ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.07.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 26.03.14
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUN-2019
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 9 MIN

    O moștenire fabuloasă: Palermo arabo-normand. Partea a II-a

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE URM de aici

    "Sicilia normandă s-a impus în Europa - şi practic în întreaga lume medievală bigotă - drept un exemplu de toleranţă şi gândire luminată, o lecţie potrivit căreia fiecare fiinţă omenească trebuie să îi respecte pe cei cu sânge şi credinţă diferite de ale sale. "

    John Julius Norwich, istoric britanic (1929-2018)

     

    Ne continuăm periplul palermitan început cu obiectivele prezentate în reviewul anterior vezi impresii pentru a descoperi celelalte patru monumente incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.

    Pe primul din ele îl găsim în apropierea Palatului Normanzilor, de pe a cărui esplanadă coborâm câteva trepte, pentru a o coti apoi la dreapta şi a doua stradă la stânga.

    Chiesa di San Giovanni degli Eremiti

    Adresa: Via dei Benedettini
    Website: arabonormannaunesco.it/il ... i-degli-eremiti
    Orar: luni-sâmbătă 9-17, duminică 8-13.30
    Intrarea: 6 euro

    Să spui despre biserica închinată Sfântului Ioan Pustnicul că e ciudată e prea puţin: venind dinspre palat, vezi mai întâi nişte cupole roşii şi îţi închipui că e o moschee. Abia mai apoi, înaintând pe Via dei Benedettini, în faţă îţi apare o clopotniţă şi un pic mai încolo intrarea într-o clădire cu o cruce în vârf.

    Încă şi mai stranii sunt modulele cubice - ashlar - încununate de cele cinci mici cupole roşii tip "bulb" (două deasupra navei, trei peste transept), semn clar că edificiul a fost la origine moschee. Relaţia dintre pătrat, simbol al Pământului, şi cerc, simbolul cerului, apare însă nu numai în Islam, ci şi în cultura bizantină.

    Clădirea, datorată aceluiaşi Roger II, a fost ridicată între 1130-1154 şi a deservit la vremea ei cea mai bogată mănăstire din Sicilia. Din păcate, prea puţine elemente originale au fost păstrate. Clopotniţa, de pildă, cu cele patru logii cu arcade, este o adăugire gotică. Interiorul, masiv refăcut în stil baroc târziu, după obiceiul vremii, dar cu puţine ornamentaţii, este format dintr-o navă terminată cu un presbiteriu cu absidă flancat de două încăperi pătrate. Fie de acolo, fie de afară, se poate pătrunde în aşa-numita "sală arabă", cu trei bolţi în formă de cruce datând din secolul al XVI-lea, unde se găseşte un fragment de frescă bizantină din ultimul sfert al secolului al XII-lea înfăţişând-o pe Fecioară cu pruncul.

    Biserica cuprinde şi o frumoasă curte interioară (claustru) cu arce ogivale susţinute de coloane gemene, în stil gotic specific secolului al XIII-lea. De jur împrejur se întinde o mică grădină luxuriantă, plină de cactuşi, leandri, lămâi şi portocali, tandafiri etc., amenajată probabil iniţial de meşteri arabi. E o plăcere să zăboveşti acolo şi să adulmeci aerul înmiresmat înainte de a coborî cărarea pietruită care dă în stradă, şi într-un fel cei 6 euro plătiţi la intrare se justifică mai degrabă prin frumuseţea grădinii decât prin interiorul bisericii baroce şi cel, practic gol, al vechiului sanctuar, interesul faţă de această biserică concentrându-se mai mult asupra aspectului exterior neobişnuit.

    Dar, cum călătorului îi şade bine cu drumul, pornim spre alte locuri. N-avem prea mult de mers, doar până în "centrul centrului", în Piazza Bellini, adiacentă pieţei Pretorio, un alt scuar încărcat de istorie şi artă, despre care voi face vorbire în reviewul următor.

    Aici, în Piazza Bellini, la intersecţia cu Via Maqueda, una din cele trei mari artere ale oraşului, găsim două biserici arabo-normande incluse în Patrimoniul UNESCO şi amplasate una lângă cealaltă. Le fotografiez de jos, din piaţă (spre ele urcă nişte trepte), dar cu regretul că un eveniment care urma să aibă loc în faţa teatrului Bellini îmi obturează vederea. În schimb, din poziţia în care mă aflu remarc cât de diferite între ele sunt cele două clădiri, care datează din aceeaşi perioadă. Iar impresia îmi va fi întărită şi vizitându-le - interioarele nu seamănă nici ele.

    Chiesa di Santa Maria dell'Ammiraglio/Chiesa della Martorana

    Adresa: Piazza Bellini nr. 3
    Website: arabonormannaunesco.it/il ... -dellammiraglio
    Orar: luni-sâmbătă 9.30-13,15.30-17.30, duminică 9-10.30
    Intrarea: 2 euro

    La intrare am avut de aşteptat vreo 10 minute după ora 15.30 deoarece înăuntru se oficia o cununie. O primă informaţie aşadar: biserica e funcţională şi e de rit catolic. Am profitat însă oricum schimbând impresii cu membrii unui grup de francezi însoţiţi de un ghid, oameni foarte simpatici şi buni cunoscători ai istoriei Siciliei. În paranteză fie spus, francezii au fost de departe naţiunea turistică străină peste care am dat cel mai adesea în drumurile noastre siciliene.

    Povestea acestui lăcaş de cult începe prin anii 1140 iar la originea sa stă voinţa unui amiral, aşa după cum o demonstrează şi numele. Este vorba de acelaşi George de Antiochia, mare amiral sub Roger II, care a construit şi podul inclus în Patrimoniul UNESCO despre care am amintit în reviewul precedent. Numele La Martorana se datorează faptului că biserica a fost donată în secolul al XV-lea mănăstirii benedictine fondată de Goffredo şi Eloisa Martorana, o familie nobilă spaniolă.

    Sanctuarul păstrează structura pătrată originală, cu o cupolă sprijinită de patru arce romanice normande, în timp ce absidele baroce au fost adăugate la finele celui de-al XVII-lea veac, când clopotniţa, datând din secolul al XIV-lea, a devenit intrarea principală în biserică, care se face printr-un portic frumos ornamentat cu stucaturi şi coloane corintice.

    În interior, privirea vizitatorilor este invariabil atrasă de mozaicurile originale splendide, lucrate, se pare, sub directa supraveghere a amiralului, de aceiaşi meşteri care au decorat Cappella Palatina din Palatul Normanzilor. Culorile s-au păstrat impecabil după aproape nouă sute de ani, motiv pentru care biserica este considerată cea mai bizantină dintre creaţiile arabo-normande din Sicilia.

    Astfel, îl vedem pe Roger II încoronat rege de către Hristos (singura imagine autentificată păstrată a monarhului normand) şi pe amiralul George de Antochia, ctitorul bisericii, dedicând-o Fecioarei Maria. Iar mozaicul cupolei îl înfăţişează pe Hristos întronat, înconjurat de îngeri. În alte mozaicuri recunoaştem figuri de profeţi şi evanghelişti, dar şi scene din viaţa Fecioarei Maria, cea al cărei hram îl poartă biserica.

    Bizantine sunt şi mozaicurile podelei, însă influenţe islamice certe se discern în brâurile decorative sau în incrustaţiile în formă de stea în piatra de lavă. Frescele sunt baroce, la fel şi ornamentaţiile în marmură din presbiteriu.

    Dacă La Martorana aminteşte prin mozaicurile excepţionale de Cappella Palatina (şi de catedrala din Monreale, după cum aveam să descoperim ulterior), biserica aflată la câţiva paşi de ea ne trimite cu gândul la Chiesa di San Giovanni degli Eremiti.

    Chiesa di San Cataldo

    Adresa: Piazza Bellini nr. 1
    Website: arabonormannaunesco.it/il ... -di-san-cataldo
    Orar: zilnic 9.30-12.30,15-18
    Intrarea: 2,50 euro

    Construită în jurul anului 1160 drept capelă a unui complex de clădiri, un palat aparţinând lui Maione da Bari, mare cancelar şi mai apoi mare amiral al regatului normand, bisericuţa este singurul exemplu de construcţie religioasă păstrată din timpul domniei lui William I. În 1182 acesta a donat capela şi întreg palatul benedictinilor din Monreale, care le-au folosit până în 1787, când clădirea a fost transformată în sediu al poştei. După ce a suferit mari modificări de-a lungul secolelor, restaurarea din 1882 i-a redat aspectul original. Din 1937 se află în posesia Ordinului Cavalerilor Sfântului Mormânt de la Ierusalim şi în ea nu se mai oficiază slujbe.

    Biserica San Cataldo este considerată o capodoperă a arhitecturii romanice normande pusă în operă de meşteri arabi capabili să interpreteze inovativ tradiţiile bizantine şi să le aplice cu succes, adaptându-le noilor tendinţe ale vremii. Elementul său cel mai izbitor şi mai definitoriu îl constituie, ca şi în cazul Bisericii Sfântului Ioan Pustnicul, prezenţa celor trei mici cupole roşii în formă de ceapă, de certă provenienţă fatimidă, de deasupra navei. Ele sunt completate de arcade oarbe şi ferestre dantelate care îi conferă eleganţă.

    Interiorul dreptunghiular, constând din nava cu patru coloane cu capiteluri şi două abside acoperite de bolţi în formă de cruce, este simplu, iar zidurile groase sunt lipste de ornamentaţii, întregul edificiu reflectând înclinaţia spre austeritate a normanzilor, neam de războinici. O notă "discordantă" face podeaua din marmură policromă şi porfir, precum şi altarul original în care sunt gravate o cruce şi simbolurile evangheliştilor.

    Ultimul obiectiv din seria de monumente arabo-normande palermitane aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO nu se găseşte în centrul oraşului, ci în partea de vest. Noi am ajuns acolo cu maşina închiriată, însă dacă nu sunteţi motorizaţi puteţi lua autobuzul 124 de la Politeama.

    Palazzo/Castello della Zisa

    Adresa: Piazza Guglielmo il Buono
    Website: arabonormannaunesco.it/il ... azzo-della-zisa
    Orar: luni-sâmbătă 9-19, duminică 9-13.30
    Intrarea: 6 euro; acces liber în prima duminică din fiecare lună.

    Numele palatului care a servit drept reşedinţă de vară pentru regii normanzi şi curţile lor în centrul unui domeniu de vânătoare derivă din arabă - al-Azīz, însemnând "cel glorios, cel splendid". Construcţia sa a început în 1165, sub William I, şi a fost finalizată în timpul domniei succesorului său, William II, în jurul anului 1190. A fost amplasat în afara zidurilor oraşului pentru a oferi proprietarilor liniştea necesară.

    Este cel mai reprezentativ exemplu al aşa-numitului Genoardo (din arabă, Jannat al-ar - "grădină" sau "raiul pe pământ"), un stil arhitectonic inspirat de grădinile maure, predominant în zona ce înconjura Palermo în perioada normandă.

    Clădirea dreptunghiulară cu două proeminenţe laterale e masivă şi dă impresia de monobloc. E structurată pe trei nivele şi are arce oarbe care încadrează ferestrele iar în vârful parapeţilor s-a păstrat parţial un epigraf în limba arabă.

    La parter se află "sala fântânii", în stil islamic, bogat ornamentată cu incrustaţii în formă de fagure - muqarnas, care se repetă din loc în loc şi în nişele de la etaje, şi mozaicuri bizantine sclipitoare, printre care un rar exemplu cu tematică laică. Sub acesta, într-o nişă, se găsea fântâna, care nu s-a păstrat, din păcate. În lateral se deschideau uşi spre apartamentele regale. La etaje se accede pe scări, după străbaterea unor coridoare lungi şi înguste. Încăperile sunt în mare măsură goale, mobilierul de epocă nu a supravieţuit, şi acum palatul găzduieşte un muzeu de artă islamică.

    În secolul al XVII-lea, când castelul a fost vândut unei familii nobiliare, s-au efectuat modificări majore (evident, de natură barocă), însă după ce a intrat în anii 1970 în posesia regiunii Sicilia, autorităţile locale au reuşit să-l restaureze, redându-i aspectul iniţial şi deschizându-l publicului.

    Palatul Zisa este înconjurat de grădini frumoase şi de ateliere care alcătuiesc Zona de Artă Contemporană (ZAC), ca şi de centre culturale. Pe viitor se intenţionează lărgirea acestui spaţiu dedicat arheologiei, istoriei şi artelor vizuale.

    Cu acest ultim exemplu din seria de monumente arabo-bizantino-normane din Palermo nu se încheie lista de asemenea edificii situate în capitala siciliană. Ea mai include Palazzo Cuba, un "pavilion de plăceri" construit de William II în 1180, Cúbula, alt edificiu ridicat din ordinul aceluiaşi rege (ambele denumiri trimit, desigur, la forma cubică a construcţiilor) sau bisericile San Spirito şi San Giovanni dei Lebbrosi.

    Timpul a fost însă zgârcit cu noi şi nu am reuşit să le vizităm, chiar dacă am stat o săptămână în Palermo. Oraşul are o ofertă foarte largă, pe care intenţionez să v-o prezint în reviewurile următoare, şi - în plus - am folosit maşina închiriată pentru a vedea şi alte locuri din vestul Siciliei şi a ne trage sufletul la plajă, alternând băile de soare cu cele în Marea Tireniană.

    Se cheamă că eram totuşi în concediu…

     

    Webmaster, rog următoarea ilustraţie: youtube

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de Carmen Ion in 14.07.19 21:33:11
    Validat / Publicat: 15.07.19 09:08:37
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.

    VIZUALIZĂRI: 1315 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P07 San Giovanni degli Eremiti vazuta de la intrarea pe Via dei Benedettini
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 39800 PMA (din 42 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    6 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [15.07.19 09:08:17]
    »

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    Carmen IonAUTOR REVIEW
    [15.07.19 09:22:35]
    »

    @webmasterX: Mulțumesc

    dragosh2*
    [15.07.19 09:34:19]
    »

    Foarte bine documentat, foarte bine prezentat, foarte bine scris... un ghid excelent si foarte bine ilustrat!!! Cu putina imaginatie esti una cu vizitatorul!

    Felicitari!

    Carmen IonAUTOR REVIEW
    [15.07.19 09:37:42]
    »

    @dragosh2: Mulțumesc mult pentru aprecieri.

    Bujie
    [15.07.19 16:15:11]
    »

    Citindu-ti review-urile despre Palermo, o voce mi se asociaza in subconstient. Cea a Marianei Zaharescu...

    Multumesc.

    Carmen IonAUTOR REVIEW
    [16.07.19 09:44:25]
    »

    @Bujie: Mersi frumos, o comparație onorantă pentru mine.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Bujie, Carmen Ion, dragosh2*
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Palermo, regina Siciliei:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.050504922866821 sec
    ecranul dvs: 1 x 1