Preveza

TIPĂREȘTE

Preveza - capitala prefecturii cu acelasi nume, situată la intrarea in Golful Ambrakikos (Ambracian), vis-a-vis de Aktio (Actium) şi la mică distanţă de Nikopolis, este centrul administrativ şi economic al regiunii.

În timpul secolului al XVIII-lea, ca urmare a tratatului de Karlovitz, veneţienii lasă oraşul turcilor, renegociind asupra lui în 1717. 80 de ani mai târziu, oraşul trece în mâna francezilor, în 1797, doar pentru un an. Cucerirea lui de către Ali Pasha a dus şi la distrugerea sa masivă, devenind din 1800, sub controlul direct al Înaltei Porţi, până în 1806 cînd Ali Pasha l-a redobândit. Totuşi din 1820 a trecut iar sub directa conducere a sultanului, pînă în 12 octombrie 1912 cînd a armata greacă a recucerit oraşul.

Acesta a fost un extras din ghidul Epirus de Dimitris Ananiadis, pag. 98, publicat la Atena în 2006.

Astăzi Preveza este un oraş cosmopolit, minunatele plaje de la intrarea în oraş dinspre Parga, dinspre nord adică; sunt pline de hoteluri luxoase. O deviere la dreapta înainte de oraş te trimite la Nikopolis; oraşul Victoriei, construit de Octavian după marea bătălie navală de la Actium din 2 septembrie anul 31 î.e.n.

Trecând prin centrul oraşului, clădiri moderne, neo-clasice, nu mai înalte de cinci etaje; pline de marchize împrejmuiesc bulevardele. Un mare sens giratoriu te trimite spre port, spre centru sau spre tunelul subteran ce face legătura cu partea cealaltă a lagunei, tunel sub nivelul mării.

Bulevardul central te aruncă spre plaja oraşului, acolo un monument al luptei pentru independenţa Greciei priveşte intrarea în portul turistic. O peninsulă în lagună a devenit aeroport şi se vede distinct din locul ieşirii spre golf ca o insulă. Pe lîngă ea trec şlepuri mari cu marfă, iahturile ţin distanţa şi se abat spre noi. Le fotografiem. În dreapta lîngă cheiul lung de câţiva kilometrii un feribot din Malta scoate un fum subţire prin unul din cele două coşuri. Îl cheamă La Valleta. Nu ne mirăm. Încercăm să-l vedem mai aproape şi lăsăm în stânga o cazarmă militară părăsită. Pe chei un pescar a prins o sepie ce se târăşte pe piatra cheiului şi copii sar în sus de bucurie, este surpriza plimbării, am uitat de feribot. De aici începe oraşul vechi.

Cheiul plin de ambarcaţiuni moderne, dar şi vechi este punctul terminus al labirintului de străzi ce alcătuieşte oraşul vechi. Tavernele însoţesc privirea pe uscat, pe mare vântul aduce valuri şi iahturile se bălăngăne parcă nerăbdătoare. Apa bate cheiul aducând vietăţile marine aproape de pietre, oameni se uită după sepii.

Pe străduţe lumea abundă, se scurge spre port asemeni nisipului din clepsidră, se aşează la mese, cu privirea spre mare. Pe chei este promenadă, lumea vorbeşte încet şi pare fără grijă. Cel puţin jumătate sunt turişti străini.

Am pătruns lateral în "intestinele" urbei; motoretele mişună de parcă ar fi singure; copii sunt de nestăpânit; veselia domneşte şi grecii se bucură. Uneori străduţele au doi-trei metri lăţime, dintre care jumătate este un rând de mese, aşadar ne strecurăm în şir şi dăm peste o biserică mare care are un ceas solar pe zidul clopotniţei. Mai tîrziu am aflat că turnul era de fapt veneţian şi se numea Roloi, dar mai târziu a fost încorporat în biserica metropolitană Ayios Haralambos.

Am învăţat că "Trapeza" înseamnă bancă, şi în oraşul vechi băncile sunt mici, puţine şi pline de clienţi. Fiecare bancă are un singur bancomat şi atât. Străzile, magazinele sau hotelurile nu au bancomate.

Probabil ne-am rătăcit, urmând logica firească şi ţinând dreapta trebuia să ajungem în port; am ajuns într-un parc, unde un soldat grec scruta cheiul spre golf. Am citit: Odysseus Androutsos, unul dintre eroii greci în lupta pentru independenţă. Mi-am amintit de Byron:

The sword, the banner, and the field,

Glory and Greece, around me see!

The Spartan, borne upon his shield,

Was not more free. *

Se auzea muzică.

Muzica este locală şi se aude doar în dreptul localului, în parc spre mare era o rotondă, cu acoperiş de lemn, copii se alergau prin ea şi se lăsa seara. Lumea ocupa toate terasele şi câţiva africani îşi aranjau marfa pe jos. Printre mici statuete un masai stătea drept lângă suliţa sa. M-am târguit şi era să mă pierd de familie. N-am cumpărat nimic.

Toate scaunele care le-am văzut libere, erau acum ocupate; se pare că seara este cea mai mare expiraţie umană. Ne îndreptam spre hotel într-un zig-zag stradal, am dat de hotel Minos, lângă intrarea la recepţie se deschidea o piaţetă unde o tavernă îşi primea turiştii cu cuptoarele la vedere; devenea prea cald.

Am cumpărat sucuri pentru noi, erau reci şi odată cu seara senzaţia de confort creştea, dar trebuia să culcăm copii. Am trecut pe lîngă "casa tăcută", care a reuşit să-mi şoptească "ceva" şi-am ieşit în bulevardul central, în susul lui pe verticală, o firmă luminoasă: Hotel Preveza City, hotelul nostru.

Mi-am amintit de un magazin de antichităţi, unde pe un oinochoe, Dionysos era servit cu vin de către o bacantă. Mai târziu am adormit.

Din golf vântul bătea spre sud, spre Mesolonghi.

Seek out--less often sought than found--

A soldier's grave, for thee the best;

Then look around, and choose thy ground,

And take thy rest.

* Extras din poezia On This Day I Complete My Thirty-Sixth Year, first published in 1824, de pe site-ul http://englishhistory.net/byron/poems/onthis.html

---

VIZUALIZĂRI: 6829 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI