Cursul românesc al Dunării și 'orașele pereche'

TIPĂREȘTE

Conform Wikipedia, cursul inferior al Dunării se desfășoară pe o distanță de 1.075 km, între localitățile Baziaș și Sulina, făcând granița României cu Serbia (235,5 km), Bulgaria (469,5 km), Republica Moldova (0,6 km) și Ucraina (53,9 km).

În România, în Lunca Dunării se află multe așezări omenești printre care 18 orașe. Ne-am propus să vizităm toate orașele românești de la Dunăre. Atractive sau mai puțin atractive din punct de vedere turistic, până acum am reușit să vizităm 14 dintre acestea: Orșova, Drobeta-Turnu Severin, Calafat, Corabia, Turnu Măgurele, Zimnicea, Giurgiu, Oltenița, Călărași, Fetești, Cernavodă, Brăila, Galați și Tulcea.

Proiectul este în desfășurare, a demarat acum câțiva ani și se va încheia probabil peste alți câțiva ani. Nu ne grăbim. Celelalte patru orașe românești de la Dunăre - Moldova Nouă, Hârșova, Isaccea și Sulina - rămân acolo, ne așteaptă, iar noi nu le-am eliminat și nu le vom elimina de pe lista noastră de opțiuni turistice până când nu le vom epuiza.

Dar, atracția Dunării și a orașelor pe lângă care fluviul își duce lin apele către mare nu s-a oprit aici.

Datorită apropierii atât de mari de sudul României, bucureștenii fac adesea escapade de weekend peste Dunăre, la vecinii bulgari. Obișnuim să facem și noi acest lucru - cu mașina personală, cu autocarul, singuri sau în mici grupuri - după cum se nimerește. Așa am ajuns să vizităm cam tot ceea ce se poate vizita la sud de Dunăre, în Bulgaria.

Aflată la granița cu România, cea mai nordică regiune a Bulgariei - Câmpia înaltă a Dunării (mai curând un podiș cu dealuri joase și cu soluri fertile) - nu se caracterizează printr-un turism dezvoltat cu toate că există fortificații bine păstrate (la Vidin, Cerven, Pliska), impresionante biserici de piatră (la Ivanovo), precum și întinse rezervații naturale (Parcul Național Rusenski Lom, Parcul natural Persina). Sunt și câteva orașe mai măricele, precum și câteva porturi apărute în sec. XIX, dezvoltate după ce Dunărea a fost deschisă pentru navigație. Amatorii de priveliști deosebite pe malurile fluviului, de romantice plimbări cu barca în căutarea Dunării albastre, cred că vor fi dezamăgiți. Fluviul este astăzi atât de poluat încât numai romantic nu poate fi.

Privind harta în lungul Dunării, între România și Bulgaria remarci existența unor orașe pereche. Le spun astfel pentru că nu neapărat (sau nu toate) sunt înfrățite între ele. Vizitând orașele românești de la Dunăre, privind dincolo de curgerea apelor, am descoperit și - ulterior, în timp - am vizitat și orașele pereche.

Drobeta-Turnu Severin - Kladovo

Drobeta-Turnu Severin și Kladovo aflat pe malul sârbesc al Dunării, sunt nu doar orașe pereche, ci și orașe înfrățite. Legătura rutieră dintre ele se face pe barajul de la Porțile de Fier, o emblematică realizare a epocii comuniste.

Dacă vizitați Drobeta-Turnu Severin, macheta unei porțiuni din Podul lui Traian aflată într-un sens giratoriu, vă va aminti că legătura dintre Drobeta-Turnu Severin și Kladovo durează de aproape două mii de ani. A făcut-o Traian - împăratul romanilor care a ordonat construirea unor fortificaţii, precum şi a unui pod pe care armatele sale să poată pătrunde în Dacia. Din faimosul pod proiectat de arhitectul Apollodor din Damasc pentru Traian și pentru oștirile romane, a rămas… mai nimic. Doar un picior pe malul sârbesc, la Kladovo și un altul pe malul românesc, la Drobeta-Turnu Severin. Ambele - acum niște ruine mâncate de vreme, înconjurate de ape stătute - pot fi zărite și de pe vaporaș dacă vă decideți să faceți o minicroazieră pe Dunăre, de la Kladovo până la Insula Șimian.

Calafat - Vidin

Calafat și Vidin cele două orașe dunărene înfrățite, sunt primele orașe pereche de la hotarul României cu Bulgaria. Cu mașina, ca să ajungi din unul în celălalt, treci pe un modern pod cu câte două benzi de circulație pe fiecare sens, o construcție magistrală inaugurată în 2013. Este al doilea pod care traversează Dunărea la granița româno-bulgară (după cel de la Giurgiu-Ruse dat în folosință în 1954). Podul Calafat-Vidin, o legătură rutieră și feroviară modernă, rapidă, a deschis noi orizonturi nu doar transporturilor, ci și turismului din zonă.

Am petrecut câteva zile la Vidin și în împrejurimile lui. Situat la capătul ultimei cotituri pe care o face Dunărea în cursul ei, Vidin - cel mai nord-vestic oraș din Bulgaria - este unicul oraș din țară care se află la nord de Dunăre. Este un loc încărcat de istorie, iar cei care nu se grăbesc spre meleaguri mai calde, în sudul continentului, vor găsi nenumărate atracții în Vidin, orașul de la mal de ape. Fortăreața Baba Vida, bine păstrată și restaurată de curând, este cel mai atractiv punct din oraș. Dacă adăugăm și "triunghiul toleranței" - cele trei lăcașuri de cult aflate la 100 m distanță unul față de celălalt (Biserica Ortodoxă Sf. Nicolae, Moscheea Osman Pazvantoglu și Sinagoga ruinată) - avem un motiv în plus pentru a poposi la Vidin.

Tot la mal de ape, din parcul orașului Calafat - oraș vizitat (mai bine zis "tranzitat" ) numai în drum spre sau dinspre Bulgaria - se deschide o largă perspectivă asupra modernului pod peste Dunăre. Două monumente impresionează în parcul orașului: Monumentul Eroilor înălțat "În amintirea bombardării Widinului în 17 maiu 1877" și Monumentul Marița ridicat în memoria unei fete de 15 ani împușcată de turci la Smârdan. Făcând parte din grupul celor 37 de voluntari aflați în Serviciul Sanitar al Armatei, Marița - o aromâncă din zona Timocului - a fost împușcată la 9 ianuarie 1878, în timp ce ducea apă militarilor români din zona Smârdanului.

Turnu Măgurele - Nikopol

Dacă vrei să treci de la Turnu Măgurele la Nikopol nu ai altă cale decât ferryboat-ul.

La Turnu Măgurele, în port, am ajuns pentru că ne doream o masă de pește la un restaurant de pe malul fluviului și apoi pentru că voiam să ajungem la ruinele Cetății medievale Turnu despre care citisem că se află în apropiere și că păstrează rămășițele unei fortificații datând din sec. XIV. Cetatea medievală Turnu înălțată de Mircea cel Bătrân în 1393-1394 la confluența Oltului cu Dunărea, căzută sub stăpânire otomană în 1417, restituită Țării Românești în urma Războiului Ruso-Turc din 1828-1829, a fost de negăsit. Dacă mergeți acolo, poate aveți mai mult noroc. După cum aveam să constatăm ulterior, nici cetatea de la Nikopol nu a avut zile mai bune. Astăzi se mai păstrează doar poarta și răzlețe rămășițe de ziduri năpădite de urzici, de bozii și de mărăcini.

Din Turnu Măgurele, de pe terasa Restaurantului Briza Dunării, priveam dincolo de ape orașul Nikopol cu impresionantul monument din deal. În anul următor, am ajuns și noi acolo. Am urcat dealul și de lângă Monumentul Victoriei înălțat în 1906 în memoria ostașilor ruși căzuți în luptele din 3-4 iulie 1877, priveam malul românesc. Chiar dacă nu am descoperit terasa restaurantului, ne-am delectat privirile cu larga panoramă a Dunării, a orașului de jos - Nikopol, dar și a orașului de peste fluviu - Turnu Măgurele.

Zimnicea - Svishtov

Zimnicea este un oraș care mi-a dat fiori. Marele cutremur de la 4 martie 1977 a ras orașul de pe fața pămânului. S-a început reconstruirea lui, dar - din multe motive, cel mai important fiind lipsa banilor - multe blocuri sunt și astăzi doar schelete de beton.

Portul Zimnicea se află pe locul care odinioară era punct de trecere peste Dunăre și totodată un important loc de tranzacții comerciale. La cheiul de piatră construit după 1918, astăzi ancorează ferryboat-ul care face legătura între Zimnicea și Svishtov, orașul pereche de pe malul bulgăresc. Orașul Zimnicea este înfrățit nu doar cu Svishtov - perechea sa de peste Dunăre, ci și cu Belene și Nikopol - două orașe bulgărești vecine, aflate tot la Dunăre. De altfel, între orașele Zimnicea, Svishtov, Belene și Nikopol, în 2001 a fost inițiat un program comun de dezvoltare a turismului cultural, dar nu știu dacă s-a întreprins ceva concret în acest sens.

Nu trebuie să uităm că la Zimnicea, pe malul Dunării, se află punctul cel mai sudic al României. Noi am fost acolo. În același context, remarcăm că Svishtov este cel mai sudic port de la Dunăre. Dacă vizitați orașul, Biserica "Sf. Treime" proiectată de Kolyu Ficheto, precum și Castrul roman Novae sunt obiective care merită câteva clipe de popas.

Giurgiu - Ruse

Giurgiu și Ruse sunt orașe înfrățite oficial din 1997, dar Podul Prieteniei - Mост на дружбата - le-a înfrățit cu mult înainte. Construit în perioada 1952-1954, podul de peste Dunăre a fost până în 2013 (când s-a dat în folosință Podul Calafat - Vidin) singurul pod rutier și de cale ferată care făcea legătura dintre România și Bulgaria. În perioadele aglomerate, când firul de așteptare la controlul vamal se formează chiar de pe pod, pe stâlpii de la capete se pot observa anii începerii și finalizării construcției.

Ruinele Cetății Giurgiu situate la marginea orașului, către port, sunt mărturii ale trecutului așezării. Datorită importanței sale strategice, orașul Giurgiu a fost râvnit de turci care l-au atacat în mai multe rânduri. Lor li se datorează Turnul Ceasornicarului care poate fi văzut și astăzi în oraș. Bineînțeles, ceasul a fost un adaos ulterior, turcii folosind turnul pentru observație.

Ruse, cel mai mare oraș bulgăresc de la Dunăre, în afară de blocuri comuniste, urâte și degradate, are și câteva clădiri vechi (sec. XIX- începutul sec. XX) de o deosebită frumusețe.

Catedrala Mitropolitană surprinde la prima vedere. Este o biserică scundă, atât de scundă cât au permis otomanii stăpânitori în vremea înălțării sale (1618). O scară mare care coboară destul de mult la demisol, duce în biserica al cărui interior impresionează prin măreție. Turnul clopotniță - mai înalt - a fost adăugat după alungarea otomanilor.

Alături de Catedrala Mitropolitană, pe aceeași stradă, se află una dintre cele mai vechi instituții culturale ale Bulgariei, Opera de Stat din Ruse care găzduiește și Filarmonica.

Oltenița - Tutrakan (cu vechiul nume românesc Turtucaia)

Oltenița și Tutrakan sunt alte două orașe pereche de la Dunăre. Nu știu dacă sunt și înfrățite.

Oltenița este un oraș trist. Acum, când industria a murit, când Șantierul Naval nu mai există și când mulți dintre locuitori l-au părăsit, orașul nu mai prezintă atracție pentru nimeni. Doar iubitorii de istorie pot veni aici pentru o vizită la Muzeul Civilizației Gumelnița. Mai trebuie să aibă și norocul de a-l găsi deschis.

La Tutrakan, pasionații de istorie pot petrece ceva timp la Muzeul de Istorie încercând să înțeleagă istoria locului dintr-o altă perspectivă, cea bulgărească. Cea mai interesantă și cea mai încărcată de evenimente este perioada 1913-1940 când Turtucaia a schimbat mai mulți stăpânitori. Revenind României după cel de-al Doilea Război Balcanic (1913), în 1916 a fost locul unei aprige bătălii soldată cu o înfrângere pe cât de surprinzătoare, pe atât de umilitoare pentru români, iar pentru bulgari cu o victorie înscrisă în istoria lor cu numele de "Epopeea de la Turtucaia".

Călărași - Silistra

Călărași și Silistra, alte două orașe pereche de la Dunăre, sunt înfrățite. Legătura dintre ele se face printr-o linie de ferryboat.

Chiar dacă nu este un oraș prea turistic, Călărași este totuși un oraș frumos. În piața centrală mai dăinuie - abandonat, ruinat, dar încă impunător - fostul Palat al Prefecturii, un monument de arhitectură. Împătimiții de istorie pot vizita Muzeul Dunării de Jos, modern și foarte bine amenajat, iar iubitorii de bălăceală pot face baie și plajă chiar la cotul brațului Borcea, vis-a-vis de Parcul Central. Accesul la plaja amenajată pe malul drept al brațului Borcea se face cu barca sau cu șalupa.

O vizită la Silistra, orașul- port la Dunăre situat în nord-estul Bulgariei, trebuie neapărat să includă două obiective: Fortăreața Medgid Tabia - un edificiu turcesc găzduind astăzi și un muzeu, precum și Dunavska Gradina cu ruinele cetății Durostor de pe faleza Dunării.

Acestea sunt orașele pereche - înfrățite sau nu - pe care le-am identificat pe cursul inferior al Dunării, la granița României cu Serbia și cu Bulgaria. În România, până la vărsarea Dunării în Marea Neagră, se mai poate vorbi despre două perechi de orașe: Fetești - Cernavodă și Brăila - Galați.

De numele orașelor Fetești și Cernavodă se leagă povestea Podurilor Dunărene, cea mai amplă lucrare de terasare din România sfârșitului de secol XIX. Proiectul liniei ferate Fetești - Cernavodă și construirea celor două mari poduri (peste Dunăre și peste brațul Borcea), lucrare magistrală înfăptuită sub conducerea arhitectului român Anghel Saligny, a uimit lumea la vremea respectivă.

Noul complex de poduri a fost construit în amonte de cel al lui Anghel Saligny. Primul pod terminat a fost cel peste brațul Borcea (1986), urmat la numai un an de cel peste Dunăre, de la Cernavodă. Podul Anghel Saligny, folosit timp de aproape un secol, a fost dezafectat. Acum este doar un monument frumos și impunător, mărturie a geniului creator al constructorilor români.

Tot în România, pe aceeași parte a Dunării, Brăila și Galați pot fi și ele considerate orașe pereche. Distanța dintre ele este de doar 25 km.

Privind harta Brăilei, nu poți să nu remarci că - în semicercuri din ce în ce mai largi, pornind de la malul Dunării și întorcându-se tot la mal, dar nu în același loc, asemeni unor curcubee - trei mari bulevarde având între ele șapte străzi formează un superb evantai urbanistic. Acest curios plan urbanistic a fost făcut de autoritățile ruse de ocupație, după Războiul Ruso-Turc (1828-1829), atunci când - după aproape 300 de ani de ocupație otomană - Brăila a reintrat în componența Țării Românești.

Cu un centru vechi, cu foarte multe clădiri-monument dăinuind de la începutul sec. XIX, unele foarte bine păstrate, Brăila este pentru cei interesați de istorie și de arhitectură o atracție de prim rang. Dacă la toate acestea adăugăm frumusețea bătrânului fluviu care curge alene către mare, concluzionăm că Brăila trebuie vizitată. Cândva un important port la Dunăre, cunoscut pentru bunăstarea sa, dar și pentru amestecul de etnii, Brăila încă mai păstrează două edificii care m-au impresionat: Biserica greacă înălțată din inițiativa și cu contribuția exclusivă a comunității grecești și Biserica "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril" - o fostă geamie transformată ulterior în biserică ortodoxă.

O plimbare pietonală prin Galați îți va dezvălui frumoase locuri și clădiri istorice, între altele, Universitatea "Dunărea de Jos" - fostul Palat al Justiției și Casa Memorială Alexandru Ioan Cuza care adăpostește o expoziție permanentă dedicată primului domnitor al României unite. Amplasată pe un mic deal, la mal de Dunăre, Biserica fortificată "Maica Precista", cel mai vechi lăcaș de cult din Galați, este o construcție aparte. Dar, cum ar fi o vizită la Galați fără o plimbare pe Faleza Dunării? Terasele și restaurantele (chiar și unul plutitor) te îmbie în orice anotimp.

Încheiere

Acest articol s-a dorit o trecere în revistă a orașelor aflate pe cursul inferior al Dunării, orașe pe care le-am vizitat în decursul timpului și am scris apoi câte ceva despre ele. Astfel se explică multitudinea de link-uri din acest text. Poate că pentru mulți nu prezintă interes acest articol prea sintetic, pentru mine, însă, reprezintă strângerea într-un mănunchi a tuturor amintirilor turistice legate de Dunăre.

Privind cu atenție harta, observ că a rămas nevizitată o altă pereche de orașe dunărene: Bechet - Oreahovo (sau Rahova) din Bulgaria. Și aceste două orașe sunt legate printr-o linie de ferryboat.

La Rahova - Oreahovo din zilele noastre - în Războiul Ruso-Turc (1877-1878), armatele române au repurtat o răsunătoare victorie (9 noiembrie 1877) în urma căreia orașul a fost eliberat. Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor ne informează că la Oreahovo au fost înhumaţi 152 de militari români căzuţi pe câmpul de luptă. Am aflat amănunte despre cimitirul eroilor români și despre monumentul de la Oreahovo ridicat în onoarea lor, dar, pentru că nu am fost acolo, mă opresc aici.

---

VIZUALIZĂRI: 1818 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI