Raiul e aici, e aproape: Rovinj, Croația

TIPĂREȘTE

Spuneam, un review mai în urmă, despre faptul că am fost un mare norocos. Nu o să enumăr succesele mele, nu de alta, dar o să vă stârnesc ciuda și s-ar putea deveniți invidioși pe mine, ori, se știe, invidia e un păcat cu care Doamne-Doamne nu prea dă viză de intrare în Rai, adică, acolo unde nu e nici durere, nici întristare și nici chin, ci, numai iarbă verde. Hm, cam dubios cuvântul ăsta ”iarbă”, mai ales că, dacă folosești produsul, îți creează o stare de ”nici durere, nici întristare și nici chin ”! Băi, ia fiți atenți, ce pot să bat câmpii, nu?!

În același timp vreau să vă spun că mă consider băftos pentru că, în viața asta a mea, am apucat să văd niște chestii care sunt extrem de frumoase : răsăritul Soarelui, sus, pe Vf. Omu și pe plajă la Mamaia, apusul Soarelui pe Marea Egee sau pe Muntele Găina, am mai văzut cum Soarele, la apus, aurește cupolele Orașului de Aur, Praha, am văzut Postojna Jama, din Slovenija, cel mai mare sistem carstic din Europa, dar și Peștera Urșilor, cred eu, cea mai frumoasă peșteră din România, trecând prin Polovragi sau Peștera Muierii, m-a plouat și pe malul lacului Balaton, de nu vedeam unde-ncepe apa dar și pe Rarău, la Pietrele Doamnei, la mijloc de septembrie și, în câteva minute, ploaia a devenit ditamai ninsoarea, am trecut pe sub Elba, prin tunelul din Hamburg, dar și peste Dunăre, pe la Hîrșova, când simt că-ncepe, cu adevărat concediul, am văzut Budapesta în ziua de Crăciun, am ascultat vecernia, în seara de Crăciun, în Catedrala Sf. Stefan din Vienna și slujba de Anul Nou în Domul din Milano, m-am plimbat cu gondola pe canalele Veneziei și cu trăsura în Orașul Vechi din Graz, m-am închinat la Putna, la mormântul lui Ștefan cel Mare, la Cozia ori Curtea de Argeș, sau, la Bârsana, cea mai frumoasă mănăstire din România, am văzut Mănăstirea dintr-un lemn și mănăstirea din Serbia de unde au fost cumpărate Moaștele Sf. Parascheva și aduse la Iași, am fost dimineața, la prima oră, în Piața de pește din Porec și am fost și la cherhanalele românești de la Sarichioi, am mâncat și la restaurante unde costa nu mai știu cât tacâmul, cu ospătari țepeni, de-ți întindeau 80 de furculițe, cuțite și tigăi și 442 de pahare pe masă dar și la stână, cu mâna, cea mai bună brânză, cu șuncă și ceapă și pastramă de oaie, după care am băut trăscăul nostru, nohanul ăla, aspru și gustos, care te culcă după două moșoaice.

Ca fiecare din noi, am amintiri și melancolii referitoare la locurile pe unde-am fost și nu știm dacă o să mai revenim.

Un loc pe care o să-l port, mereu, în amintire și în inimă, este Croația.

A vrut Doamne-Doamne să pot vizita, de două ori, în ani succesivi, această țară. Cum de-am ajuns, e simplu, v-am mai spus, am participat la o competiție sportivă.

Dacă în primul an (2010) am fost cam speriat și nu m-am îndepărtat prea mult de locul unde eram cazați (Parentium Hotel din Plava Laguna, Porec), al doilea an, 2011, m-am bucurat, cu adevărat de ieșire.

Croația este o țară extrem de frumoasă, care are avantajul unei infrastructuri rutiere de excepție! Autostrăzile lor au fost construite de niște oameni care, în general, au cunoscut numai linia dreaptă, altfel nu-mi explic cum de au construit atâtea tunele, când șoseaua dădea de munte și viaducte, când trebuia să treacă vreo prăpastie. În România se poartă încă modul de construcție al șoselelor ”unde-i groapă, punem apă, unde-i dâmb, punem pământ! ”. Mersul cu mașina, pe șoselele Croației reprezintă o excursie în sine, care ar fi de povestit doar pentru a convinge lumea de stă în Palatul Parlamentului din București că nu numai în Germania se fac autostrăzi ci și, aici, în Balcani!

Porec este un oraș micuț, pe malul Mării Adriatice, din Croația. Zona a fost ani și ani de zile sub stăpânire venețiană, motiv pentru care stilul ăla de viață, la dolce vita, este bine implementat acolo.

Am ieșit într-o dimineață, din hotel, de astă dată eram cazați la ” Hotel Plavi Porec”și m-am dus în piața de pește, după cum vă spuneam. Evident că nu voiam să cumpăr pește dar mie-mi place agitația piețelor libere.

A fost o exepriență pe care nu pot și nici nu-mi doresc s-o uit. Era atâta agitație constructivă în jurul tău, fiecare încerca să te convingă să cumperi de la el și-ți expunea cât mai frumos peștele sau fructele de mare pe care la avea la vânzare.

După ora 9 dimineață, pe străduțele, pavate cu piatră cubică, din micuțul oraș, la mesele teraselor, se așezau cei mai în vârstă și-și citeau ziarele, sorbind alene din ceșcuțele de cafea. Se intra într-un stil de viață în care graba și zăpăceala nu-și au locul!

Seara, aceleași străduțe erau pline de viață : multe gelaterii în care vânzătorii făceau tot felul de fente cu înghețaa pe care o comandai, până ți-o așezau în cornet, vitrinele magazinelor străluceau iar cele al magazinelor de bijuterii îți luau ochii, efectiv.

Multe magazine în care se vinde vin de pinotecă, îmbrăcăminte și altele. Spre deosebire de recii austrieci, aici, în Porec, te tocmești cu vânzătorul, atunci când vrei să cumperi anumite produse. Eu mi-am luat un cercel, pentru mine, de aia doar unul și, de la 12 euro, l-am cumpărat cu 6! Eram așa de mândru de succesul meu că cel care era cu mine mi-a zis că m-a fentat ăla de mi l-a dat, că nu e din aur. De aceea, m-am dus la altă bijuterie și i-am cerut celui de acolo să-mi spună dacă cercelul ăla e din aur. S-a uitat la el, plictisit și mi-a confirmat, da, e din aur, are și el modelul ăla, la preț fix, 5 euro!!! ;)

Din păcate, pozele pe care le-am făcut în Porec mă au pe mine în mare prim-plan și, de aceea, nu prea am cum să le postez, vă ajunge că vă oripilez cu textul, acuma nu trebuie să vă terifiez și cu mecla, nu de alta, dar după ce mă vedeți faceți vreun atac de basedown și rămâneți fără serviciu iar eu n-am de unde să vă dau banii! :)

Dacă aveți posibilitatea și vreți un sejur la mare, altfel decât A. I. bulgăresc, Croația e pentru voi, deși, la bani, e mai scumpă decât Bulgaria. Zic eu și la altă calitate.

Am fost, într-o seară, într-un club celebru în zonă. M-a surprins, de la început, cât fum de țigară era înauntru : puteai să-ți rezemi bicicleta de el! Croații sunt un pic de bărbați, ca indivizi au o înălțime de minimum 1,80 și par destul de antrenați, e bine să te gândești îndelung dacă vrei să ți se umfle mușchii pe tine. Fetele lor sunt înalte, cam blonde, arată superb, dar din spate, când se-ntorc cu față, dai și fugi! Totuși, gazdele turneului la care participam, ne-au recomandat ca să fim extrem de reținuți cu încercările de-a deveni extrem de volubil cu fetele neînsoțite, pe motiv că, de regulă, în club nu intră fete neînsoțite, iar ăia de le însoțesc, la caz de nevoie, întâi dau și pe urmă te întreabă!

Bine, n-a fost cazul la noi, dar, e bine de știut!

Din Porec se organizează multe excursii în zonă : spre Split, Dubrovnik, Pula sau Rovinj, pentru Croația, spre Venezia, în Italia sau, Triest, în Slovenija. Cică Dubrovnikul este Perla litoralului croat, Splitul, la fel, deci ăștia au cam multe perle, huh! Dar, în același timp, prețurile sunt crescute și pentru că localitățile sunt cumva mai depărtate de Porec. Mai aproape și, din nou, foarte frumos, este orașul cu numele ăla, ciudat pentru noi, în care aveți ocazia să ajungeți și fără voie, pentru că, la ieșire din Rijeka, unde se aleg drumurile spre Porec sau alte orașe, e destul de greu de nimerit, autostrada se înnoadă de nu mai știi unde ești. Pentru noi e complicat, că nu prea ne-au obișnuit guvernările de-au fost, cu autostrăzi.

Noi am ales să mergem la Rovinj, bine-nțeles deplasare care se face cu vaporașul, pe lângă coasta croată. Cât costă? Decent, 40 de euro, preț în care era inclusă și o masă la una din crâșmele din Rovinj.

Drumul în sine este o plăcere, pe vaporaș eram vreo 50, poate 70 de persoane, mulți nemți, italieni dar și vreo 10 rusoaice, chiar frumoase! Nu erau genul ”dansatoare” ci, mai degrabă, ” gospodină, în vacanță, fără soț”. Din păcate nu vorbeau engleză iar eu în lb rusă știu doar vreo trei cuvinte, din care două sunt ”Moskva” și ”Arshavin”. Ce-nseamnă să nu-nveți, la timpul când trebuia!

Ghidul, un croat brunet, nu foarte înalt, cel mult 1,95 ne-a întâmpinat la bord cu ”welcome” și ne-a întrebat : ”You are from? ” ”Romania”, ”Aaa, bine ati venit! ” și a făcut și o glumă, în engleză, spunându-ne că, dacă vrem să bem vin, plătim separat.

Mergi cu vaporașul preț de vreo patruzeci de minute, poate o oră. Mie, care mi-e frică de mers pe apă (da, bine, Alinaro, râzi, iarăși, de mine! :p) este posibil să mi se pară mai lung, deși, cât am stat pe vapor, am lins vreo două beri, fapt ce mi-a dat putere să mă-nțeleg cu una dintre rusoaicele alea, chiar în lb. rusă! Nu râdeți, face bine și învățați să vorbiți în rusește pentru că, dacă ați uitat, Russia se învecinează cu cine vrea ea, ba, poate mai mult, vezi glumele pe care le face cu Ukrayna.

Am ajuns în Rovinj și, normal, după debarcare, pozele cu monumentul din port.

Ca să știți despre ce vorbesc io, aiceașa, ca radioficarea, că nu mă ascultă nimenea, vă spui că, Rovinj este un oraș situat în partea de nord a Mării Adriatice, în regiunea Istria, din Croația, care este, de fapt, o peninsulă.

Regiunea fost mult timp ocupată de venețieni, motiv pentru care orașul mai este cunoscut și cu numele italian, de Rovigno.

Orașul este o perlă a turismului, beneficiind, printre altele, de faptul că, între lunile mai-septembrie, soarele strălucește mai mult de 10 ore pe zi, în condiții de umiditate de 72 %, motiv pentru care vegetația este de tip subtropical.

Interesant este faptul că, inițial, locul unde se afla cetatea Rovinj, era o insulă, separată de continent printr-un canal, care a fost apoi acoperit, prin anul 1763. Arhipelagul Rovinj include 22 de insule.

Că tot n-aveți ce face, din moment ce-mi citți inepțiile, vă mai spun că Rovinj a fost creat de triburile ilirice, că a făcut parte, apoi, pe rând, din Imperiul Roman, Imperiul Bizantin, Imperiul Franc. De la 1283 până la 1797 a făcut parte din Republica Veneziană. Venezienii au construit două rânduri de ziduri fortificate, care au rămas în picioare și astăzi.

Pe mine mă miră foarte acest fapt, de ce zidurile lor stau în picioare de atunci și până azi?! Noi, românii, ne fudulim cu legenda Meșterului Manole, care, după cum știți, ce ziua zîdea, noaptea dărâma. Cred că, în acest fel, prețul de producție a crescut exponențial. Serviciul de logistică a lui Negru Vodă, la fel ca și cel de Management Resurse Umane era praf, dacă l-au lăsat pe respectivul meșter să facă asemenea pierderi.

Bine, mai cred că noi, românii, îl apreciem pe Meșterul Manole și pentru faptul de a fi pus, cu adevărat, femeia în valoare, așezând-o acolo unde-i este locul!

Glumeam, dragelor mele cititoare, nu sunt misogin, mă jur, uite : să n-apuc să mor dacă urăsc femeile! :)

Revenind la Rovinj, după 1797 a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar, iar după primul război mondial, a revenit la Republica Italiană. Abia în 1947 a fost cedată zona către RSF Jugoslavia, ca parte a Croației, unde se află și astăzi!

Este clar că această localitate trăiește, mai ales, din turism.

Cetatea este dominată de Biserica Sf. Eufemia, construită pe locul unde, înainte, fusese construită o biserică a Sf. Gheorghe.

Moaștele Sf. Eufemia sunt considerate gloria orașului Rovinj, iar atunci când au fost aduse în acest oraș, pe la anii 800, biserica deja existentă a devenit neîncăpătoare, motiv pentru care a fost construită, alta, mult mai mare, cea din prezent.

Sf. Eufemia are o legendă extrem de frumoasă. iar faptul că în Rovinj este sarcofagul ei, este motiv de mândrie pentru locuitorii orașului.

Biserica domină insula, fiind prima construcție care se vede atunci când vii dinspre mare.

La Rovinj se simte influența italienească, de la construcțiile din oraș, aceleași străduțe înguste, pavate cu piatră cubică la atitudinea locuitorilor : calmă, relaxată.

Pare că nu poate exista grabă sau neliniște, marea e atotprezentă, iar mie îmi place marea!

Ce poți face în Rovinj? Cam, ce vrei, cu condiția să fie decente dorințele tale. Noi am ales să vizităm Catedrala, ne-am plimbat pe faleză, am mers la un restaurant și am mâncat, mâncăruri din alea, sprintene, simple, fără pretenții, dar, cu atât mai bune, am băut o bere, bine, poate două!

Este clar că am fost limitat de timpul alocat excursiei, cert este că te simți, cu adevărat, relaxat, în vacanță!

Când ne-am întors, am oprit la una din cele 22 de insule și am vizitat Grota Piraților. Nu vă așteptați la ceva extraordinar de spectaculos, până la urmă este o grotă care n-a văzut pirați niciodată, dar, este frumos de vizitat.

Seara, pe la ora 17, am ajuns înapoi, la Porec.

Când am coborât de pe vaporaș mi-am făcut curaj și am cerut numărul de telefon rusoaicei ăleia. Așa că acum am număr de telefon la care putem tăcea amândoi, că niciunul nu știe limba ăluilalt! Dacă știți rusește, vă dau numărul, deși, după trei ani, cine știe cum o arăta? ;)

---

VIZUALIZĂRI: 6118 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI