GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Monumentele Pisei – Piața Catedralei

Cine nu a văzut măcar o dată imaginea Turnului Înclinat din Pisa? Este un monument-simbol la nivel global, parte a patrimoniului mondial Unesco împreună cu restul construcțiilor din piață, fascinant pentru ingineri și provocator pentru fotografii profesioniști și de ocazie.
Așa cum precizam în articolul dedicat „generalităților de călătorie” despre Pisa și Florența (vezi impresii) am aterizat pe aeroportul „Galileo Galilei” , am mers până la Gara Centrală cu Pisa Mover (un mijloc de transport autonom), apoi pe jos până la locul de cazare. Pensiunea aleasă pentru cazare se numește Helvetia Pisa Tower (vezi impresii) și se află la 250 de metri distanță de Piața Domului.
Piazza del Duomo sau Piazza dei Miracoli (Piața Catedralei) este spațiul unde din vremuri vechi, etrusce și romane, s-a aflat aria sacră a așezării și locuințele conducătorilor. Actualele construcții au început a fi ridicate într-o primă variantă în secolul al IX-lea, apoi după puternica dezvoltare economică și politică a Pisei din secolul al XI-lea au apărut monumentalele clădiri de azi. Chiar dacă edificarea construcțiilor a durat foarte mult timp, planurile originale au fost respectate de toți arhitecții, rezultând un complex unitar stilistic. Piața Miracolelor cuprinde: catedrala Santa Maria Assunta, baptisteriul Sf. Ioan, turnul clopotniță (Turnul Înclinat) și cimitirul monumental (Camposante) .
Vizita în Turnul Înclinat. Am cumpărat bilete online de pe site-ul oficial (opapisa.it/en/tickets/prices) cu vreo două săptămâni înainte de vizită, alegând doar urcarea în turn + vizită în catedrală: 20 Euro/persoană. Puteți alege în funcție de interes și timpul avut la dispoziție dintre mai multe variante de bilete (cel complet costă 27 Euro/persoană). Pentru vizita care include urcare în Turn trebuie să alegeți o oră fixă (grupurile se formează la fiecare 15 minute), numărul de locuri disponibile este limitat.
Aș putea spune că orașul Pisa trăiește azi de pe urma Turnului Înclinat (și a complexului monumental din jur), turnul-clopotniță atrăgând câteva milioane de vizitatori anual. Începută în 1173 (conform inscripției ce am văzut-o undeva în apropierea intrării), structura circulară este compusă din doi cilindri (unul în interiorul celuilalt), între pereții lor fiind construită scara în spirală. După mai multe perioade de pauză între etapele de construcție, lucrările se încheie cu montarea clopotelor, în 1372, după 200 de ani de la turnarea fundațiilor.
Ne-am prezentat la ora aleasă în fața intrării unde deja se forma încet, dar sigur, o coadă. Supraveghetorii nu ne-au lăsat să intrăm în turn cu nici un fel de geantă/poșetă/rucsac fiind îndrumați către o cameră de bagaje unde am depus gratuit calabalâcul, pe baza biletului de acces (scanezi, se deschide o casetă – sau mai multe, alegi de câte ai nevoie, închizi, primești un tichet). Așteptând am privit decorațiunile de la baza turnului. La ora „H” suntem lăsați să intrăm în mijlocul turnului, la parter, prilej de a vedea miezul gol și instrumentele de supraveghere a înclinației. Deja am simțit la nivelul podelei înclinația de 5 ° care afectează turnul azi. După câteva minute, timp în care am lecturat un panou informativ și am făcut fotografii am fost lăsați să dăm piept cu treptele – sunt „doar” vreo 273 de trepte care te „înaltă” la circa 598 m deasupra solului. Treptele din marmură sunt tocite de la miliardele de pași, chiar formează căușe accentuate pe ici colo; culoarul nu este foarte strâmt, în general încap (aproape) două persoane în paralel.
Ascensiunea nu a fost foarte grea, doar că se „simte” înclinația turnului; în dreptul „etajelor” sunt mici platforme unde te mai poți odihni sau admira prin grilaj peisajul urban. Pe ultima platformă decorată cu arcade și coloane se poate ieși și face o tură circulară, după care urmează ascensiunea spre etajul clopotelor pe o scară îngustă, în spirală strânsă (este partea cea mai „incomodă” de ascensiune). Recomand încălțăminte comodă, antiderapantă (marmura poate fi udă și alunecoasă). Nu am avut un timp limită de staționat pe platforma superioară, am coborât după ce am terminat de admirat priveliștile ce se deschid spre cele patru puncte cardinale și am făcut fotografii.
După coborâre ne-am preluat bagajele, am intrat în magazinul oficial de suveniruri (am achiziționat câteva vederi și o broșură) și am mers spre catedrală.
Catedrala este impresionantă, are patru logii pe fațadă ce îi dau un farmec aparte, iar cele 3 uși monumentale de acces sunt adevărate opere de artă (un adevărat 3D al epocii respective). Stilul romanic de secol al XII-lea, statuia Madonnei realizată de Andrea Pisano și culoarea deschisă a marmurei impresionează. Ni se scanează codurile QR de pe bilete și pătrundem în lumea fabuloasă a edificiului religios care ne copleșește cu mărimea și frumusețea decorațiunilor de tot felul. Mai întâi observăm tavanul casetat (realizat mai târziu, la 1599), apoi nenumăratele spații specifice laterale: construcția are forma de cruce latină cu axul central împărțit în cinci nave și transeptul în trei nave. Pe verticală avem coloane, galeria femeilor și rândul ferestrelor.
Ne atrage atenția amvonul de marmură, operă a lui Giovanni Pisano de la începutul anilor 1300; figurile umane și animalele sunt redate extraordinar. Absida altarului este decorată cu un mozaic realizat de pictorul Giovanni Cimabue în 1302, mozaic de mari dimensiuni înfățișându-l pe Hristos între Fecioara Maria și Sf. Ioan. În transeptul stâng se află o icoană a Maicii Domnului datând de pe la anii 1220 și ceva („Madonna di Sotto gli Organi” ).
Este greu de descris tot ce se află în catedrală – sculpturi, numeroase tablouri, morminte, un frumos candelabru sculptat, piese de lemn sau marmură etc. De la un stand special se pot lua căști pentru audio ghid (2 Euro).
Întrucât timpul era dușmanul nostru (plecam spre Florența) nu am vizitat și restul monumentelor din piață (Baptisteriul, Camposante, Muzeul Sinopie și Muzeul Opera del Duomo), doar le-am admirat din exterior. Deja era ora amiezii, toate aleile erau pline de oameni care „sprijineau” , „înghițeau” sau „împingeau” Turnul Înclinat, în fotografii, bineînțeles. Nu pot să mă obișnuiesc (încă) cu disperarea oamenilor de a face cât mai multe fotografii „instagramabile” . Nu vreau să mă gândesc ce aglomerație este în plin sezon turistic.
Am mai identificat un muzeu interesant în oraș și alte câteva puncte istorice, plus o plimbare pe zidurile orașului medieval – motiv de a reveni cândva la Pisa.
Alegeri inspirate!
Trimis de tata123 🔱 in 14.04.25 14:46:58
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.

ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Este foarte frumos și turnul înclinat! N-am știut că are în interior și aparatură de măsurare a înclinării față de verticalitate, un lucru foarte important și foarte util!
Catedrala Santa Maria Assunta este superbă! Mi-a plăcut în mod deosebit amvonul de marmură, cu frumoasele lui statui din marmură, dar și plafonul casetat al axului central al catedralei! La fel de frumos este și Baptisteriul!
Mulțumesc că mi-ai dat prilejul să le văd pe amândouă, din interior!
Felicitări și...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2021 In speranta unui miracol in Piata Miracolelor – Turnul din Pisa — scris în 19.04.22 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2019 Scurtă escapadă italiană de noiembrie la Pisa — scris în 27.01.20 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Superbele uși din bronz, ale Catedralei din Pisa — scris în 26.04.20 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Piazza dei Cavalieri, inima centrului vechi, din Pisa — scris în 01.10.18 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2018 În căutarea miracolelor din Pisa — scris în 27.06.18 de Aurici din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2017 Miracolele din Pisa — scris în 30.03.20 de ovidiuyepi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2016 Pisa în 6 ore — scris în 12.04.16 de paulcta din CONSTANţA - RECOMANDĂ