasat cu gura cascata, intelegand astfel multimea de oameni care se inghesuiau pe marginea esplanadei.
Biserica, construita in secolul XVIII in stil baroc, are un turn inalt construit dupa modelul turnului bisericii San Marco din Venetia. In varful turnului se afla statuia Sf. Eufemia care se poate roti in functie de directia vantului.
Coborand inapoi pe stradutele din piatra strajuite de frumoasele case cu muscate la ferestre, am ajuns pe un promontoriu care intra mult in mare, langa acesta aflandu-se un port de ambarcatiuni, multe iahturi si ambarcatiuni pescaresti. Din port se poate face si o excursie cu vaporul in Venetia, observand mai multe adevarate vase de croaziera stationand aici.
A doua zi, profitand de numarul foarte mare de ambarcatiuni disponibile aflate in port, am negociat pentru suma de 20 euro cu un tanar perscar, facand o plimbare superba cu barca pe langa insulitele care strajuiesc portul. In imediata apropiere a portului sunt un numar de peste 10 insulite, inca salbatice, pe care nu se vede inca interventia omului.
Ce nu gasim in Rovinj sunt plajele de nisip, la marginea orasului gasind un litoral salbatic, inverzit de padurile de pin care coboara pana in mare, cu plaje stancoase.
Chiar pe faleza, o multitudine de terase asezate strategic, te imbie sa savurezi un pahar de vin rosu la asfintit, admirand intrarea soarelui in mare intr-o explozie de culori, ceea ce bineinteles ca am si facut.
Dupa ce am vizitat orasul, pot sa confirm ca Rovinj merita pe deplin titulatura de “ perla Istriei”, o perla nascuta din spuma Adriaticii, ce face Croatia o tara atat de cautata din punct de vedere turistic.
Am ramas in Rovinj doua nopti, bucurandu-ne la maxim de frumusetea orasului vechi, continuandu-ne apoi sejurul prin celelalte orasele ale peninsulei, despre care va voi povesti ulterior.
Trimis de wolf2001* in 10.01.15 10:07:42
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CROAȚIA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (wolf2001*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Faine poze si un review interesant.
”Preturile la terase nu sunt deloc mici, cafeaua 6-8 euro, berea 5-7 euro, portia de mancare de la 10 euro in sus.
. E chiar mai scump decat in Deutschland. Nu ma asteptam.
@ciprian. dima - Din pacate asta este. Stiu ca am luat painea cu 2,5 euro bucata.
Draga Lupule, daca imi permiti,
Te plimbi pe colo pe colo si ne mai si scrii atat de bine pe unde ce si cum.
Multumim de plimbare.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2019 Rovinj - un oras incredibil — scris în 22.05.19 de dana_tm din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Mușuroiul colorat, acasă la Eufemia — scris în 03.12.18 de krisstinna din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2011 Raiul e aici, e aproape: Rovinj, Croația — scris în 03.10.14 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Sep.2011 O experienta placuta in Rovinji — scris în 10.11.11 de Cristian_h* din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Sep.2010 Un oras superb — scris în 14.09.10 de ovy2k5 din BUZăU - RECOMANDĂ
- Sep.2008 Dalmatia mi-a placut parca mai mult — scris în 10.09.08 de ambvision din CLUJ - RECOMANDĂ