Pe țărm și prin împrejurimi

TIPĂREȘTE

Palermo este port, deci nu puteam rata o plimbare pe țărm pentru a admira Marea Tireniană. Dar fără bălăceală, căci plaja orașului - Mondello - se află la vreo 10 km de centru, și la ea am ajuns de două ori: o dată cu mașina închiriată și a doua oară cu autobuzul, la cererea expresă și insistentă a lui Adrian. Eu programasem pentru acea zi (ultima întreagă petrecută în capitala Siciliei) vizitarea cartierului Kalsa, numai că soțul, sătul de atâtea palate și biserici, a declarat sus și tare că vrea la plajă, că de-aia e în vacanță, ca să stea la soare și să se odihnească, nu să... ;)

Bun, aceasta fiind situația, m-am resemnat, încercând să fac un compromis: o jumătate de zi la Mondello și cealaltă în Kalsa. Nu mi-a ieșit din cauza transportului în comun - detalii într-un alt review, nu de alta, dar ca să știți le ce să vă așteptați dacă vă puneți în cap să ajungeți la plajă cu autobuzul.

Ca să nu mai lungesc vorba, am reușit să revenim de la Mondello la Palermo, mai precis la stația Politeama, abia după ora șase seara, și de acolo, fiind în criză de timp, am luat autobuzul 103 până în apropiere de Porta Felice. Am ratat portul comercial, situat mai la nord, și n-am putut admira așadar nici vasele de croazieră și nici feriboturile care transportă anual circa două milioane de pasageri către destinații precum Cagliari, Genova, Napoli sau Tunis.

Am văzut în schimb portul de agrement, vechiul port Cala, care a servit inițial - pe vremea fenicienilor, cei care l-au întemeiat în urmă cu vreo 2.700 de ani, drept port comercial și de pescuit. Activitățile lucrative au fost abandonate aici în secolul al XVI-lea, după retragerea apelor, și mutate spre nord, astfel încât la țărmul în formă de potcoavă nu mai ancorează acum decât ambarcațiuni de plăcere. Iar eu mă dau în vânt după iahturi; nu, nu visez că aș putea avea și eu cândva unul, mi-a trecut chestia asta în urmă cu vreo 20 de ani, și în plus, probabil că dacă m-aș încumeta să pornesc într-o asemenea aventură, aș avea rău de mare...

Strugurii sunt acri, nu-i așa? :)

Spectacolul portului m-a fascinat, așa cum mi se întâmplă de fiecare dată și oriunde aș fi: catarge albe, vase mai mari sau mai mici frumos aliniate, fiecare la locul său, în depărtare munții abia conturați, faleza încadrată de blocuri cochete, palmieri și... mașini care claxonează cu sau fără motiv, alături de sute de motociclete care trec în goană, huruind din toți rărunchii.

Soare la apus, apă și... gaze de eșapament. Ce poate fi mai romantic?!! =))

Până să ajungem în port, în Piazza XII Vittime am trecut pe lângă un obelisc din oțel (cam ruginit) realizat de sculptorul local Mario Pecoraino: Monumento ai caduti nella lotta contra la Mafia. Realizarea artistică nu mă impresionează prea tare, însă semnificația nu poate scăpa nimănui.

Vă spuneam că autobuzul ne-a lăsat aproape de Porta Felice, mai precis în Piazza San Spirito. Ne aflăm în capătul estic al Viei Vittorio Emanuele, în fața unei mici grădini în centrul căreia a fost amplasată, după mutarea din curtea Palatului Ajutamicristo din cartierul Kalsa, Fontana dell Cavallo Marino, opera lui Ignazio Marabitti (1719-1797). Îi dau ocol și pozez frumoasele animale - recunosc, acest ansamblu statuar îmi place mai mult decât monumentul anti-mafia, poate fiindcă e vechi iar eu... bătrâioară, ca să nu zic altfel. :D

În fine... Nu e momentul să mă las cuprinsă de nostalgii și regrete, sunt aici în calitate de turistă, deci am o misiune sacră: aceea de a vedea cât mai multe (dacă se poate, TOT :) ) și a vă povesti, cum mă pricep mai bine, vouă.

La câțiva pași de Piazza San Spirito, drept în fața ochilor noștri, se înalță Porta Felice. Am mai făcut vorbire despre ea, amintind în reviewul anterior că a fost ridicată pentru a închide în est cea mai veche arteră a orașului, actualmente numită Vittorio Emanuele, extinsă la acel moment până la mare. Cel care și-a asumat sarcina a fost viceregele Mercantonio Colonna iar numele ales a fost cel al soției - donna Felice Orsini.

Lucrările de construcție au demarat în 1582, însă au fost întrerupte, fiind reluate în 1602 și finalizate abia în 1637, evident cu alți arhitecți. Gusturile s-au schimbat între timp, și așa se face că partea dinspre Piazza San Spirito este în stil renascentist, mai sobră, iar cea dinspre mare, mult mai ornamentată, în stil baroc, cu coloane, statui, nișe, volute, blazoane. La baza pilonilor au plasate în 1642 două fântâni.

În stânga porții, practic lipită de ea, se află o altă clădire interesantă: Loggiato di San Bartolomeo. Este ceea ce a mai rămas dintr-un azil/spital întemeiat în secolul al XIII-lea de Confreria Sfântului Bartolomeu, extins la începutul veacului al XVII-lea din ordinul viceregelui spaniol Vigliena prin adăugirea unei curți interioare și transformat în 1826 în orfelinat.

Bombardamentele din Al Doilea Război Mondial au distrus aproape în totalitate construcția, din cea originală păstrându-se doar două șiruri de logii cu balustrade elegante, partea inferioară a edificiului fiind adăugată recent, cu ocazia lucrărilor de restaurare.

Din acest punct pleacă Foro Italico Umberto I, una dintre arterele cele mai importante din Palermo, mărginită pe latura dinspre oraș de cafenele și restaurante iar de cealaltă parte, dinspre mare, de Foro Italico sau Passeggiata della Marina, faleza orașului, o oază de verdeață întinsă pe circa 40.000 mp, plantată cu copaci și plante mediteraneene și presărată cu bănci și statui. A fost creată la inițiativa aceluiași vicerege Colonna și timp de secole a reprezentat locul preferat de promenadă pentru nobilimea orașului.

Sigur, acum lucrurile stau altfel, ne-am democratizat, și orice muritor de rând cu sânge roșu, nu albastru, se poate plimba nestingherit prin parc. Totuși noi nu reușim :( , abia dacă apucăm să aruncăm o privire spre un spațiu de joacă.

De ce ne grăbim? Pentru că nu pot, aflându-mă atât de aproape, să nu-i aduc omagiul meu lui Bălcescu.

Până la el (la Bălcescu) mai facem însă două scurte popasuri la două biserici (ce să fac, meteahnă veche!), pe care le găsim din păcate închise, orele fiind înaintate.

Prima din ele este Chiesa di Santa Maria della Catena, o încântătoare construcție în piatră cu tente aurii la asfințit, ridicată între 1490-1520 într-o combinație de stiluri renascentist și gotic catalan, acesta din urmă vizibil în portalul cu trei logii cu arcade adăugat în 1845. Numele bisericii vine de la prezența, în interior, prins de un zid, a unui lanț („catena” în limba italiană, ca farmacia) cu care era legată poarta de intrare la docurile din portul Cala.

Vizavi descopăr cu ochii mei de vultur un edificiu ce nu se afla pe lista mea de obiective must see, dar care mă intrigă. Este Chiesa di San Giovanni dei Napoletani, despre care aveam să aflu acasă, săpând pe net, că datează din secolul XVI-XVII. Nu asta mă miră, ci crucea, pe care o recunosc imediat. Plăcuța alăturată îmi confirmă bănuiala. Pe ea stă înscris textul „Sovrano Ordine di San Giovanni di Gerusalemme” sau, cu alte cuvinte, Ordinul Cavalerilor de Malta.

Googlăiesc mai adânc și după ceva căutări găsesc explicația: în 1527, Confraternitatea Sfântului Ioan Botezătorul Națiunea Napoletană, care reunea negustorii originari din Napoli dar stabiliți la Palermo, a primit de la marea curte regală două depozite în vechiul port Cala pentru a-și construi o nouă biserică, finalizată în 1627. În 1925 biserica a fost preluată de Confraternitatea Carității, care a închiriat-o o Superintendenței Galeriilor și Operelor de Artă din Sicilia, care a folosit-o ca depozit atașat muzeului din Palazzo Abatellis. Recent, lăcașul de cult a fost redeschis pentru închinare și încredințat Ordinului Cavalerilor de Malta.

Mă nedumerește faptul că autoritățile locale au cedat biserica acestui ordin religios-militar, care administrează de altfel și Biserica San Cataldo, o bijuterie arabo-normandă pe care am prezentat-o într-un review anterior. Nu înțeleg de ce au recurs la această soluție. :-??

Mă rog, or fi știind ei ceva ce mie îmi scapă, dar eu aveam altă treabă. Cu Bălcescu...

Ținta mea era Giardino Garibaldi, situată imediat după colțul cu biserica napoletanilor. În afara bustului marelui nostru istoric și revoluționar pașoptist, știam că aici se află cel mai înalt exemplar de Ficus macrophylla din Europa, pe care voiam musai să-l văd.

Ce nu știam e că parcul se închide la ora 8 seara. Exact în clipa aceea am ajuns și noi, și de la vreo zece metri distanță l-am văzut pe portar, care cobora de pe bicicletă agitând în mână o legătură cu chei. Ca să vezi! Palermitanul nostru, membru al unei comunități nici pe departe recunoscută pentru disciplină și organizare, taman atunci se găsise să fie punctual. =))

Ce am făcut? Ei bine, poate că n-o să vă vină să credeți dar am sprintat de lângă Adrian, care se holba nedumerit la mine, și m-am repezit spre portar. I-am explicat în italiana mea superaproximativă că sunt româncă și vreau să fac o poză statuii lui Bălcescu iar omul, binevoitor, mi-a acordat permisiunea, așa că am luat-o iar la picior și am fotografiat bustul lui Nicolae Bălcescu.

Se știe că Bălcescu, refugiat în străinătate după eșecul revoluției de la 1848, și-a petrecut ultimele luni din viață la Palermo, suferind de TBC, urmând sfatul medicilor privind alegerea unui loc cu climă mai blândă. A murit la vârsta de 33 de ani și a fost îngropat într-un osuar al călugărilor capucini sigilat după o epidemie de holeră iar trupul său neînsuflețit nu a fost găsit niciodată. (Apropo, unul dintre obiectivele cele mai vizitate din Palermo îl reprezintă Catacombe dei Cappuccini, un loc pe care nu mi-am propus să-l văd; ideea îmi displace și sufăr și de claustrofobie, dar dacă vă interesează, puteți reține informația). Hotelul Alla Trinacria, unde a locuit Bălcescu și pe care a fost montată o placă comemorativă, se află și el în apropiere, dar nu am avut timp să-l căutăm. Monumentul din Giardino Garibaldi a fost ridicat în 1961 de către Academia Republicii Populare Române cu ocazia aniversării Unirii Principatelor Române și a Unificării Italiei.

În parc mai sunt și alte busturi, pe care n-am apucat să le văd, tot ce am reușit a fost să fotografiez un copac imens, despre care am bănuit că ar fi ficusul cu pricina. M-am grăbit să ies din parc, care e foarte mic de altfel, pentru a-l elibera pe paznic de îndatoriri și a da ochii cu Adrian, care se încovrigase de râs văzându-mă cum alerg. =))

I-am trecut-o (și pe asta) cu vederea...:((

De aici planul meu prevedea vizitarea cartierului Kalsa, centrat în jurul pieței cu același nume și construit în timpul dominației arabe. Numele său vine de la arăbescul „al-Halisah” („cel ales”). Kalsa a găzduit centrul rezidențial și administrativ al arabilor, „diwanul” (primăria), moscheea și închisoarea și despre cartier citisem că păstrează ceva aromă orientală, cu toate că o mare parte din clădiri se află în diverse stadii de degradare, dar și câteva obiective demne de interes: palatele Abatellis, Ajutamicristo, Cefalà, Leone, precum și bisericile Santa Teresa alla Kalsa, Santa Maria della Pietà sau della Gancia.

Din păcate, nu am ajuns în aceste locuri și le enumer nu pentru a face paradă de cunoștințe, ci pentru a recomanda acelora dintre voi care, mai inspirați ori mai sprinteni decât noi sau doar mai înarmați cu mai mult timp la dispoziție, să nu le rateze la viitoarea vizită în Palermo.

Opt seara. Începe să se însereze. În fața noastră Piazza Marina, un spațiu imens încadrat de clădiri una și una: Chiesa de Santa Maria dei Miracoli, palatele Chiaramonte, Galletti di San Cataldo, Fatta, Notarbalto di Villarosa Dagnino, delle Finanze, Hôtel de France, Teatro Libero.

În partea dreapta a pieței, Fontana del Garroffo, frumoasă, barocă (1698) și... răcoroasă, înfățișează o zeiță a abundenței călare pe un vultur aflat în luptă cu o hidră. Numele, zice netul, e tot de origine arăbească, „gharraf” însemnând „abundență de apă”.

Dar cel mai mult mi-au plăcut aici, în Piazza Marina, restaurantele și barurile, care începeau să se umple la ora sosirii noastre, căci palermitanii, ca orice alți sudiști ai Europei, ies din case după lăsarea serii la o berică, un vin și o sporovăială.

Când ești în Palermo... faci ce face ce toată lumea, așa că ne-am așezat și noi frumușel pe terasa barului Garroffo, unde eu am savurat un Aperol spritz iar Adrian o grapa și o bere în timp ce ne uitam și jur și discutam despre șederea noastră la Palermo.

După care am pornit cătinel spre casă, străbătând încă o dată în drum o parte din Via Vittorio Emanuele și Via Maqueda. Se pare că am exagerat nițel cu mersul pe jos în acea seară, căci în următoarea și totodată prima de la întoarcerea în București, am avut dureri la genunchiul drept și gamba dreaptă atât de groaznice, încât am chemat Salvarea. A fost nevoie de o injecție și niște tablete calmante ca să-mi mai revin un pic și după câteva zile de tratament eram ca nouă...

Cum însă incidentul ăsta s-a produs acasă, nu o să-l trec în contul capitalei siciliene. Eu la Palermo m-am simțit grozav! :)):)):))

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2916 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI