Rimetea - Cheile Valisoarei - Aiud: un traseu de poveste

TIPĂREȘTE

... Dupa aproximativ o ora si 40 de minute, am ajuns in satul Rimetea, aflat tot in judetul Alba, in inima Transilvaniei. Citisem ca este unul dintre cele mai frumoase din tara noastra. Cei de la Mondonews, care au facut un reportaj la fata locului, considera ca este ''cea mai frumoasa asezare din Romanaia''. Arhitectura sa unica, reprezentata de casele albe cu ferestre verzi, precum si peisajul mirific, ii dau tot dreptul de a se pozitiona pe un loc fruntas. La est, este marginit de lantul muntos Apusenilor, mai precis de muntii Trascaului, al caror nume l-a purtat pana prin anii 1960. Apoi si-a schimbat numele in Torocko. Actualmente, se numeste Rimetea. Este un sat vechi, locuit in trecut de sasi si secui, foarte abili in ale mineritului.

In 1999 primeste din partea comisiei Europene premiul ''Europa nostra", pentru conservarea patrimoniului arhitectonic si cultural. Poate nu a fost nimic intamplator cand, desi in urma cu 150 de ani a fost in pericol sa dispara, datorita unui incendiu puternic ce a distrus toate casele, minerii din zona au reusit totusi sa-l salveze. Poate ca acesta a fost destinul locului minunat despre care povestim... sa renasca si sa ne incante cu frumusetea sa. Incantat a fost si arhitectul UNESCO, care a vizitat Rimetea in 1999 si a propus localitatea pentru a intra in Patrimoniul Mondial. In fiecare an, localnicii primesc sume de bani de la cetatenii unui sector din Budapesta pentru a-si improspata fatadele caselor si pentru a le pastra stilul autentic. Localnicii se considera norocosi ca pot beneficia de pe urma turismului, neavand alta optiune de a castiga un banut. (mondonews)

Despre frumusetea si unicitatea lui s-a vorbit destul in mass media si ne-am spus ca daca Jeremy Irons a vizitat locul acesta si a fost fermecat, noi de ce n-am face-o? Suntem cei mai indreptatiti in a-i cunoaste istoria... Asa cum spuneam mai sus, am ajuns si am parcat masina in fata bisericii unitariene. Am pornit pe jos, spre a admira frumusetea locului. Intr-adevar, satul isi merita numele daca nu de cea mai frumoasa asezare din Romanaia, macar de una dintre cele mai frumoase. Aproximativ 300 de case au fost restaurate. Culoarea lor alba si ferestrele mici si verzi te duc parca intr-o alta lume... Flori minunate strajuiesc la geamuri, intrecandu-se parca in frumusete. Am citit pe zidurile caselor... cea mai veche dateaza din 1668 si a fost a unui miner. Ea a fost restaurata in 2004. Cateva dintre case au placute ce infatiseaza diferite obiecte (galeata, lopata), fapt ce arata candva cu ce putea contribui familia respectiva in caz de izbucnire a unui incendiu...

Toropiti de caldura si oboseala, am intrat intr-o cafenea. Mica, cocheta, cu cateva banci de lemn afara... numai buna de a servi o cafea si o inghetata. Am platit doar 5 ron pe o cafea si am iesit sa o savuram. Linistea a fost perturbata de o coloana de motociclisti din Ungaria, ce au trecut in tromba pe langa noi. Ne-am bucurat ca am intalnit turisti straini si aici. De fapt, cred ca este mult mai cunoscut locul de catre straini decat de noi insine. Am vizitat apoi un magazin de artizanat, de unde am si cumparat cateva suveniruri si un covor de care sunt tare mandra, pe care am dat doar 80 ron. Am fost uimiti de pretul cerut. Prin Bucuresti ajung cu un pret mult mai mare. Am traversat si am mers sa mancam langosi cu branza... mmm... deliciosi. Alaturi se vindeau produse traditionale... gemuri, dulceturi din diferite fructe, zacusca si alte bunatati.

Datorita caracterului carstic al Muntilor Trascau, zona este foarte bogata in izvoare de apa, care sunt conduse si acumulate in bazine numite ''vaior''. Unele sunt plasate in curtile si gradinile oamenilor, altele in piete sau strazi. Vaiorul Mare din Piata Centrala este folosit la adapatul animalelor, spalatul rufelor, al covoarelor sau la stingerea incendiilor. Ne-am desfatat cu apa rece si am privit indemanarea cu care spala covoarele o localnica.

Din partea aceasta a satului se poate vedea in toata splendoarea ei Piatra Secuiului. Parte a Muntilor Trascaului, ea strajuieste de cand lumea satul Rimetea. Piatra Secuiului este un masiv calcaros, golas, ce atinge aprox. 1.170m. Undeva, este intrerupt de o rapa si de aceea, din luna mai si pana in septembrie, pentru locuitorii din partea de nord a satului, soarele rasare de doua ori. Acest masiv este raiul parapantistilor, pe care i-am si vazut de altfel, in zborul lor curajos. Am aflat ca se si poate urca in varf, cu incaltari adecvate si cu o mare... dorinta. Drumul dureaza aprox. 4ore dus-intors. Cred ca este superba privelistea de acolo de sus.

Nu am reusit sa vedem Moara de apa, veche de 200 de ani, care inca functioneaza, Muzeul Etnografic, biserica ortodoxa si chiar pe cea unitariana... of... timpul asta cum zboara... Sunt mult mai multe obiective de vizitat in zona.

Trecand de Rimetea, se ajunge in satul Coltesti, unde se afla cetatea cu acelasi nume (denumirea veche este de Cetatea Trascaului), ce a deservit ca loc de refugiu din fata invaziei tatare. Nu au mai ramas decat cativa pereti in picioare. Noi nu am vizitat-o, dar cred ca ar merita vazuta, daca timpul va permite...

Am plecat apoi mai departe si am ajuns intr-un loc de poveste... Cheile Valisoarei, cunoscute de localnici si drept Cheile Aiudului (au fost sapate de catre raul cu acelasi nume) sau Cheile Poienii. La fel ca si Rapa Rosie, descrisa intr-un alt review, acestea alcatuiesc o arie protejata, de interes national, rezervatia fiind bogata in plante rare, cum ar fi garofita alba sau colilia. De asemenea, pesterile sapate in munti adapostesc o serie de specii de lilieci si nevertebrate pe cale de disparitie.

Pe o distanta de aproximativ 2 kilometri cat insumeaza Cheile Valisoarei, ne-am incantat si bucurat ochii cu frumusetea lor. Acest loc de poveste este si mai bine conturat de existenta Castelului Pensiune Templul Cavalerilor. Cu o vechime de aproape 700 de ani, castelul a fost cumparat acum doua decenii de catre un medic din Brasov si amenajat in stil medieval. Tot aici, in aceasta oaza de liniste din mijlocul naturii, se intalnesc din cand in cand adeptii cavalerilor templieri.

... Ne-am continuat drumul catre Alba Iulia, unde aveam sa ne odihnim pentru o a doua noapte. In drum, am intalnit orasul Aiud, pe care ne-am hotarat sa-l ''vizitam''. Bineinteles, doar 2-3 obiective. Cum v-am obisnuit deja, am intrat in cetate, un complex de arhitectura medievala ca multe altele din Transilvania. Cetatea cu ziduri si turnuri de piatra este amplasata pe locul unei fortificatii de pamant mai vechi care la randul ei se suprapune pe o asezare daco-romana din secolul al III-lea, era noastra. Cetatea a constituit un mijloc sigur de aparare in vremuri tulburi pentru locuitorii Aiudului. Apararea era sporita si de santul cu apa ce inconjura cetatea in exterior. Turnurile erau date in grija breslelor mestesugaresti, care aveau obligatii militare, dintre mesterii breslasi alegandu-se comandanti militari - asa zisi "ofiteri de breasla".

Si azi se vorbeste de turnurile macelarilor, croitorilor, cizmarilor si olarilor - de forma rectangulara, al tabacarilor - cu sapte laturi, ca si de cele ale cojocarilor si lacatusilor - cu cate cinci laturi. (****)

In interiorul cetatii se afla doua biserici:cea in stil gotic transilvanean si cea evanghelica lutherana.

Pe latura de nord, se afla palatul princiar, in care functioneaza Muzeul de Istorie al Aiudului, pe care nu l-am putut vizita, intrucat era inchis. Am facut cateva poze, pe care le-am asezat discret langa cele alte cateva sute si am plecat mai departe. Am intrat in biserica ortodoxa, aflata in imediata apropiere, am admirat-o pe cea romano-catolica si am trecut podul peste raul Aiud. Aici o cladire impresionanta ne-a captat atentia, si anume colegiul tehnic. Foarte frumoasa cladirea... mare, galbena, impunatoare...

Soarele se apropia de apus si ne amintea ca inca o zi istovitoare, dar plina s-a sfarsit si ca ar cam fi timpul sa ne indreptam catre ''casa''. Aveam de facut si bagajul. A doua zi plecam spre Sarmizegetusa Regia...

---

VIZUALIZĂRI: 10423 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI