Perugia: ce, unde, cum? Minighid practic

Goethe, Călătorie în Italia”

Pentru vizitatorii nemotorizați ai Umbriei, alegerea Perugiei drept cartier general se impune aproape de la sine.

În primul rând, pentru că este cel mai mare oraș din regiune (cca. 160.000 de locuitori) și prin urmare oferă suficiente spații de cazare pentru toate buzunarele, cu prețuri începând cam de pe la 40 euro/camera dublă la un hotel de două stele. Eu am fost însă mai deșteaptă de atât! ;)

În al doilea rând, fiindcă legăturile pe calea ferată cu Roma și Florența sunt facile iar mulțumită poziției pe care o are în zonă, ne-am putut deplasa cu ușurință spre sud către Spoleto, spre est către Assisi, spre nord către Gubbio și spre lacul Trasimeno către vest, niciuna din aceste călătorii nedepășind o oră.

Și în al treilea rând și în fapt cel mai important din toate, pentru că Perugia reprezintă un remarcabil centru istoric și cultural al Italiei, un oraș în care se îmbină în mod fericit noul cu vechiul și care beneficiază și de o așezare pitorească, cu o ofertă incredibilă de panorame splendide.

Întemeiată de umbri dar menționată pentru întâia oară în documente ca oraș etrusc în 309 î. Hr., Perugia a fost distrusă de romani în cursul celui de-al Doilea Război Punic (218-201 î. Hr.), devenind însă o colonie (prea puțin însemnată) în cadrul imperiului abia în sec. III d. Hr. Vestigii ale zidurilor etrusce și romane s-au păstrat până astăzi iar reputatul Muzeu Național de Arheologie adăpostește o colecție impresionantă de artefacte antice.

La finele secolului XI a devenit comună independentă, dar după intrarea sub controlul Statelor Papale a sprijinit partidul guelfilor, partizan al Sfântului Scaun, împotriva ghibelinilor, apărători ai Sfântului Imperiu Roman. Și drept dovadă, deasupra ușii de intrare la superbul Palazzo dei Priori stau unul lângă altul grifonul perugin sculptat în bronz și leul, simbolul guelfilor.

După o perioadă de dominație a familiei locale Baglioni, au urmat confruntările sângeroase din timpul Războaielor Italiene (1494-1559), soldate cu distrugerea zidurilor de apărare și construirea citadelei Rocca Paulina (1540-15430), după numele comanditarului - Papa Paul III. Ulterior, orașul a trecut prin etapele istorice prezentate în reviewul consacrat regiunii Umbria - vezi impresii.

Ca multe alte așezări italiene cu istorie, Perugia este împărțită în două: orașul vechi, situat ”la înălțime” și la propriu, și la figurat, și cel nou, ”orașul de jos”, granița dintre ele fiind (cu aproximație) calea ferată.

Le-am bătut bine pe amândouă atât din curiozitate turistică, dar și din necesitate, căci cazarea am avut-o într-un cartier de blocuri noi, și pot afirma că diferențele sunt ca de la cer la pământ.

Suburbiile moderne înseamnă clădiri rezidențiale excepțional de bine îngrijite, fiecare dotată cu parcare exterioară și garaj, fără magazine la parter și în general cu prea puține surse de aprovizionare, doar cu câte un supermarket COOP ici-colo. Și înecate în verdeață. În reviewul anterior aminteam de ”pădurile” din interiorul Perugiei, și zău că n-am exagerat. Uitați-vă la poze! Copaci și iarbă cât cuprinde și alei asfaltate sau pietruite care duc spre stațiile mijloacelor de transport. Și liniște, de zici că ești la țară! Nu tu un second hand, un nonstop sau o terasă unde să se adune vecinii la o berică și o bârfă mică :) , stingerea se dă la zece noaptea și până dimineața, când încep să ciripească păsările, nu se aude nimic.

Zero. Nothing. Rien. Nada. NIENTE.

Perugia e un oraș care muncește!

Pentru vizitatori, importantă este însă zona orașului vechi, parțial înconjurată de zidurile etrusco-romane și parțial de copaci mulți și parcuri (adică păduri amenajate) și cocoțată pe dealuri, un labirint de pasaje întunecoase și străduțe în pante uneori abrupte, mărginite de case din piatră ce par ridicate unele peste altele. La ele se ajunge urcând trepte interminabile, un adevărat calvar pentru genunchii artritici. :( Da, dar și când ajungi, în fine, pe culmea respectivă, într-o piazza pitorească, ce priveliște ți se deschide la picioare, ce dealuri tihnite, ce câmpii întinse! Verde, verde și iar verde!

Partea mai puțin simpatică este că nu e vorba de un singur deal pe care să te cațeri și apoi s-o iei frumos la vale. Nici pomeneală! Partea aceasta veche a Perugiei arată ca o cămilă cu multe cocoașe, când să zici și tu că gata! de acum încolo te vei da de-a dura în jos, hopa! în față îți apare altă ridicătură... :(

Cam greu să te descurci printre aleile înguste pavate cu piatră cubică alunecoasă ori sfărâmături de cărămidă, mai ales că unele n-au denumiri și nici n-apar pe hărți, iar indicatoarele către obiectivele turistice sunt cam răruțe... Și tocmai de aceea m-am gândit să scriu acest review, axat pe informații practice care poate că vor fi de folos unora din voi.

Trecând peste aceste inconveniente, centrul istoric merită cu certitudine vizitat pentru bogăția de obiective pe care le adăpostește:

■ biserici cu arhitectură interesantă (Cattedrala di San Lorenzo, Chiesa di San Pietro, Chiesa di San Domenico, Cappella San Severo), unde pot fi admirate lucrările unor mari artiști precum Perugino, Pinturicchio, Raphael, Agostino di Duccio, Piero della Francesca, Luca Signorelli sau Andrea Vanni, unii din ei prezenți și în Galleria Nazionale, principalul muzeu de artă al orașului;

■ alte două instituții culturale (Nobile Collegio della Mercanzia și Nobile Collegio del Cambio) găzduite, la fel ca Galleria Nazionale, de superbul Pallazo dei Priori, în timp ce Muzeul Național de Arheologie expune artefacte din perioada etrusco-romană

■ construcții civile: Rocca Paolina, o fortăreață din sec. XVI din care s-au păstrat vestigii în mare măsură subterane; Arco Etrusco și Pozzo Etrusco, două dovezi incontestabile ale măiestriei inginerești antice; Fontana Maggiore, superba fântână din piața centrală; palatele renascentiste sau baroce Gallenga-Stuart (sediul Universității pentru Străni), Loggia dei Lanar, Palazzo Bargello, Palazzo Baldeschi sau Palazzo della Penna (actualmente Palatul Culturii)

■ parcurile umbroase, înfrumusețate de statui și fântâni: Giardini Carducci, Giardini del Frontone, superba Grădină Botanică a Universității

■ scuarurile mărginite de terase unde poți să te regalezi cu o masă pe cinste sau doar o bere, o cafea și o gustare: Piazza IV Novembre, Piazza Fortebracci, Piazza Matteotti, Piazza Italia

■ nenumăratele puncte belvedere de unde se deschid panorame încântătoare ale orașului și împrejurimilor

■ adaug la această rubrică și două festivaluri, pe care le-am amintit și în reviewul anterior: Jazz Umbria în iulie și Eurochocolate în octombrie

Și dacă toate acestea nu vi se par îndeajuns, Perugia nu este numai un oraș medieval bine conservat și un tezaur de comori artistice, nu numai un loc cu ”priveliști ce îți rămân adânc întipărite în minte”, cum spunea Goethe, ci și o urbe dinamică și cosmopolită, sediul unei universități fondată în 1308 și al alteia, pentru străini. Peste tot vei da peste tineri cărând rucsacuri cu cărți, citind pe bănci sau vorbind între ei în toate limbile pământului.

Dar cum asupra obiectivele turistice din oraș voi zăbovi în reviewurile viitoare, iată acum informațiile practice promise:

Surse principale de documentare: visitacity.com/en/perugia; perugiaonline.com; turismo.comune.perugia.it

Biroul de informații turistice IAT: Via SantʼAndrea nr. 18, Piazza Giacomo Matteotti, în clădirea Loggia dei Lanari. De aici am cumpărat cu 0,50 euro harta orașului, am primit gratuit o hartă a mijloacelor de transport și am achiziționat cardul muzeelor.

Tourist Card Perugia Città Museo: perugiacittamuseo.it/en/home-2

Cardul costă 14 euro, este valabil 48 de ore și asigură accesul gratuit la 5 din cele 10 muzee implicate în programul Consorzio Perugia Città Museo, precum și discounturi la câteva restaurante și cafenele din oraș. Am constatat că nu am făcut cine știe ce economie cu el, căci prețul biletelor de intrare la muzee este oricum relativ mic.

Red tourist bus - Perugia City Tour: perugiacitytour.it

Preț 14 euro; reduceri pentru copii, seniori (peste 70 ani) și familii; audioghid în 6 limbi.

Deși noi nu l-am folosit, trenulețul turistic reprezintă o bună alegere pentru cei care nu au mult timp la dispoziție pentru vizitare. Circulă din aprilie până în noiembrie, cu plecare din Piazza Italia, și străbate în cca. 50 de minute centrul istoric al orașului, cu o unică pauză de 20 de minute la un magazin de ciocolată. Pentru a vă face o idee, am atașat o poză cu traseul.

Gara principală, Perugia Fontivegge, este situată la cca. 3 km de centrul istoric, în Piazza Vittorio Veneto, un important nod de transport al autobuzelor. Este o clădire veche (1866) de dimensiuni destul de modeste și cu prea puține facilități - are totuși o cafenea și două ghișee de bilete (biletele trebuie obligatoriu validate la automatele din sală sau de pe peroane). Plecările și sosirile sunt afișate atât în sală, cât și pe peroane, iar în tren gările sunt anunțate în italiană și engleză.

Imposibil să te încurci. Sau așa ai crede...

Și totuși am întâlnit în tren destui turiști derutați. De ce? Deoarece cuvântul ”Perugia” mai apare în denumirea altor două gări: Stazione di Perugia Ponte San Giovanni, ce deservește localitatea-satelit aflată la cca. 10 km; și Stazione di Perugia Università, amplasată în apropierea Facultății de Inginerie. La ambele, fiind în tren, am intervenit oferind explicații călătorilor străini confuzi.

Pe Via Fiume, aproape de Piazza dei Partigiani, există o gară privată - Stazione SantʼAnna, din care circulă trenuri regionale către Terni, Todi, Umbertide și alte localități mici.

Autogara din oraș se află în Piazza dei Partigiani și am folosit-o pentru a ajunge la Gubbio, care nu este situat pe linia ferată. Și aici e totul bine organizat, afli informații și/sau cumperi bilete (care trebuie validate în autobuz) din mica sală din față, iar din magazinul alăturat poți să te aprovizionezi cu cafea, apă, suc sau o gustare. Autobuzele sunt de fapt autocare moderne cu aer condiționat, la fel ca și trenurile. Tot aici este și o parcare uriașă unde staționează autocarele cu turiștii veniți în excursii organizate. Autogara este deservită de mai multe autobuze, unele din ele făcând legătura cu Stazione Fontivegge.

Transportul în interiorul orașului a reprezentat pentru noi o chestiune vitală, având în vedere distanța la care am locuit față de centrul istoric și urcușurile din zona veche a Perugiei.

Dar chiar dacă alesesem ca loc de cazare un apartament din orașul nou, am avut grijă ca acesta să se afle în apropierea unei stații a celui mai convenabil mijloc de transport.

MiniMetrò minimetrospa.it - așa se numește acest sistem de transport automat pe cablu pus în funcțiune în anul 2008 după o soluție constructivă inovatoare patentată de consorțiul franco-italian Poma/Leitner și folosită și în alte locuri (Pisa, Cairo, Frankfurt, Detroit, Miami) pentru a lega orașele respective de aeroporturi.

În Perugia, micile și simpaticele vagoane argintii fără conductor (5 m lungime, capacitate 25 persoane), cu design semnat de celebrul arhitect francez Jean Nouvel (o mai veche cunoștință, autorul proiectului pentru Opera din Lyon), ”zboară” pe șine cale de 3,2 km cu o viteză de 25 km/oră și opresc în șapte stații. Traseul de desfășoară între suburbia Piano di Massiano, unde se află și stadionul municipal, și Pincetto, în centrul istoric, în imediata vecinătate a Piețelor Matteotti și IV Novembre, una din stații fiind și Stazione Fontivegge. Noi am locuit în apropiere de stația Cartonese, a doua după Piano, și în 4 minute eram la gară, de unde am luat trenul către Assisi, Spoleto și Lacul Trasimene, și în 12 minute la Pincetto.

Am călătorit extraordinar de repede și comod, căci vagoanele se succed la intervale mai mici de un minut și am găsit întotdeauna loc pe cele opt scaune. În plus, deoarece cu excepția a două stații, celelalte sunt supraterane, am beneficiat de priveliști urbane superbe, deoarece drumul urcă și coboară succesiv, străbătând cartierele noi pline de verdeață, apoi pe cele elegante datând din prima jumătate a secolului XX, pentru a ajunge în final în inima istorică a orașului. Uitați-vă la poze ca să vă convingeți!

Un bilet costă 1,50 euro, dar noi am preferat varianta ”multiviaggio 10 corse” de 12,90 euro pentru mine și 11,60 euro pentru Adrian, care e ”senior” - are peste 65 de ani. În stațiile minimetroului există automate multilinguale (inclusiv în egleză) de la care pot fi achiziționate toate tipurile de bilete, în afară de cardurile pentru seniori, care se găsesc doar la chioșcurile de ziare și ”tabaccherii”. Atenție, biletele trebuie validate atât la urcarea în vagon, cât și la ieșirea din stație, altfel turnicheții nu se deschid! Adaug că stațiile sunt anunțate în italiană și engleză și că toate au și ascensoare pentru a ajunge la peroanele suspendate la câțiva metri de sol, așa încât pentru noi soluția aceasta a fost o adevărată binecuvântare!

Perugia are un sistem integrat de transport public, și deci biletele, care sunt valabile timp de 70 de minute, pot fi folosite și pe autobuze. Dacă, din diverse motive, vă urcați în autobuz fără bilet, îl puteți cumpăra de la șofer, dar costă mai mult - 2 euro. Și nu uitați să-l validați!

Un lucru m-a surprins totuși: minimetroul circulă doar până pe la 21.30. Mai mult, intrând la un moment dat în vorbă în autobuz cu un tânăr român stabilit în Perugia de 10 ani, am aflat că orașul stă prost și la capitolul autobuze de noapte. Nu-mi explic :-?? și adevărul este că nici nu m-a interesat foarte mult, deoarece în zilele când am fost plecați din oraș ne întorceam acasă obosiți pe la 6-7 seara iar în cele două zile pline cât am explorat Perugia am făcut pauze la prânz și am ieșit din nou pe la 4-5 după-amiaza și am revenit în apartament pe la 8 seara.

Deci despre viața de noapte din Perugia nu vă pot spune nimic! :(

Cât despre autobuze, mărturisesc că în rarele ocazii când am fost nevoiți să le utilizăm, chiar și cu harta în mână nu prea m-am descurcat, asta fiindcă pe ea nu erau notate toate stațiile și nici obiectivele turistice. Așa că am întrebat. Și mi s-a răspuns!

Pot însă să menționez că autobuzele nu au numere, ci litere de la A la Z, că de la gară există autobuze către Piețele Partigiani și Italia (aceasta din urmă aflându-se pe Corso Vannucci, adică în centrul istoric), în timp ce partea de nord a orașului pare să nu fie deservită de mijloace de transport public.

De ce insist asupra problemelor de transport? Pentru că, așa cum am subliniat, deși distanțele, ca de pildă dintre gară și Piazza IV Novembre, nu sunt aparent mari, urcușul este dificil chiar și pentru vizitatorii aflați într-o condiție fizică bună. Și în al doilea rând, pentru că, dacă sunteți cu mașina, trebuie să aflați că accesul în zona centrală este strict restricționat. Parcările cele mai convenabile se află în Piazza Partigiani și la Mercato Coperto, relativ aproape de stația Pincetto a minimetroului.

Măsurile de decongestionare a traficului în zona veche a orașului au început să fie luate încă din anii 1970. În 1971 au fost date în funcțiune două ascensoare publice care leagă Galleria Kennedy de Mercato Coperto și parcarea acestei piețe agro-alimentare cu Terazza Mercato Coperto.

Între 1983-2008 au apărut pe scenă și scările mobile: Piazza Partigiani -» Piazza Italia; Via Pellini -» Via dei Priori; Piazzale Europa -» Piazzale Bellucci; Piazzale Bellucci -» Corso Cavour. Am folosit și noi o parte din ele și zău că sunt nemaipomenit de utile!

Da, autoritățile locale, conștiente de dificultățile de deplasare întâmpinate de multe persoane, se străduiesc să asigure accesul acestora în zonele cele mai înalte. În acest sens am înțeles că în curând pe străduțele înguste ale orașului vechi vor rula microbuze electrice.

Totuși, așa cum a rezultat și din conversațiile cu gazda noastră, deocamdată problema rămâne. Vorba lui Adrian: ”Perugia e un oraș cu oameni chinuiți.” :((

Orare

Restaurantele, cafenelele, magazinele de confecții, încălțăminte etc., sunt deschise între 10-18, fără pauză de prânz, iar supermarketurile de la 8-20. Bisericile au în general program de vizitare de la 7-12/13 și între 16-19 iar fotografiatul în interior este permis. Muzeele sunt închise lunea iar unele au pauză la prânz.

Corso Vannucci, artera pietonală ce leagă Piazza IV Novembre de Giardini Carducci, este nu numai locul preferat de localnici și turiști deopotrivă pentru ”passeggiata”, tradiționala plimbare la ceas de seară, ci și principala stradă comercială a orașului. De-a lungul său se înșiră magazine de firmă cu prețuri pe măsură, dar și multe restaurante și cafenele. Unele din acestea din urmă, precum și bomboneriile comercializează celebra ciocolată perugină cu conținut foarte mare de cacao (și gust care poate părea unora ciudat; ce să facem, ne-am lăsat ”pervertiți” de sortimentele autohtone de proastă calitate!). Prețul unei tablete de 200 g cu mentă, fructe de pădure, alune întregi, nucă etc. etc. variază între 3,50-4,50 euro. Scump, dar merită fiecare bănuț!

În articolul despre Umbria menționam că prețurile practicate în regiune mi s-au părut cu 10-15% mai mici decât cele din Toscana. Am mâncat de două ori la restaurante fără pretenții din centrul istoric, o dată pizze (”Chef” cu trufe negre 9 euro, ”Quattro Stagione” 8 euro, 1 grapa 6 euro, 1 suc acidulat 2,50 euro, 1 bere ”grande” la halbă 5 euro). În altă zi am comandat paste - 6-7 euro/porția. Înghețata costa 1,5-2 euro/cupa iar cafeaua espresso în jur de 2 euro.

Pentru că am locuit într-un apartament dotat cu bucătărie, aprovizionarea am făcut-o de la două supermarketuri COOP, unul situat lângă gară, celălalt în cartierul nostru de blocuri. Iată câteva prețuri: sticla de bere italiană 0,92-0,97 euro; 6 ouă 0,99 euro; cotlet de porc 5,60 euro/kg; apă gazoasă 1 l - 1 euro; un pachet de unt de 250 g 1,90 euro; macrou 8 euro/kg; doradă 16 euro/kg; scoici 3 euro/kg (la promoție); cârnați 10-15 euro/kg; fructele și legumele 1-3 euro/kg. Vinul cât de cât ”răsărit” costa de pe la 5 euro sticla de 750 cl, dar am văzut și un sortiment la PET (ha-ha) de 1,5 l la 2,30 euro!

În Plazza del Circo, la care am nimerit din întâmplare într-o seară, am găsit magazinele închise, cu excepția unei măcelării în care am descoperit cu încântare ”coppa” umbriană (8 euro/kg), un mezel tipic local pe care eu una l-am asemuit cu toba. Se prepară din cap, rât și urechi de porc, adăugând sare, piper, coriandru și coajă de portocală! Gustul e divin!

Nu pot încheia reviewul fără a aminti de politețea și amabilitatea localnicilor. Peste tot am fost îndrumați și serviți cu promptitudine și atenție. Foarte mulți români locuiesc în oraș, prilej pentru mine să mă mir încă o dată de anularea zborului Wizzair direct către această destinație. Din păcate, ne-am intersectat și cu destul cerșetori conaționali mai bronzați. Am remarcat și prezența multor negri, despre care n-aș ști să spun dacă erau imigranți sosiți recent sau stabiliți de mai mult timp în Italia.

Concluzii

Perugia mi s-a părut un oraș fermecător, cu un potențial turistic uriaș și nu pe deplin exploatat, majoritatea vizitatorilor alegând Assisi în detrimentul său. Aș zice că dacă ai la dispoziție mai multe zile, ar fi totuși păcat să ocolești capitala Umbriei, o urbe medievală venerabilă, cu o așezare splendidă și o pleiadă de obiective demne de tot interesul.

Despre acestea însă, în reviewurile următoare.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 7597 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI