Porto - dragoste la prima vedere

TIPĂREȘTE

Salutare tuturor membrilor AFA dar si vizitatorilor interesati de calatorii si plimbari…

Am citit de la doamna Carmen Ion ce a povestit despre Porto si am vrut si eu sa merg acolo ca tare frumos mi se parea! Am zis sa va povestesc si dumneavoastra dar cred ca mai usor era sa copii de la dumneaei si sa pun aici - asta nu trebuia sa o spun :).

Am ajuns in Lisabona cu un avion si apoi pana la Porto am mers cu o masinuta pe care am inchiriat-o. E foarte simplu sa iesiti din aeroport, apoi o tineti drept inainte pe un bulevard, si apoi la un indicator, o luati in directia aratata si cotiti spre autostrada care duce la Porto caci scrie mare de tot sus: PORTO.

Soseaua lor este foarte buna, eu zic ca e mai buna decat la nemti, pentru ca este noua, are 3 benzi, indicatoare multe si mari, si se circula bine si relaxat fara sa te deranjeze cineva. Noua ne mai trebuiesc 50 de ani.

Scria sus acolo pe indicator ca pana la Porto sunt cam 300 Km. Am bagat viteza ca toata lumea si am ajuns la Porto cand se facuse noapte (22.30) si fiindca nu stiam pe unde sa o iau, am cerut ajutorul de la g.p.s. sa ma duca la locul unde trebuia sa dormim noaptea. Norocul nostru ca la telefon cand am scris ca vrem sa mergem la Porto, a raspuns cineva repede si apoi o doamna ne tot spunea pe unde sa o luam si noi ne minunam de unde stie ea unde suntem ca noi nu -i spusesem unde ne aflam.

Ne zicea:la urmatoarea intersectie virati la dreapta, sau atentie, sau stia si cand depaseam viteza ca tot ea ne zicea sa stam mai incet.

Va spuneam mai inainte ca ne-a prins noaptea pe drum, dar am avut noroc cu masina Fiat Grande Punto care avea si lumini pe care le-am aprins ca sa vedem pe unde mergem sa nu ne ratacim.

Doamna de la telefon ne-a sfatuit sa intram in oras si apoi mergeam incet ca sa avem timp sa auzim ce ne spune si pe unde sa o luam. Noi habar nu aveam si eram cam obositi, dar ea era atenta si ne-a dus pe la un pod foarte mare si frumos, asa din metal pe care il chema Ponte Dom Luis 1 caci asa scria pe o eticheta la intrare.

Doamna ne-a indrumat sa o luam la stanga cand iesim de pe pod si am intrat intr-un tunel (Tunel da Ribeira) si apoi pe niste stradute intortocheate si mici si tot urcam de parca eram la munte si nu credeam ca mai stie drumul.

Dupa ce ne-a zapacit la dreapta, la stanga, inainte, atentie politie, a dat Domnul si am aterizat cu bine la pensiunea Residencial Fonseca Cardoso (vezi impresii), noi am rasuflat usurati si ne-am inchinat ca tare greu a mai fost si ce noroc am avut cu femeia care ne-a ajutat (cum o chema-o ca voiam sa- i multumesc, tare de treaba a fost!).

Ne-am culcat seara la hotel si am dormit rupti pana dimineata. Masina ramasese parcata pe trotuarul din fata pensiunii ca asa ne-a spus seful ca nu e problema.

Dimineata, aveam chef de plimbare, dar domnul amabil care ne primise noaptea la receptie ne-a zis sa tragem repede masina de pe trotuar ca incep sa treaca patrulele de politie si sa nu ne capatuim cu vreo amenda, el vorbise deja cu un vecin sa o bagam acolo intr-o parcare frumos amenajata, acoperita unde mai erau o multime de masini. Am intrebat daca e in siguranta si paznicul ne-a asigurat ca va sta cu ochii numai pe ea... si asa a fost.

Am plecat si noi spre centru sa cercetam ce putem vedea, patronul de la receptie ne-a dat vreo doua harti foarte detaliate si folositoare si ne-a aratat pe unde sa o luam sa ajungem mai repede. Adica la vale. Strada R. de Fonseca Cardoso era cu sens unic, noi mergand in contrasensul masinilor care urcau.

In acea zi au fost cam 18-20 de grade, caldut, soare placut si bland, fara vant, o vreme numai buna de plimbare.

Foarte frumos orasul! La ei nu sunt asa blocuri inalte ca la noi in Pantelimon ci au asa niste case mai inalte dar cam inghesuite una langa alta, vechi si frumos colorate. Tot urci si cobori, cand pe o alee, cand pe o carare mai ingusta si dupa ce am trecut pa langa o alta statie de metro ce parea mai degraba o gara care ii zicea Trindade am cotit la dreapta pe langa Igreja de Santissima Trindade chiar pe Rua de Trindade si am ajuns in centru. Nu era departe de hotel. Chiar aproape mi s-a parut.

La un anumit moment tot mergand noi pe stradute, am vazut un nene cu un bat in mana, ridicat de parca era paratraznet si dupa el o cohorta de oameni mici cu ochii alungiti care ocupasera toata strada si care se gogonau la fiecare lucru pe care il arata nenea ala de parea seful lor. Atunci ca la un semnal toti scoteau aparatele de fotografiat (aveau cate 2 -3 fiecare!) si paaac- pac trageau in rafala ca niste paparazzi. Orice!

Localnicii vorbeau toti limba braziliana (asa ne-a spus doamna Loredana mai demult ca se numeste limba lor ca noi nu stiam!) si am vazut ca erau unii mai bronzati asa care vorbeau si ei tot braziliana.

Dar mai erau foarte multi oameni care nu vorbeau limba asta braziliana. Foarte multi erau. Ce cautau ei cu totii acolo nu stiu! Poate se plimbau ca si noi. Nu pareau de pe-acolo ca se tot rataceau si intrebau pe unde sa o ia.

Sa stiti ca Primaria lor este foarte frumoasa, noi am crezut ca este o biserica veche sau ceva si am vrut sa intram sa cascam gura dar nu ne-au lasat si ne-am multumit sa o pozam de pe’afara, iar de pe treptele ei inalte puteam vedea toata aceasta piata frumoasa care avea si o statuie chiar langa Primarie, un domn pe nume Almaida Garret (are un nume mai lung dar nu l-am retinut pe tot), care a trait demult prin anii 1799 si 1854 (a murit tanar saracul!) si a scris poezii, povesti si la ziarele vremurilor.

In Piata aceasta (mi se para ciudat sa- i zica Piata ca la noi la Obor tot piata ii zice dar e altfel) care se numeste Humberto Delgado, am vazut in mijloc cateva statui, o fantana tzasnitoare dar la care nu curgea apa, copacei pitici, si oamenii se plimbau in voie fiindca masinile circulau numai prin laterale si nu ii deranjau deloc, iar in dreapta se vedea intrarea la statia de metrou Aliades.

Era foarte multe liniste si pace in acel loc, dar putin mai departe se monta o scena si acolo cam era galagie, mai tarziu aveam sa aflam pentru ce se pregatea.

Cum ne plimbam noi peacolo am ajuns la alta Piata numita a Libertatii (Praca da Libertade) si de aici cum te uitai intr-o parte si alta numai frumuseti puteai vedea.

Daca te intorceai cu fata spre Primarie nu aveai cum sa nu vezi statuia mareata a Domnului Pedro (Petrica pe romaneste) al IV lea, cu o palarie ciudata pe cap, care a fost rege si eliberator, calare pe un cal foarte mandru. In stanga era strada Rua de dos Clerigos in dreapta fata era Igreja de Santo Antonio dos Congregados si dreapta usor spate auzeam trenurile de la Estacao de Sao Bento.

A trecut pe langa noi un tramvai foarte vechi, nr 22, catre mergea catre Batalha si noroc cu vatmanul vigilent ca i-a atentionat pe niste domni cascati care faceau poze la o cladire. Sa fie primaria din Porto asa de saraca de nu au bani sa cumpere niste tramvaie mai bune? sau de ce le-or pastra pe’astea vechi asa? Ce e curios ca multi oameni se plimbau cu tramvaiul, dar si mai multi in pozau imediat cum il vedeau ca apare. Acelasi lucru l-am facut si noi daca am vazut ca e asa de important. Fotografii din toate pozitiile.

Un grup galagios de oameni i-am vazut ca se indreapta catre o catedrala cu un turn foarte inalt si ne-am tinut si noi dupa ei sa vedem ce fac acolo si bine am facut ca altfel nu ajungeam la Igreja dos Clerigos si ne-ar fi parut rau. Am urcat pana sus in turn pe niste scari inguste si caraghios era ca nu prea aveam loc doua persoane una pe langa cealalta, de aceea trebuia sa astepti ca la un semafor pe un drum distrus sa coboare cei de sus ca sa putem si noi urca.

Ne lua ameteala cat de sus eram acolo in turn si ce frumos se vedea jur -imprejur orasul.

Daca ajungeti si voi la Porto, lasati degustatul vinului pe mai tarziu si urcati intai in turnul acestei catedrale sa vedeti spectacolul orasului de la inaltime.

Am coborat apoi sa vizitam interiorul Catedralei si cand ne-am saturat de privit, am iesit si am apucat pe o straduta ingusta si nu prea circulata care dadea in Rua de Sao Bento da Vitoria, unde am vazut un pescarus care statea intr-un picior saracutul si ne gandeam sa il ajutam cumva, dar el nu a inteles gestul nostru si si-a luat zborul.

Schimbam usor registrul si trecem de la expunerea lipsita de inspiratie la descrieri mai detaliate si amanuntite. Tot la pas prin Oporto.

Continuand sa coboram am ajuns la Igreja Convento de Sao Bento da Vitoria si mai apoi la Teatro Nacional Sao Joao pe care domnisoara noastra a tinut dinadins sa il vizitam si nu a facut rau deloc.

Turul se face numai cu ghid, la anumite ore, o doamna foarte draguta si placuta la vorbire, cel mai probabil facand parte din personalul administrativ al teatrului, care ne-a plimbat prin cateva sali, la etaj, unde erau inca pastrate decoruri si recuzite ale unor piese celebre montate in decursul anilor acolo, cu descrieri detaliate ale fiecarei piese si amanunte necunoscute publicului.

Pretul a fost de 5 E de caciula (sau cine nu avea caciula...) a durat cam 30 -40 de minute si pe cuvant ca a meritat.

Ne-am strecurat iarasi pe niste alei inguste abrupte, am facut cateva poze si am admirat panorama orasului spre raul Douro si minunatul sau pod Ponte Dom Luiz 1 din punctul Miradouro da Bataria da Vitoria. De coborat am ales calea cea mai scurta, desi pe harta gasisem o alee care ne ducea in acelasi loc, deci am ales ca coboram pe niste scari si bine am facut ca am gasit ratacit peacolo un portocal ce isi lepadase pe jos o parte din buchetul de fructe ce-i ingreunau crengile, si nu erau salbatice si amare ca majoritatea celor de pe strada ci foarte dulci si zemoase. I-am multumit in limba noastra fiindca pe’alui nu o stiam.

Trecand pe langa Museu de Misericordia do Porto si mai apoi pe langa biserica cu acelasi nume, ne-am adus aminte ca trecuse de ora pranzului si ne-am ales un loc unde am zabovit apoi cam pret de o ora la terasa numita Bufete S Domingos (vezi aici) unde am servit masa de pranz si apoi sa se aseze bine mancarea, am continuat plimbarea prin oras.

Cautam sa ajungem catre rau si am continuat sa coboram pe Rua de Ferreira Borges trecand pe langa Instituto dos Vinhos dos Douro e do Porto la nr. 27, ajungand apoi la Palacio de Bolsa, proiectat de catre

Joaquim da Costa Lima in 1840 pentru a fi cartierul general al Asociatiei Comerciale al orasului Porto, conform unei inscriptii de temelie pe care am gasit-o acolo in fata.

In fata Bursei se afla un parc denumit Jardim do Infante Dom Enrique si o statuie a domnului de mai sus.

In lateralul palatului Bursei, spre Rua Do Infante Dom Enrique am descoperit si vizitat Igreja Monumento de Sao Francisco deosebit de frumoasa pe interior, cu niste lucraturi migaloase ca o dantelarie si sculpturi in lemn (in special in zona altarului) cu detalii incredibil de bine realizate si realiste. Citez din descrierea de la intrare:”o constructie Gothica din secolul al XIV -lea la care ulterior prin secolele XVII-XVIII s-au mai adaugat alte lucrari cum ar fi usile”. O capodopera cu decoratii interior stil baroc, cel mai proeminent monument Gothic din Porto.

Fotografiile facute acolo palesc in fata realitatii si aplatizeaza conturul si formele care incanta ochiul vrajit. Nu poti descrie nici pe departe acuratetea detaliilor sau a asupra efortului, a muncii, tenacitatea si talentului inconmesurabil al artistilor vremilor trecute.

Cum am coborat treptele de la inaltimea catedralei, in strada (cred ca era chiar Rua do Infante D Henrique am intalnit alt tramvai galben, nr. 1 de pe linia Passeio Alegre-Infantere care si el era foarte vechi si totusi lumea se imbulzea sa se urce si sa se plimbe, chiar daca aveau sau nu treaba in directia in care mergea tramvaiul.

Am continuat sa ne lasam la vale spre fazela raului Douro, am admirat arcul si structura complexa de metal a podului, navele care brazdau raul in sus si jos, vaporasele care ofereau turistilor croaziere de neuitat.

Straduta Cais de Estiva, unde se afla cafenele, terase, restaurante unde se degusta vinuri, devine din ce in ce mai larga si se continua cu Cais de Ribeira pana spre zona de acces catre pod.

Fiecare monument istoric semnificativ al orasul era marcat corespunzator printr-o placheta scrisa in engleza si “braziliana” cu o descriere succinta dar edificatoare, cat sa intelegi despre ce e vorba.

Asa am descoperit jos pe faleza la piciorul podului Luiz 1, o placa comemorativa (Alminhas da Ponte) realizata in 1897 de catre sculptorul Teixeira Lopez in memoria victimelor tragediei “Ponte das Barcas”, care a avut loc in 29 martie 1809 cand podul s-a prabusit sub greutatea locuitorilor care se retrageau din calea trupelor franceze.

La intrarea pe pod ne atrage atentia alta inscriptie despre Pilares da Ponte Pensil, de unde aflam ca podul suspendat a fost proiectat de catre inginerul Estanislau Bigot si inaugurat in februarie 1843, iar din 1887 nu a mai fost folosit. Astazi tot ce a mai ramas din vechiul pod sunt doi stalpi de granit, asezati in partea de nord, care odata sustineau podul.

Traversam podul, pe la baza de jos a arcului, pe un trotuar (pe mijloc sunt benzi pe care circula masinile) si ne alaturam unui grup de gura -casca ce se uitau la cativa pusti teribilisti care se aruncau de pe pod in apa.

Odata ajunsi pe malul celalalti n zona Gaia, urcam catre Mosterio da Serra do Pillar, de unde cat vezi cu ochii intr-o parte si cealalta se intinde raul cu malurile abrubte si case cocotate si agatate de cate-o stanca mai solida, spre dreapta cu podul mai nou din beton, oarecum asemanator cu Luiz 1, denumit Ponte do Infante.

Dinspre statia de metro Jardim do Morro ne intoarcem catre Ribeira de asta data partea de sus a podului pe care circulau si tramvaiele sau metroul usor, si observam in partea dreapta in directia noastra de mers un funicular care inlesnea accesul de la baza podului dinspre Rua da Ribeira Negra catre zonele mai inalte din zona Batalha.

Observam tot in dreapta ruinele ramase din fostele ziduri de piatra ale castelului Muralha Fernandina ce aparau odinioara citadela fortificata a orasului medieval, noi nu am urcat pana acolo dar accesul se face si cu ajutorul funicularului.

Of! lung si obositor drum am mai parcurs pana acum si inca nu am terminat. Se simte lipsa antrenamentului. Luati incaltaminte super comoda, usoara cu talpa oarecum aderenta, deoarece pe piatra cubica puteti avea surpriza sa derapati.

Urmatorul obiectiv pe care nu voiam sa-l ratam era catedrala emblematica a orasului, ”Se do Porto” adresa:Terreiro da Sé, 4050-573 Porto, Portugal diocese-porto. pt (gps 41.14 28 28-8.61 11 83) si care se afla in partea stanga a strazii pe care ne aflam noi, deci atentie la traversare si numai pe trecerea de pietoni marcata ca atare.

Prima informatie o gasim tot pe o placuta informativa, din care aflam ca este o biserica Romano-Catolica si ca a fost construita in secolul al XII lea. Interiorul, in special zona altarului este deosebit de frumos conturat si sculptat in lemn si piatra, de o acuratete incredibila a detaliilor.

Tot in vecinatate am gasit un alt monument, Igreja dos Grilos (Sao Lourenco) adresa Terreiro da Sé, 4050-573 Porto, Portugal g. p. s. 41.142244-8.612699, construita in secolul al XVI de catre Iezuiti.

Incepem usor sa urcam catre centru si spre apartament strecurandu-ne pe alei inguste, pavate numai cu piatra veche urmarind harta turistica. Nu aveam cum sa ne retragem inainte de a vedea si minunata gara a orasului, Estacao de Sao Bento in imediata apropiere a statiei de metrou Sao Bento, constructia incepand in anul 1900 si fiind data spre folosinta pe 5 octombrie 1916.

Ne-au atras privirile imaginile compuse din miile de placutele de gresie azulejos predominant albastre, cu scene memorabile de lupta din trecutul glorios al Portugaliei, care decorau peretii salii principale de asteptare.

Artistului Jorge Colaco i-au trebuit 14 ani si 20.000de piese ceramice pentru a-si desavarsi capodopera care dainuie peste ani si care transmite generatiilor posterioare faptele de vitejie ale inaintasilor.

Fiindca se facuse ora 18.00, caci asa ne arata ceasul de la gara, am mai bifat si Igreja de Sao Antonio Dos Congregados: praça da Liberdade 139,4000-069 Porto, care este foarte aproape de gara.

Si cum fetele niciodata nu sunt obosite cand vine vorba de shopping, le-am scapat pe strada Rua de 31 Janeiro si mai apoi stanga pe ingusta Rua de Santa Catarina, unde, asa cum intram eu din biserica in catedrala intrau dinsele curioase din magazin in magazin.

Oboseala le disparuse ca prin minune, resetasera de la zero kilometrajul picioarelor si zambetul le inflorea in coltul gurii cu ochii pe reduceri. Toata aceasta straduta pietonala, Santa Caterina concentra crema magazinelor de firma, a cafenelelor, restaurante, hoteluri, magazine de suveniruri, care de de care mai tentante. Am traversat si Rua de Passos Manuel, mai apoi Rua Formosa, si uite-asa din magazin in magazin, am continuat sa ne apropiem de hotel, pana am ajuns la Rua de Fernandes Tomas unde in colt pe stanga era statia de metrou Bolhao, am cotit-o la stanga catre Igreja de Santissima Trindade, apoi dreapta pe Rua de Trindade, am lasat in dreapta statia de metrou Trindade am traversat strada si ne-am prabusit pe niste scaune la Alma Portuense Restaurant (g. p. s. 41.151470-8610832) restaurantealmaportuense. pt R. dos Heróis e dos Mártires de Angola 41,4000-285 Porto, unde am servit masa de seara.

De la marketul invecinat Froiz, ne-am facut ceva provizii pentru acasa si agale, franti de oboseala dar bucurosi, am luat cu asalt ultima reduta, dealul si strada R. de Camoes si mai apoi la dreapta R. de Fonseca Cardoso care ducea pana la pensiune. Destul pentru zi! Stingerea!

Va doresc concedii placute oriunde v-ati afla, iar celor care inca nu au ajuns inca, macar sansa de a visa... Multumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 2147 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI