Muzeul Etnografic Plovdiv - o casă istorică și o colecție de excepție

TIPĂREȘTE

Vă povesteam în articolele anterioare că am avut o tentativă logică de a vizita Muzeul Etnografic din Plovdiv – atunci când ne-a ieșit în cale. Tocmai cumpăraserăm bilete combinate pentru mai multe obiective de la Centrul Turistic; le-am scanat cu privirea și am constatat că muzeul nostru nu se afla printre ele. Notorietatea sa era atât de mare, iar clădirea atât de frumoasă, că trebuia musai să-l adăugăm și pe el, la un cost suplimentar, desigur. Intrând, am constatat însă că biletele se pot achiziționa doar cash, ceea ce noi nu mai aveam suficient. Am aflat și că în centrul vechi din Plovdiv nu există niciun bancomat, cele mai apropiate sunt în zona moscheei Giumaia (10 minute de mers). Oricum aveam să trecem pe acolo mai târziu, așa că am zis să ne continuăm turul inițial și să revenim la muzeu mai pe după-amiază.

Doar că n-am mai reușit să ne ținem de cuvânt, drumurile ne-au purtat în alte direcții. Reținusem însă programul, deschidea la 9, în plus de la hotelul nostru până acolo nu făceam mai mult de 5 minute, deci am fi putut să-l abordăm în ziua plecării, chiar la prima oră! Mi-am expus ideea genială întregului grup, dar singurul dispus să adere a fost Tati, copiii au preferat o oră de somn în plus (nu-i pot condamna, amintindu-mi de vremurile când aș fi avut aceeași dominantă).

Zis și făcut. La câteva minute după deschidere pătrundeam deja dincolo de zidul înalt de piatră, mai întâi în grădina îngrijită, plină de flori și fântâni, unde ne-am permis câteva clipe de răgaz să admirăm minunăția de construcție. Casa se înscrie în stilul binecunoscut al Renașterii Bulgare, tipic orașului vechi din Plovdiv (și nu numai): masivă (o bază impresionantă) și totuși delicată (impresie conferită în special de acoperișul „în valuri”); două niveluri, dintre care cel superior un pic ieșit înafară față de celălalt; la fel, corpul central proieminent față de aripile laterale și ușor convex în dreptul etajului. În plus, colorată spectaculos, într-un albastru închis pe care sunt desenate splendide modele aurii.

În 1825, negustorul bulgar Arghir Kuyumdzhiouglu cumpără locul de la Ivan Croitorul, iar în 1847, după ce comerțul cu covoare anatoliene îi adusese venituri substanțiale, se hotărăște să dărâme vechea căsuță de lemn și să-și ridice „una mai mândră și mai frumoasă”. În acest scop, angajează meșteri pietrari vestiți în acele timpuri, iar peretele estic va fi ridicat tocmai deasupra vechiului zid roman fortificat (urme evidente ale acestuia sunt conservate până în prezent în pivnița casei). Experții consideră că edificiul lui Kuyumdzhiouglu reprezintă culmea perioadei baroce plovdiene de la mijlocul sec. 19! Dealtfel, datorită dimensiunilor sale, dar mai ales a decorațiunilor, casa este cunoscută în epocă drept „Casa Regală”.

La finele sec. 19, edificiul devine, pe rând, școală de fete, atelier de pălării de damă, fabrică de oțet și depozit de făină. Antonio Colaro, negustor de tutun, o cumpără în 1928, cu intenția de a o transforma în depozit de tutun. Întrucât structura de rezistență a casei nu se prezenta prea grozav, italianul începe să investească, consolidând fundația. Din fericire, eforturile sale de reabilitare sunt pline de succes, dar afacerile falimentează, salvând edificiul de la o destinație nedemnă de superba sa arhitectură. În 1938, clădirea ajunge în proprietatea municipalității, iar după numai un an începe să fie reabilitată temeinic. Inițial a găzduit Muzeul Municipal, transformat încet-încet în Muzeu Etnografic al întregii regiuni Plovdiv, a doua mare expoziție de acest tip din Bulgaria, după cea din capitală.

Am intrat în holul imens de la parter și am fost preluați de doamna custode. Casa de bilete se află într-un mic spațiu special, undeva, în partea dreaptă și tot aici se vând și ceva suveniruri. Am cumpărat 2 bilete a câte 6 leva (nu mai țin minte dacă există reduceri pentru copii sau alte categorii), taxa de fotografiat pentru mine (6 leva) și o broșură foarte cuprinzătoare, cu explicații și sute de poze (8,5 leva). Acum, dacă mă-ntrebați pe mine, v-aș recomanda mai repede să dați banii pe cărticica asta decât pe taxa foto, deoarece lumina nu-i grozavă în încăperi, pozele proprii vor ieși întunecate și bruiate de spoturi luminoase provenind de la zecile de becuri aprinse. O să atașez câteva, deși nu-s mulțumită de rezultat și o să vedeți.

Am aruncat o privire-două asupra holului central imens, înconjurat de postere ce reprezentau imagini cu celebrele alafranga din celelalte case istorice din Plovdiv; pe unele dintre ele le admiraserăm și noi pe viu cu o zi înainte. Vă reamintesc semnificația cuvântului alafranga (deși după numai câteva minute, în secțiunea dedicată de la etaj, aveam să descoperim un sens mult mai larg): este vorba de nișe rotunjite în partea superioară, scobite într-unul din pereții camerelor principale, împodobite cu desene reprezentând peisaje, natură moartă, elemente florale sau animaliere; un fel de fereastră „oarbă”, deschisă de fapt spre un adevărat univers artistic de care prprietarul se dorea înconjurat. A, și am mai remarcat ceva în holul de la parter – un afiș cu câteva numere din revista editată de National Geographics, pe coperta cărora Plovdivul era vedetă.

Muzeul se împarte în mai multe secțiuni, dispuse în cele 14 încăperi. Ordinea corectă de vizitare este în sensul acelor de ceas, începând din partea stângă, dincolo de scările ce duc la etaj.

1. Agricultura. Desigur, nu-i de mirare că aceasta a fost îndeletnicirea de bază a locuitorilor zonei, cultivarea plantelor și creșterea animalelor asigurând în primul rând hrana de zi cu zi, dar și multe altele trebuincioase la casa omului. Sunt prezentate tot felul de echipamente și instrumente folosite în acest scop cam peste tot în lume, precum mici mori primitive de apă, pluguri de lemn, secere, unelte pentru treierat, sape, greble, chestii pentru creșterea viței-de-vie și producerea vinului etc, dar și instrumente destinate anumitor activități tipice acestei regiuni: o mică distilerie de trandafiri, unelte folosite în orezăriile de pe văile râurilor Marița, Striama și Topolnița, sau pentru cultivarea tutunului (în Munții Rodopi).

O încăpere separată este dedicată creșterii animalelor, în care se pot admira tot felul de vase folosite la stână, ciomege ale ciobanilor, o adevărată colecție de talăngi, calendare primitive scrijelite pe bucăți de lemn, stupi rudimentari etc. M-a impresionat în mod deosebit o pereche de „mănuși” de lemn, bune pentru cules, dar cel mai vechi artefact din muzeu este considerată o cutie de ținut praful de pușcă, făcută dintr-un corn de animal și decorată cu motive florale.

2. Meșteșugurile. Le sunt dedicate restul încăperilor de la parter, dovadă importanța deosebită pe care au avut-o și o au încă în viața locuitorilor regiunii Plovdiv, aceasta rămânând cel mai mare centru meșteșugăresc din Bulgaria până la mijlocul sec. 20. Citesc că zona „Meșteșuguri” este cel mai bine reprezentată în acest muzeu, totalizând peste 8000 de articole.

Precum în alte culturi asemănătoare, fiecare meșteșug era organizat pe bresle, cu conducere, reguli și însemne proprii. Admirăm mai întâi superbele produse finite ale aurarilor și argintarilor – de obicei podoabe femeiești, dar și cu destinație religioasă (ferecături pentru cărți sfinte, vase folosite în timpul slujbei). Un loc aparte aparține prelucrării cuprului; o sumedenie de vase de aramă utile în gospodărie, între care recunoaștem celebrele ibricuri de inspirație orientală. Și fierăritul se găsește la loc de cinste, cu diferite unelte, foale, chiar un mic atelier este reprodus aici. N-a fost uitat nici olăritul și mă izbește asemănarea decorațiunilor de pe oalele de lut cu cele folosite în cultura noastră. Mai puțin mă interesează vasele chinezești, deși sunt foarte frumos decorate.

Urcăm apoi la etaj, admirând scara de stejar minunat sculptată. Bună parte din holul central este ocupat de un aranjament sugerând stilul de viață urban de acum aproximativ un secol – două manechine înfățișând o femeie și un bărbat, îmbrăcate în haine de epocă; nu lipsesc flașneta și umbreluța de dantelă...

3. Textile tradiționale. Un astfel de loc mă încântă întotdeauna, pentru că îmi satisface nevoia de frumos. Intrăm în prima sală, imediat în stânga scării, în mijlocul căreia tronează instrumentul de bază, secular, nelipsit din nicio gospodărie: războiul de țesut. Ca și în spațiile carpatine, absolut toate produsele textile trebuincioase erau făcute în casă, de mâinile femeilor, care erau instruite în acest sens încă din primii ani de viață. Camera este înconjurată de vitrine și admirăm dincolo de sticla lor superbe costume populare din diverse sate ale zonei. Hainele sunt în general grele și groase, destinate să protejeze de temperaturile neprietenoase de pe văile munților, iar în paleta coloristică predomină roșul, albul și negrul.

Expoziția de textile continuă pe hol, unde sunt mici vitrine orizontale, în care sunt aranjate frumos tot felul de accesorii vestimentare, dintre care mă uimesc teribil ciorapii tricotați din lână multicoloră – adevărate opere de artă. Deasemenea, ștergare de borangic, unele brodate minuțios, prosoape de bumbac sau in, trăistuțe în culori calde.

Costumelor bărbătești le este dedicată o secțiune mult mai mică și sunt, cu siguranță, mult mai puțin spectaculoase – cămăși albe, pantaloni bufanți în partea superioară (de inspirație otomană) și vestoane în culori închise, negru sau maro. Drept încălțări, opinci pentru ambele sexe.

4. Mobilier și interioare. O cameră mai mică este tapetată cu covoare și carpete tradiționale, fie pufoase, fie țesute la război, cu diverse modele geometrice sau florale, ce seamănă mult cu ale noastre. Drept materie primă – în general lâna de oaie, dar și părul de capră sau chiar blana diverselor animale.

Alte două încăperi sunt amenajate în stil tradițional. Prima se cheamă camera Koprivstița și prezintă atmosfera țărănească. Patul de scânduri este acoperit cu o cergă mițoasă și decorat cu perne țesute din in, în culori calde. Deasupra stă agățat legănușul copilului. În față e vatra, într-un ceaun se pregătesc ale gurii, ce vor strânge pe toți ai casei în jurul măsuței scunde, cu 3 picioare. Vasele trebuincioase sunt păstrate în preajma locului de gătit sau pe câteva policioare. Ferestrele sunt acoperite cu perdele diafane de in.

A doua, camera Rodopi, e o încăpere cu puternică tentă religioasă. O cameră de zi mai degrabă, judecând după jilțul simplu, de scânduri, ce o înconjoară pe 2 din laturile sale. Un perete este aproape complet acoperit de un covor conținând câteva zeci de scene biblice și toate micile piese de mobilier răspândite peste tot duc cu gândul la interiorul unei biserici ortodoxe. Piesa de rezistență o reprezintă însă „Ierusalimia”, o icoană ce datează din 1886, adusă din pelerinaj, de la mormântul lui Iisus, ce reprezintă Ochiul Sfânt al lui Dumnezeu, care vede tot ce se petrece pe lume.

Ultima cameră este decorată în stil urban, precum multe încăperi pe care le-am vizitat cu o zi înainte prin casele istorice din Plovdiv. În pereții albaștri sunt tăiate ferestre mari, acoperite cu draperii de un roșu-aprins – un contrast de mare efect. Covorul e în tonuri de roșu, iar tapiseria mobilierului îmbină și ea în mod fericit cele două culori. Recunoaștem și celebra alafranga, decorată doar cu mici polițe ce conțin prețioase vase de porțelan. Candelabrele sunt foarte frumoase și ele. Admirăm și alte obiecte de decor: sobițe de fontă sau faianță, lămpi, tablouri etc.

5. Instrumente muzicale și ritualuri. Aici identificăm o sumedenie de chestii comune și culturii din care provenim: fluiere, naiuri, cobze, tobe. Desigur, o atenție specială este acordată instrumentului tradițional bulgăresc, cimpoiul. Există și vreo două pianine vechi. O întâlnire mă atinge însă în mod deosebit, cea cu micul instrument de suflat pe care l-am avut și eu în copilărie, făcut din ceramică smălțuită, în formă de cocoșel.:) Vizionăm și o mică galerie de fotografii vechi.

6. Ultima secțiune este o expoziție temporară (cred), dedicată vieții urbane de la sf. sec. 19 – înc. sec. 20 și conceptului general de alafranga (cuvânt ce provine din expresia à la France, adică în stil francez). Se știe că în acea perioadă zona Balcanilor s-a străduit să asimileze cu mare nesaț tot ce provenea din vestul Europei, considerat mult mai emancipat. Acest fapt s-a reflectat în toate aspectele, pornind de la vestimentație, accesorii, mobilier sau decorarea caselor. Admirăm așadar tot felul de obiecte sugestive pentru acea epocă, dar și câteva ce poartă amprenta tradițională. De exemplu, o stică provenind din prima fabrică de bere de la Komatevo! Dar și obiecte amintind de prima expoziție internațională bulgărească, organizată de un elvețian în anul 1892, un adevărat muzeu în aer liber, în care vedetele au fost fonograful, balonul cu aer cald și lumina electrică! Foarte interesant, mărturisesc că am petrecut minute bune printre aceste exponate, citind explicațiile alăturate.

Nu în ultimul rând, dacă ajungeți aici, vă invit să acordați toată atenția superbelor plafoane sculptate minuțios în lemn, decorate cu candelabre spectaculoase, specifice caselor de Renaștere Bulgară. Cel mai frumos este, cu siguranță, cel al holului central de la etaj. Voi atașa o poză care sper să vă convingă.

&&&

Plovdiv a fost pentru mine – în mod așteptat, pentru că m-am pregătit în repetate rânduri pentru această vizită – o experiență minunată, aproape magică. Am găsit totul mult mai frumos la fața locului decât în fotografii: străduțele pietruite, casele bogat decorate și bine întreținute, bisericile pline de taine vechi și istorie... Poate pentru că s-au suprapus elemente subiective, ce dau sarea și piperul unei vizite: oamenii amabili și zâmbitori, mâncarea bună, pisicile planturoase, florile parfumate, cântecul privighetorilor, lumina soarelului și scamele norilor pe cerul albastru... Și, nu în ultimul rând, gașca ce m-a însoțit!:)

Evident, au rămas multe lucruri neatinse (și am identificat și prin împrejurimi câteva). O zi e mult prea puțin să vizitezi Plovdivul, am mai zis-o; mai repede 3 sau 4, cât să ai timp să te bucuri deplin de atmosfera unui oraș vibrant, modern, dar și tradițional în egală măsură. Mă gândesc serios să-i dedicăm o viitoare minivacanță. Până atunci, sper că v-a plăcut excursia noastră și că nu v-a plictisit prea tare (ce să fac, dacă am vizitat atâtea locuri faine, demne de a fi amintite?!). Gata, vă mai povestesc despre o mâncătorie și vă las în pace! :)

---

VIZUALIZĂRI: 877 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI