Kassope, giuvaerul din Munţii Pindului, sau a doua incursiune făcută din Parga în istoria Eladei

TIPĂREȘTE

Recunosc că de Kassope am aflat abia în 2013 când, pentru primul concediu din Parga, începusem acţiunea asiduă de informare asupra a ceea ce era posibil de vizitat în zonă. De la şcoală nu-mi amintesc mai nimic în legătură cu acest sit arheologic, semn că, ori au trecut mulţi ani de când ar fi trebuit să învăţ şi am uitat complet, ori nu exista în programa şcolară de istorie antică, ori am lipsit de la acea lecţie!

Însă în 2013 n-am ajuns la nici un sit arheologic din lipsă de timp, eu şi soţul meu fiind preocupaţi, cu preponderenţă, de explorarea frumuseţilor naturii din acele locuri. Anul trecut, revenind în Parga, ne-am administrat mai bine vacanţa şi „ne-am scos pârleala” cotrobăind vestigiile pe care le-am considerat demne de atenţie. Aşa se face că, într-una din zile, din Parga, am purces la drum spre sud cu destinaţia Kassope şi Nikopolis, vechi sit-uri arheologice, emblematice pentru Epir.

Kassope se află la 60 km de Parga, mergând în direcţia Preveza, şi la un moment dat, în dreptul localităţii Kanali, se virează la stânga spre satul Kamarina care trebuie lăsat în urmă pe o şosea destul de bună, dar formată numai din ace de păr, în vârf de munte.

Mai înainte de asta, apropiindu-ne de locul în care trebuia să cotim la stânga, soţul meu căruia îi place la nebunie să socializeze în vacanţă cu localnicii, a întrebat de Kassope, (deşi aveam GPS şi hartă, văzuserăm şi indicatoarele) trăgând pe dreapta, pe nişte greci foarte săritori, dealfel. Aceştia şi-au arătat imediat buna intenţie, cerându-ne să-i urmăm cu maşina. După cum am văzut că ei o luaseră în dreapta, spre malul marii, şi nu în stânga, mi-am dat seama că direcţia nu era bună, dar oamenii fiind cu ochii pe noi, nu puteam să-i dezamăgim întorcându-ne brusc. După vreo 2-3 km ne-am oprit după ce maşina din faţa noastră s-a oprit în faţa unui hotel care avea trei stele şi se numea, bineînţeles, …Kassope! Cu râsul în barbă, soţul meu a coborât cu harta în mâna apropiindu-se de grecii din maşina din faţă care chemaseră proprietarul hotelului (un rocker cu pletele în vânt) şi-i spuneau că au adus ceva clienţi. Abia atunci neînţelegerea a fost desluşită, după ce soţul meu a explicat că noi căutam sit-ul arheologic, şi nu hotelul. Hotelierul care râdea, vizibil amuzat de întâmplare, s-a simţit dator şi ne-a dat informaţia că, lângă Kassope, putem vizita şi monumentul de la Zalongo, urcând încă puţin. Grecii din maşina din faţă, vizibil jenaţi, îşi ceruseră scuze crezând că ne-am fi supărat, dar asigurându-i că totul e în ordine, şi-au exprimat regretul, chiar şi ei distrandu-se pe seama încurcăturii produse!

Ne-am întors la şoseaua principală de la care am cotit spre munte, lăsând în urmă satul Archaggelos şi mai apoi, cotind la stânga, pe un drum secundar, mai îngust, dar în stare bună, spre satul Kamarina. Pădurea de pini ce îmbracă muntele este tot mai deasă, iar urcuşul pe serpentine e, din ce în ce, mai anevoios. Am străbătut o distanţă de vreo 7-8 km care mi s-a părut mult mai mare din cauza reliefului abrupt, afundându-ne tot mai tare în pădure. Am observat indicatorul ce ne-arăta că până la Kassope mai aveam doar 200 m prin pădure după ce părăseam şoseaua asfaltată, deşi n-ai fi bănuit că în spatele pădurii s-ar ascunde ceva! Zis şi făcut, am lăsat maşina acolo pe drum şi ne-am aventurat pe jos, spre sit luând-o prin pădure, pe o potecă destul de îngustă pe care ar fi putut să încapă cu greu o maşină de mici dimensiuni.

Într-adevăr, după vreo 200-300 metri am exclamat: „Uau!”, văzând „minunea” ce s-a deschis în faţă noastră: la poalele muntelui golaş, pe un platou enorm, mărginit de abis în cealaltă parte, într-un areal de circa 40 hectare stătea ascunsă această cetate de toate privirile de jos, în schimb, de-acolo priveliştea fiind uluitoare. De fapt, felul în care am găsit aşezată cetatea, ferită de orice priviri iscoditoare mi-a inspirat titlul, bineînţeles lucrul acesta fiind valabil, în special, pentru „iubitorii de pietroaie”!

Intrarea costă numai 2 euro/persoană, iar muzeografa tânără ce ne-a tăiat biletele ne-a rugat să nu ne „căţărăm” la amfiteatru pentru că se află în restaurare. Înseamnă că banii guvernului grec infuzaţi timid „încep să-şi facă efectul”, ne-am bucurat noi. Foarte amabilă şi prietenoasă, funcţionara care purta mitologicul nume grecesc Danae, de care era foarte mândră, ne-a mai spus că sit-ul se termină departe cu un mormânt macedonean până la care am avea mult de mers.

Anticul Kassope a fost ridicat ca şi oraş-stat de locuitorii ei, kassopienii, care se trăgeau din vechiul trib al tesprotienilor ce popula odinioară Epirul, vajnici crescători de animale şi cultivatori de pământ ce şi-au stabilt teritoriile la sud de râul Acheron şi la nord de Golful Ambracian, între ţărmurile Marii Ionice la vest şi ţinuturile Louros la est. Kassoppeea cuprindea o regiune muntoasă vastă care se continua cu câmpii fertile ce se întindeau de la Marea Ionică, la Laguna Sărată din Golful Ambracian.

Cetatea Kassope a fost construită în prima jumătate a secolului IV-lea I. C., în perioada elenistică ca şi consolidare a satelor mici, pe un platou natural, la 600 m înălţime, apărată de versantul sudic al Muntelui Zallongo, iar în partea opusă era delimitată de un zid gros pe o distanţă de 3 km care s-a prăbuşit odată cu alunecările telurice din zonă, astfel că a rămas mărginită de un”hău” ce i-a fost de mare ajutor, îngreunând accesul eventualilor duşmani până la ea. Oraşul-stat de dimensiuni reduse, avea o populaţie de cam 8.000-10.000 oameni şi a cunoscut înflorirea maximă pe parcursul secolului al III-lea I. C. şi prima jumătate a secolului al II-lea I. C. beneficiind de propria monedă. În a două jumătate a secolului al II-lea I. C., cucerirea romană din 167 I. C. a întrerupt brusc perioada înfloritoare.

Kassope a fost edificată având la baza sistemul hippodamean: e vorba de un plan urbanistic al vestitului arhitect grec al antichităţii, Hippodamus din Millet (urbanist, fizician, matematician şi filosof), responsabil de modernizarea oraşelor precum: Pireu, Millet, Rhodos. Sistemul constă în străzi paralele, în cazul Kassope în număr de 20, intersectate în unghiuri drepte cu două străzi mai largi care traversează lungimea oraşului formând peste 60 de „pătrate” pentru clădiri de tip bloc, pe fiecare dintre acestea fiind ridicate două case separate una de cealaltă de-un canal de drenaj (ce veche e canalizarea!) numit peristasis. Casele locuitorilor de rând erau dispuse pe străzile dinspre deal, ultimele dintre acestea chiar „urcând” dealul.

Planul hippodamean a adus cu sine agora, centrul cultural, comercial şi religios al fiecărei cetăţi, în cazul Kassope, construită la sud de stradă principală. Aici am văzut una dintre cele mai frumoase agora care asigură o privelişte ce-ţi taie răsuflarea, dincolo de balustrada în spatele căreia am stat şi noi să admirăm îndelung zona ce se întindea jos. Dată fiind „limba de pământ” ce se îngusta, drept în faţă am zărit până departe, spre Nikopolis şi Preveza, în dreapta Marea Ionică cu Lefkada ce se distinge în fundal în zilele senine, iar în stânga Golful Ambracian cu laguna sa sărată. Panorama este absolut fantastică şi în ciuda poziţiei strategice a sit-ului care i-a asigurat apărarea o bună bucată de timp de aproximativ 200 ani, a fost cucerit de romani, probabil mult mai numeroşi.

Agora kassopiană era flancată la nord şi vest de coloane, în partea sa estică se află bouleterion-ul, un mic teatru ce servea drept senat, iar înainte de coloanele vestice găsim prytaneion-ul sau clădirea de unde era condus oraşul-cetate. În faţa acestuia, în aer liber se poate admira sanctuarul cu trei altare, iar numeroase statui ar fi împodobit arealul cuprins între coloanele de nord şi vest.

Însă, cea mai impresionantă şi mai interesantă clădire, numită katagogion (hotel public sau pensiune) a fost construită din piatră cioplită şi zidărie poligonală într-o suprastructură de lemn. Clădirea conţinea 17 camere grupate în jurul unei curţi interioare, cu intrare printr-o a optsprezecea cameră. Curtea a fost înconjurată de 26 de coloane dorice octogonale Camerele de sus trebuie să fi fost accesibile pe scări de lemn, în timp ce cele de la nivelul de jos arată unele dovezi ale fundaţilor clădirii. Se crede că aceasta a găzduit unii dintre cei mai celebri vizitatori ai oraşului, dar există şi alte interpretări care sugerează că a fost, de fapt, o clădire folosită pentru comerţ, aflată într-o legătură directă cu Agora. Indiferent de adevăr, clădirea a fost emblematică pentru Kassope!

La câteva sute de metri mergând pe stradă principală se observă “înfipt” în munte amfiteatrul antic la care lucrătorii şi arheologii trebăluiau de zor. Acesta putea găzdui până la 6.000 de oameni. Cu un strop de imaginaţie incercam să refac în minte forma de bază a aşezării din care, astăzi, au rămas numai stânci albe şi cenuşii de marmură şi cred că mi-a reuşit gândindu-mă ce “furnicar” era pe-aici acum mai bine de 2.000 de ani.

Luând ca pe o provocare spusele Danae-ei, am trecut de amfiteatru, îndreptându-ne către mormântul macedonean după ce am întrebat lucrătorii, vrând să evităm o eventuală rătăcire. Camera mormântului macedonean mi-a amintit de Nekromanteion, întrucât se coborau câteva trepte şi se intra într-o încăpere îngustă, boltită, în capătul căreia se află mormântul menţionat.

În fine, şi pentru că oraşul-cetate a fost închinat zeiţei Afrodita Kassopia, nu putea lipsi sanctuarul dedicat acesteia, însă acesta este situate mult mai departe, în afara sit-ului, la câteva sute de metri, vizibil din drumul principal.

Datorăm aducerea la lumina a anticului Kassope arheologului aventurier, englezul William Martin Leak ce a identificat aproape 500 case, dintre care multe aveau curţi, peristil şi frecvent două niveluri. Însă, marea descoperire îi aparţine lui Sotiris Dakaris, arheologul grec “resposabil” şi de Nekromanteion, care a lucrat alături de oamenii săi între 1952-1955 şi între 1977-1983 împreună cu o echipă din Germania la dezvăluirea ruinelor, care a descris Kassope “ca oraşul antic grecesc cel mai bine conservat în întregime”.

După ce oraşul a fost distrus de romani, acesta a împărtăşit soarta celor şaptezeci de oraşe din Epir a căror distrugere a fost decretată de Senatul Roman. După ce a fost distrus, o parte a oraşului a continuat să fie ocupată de locuitorii săi care au supravieţuit, până când au fost obligaţi să-l abandoneze pentru totdeauna şi să se mute la Nikopolis, oraşul care tocmai luase fiinţă mai la sud şi spre care urma să mergem şi noi în următoarele ore.

În multe privinţe, dar în special, din punctul de vedere al amplasării la poalele muntelui, mereu l-am asemănat în mintea mea cu Priene, cetatea grecesca aflată astăzi pe teritoriul Turciei, ale cărei imagini îmi reveneau în minte secvenţial, pe măsură ce străbăteam Kassope. Mă copleşeau similitudinile între modurile de organizare impecabile, perioadele de înflorire ale oraşelor-stat, că şi perioadele de decădere.

Recomand din toată inima celor ce ajung în zonă să nu pregete la o incursiune, cel puţin la fel de frumoasă ca a noastră, în istoria acelor locuri!

---

VIZUALIZĂRI: 2921 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI