ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.11.2013
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
    DIN: Bucuresti
    ÎNSCRIS: 14.10.11
    STATUS: SENIOR
    DATE SEJUR
    NOV-2013
    DURATA: 7 zile
    team-building

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții
    CADRUL NATURAL:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    92.50%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 3 MIN

    Un pic de Porto, hâc !

    TIPĂREȘTE

    Mai stiti interpelarea aia intre soferi: “ce, băa, ti-a luat mă-ta stradă? ”

    No, io mi-am luat două, una de leagă hotelul B@B de universitate, nici acu’nu stiu cum ii zice, si cealaltă care nu leagă nimic, poate doar prietenii daca ai tinută potrivită (potrivită n-am, da’ tinută am!), da’stiu ca-I zice Santa Catarina! Perpendiculare!

    Mai intâi si initial imi ziceam in sinea mea (ca barbă n-am, doar un fir pe care, cand se cârliontează, il ejectez): ce le zic io oamenilor despre orasul ăsta? Ca in fiecare dimineată coboram dealul de la hotel, treceam prin fata Gării cu celebrele azulejos (m-am scos, iaca v-am semnalat obiectiv touristic nr. 1), apoi mă oglindeam in vitrinele Intercontinentalului (aici am si cinat un dineu, n-a fost nici din vina mea nici pe banii mei, meniu tiparit elegant, fiecare fel se intindea pe 2-3 randuri iar in farfurie erau cateva inghitituri, adica very sophisticated, very French!) Vis-à-vis era un soi de piatetă-obiectiv touristic nr. 2- cu o statuie falnica cu un nene pe-un cal, ulterior am aflat ca se cheama Praça da Liberdade si nenea e regele Pedro numaru’4). Schimbam ocheade cu Petrica si trăgeam adânc in piept smogu’ de rigoare pregatindu-mă sa iau pieptis in picioare dealul care se termina brusc in fata Rectoratului universitatii iar eu mă scurgeam, de efort, pe ghizdurile fântânii arteziene (lângă Catedrala Carmelitelor, de fapt sunt 2 biserici impunătoare-obiectiv touristic nr. 3- unde am intrat o dată si-am rămas cu plombele la vedere, atâta aur pe cm2 dăuneaza grav sănătătii) incercând sa-mi recapăt bruma de suflu ne-sistolic, nu de alta dar ma asteptau niste etaje de urcat si nu cu liftul, ca nu era de bon ton!

    Si ce sa vă mai zic, ca seara spre 6 luam drumul inapoi? Că era aproape intuneric si-mi era târsă s-o iau pe stradute lăturalnice? Asa c-o luam agale spre hotel, ma imbrăcam civil si pendulam in sus si in jos pe strada din fata hotelului, celebra lor Santa Catarina, un fel de Oxford street cu magazine de tot felul, si, desigur, omniprezentele confeitarias unde portughezu’ mic si negricios, cu PIB-u si mai mic, isi sorbea cafeluta cu ceva patiserii dulcege.

    Intr-o după-amiază am prins si eu norocul de-o roata si iacătă-mă cocotată la etajul unui bus touristic datorită căruia am putut sa văd si altceva decat cele 2 strazi mai sus amintite. Vai, da’ce frumos poti serpui pe malul raului Duros (obiectiv touristic nr. 4 (de ce nu i-o zice fluviu, ca e lat tare!) ce poduri impunătoare, ce fain e orasul asezat pe coline. Am vazut si lucruri mai putin frumoase dar cat se poate de reale: clădiri in paragină, boschetari, izmene la uscat….

    La plusuri intră si degetelul muiat in Oceanul Atlantic (obiectiv touristic nr. 5) si, neaparat, cramele cu celebrele vinuri de Porto (obiectiv touristic nr. 6) unde vizita se incheie cu o degustare, 1 deget de vin alb si unul rosu, putin, putin de tot!!! Unde mai pui ca miroase si-a doaga!

    Ce-am mai văzut drăgut? Un tramvai numit... dorintă pentru ca nu am apucat sa ma plimb cu el, e nostim, un singur vagon, de epoca (deodata cu mama, adică!)

    Cersetori, vreo 3 titulari si 2 cu contract pe perioada determinată, tineri si ne... rusinati care se-nfigeau cu basca-n tine si cu sloganul “for lunch, for lunch” probabil erau la dieta cu trei mese principale si doua gustări. Maidanezi ioc, caini in lesă, vreo 5, obositi si ponositi si stăpanul si lătrătorul.

    O săptamana nu am auzit romaneste si nici fuste colorate n-am vazut, lucky me!

    Poftiti si pe la poze! Obrigado!


    [fb]
    ---
    Trimis de Eugenia55* † in 25.11.13 17:48:17
    Validat / Publicat: 25.11.13 20:46:22
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PORTUGALIA.

    VIZUALIZĂRI: 3067 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Eugenia55* †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P08 Oceanul Atlantic
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 40 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    9 ecouri scrise, până acum

    celeste
    [25.11.13 21:17:02]
    »

    @eugenia 55... imi pare rau ca trebuie sa te contrazic putin... prin iunie 2013 cand am aterizat pentru o singura zi la Porto, stateam si noi la o berica la o terasa sa ne tragem sufletul putin (chiar in buricul... buricului)... cine apare langa noi... o fusta colorataaaa... si intr-o portugheza obosita ne cere un banut... surpriza a fost cand ne-a auzit vorbind romaneste... a facut cale intoarsa dar nu inainte de a ne cere o tigara si reprosandu-ne ca... i-am stricat ploile...

    MCM
    [26.11.13 12:03:04]
    »

    Hac... si eu cu cine votez??? Aaaaa... stiu... stati asa, nu ma luati repede ca ametesc!!! La cele 38 de grade ale lui Celsius, am ras, si-am ras... pana m-a apucat tusea. Pai vezi ce-mi facusi?

    Am empatizat cu tine la mancarea pictata pe farfurie (ca la frantuji), dar si in hrubele unde erau... alea... intr-o doaga... cum le zice? ... aaaa... butoaie. Cum? Au mai multe doage? Aha, cred ca febra-mi joaca farse.

    Merci Eugenia pentru terapia prin ras.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Eugenia55* †AUTOR REVIEW
    [26.11.13 17:04:52]
    »

    @celeste:

    sa nu-ti para rau, contrazice-ma din rasputeri

    acu' io ce sa fac daca n-avui "noroc" d-asta, uite, drept consolare iti zic ca in avion erau niste pirande dar s-au oprit la Lisabona, deh, capitala, in provincie le pute in extrasezon!

    Eugenia55* †AUTOR REVIEW
    [26.11.13 17:10:32]
    »

    @MCM:

    Bine ca te-ai dat cu Celsius ca daca erai cu Fahrenheit... Merci si eu ca ma citesti si ma "citesti"!

    le_maitre
    [28.11.13 22:50:03]
    »

    Doamnă... sunteţi incorigibilă în dulcele stil deja consacrat! Vă "reproşez" însă faptul că a fost mult prea scurt scriptul Mi-aţi descântat şi înseninat "evening-ul". Mulţumesc şi o adâncă reverenţă!

    Eugenia55* †AUTOR REVIEW
    [29.11.13 17:08:43]
    »

    @le_maitre:

    Domnule... asa-i, se pare ca nu mi-a trecut!

    Cat despre scurtimea lungimii, sa-mi fie rusine 5 minute!

    Révérence? Pai da, noblesse oblige!

    alinaro CONS. ONORIFIC AFA / PORTUGALIA
    [04.12.13 18:44:24]
    »

    @Eugenia55: Si eu fara sa va cunosc pana acum!!! Noroc cu un ecou pentru @mireille, ca daca nu, vizitele mele rare (motivate, parol) din ultimul timp sunt de vina ca nu v-am citit pana fix acum cateva minute.

    Raul Douro (care cu mandrie pleaca in a sa calatorie toooocmai din vecina Spanie, si trece si pe colea pe langa mine) nu se numeste fluviu pentru ca... din cate se vede, nici portughezii, ca si spaniolii, nu au cuvant care sa denumeasca... un fluviu. Pentru ei, raul, mare, mic, este tot rau. Si uite asa ma laud eu la prieteni ca limba romana e bogata, ca ei n-au nici fluvii nici clatite

    O seara frumoasa!

    P. S. Am, totusi, si o plangere: numai atat?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Eugenia55* †AUTOR REVIEW
    [04.12.13 19:08:43]
    »

    @alinaro:

    Si tu, Brutus? )) vezi ecoul lui le maitre!

    Cat priveste descoperirea mea tarzie, asa-i cu relicvele astea (aka subsemnata!), pana dai prafu' jos... cade coada la cazma!

    Apai, multam de lamurire cu fluviul si sa fie intalnirea intr-un ceas bun! ")

    calatorul
    [30.11.16 19:48:17]
    »

    @Eugenia55: Iaca pe/aici nu am ajuns inca decat cu gustul, indulcit de minunata licoare locala adusa mie de doua drumete prin locurile de mai sus.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    alinaro, calatorul, celeste, Eugenia55*, le_maitre, MCM
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Porto și împrejurimile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052773952484131 sec
    ecranul dvs: 1 x 1