Ravenna şi delicatețea mozaicului

TIPĂREȘTE

O vizită la Ravenna este precum o lecție de istorie desfăşurată într-o galerie de artă. Aici s-au scris ultimile pagini din istoria Imperiului Roman de Apus şi tot aici a fost capitala regatului ostrogot al lui Theodoric. Cucerită pe rând de bizantini, lombarzi, venețieni, Ravenna a avut o istorie tumultoasă. Şi totuşi ea rămâne locul unde se păstrează opt monumente din perioada de început a creştinismului, monumente care datorită frumuseții lor au fost incluse în patrimoniul UNESCO.

Văzusem deja splendoarea mozaicurilor de la San Marco din Veneția şi venisem la Ravenna crezând că ştiu ce voi găsi. Însă cromatica de o incredibilă claritate a interioarelor m-a luat prin surprindere. Aceste puzzle-uri uriaşe realizate cu un mileniu şi jumătate în urmă rămân la fel de fascinante şi astăzi.

Plecând din gară, cu Şefa remorcată, ajungem în câteva minute la San Giovanni Evangelista, o ctitorie din sec. al V-lea a Gallei Placidia. Aceasta a fost fiică de împărat, regentă, soție a unui rege vizigot şi apoi a unui împărat roman, şi poate cea mai puternică femeie a epocii sale, de numele ei legându-se multe monumente ale Ravennei. Pătrund prin porticul gotic al curții interioare şi descopăr că în fața bisericii, închisă de ziduri înalte, este o veritabilă oază de verdeață. Din difuzoare ascunse cu grijă mă învăluie acorduri de orgă, astfel că sunt deja conectat la atmosfera unui lăcaş de cult. Spațioasă şi luminoasă, este mai mult muzeu decât biserică, dacă iau în considerare toate fragmentele de mozaic prezentate de-a lungul pereților, fragmente care demult, tare demult, împodobeau interiorul.

Oraşul vechi nu este mare, aşa că până la Battistero degli Ariani (Baptisterul arian) nu avem mult de mers. Singura problemă a fost o straduță pietonală (pe care cicliştii circulau de-a valma, ca-n Olanda), având de-a lungul ei magazine cu vitrine atrăgătoare, care ne-au mai domolit viteza. Şi Şefa n-a fost singura vinovată.

Finalmente, ajungem şi la baptisteriu, o construcție mică, octogonală, înghesuită între nişte ziduri şi clădiri mai noi, şi unde intrarea este liberă. Interiorul simplu nu impresionează, dar ridicându-ți privirile sunt surprins de mozaicul care acoperă cupola. Auriul predomină în acestă capodopera care-l înfățişează pe Isus în momentul botezului. Religia ariana avea convingerea că Isus este fiul lui Dumnezeu, dar îl considera de natura divină abia după botezul în apa Iordanului. Deşi nouă nu ne pare un amănunt semnificativ, pentru catolici a reprezentat motivul condamnării arianismului ca fiind erezie. Iar ereticilor le aplicau o singură pedeapsă.

Dacă pe hartă părea mai greu de găsit, mulțumită marcajelor turistice în care Ravenna abundă (felicitări Primăriei) am ajuns repede şi la Basilica San Vitale, locul unde arta romană se împleteşte cu cea bizantină. Plină ochi cu turisti, plină de copii plecați în excursie, ea arată exact ca un obiectiv turistic important. Magazine înțesate cu suveniruri sau obiecte de artă te întâmpină şi întreg peisajul este impregnat cu simbolul Ravennei, mozaicul. Luminată discret în interior, bazilica pare învăluită în mister. Pe pardoseală linii curbe şerpuiesc, bifurcându-se sau unindu-se, conturând desene alambicate cărora este greu să le găseşti un înțeles. Ici, colo distingi chipuri aureolate de sfinți, scene biblice sau imagini zoomorfe.

Sub o arcadă îi văd pe Moise, pe Isaia, pe Abel şi pe Melchisedec, personaje din povestiri despre care n-am învățat la şcoală, ci doar am citit la maturitate. Într-un colț văd adunați mai mulți turişti ascultând mai atent sau mai puțin atent explicațiile unui ghid. Înalț privirea şi găsesc un chip ştiut de foarte mulți ani, probabil din manualul de istorie sau din vreo carte. Este portretul împărătesei Teodora, acoperită cu coliere şi diademe şi înconjurată de alai. Față în față este un alt mozaic figurându-l pe împăratul Iustinian având în stânga mai-marii clerului, iar în dreapta pe cei ai oştirii. Sunt aceleaşi siluete zvelte, cu tălpile depărtate, cunoscute încă din anii copilăriei din bisericile noastre.

Ieşind în spatele bazilicii dăm de o curte largă, dar totuşi insuficientă zecilor de copii aflați în vizită. Avem noroc şi nu aşteptăm la intrarea în mausoleul Gallei Placidia.

Dacă principesa a fost sau nu locatara respectivei clădiri nu este relevant pentru noi, istoricii au însă un subiect asupra căruia să dezbată, să se combată şi să-şi scrie lucrările de doctorat. Mai important este mozaicul, considerat "cel mai vechi şi mai bine conservat şi în acelaşi timp, o perfectă realizare artistică". Pe un perete Isus apare în chip de păstor, iar bolta este un cer înstelat de un albastru pur, care l-a inspirat şi pe Cole Porter, să compună "Night and Day", după vizita făcută aici în 1920.

Cum stăteam bine cu timpul Şefa a propus să aruncăm o privire şi în muzeul oraşului, situat chiar lângă St. Vitale, în fosta mânăstire, astăzi având o destinație laică. Debutând cu piese arheologice, capiteluri, bazinete, statuete, monumente funerare, interesante, dar prea puțin atractive, deja decretam că prețul este cam mare relativ la exponatele etalate. Dar după ce depăşim curtea interioară suntem invitați să aruncăm o privire şi asupra unor fresce salvate de la degradare, într-o măsură mai mică sau mai mare, apoi la un mozaic care-mi aduce în memorie lecțiile de geometrie descriptivă sau desenele lui Escher.

Urcăm şi la etaj unde ne întâmpină vitrine încărcate cu statuete delicate, dar foarte sugestive, şi o întreagă spițerie, cu borcănaşe şi creuzete aşezate ordonat pe rafturile care odinioară mobilau farmacia numită "de' Mori" de pe Via Mazzini. Dar pentru a realiza ce înseamnă migală am privit cu atenție sculpturi fin realizate în fildeş, cu dimensiunile unui telefon mobil, sau desene complicate aplicate pe cochilii de nautilus.

Şi fiind cu adevărat impresionat am gesticulat mai aproape de o piesă de mobilier, prilej de a se porni o alarmă stridentă. Ca sa fiu cinstit, am înghețat o clipă, aşteptând să năvălească în cameră oştenii de la securitatea muzeului, cu căşti, veste antiglonț şi arme automate şi să fiu încătuşat, întins pe podea. Cred că trebuie să schimb genul filmelor la care mă uit. Din fericire alarma s-a oprit singură după câteva secunde lungi şi nimeni n-a venit măcar să-mi facă morală. Am continuat turul muzeului, arme albe sau de foc, icoane şi tablouri defilând prin fața noastră. Concluzia la sfârşitul turului prin muzeu: prețul este chiar mic.

Hoinărim mai departe pe străduțe înguste şi fără să mai rătăcesc drumul ajungem şi la Battistero Neoniano, cel mai vechi monument înca existent în oraş, având aceeaşi formă octogonală. Strecurându-ne cu greu printre cohorte de copilaşi aduşi să vadă pe viu ceea ce ar trebui să vadă în manuale apucăm să intrăm în incintă. Din nou o cupolă fantastică, având în centru tot pe Isus botezat în Iordan. Delicatețea execuției este atât de mare încât privit de jos mozaicul pare o pictură.

La doar câțiva metri depărtare este Cappella Arcivescoville di San Andrea, micuța capelă privată a episcopului ortodox. Aici este singura reprezentare a unui Isus războinic din arta creştină timpurie. Alături de capela sunt şi alte exponate, puține, dar valoroase prin vechime sau frumusețe. La intrare am avut o surpriză plăcută, am fost întrebat de unde suntem şi la auzul numelui "România" paznicul ne-a salutat cu "Bună ziua".

Ca să facem o pauză după atâta istorie şi artă Şefa a vrut să arunce o privire şi în aşa-zisa grădină botanică, de fapt un parculeț drăguț, dar foarte mic, mai mult o colecție de copăcei tineri şi floricele.

Respiro-ul Şefei a durat puțin căci am pus cap-compas pe basilica di San Francesco, alături de care este locul de odihnă a celui mai mare poet italian, Dante Alighieri. Spre marea mea bucurie aici găsim mulți turişti, mulți tineri, semn că literatura n-a murit, în ciuda Facebook-ului şi a televiziunilor comerciale. În micul tempietto neoclasic este un basorelief reprezentându-l pe Dante, înconjurat de cărți şi purtând cununa de lauri, pe care şi-a dorit-o şi pe care a meritat-o. Poetul a murit departe de Florența sa iubită, aflat în exil, şi deşi papa Leon X a cerut înapoierea rămăşițelor pământeşti, călugării franciscani de la biserica din apropiere s-au opus şi chiar au furat şi ascuns corpul lui Dante, păstrându-l până acum. În timpul războiului, ca să evite distrugerea osemintelor, călugării le-au ascuns din nou în tumulul care se află în grădina din spatele tempietto-ului. În fiecare seară, la asfințit, clopotele din turla bisericii bat în ritmul stihurilor de început ale Cântului al VIII-lea din Purgatoriu:

După o vizită extrem de scurtă la ceea ce este considerat a fi Palazzo di Teodorico ne îndreptăm paşii spre Basilica di Sant'Apollinare Nuovo, depozitară unor alte magnifice mozaicuri. Aceasta biserică si-a schimbat patronul de câteva ori, la început fiind Isus mântuitorul, apoi Sf. Martin din Tours (vezi Lucca), apoi Sf. Apollinare. Şi dacă a fost ctitorită de arianul rege ostrogot Theodoric cel Mare şi a trecut apoi sub conducerea împăratului bizantin Iustinian se poate vedea pe mozaicurile rămase în interior, fuziunea dintre arta apuseană şi cea răsăriteană de la răscrucea dintre secolele 5 si 6 apărând mai pregnant decât oriunde.

Timpul s-a scurs repede la Ravenna şi n-am putut să văd Mausoleul lui Theodoric decât de la depărtare. A fost prima zi în Emilia-Romagna, cu un soare care şi-a făcut simțită doar prezența, dar nu şi apariția.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 3107 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI