[Circuit] Maramureş - prima excursie de una singură

TIPĂREȘTE

Se apropia vara şi după trăznetul care m-a lovit înainte de Paști, pe măsură ce trecea timpul mă simţeam mai fără rost, mai însingurată, mai inutilă. Nepoţii care erau o oază de lumină în viaţa mea erau foate ocupaţi, ştiţi cum sunt acum copiii cu şcoală, limbi străine şi tabletă- şi-i vedeam foarte rari. Stiam că trebuie să fac ceva ca să ies din marasm dar nu ştiam ce. Îmi consumam timpul împărţind lucruri, sortând şi rupând hârtii, aranjând biblioteci şi dulapuri ca şi cum dispariţia urmelor fizice ar avea vreo legătură cu ceeace porţi şi rămâne definitiv în suflet.

Într-o dimineaţă întorcându-mă din piaţă mi-au căzut ochii pe vitrina unei agenţii turisice în care un afiş anunţa că mai sunt câteva locuri libere pentru o excursie cu autocarul în Maramureş. Programul cuprindea câteva repere pe care am fi vrut să le facem anii trecuţi dar n-a mai fost timp, plus altele frumoase pe care le văzusem amandoi cu ani în urmă sau chiar mai recent.

Faptul că se mergea cu autocarul distanţe mari nu mă speria, că doar cu doi ani în urmă străbătusem toată Grecia şi recent toamna trecută vizitasem Basarabia. Mai aveam 100 lei în portmoneu şi fără să gândesc măcar două minute, am intrat să acontez. Doamna care mi-a făcut contractul s-a arătat surprinsă că merg singură şi, probabil considerandu-mă novice în ale drumeţiilor şi destul de expirată mi-a spus că este o excursie grea. I-am răspuns că sunt obişnuită cu excursiile grele dar nu i-am suflat un cuvânt că la fiecare din ele mă ajuta soţul să urc şi să cobor din autocar şi că in general, fără să-l destabilizez sau să-mi las greutatea pe el, îl ţineam de braţ sau de mână. Era suficient pentru un transfer energetic care-mi dadea o senzaţie de protecţie şi siguranţă.Vârsta şi cele două proteze la genunchi îmi dau oarece nesiguranţă la mers.

Pe măsură ce treceau zilele se înmulţeau întrebările. Cum am să fac faţă la căratul bagajului oricât de subţirel şi uşurel ar fi? Pentru asta mi-am ales o geantă de voiaj din fâş care cântărea 0.5 kg faţă de 2.5 kg cel mai uşor troler. Cu parcinomie şi pe bază de listă tot am ajuns la 3 kg. Brut.

Cum am să mă ţin de restul grupului la tururile pietonale de oraş pentru că în cursul experienţei de zeci de ani de călătorii, am întâlnit ghizi maratonişti care o luau la picior şi ajungeau aproape singuri la obiectiv? Noi rămâneam în urmă, soţul nota locul autocarului şi mergeam cât puteam. Am găsit soluţia: să pozez autocarul şi adresa parcării, să merg până simţeam că de gâfâială mi se urca inima în trahee, să opresc la o cafenea şi să dau telefon ghidului ˝veniţi şi mă luaţi˝.

Au mai fost şi alte întrebări cu sau fără soluţii dar n-are rost să vi le înşir vouă care sunteţi cu 40-50-60 de ani mai tineri decât mine, aveţi o constituţie sportivă şi mergeţi în doi sau mai mulţi.

Se apropia data plecării şi eu, în loc să fiu bucuroasă ca în alte dăţi, mă lăsam cuprinsă gradual de teamă. Începusem să-mi fac părerea că am făcut o prostie şi că n-am pus punct definitiv unui capitol care ne-a fost atât de drag. Aproape ajunsesem la concluzia că timpul de excursii pentru mine a trecut.

În noaptea din preziua plecării am pus ceasul şi telefonul la ora 5.30 cu repetiţie şi bineînţeles că de pe la două am dormit iepureşte. Ne-am întâlnit la şapte în parcarea de la Ateneu. Mi-a mai venit inima la loc când am văzut că gupul era în general de vârsta a treia cu sau fără bătaie, adică 60 şi circa, cu excepţia a două cupluri de porumbei. Oricum, ca şi în AFA deţineam superdecanatul de vârstă. Nu cunoşteam pe nimeni. Locul care mi se atribuise nr. 41 la fereastră era pe roţile din spate dar asta nu mă deranja că-mi păstra vigilenţa în timpul drumului şi era exclus să aţipesc. Deşi români, am plecat totuşi la timp doar cu cinci minute întârziere în direcţia Maramureş.

Ce Maramureş, care Maramureş că ne-am îndreptat direct spre Buzău?

-În prima zi am vizitat Vulcanii noroioşi, manastirea Ciolanu, apoi trecând pe la Nehoiu şi Barajul Siriu, am depăşit Balvanyos şi Lacul Sf. Ana fiind cazaţi la hotelul Bradul din Miercurea Ciuc. La Lacul Sf. Ana mi s-a întâmplat ceva neobişnuit, dar ce neobişnuit : mă dusesem ca tot omul la şandramaua de lemn din parcare şi când am ieşit am văzut doamnele din faţa autocarului făcându-mi semne să nu vorbesc, să nu mă grăbesc şi să nu mă uit înapoi. În spatele meu la vreo 10 m era un urs brun de toată frumuseţea care păşea agale spre tomberoane.

În prima zi am străbătut 380 km cu opriri la Vulcanii Noroioşi şi Nehoiu Am dormit şi mâncat bine la hotel Bradu (Fenyo) din Miercurea Ciuc.

- A doua zi am trecut prin Miercurea Ciuc, am vizitat biserica din Şumuleul Silvaniei unde are loc anual cel mai mare pelerinaj catolic din estul Europei, apoi biserica din Ditrău cu un turn înalt de 75m şi am luat-o în sus pe Valea Bistriţei superioare trecând prin Topliţa, Tulgheş Poiana Largului până la Vatra Dornei. Peisajul străbătut a fost ireal de frumos.

La Vatra Dornei iar mi s-a mai întâmplat ceva. Uitasem acasă pantofii de schimb şi adidaşilor din picioare li s-a deslipit talpa. Pe măsură ce mergeam, talpa se căsca. Unde să găseşti în Vatra Dornei un cizmar când nici în Bucureşti aproape nu mai există? Plus că grupul se grăbea. Am cumpărat un superglu, am lipit provizoriu talpa dar şi două degete de la mână, fest, de nedeslipit. Nu mai puteam face nimic şi în hotel le-am frecat cu periuţa de dinţi, apoi am pus pansament că-mi julisem pielea şi mi-era teamă de infecţie.

Am trecut peste pasul Prislop vizitând mănăstirea din vârf care la ultima noastră vizită era neterminată şi am văzut Muzeul Radacinilor, înfiinţat şi deţinut de o famile de ţărani septuagenari în gospodăria lor.

După ce am depăşit Borşa (surpriză, porţiunea pasul Prislop-Borşa unde acum câţiva ani am făcut cursă cu obstacole, şoseaua e ca în palmă).

Ne-am cazat la elegantul hotel Gabriela din Viseul de Sus plin cu turişti străini care voiau să meargă cu mocăniţa.

Distanţa străbătută a fost de 380 km cu popasuri la catedralele Sumuleu şi Ditrău, Vatra Dornei, muzeul Radacinilor şi Moisei.

Încă din prima zi mi-am dat seama că oamenii din autocar erau foarte drăguţi şi de fiecare dată se oferea câte cineva să-mi ducă la hotel sau la maşină băgăjelul de 3 kg. S-au oferit şi să mă ajute să urc şi să cobor scara autocarului dar am refuzat politicos şi categoric considerând că eram pe persoană fizică şi trebuia să-mi asum curajul de a nu fi o asistată.

- A treia zi am făcut valea Vaserului cu mocăniţa din Vişeul de Sus. A trebuit să traversez câteva şine de tren păşind prin pietriş înalt dar am avut noroc că în poşetă aveam bastonul pliant care mi-a fost de mare ajutor în situaţiile mai dificile. Trebuia să fiu atentă la orice pas pentru că nu mai aveam pe cine mă bizui.

Am mers cu mocăniţa 17 km dus + 17 km întors pe Valea Vaserului trecând prin păduri neatinse de om dar şi prin parchete de unde maşini grele ne transportau în străinătăţuri aurul verde, lăsând munţii noştri pleşuvi şi fără stavilă la viituri. Of, Doamne, mi s-a rupt inima văzând acest masacru!

După amiaza am străbătut valea Izei, am revăzut şi în interior bisericuţa de lemn din Cuhea (azi Bogdan Vodă) alături de una de piatră cu acelaşi nume. A nu se confunda cu biserica mănăstirii Bogdana din Rădăuţi, o adevărată necropolă a domnitorilor moldoveni.

Am intrat în Grădina Maicii Domnului care este Manăstirea Bârsana pe care o mai văzusem în 2014. Frumuseţea acestor locuri m-au împăcat cu mine şi am simţit că pogoară liniştea asupra mea şi trăiesc o adevărată stare de graţie. După ce am trecut de pasul Gutin în vârful căruia se află statuia haiducului Pintea Viteazul am coborât la Baia Mare unde ne-am cazat la elegantul hotel Mara. În ziua a treia am străbătut 150 km cu autocarul şi 34 km cu mocăniţa.

- În a patra zi am vizitat muzeul de Mineralogie din Baia Mare, unicat în Europa în privinţa florilor de mină şi spre prânz am urcat cu telescaunul la păstrăvăria Şuior. Mamma mia! Rău de înălţime n-am avut dar am avut emoţii la coborâre pentrucă telescaunul nu oprea şi trebuia sărit din mers. Văzând însă cu cine au de-a face, patru braţe vânjoase m-au coborât cu forţa şi am scăpat întreagă şi nevătămată.

Am mâncat la o altă păstrăvărie la Ocna Şugatag iar după amiază am vizitat Memorialul durerii din Sighetul Marmaţiei, cimitirul vesel din Săpânţa şi mănăstirea Peri pe care le-am văzut anterior şi am scris reviewuri despre ele în 2014.

Cazare am avut tot la Mara. La Huta Certeze, cea mai bogată comună din România am văzut zeci de case de milionari, cu vitralii, lift până la etajul întâi, piscine, toate nelocuite. Au fost construite de români care muncesc în Italia, nu se mai întorc nici ei, nici copiii lor având acolo afaceri prospere de milioane de euro dar au vrut să-şi ridice căsoaie mari acasă să moară de ciudă capra vecinului. Total kilometraj în ziua a patra180 km.

- În a cincea zi am făcut turul oraşului Baia Mare oprindu-ne mai ales la catedrale, după care am urcat la manăstirea Nicula pe care n-o văzusem şi la care zilele trecute de Sânta Maria s-a adunat o mare de oameni la icoana făcătoare de minuni. La Cluj n-am mai avut putere să vizitez grădina botanică şi cu un grup de doamne am pornit în căutarea unei locante care să ne servească varză a la Cluj. Şi am mers, şi am mers dar până la urmă am dat de localul Vărzărie.

După amiaza am trecut prin Câmpia Turzii şi Turda unde toată industria este la pământ. În faţa caselor neîngrijite locuite de conaţionali câte 5-6 puradei stăteau dezbrăcaţi pe la porţi. Am vizitat Manastirea Mihai Vodă şi mormântul lui Mihai Viteazul şi ne-am cazat in Târgu Mureş la Hotel Grand. În a cincea zi am străbătut 216 km.

- În a şasea şi ultima zi a acestei minunate excursii am asistat la o frântură de spectacol medieval în Sighisoara, am urcat la cetatea Rupea despre care am scris , am mâncat în piaţa Sfatului în Brasov şi când am ajuns în dreptul gării Sinaia am rugat şoferul să oprească.

Am luat repede un taxi, am ajuns acasă, am dat drumul la centrală că ploua tare şi era foarte frig. Trebuia să mă odihnesc bine că a doua zi dimineaţă îmi aduceau nepoţii să stea cu mine o săptămână, dragii de ei, nestematele mele.

A fost într-adevăr o excursie grea dar frumoasă. Am străbătut 1600 km, am vizitat (fugitiv) patru orase mari şi peste 20 de obiective din care pe unele le mai văzusem. Mă gândesc ca în continuare să scriu câteva reviewuri despre locuri pe care nu le-am mai prezentat anterior, unele din ele chiar pentru prima oară pe AFA. Ţara asta merită văzută şi mai ales iubită.

Lăsând la o parte drumeţiile pe care le-am făcut prin ţară în tinereţe cu cortul, Dacia 1100 şi copiii, numai pe Afa am scris până acum 235 reviewuri despre România. Totuşi nu pot spune că îmi cunosc ţara foarte bine şi din păcate nu mai e nici timp şi chiar dacă va fi voinţă, nema putinţă. Cu toate îndoielile şi emoţiile pe care le-am avut, pot spune că cu acestă excursie mi-am biruit frica şi am să merg înainte cât m-o mai lăsa Dumnezeu.

---

VIZUALIZĂRI: 1941 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI