Efes, o civilizaţie dispărută (I)

TIPĂREȘTE

Efes

Am părăsit hotelul Onyria Claros la prima oră şi fiind vorba de o distanţă de 30 km până la Efes am ajuns înainte de aglomeraţia de la orele prânzului. Pe AFA s-au scris multe reviewuri despre Efes, unele din ele fiind adevărate documentare arheologice şi istorice, cum sunt, fără a face vreo discriminare ale lui Traian S (vezi impresii) şi Irinad (vezi impresii).

Câteva cuvinte pentru încadrarea istorică.

Urme de viaţă în regiune datează din mileniul V î. Hr. Primii locuitori, cu 3000 de ani înaintea erei noastre au fost hitiţii. După Herodot, Efesul a fost înfiinţat de o colonie de marinari ionieni cu o mie de ani î. Hr. Templul zeiţei Artemis a fost considerat ca una din cele şapte minuni ale lumii antice. În anul 354 î. Hr. un psihopat care a dorit să-i rămână numele în istorie, Herostratus, i-a dat foc. Douăzeci de ani mai târziu Alexandru cel Mare a eliberat Efesul şi alte oraşe greceşti de sub stăpânirea persană, a ridicat un templu şi a acordat privilegii comerciale. Istoricii consideră că până în anul 334, anul morţii lui Alexandru cel Mare este perioada greacă. A urmat perioada elenistică total diferită de precedenta datorită fuziunii culturale cu Orientul Mijlociu. Aceasta a durat până în anul 31 î. Hr., până ce romanii au cucerit Egiptul. În perioada romană, după ce romanii au cucerit Efesul, împăraţi ca Traian, Hadrian, Marc Antoniu l-au vizitat iar locuitorii oraşului le-au ridicat temple care mai mult sau mai puţin degradate se păstrează şi azi. Oratori mari ca Cicero şi Strabon au ţinut discursuri în marele teatru în care auditoriul era format din zeci de mii de oameni. În primele decenii ale sec. I d. Hr. apostolul Ioan şi apoi Paul au început creştinarea populaţiei. Creştinii au fost prigoniţi şi 40 de familii au fugit în munţi, departe de Efes unde au întemeiat satul Sirnice, o aşezare ascunsă de ochii păgânilor. În anul 262 oraşul a fost distrus de un mare cutremur şi a început să decadă. După ce a fost stăpânit de arabi, din anul 1300 a devenit posesiune turcească.

Viaţa cotidiană în Efes.

Efesul este cel mai mare şi bine conservat oraş antic din Turcia şi un exemplu de organizare romană. Am găsit câteva însemnări despre viaţa cotidiană în Efes şi am rămas mirată de cât de organizaţi erau cu 2000-2500 ani în urmă. Amestecându-se trei culturi greacă, orientală şi romană a rezultat modul de viaţă al efesienilor. Ei nu aveau ceasuri mecanice dar ştiau timpul după ceasuri solare iar pe ploaie sau cer noros după ceasuri de apă. Să ai un asemenea ceas în casă era semn de bunăstare. Ei se trezeau dimineaţa iar seara, în perioada romană asistau la spectacole şi festivaluri. Sub greci, fetele nu erau trimise la şcoală dar băieţii începeau să înveţe de la şapte ani. Sub romani ambele sexe primeau aceeaşi instrucţie iar în gimnaziu învăţau filozofie, matematică, unităţi de măsură, astronomie, limba greacă. Pubertatea începea de la 14 ani la băieţi şi 12 la fete. Dacă într-o familie se năştea un copil cu dizabilităţi, tatăl încerca să-l vândă în agora şi dacă nu găsea cumpărător, îl arunca. În perioada de decădere a Efesului, vânzarea copiilor pe un preţ bun era o practică uzuală. Erau foarte buni comercianţi şi calculau repede pe degete. Dacă suma trecea de o mie, arătau cu mâna spre o anumită parte a corpului aceasta însemnând convenţional o mie, două mii. Aveau divinităţi cărora în timpul ceremoniilor le aduceau sacrificii şi ofrande. Patroana oraşului era zeiţa Artemis. Cu excepţia creştinismului de care populaţia bogată se temea din cauza conceptului de egalitarism, efesienii acceptau toate cultele. Sub influenţa egiptenilor credeau în reîncarnare şi erau îngropaţi sau încineraţi alături de obiecte utile sau de valoare. Băile publice au apărut în perioada greacă târzie şi s-au dezvoltat în perioada romană. Ele funcţionau non-stop. Femeile şi copiii până la 12-14 ani intrau gratuit în timpul zilei iar bărbaţii inclusiv noaptea. În stabilimentul băilor puteau bea, mânca sau se puteau odihni. Prostituţia era o meserie onorabilă iar casele de toleranţă afaceri profitabile. În faţa uşii de intrare era scrijelit în piatră laba unui picior. Dacă un adolescent voia să intre în bordel şi nu avea măsura potrivită a tălpii, nu era primit.

Sclavii.

În perioada romană numărul sclavilor era foarte mare ajungând la un sfert din populaţia de 250000 efesieni. Ei proveneau din prizonieri sau vânzări de copii sau soţii şi erau tranzacţionaţi în agore. Numărul de sclavi la o familie din clasa mijlocie ajungea şi la 2oo de oameni. Preţul lor era diferit în funcţie de putere, vârstă, frumuseţe sau cunoştinţe. Arhitecţii sclavi Mazeus şi Mithridate au fost eliberaţi de împăratul August după ce au construit superba poartă din dreapta bibliotecii Celsius. Sclavii nu aveau voie să vorbească neîntrebaţi şi erau însemnaţi cu fierul roşu pentru a putea fi readuşi la stăpân în caz că încercau să fugă. Sclavele tinere şi frumoase făceau copii stăpânilor dar rar aceştia erau recunoscuţi de tată. În caz că se răzvrăteau erau pedepsiţi fiind aruncaţi împreună cu familiile lor în arena cu animale sălbatice. Sub influenţa creştinismului începând cu sec.VI sclavii au obţinut câteva drepturi.

Câteva cuvinte despre cercetările arheologice.

Faţă de vizita noastră anterioară la Efes din anii ´95 s-a decopertat şi reconstruit mult. Diferenţa am văzut-o la biblioteca lui Celsius în comparaţie cu pozele făcute anterior pe hârtie. Efesul a fost un oraş atât de mare încât până acum, deşi activitatea arheologică este continuă şi bine susţinută, s-a dezgropat numai cca. 15% din situl antic. Cercetările arheologice au început în 1869 sub auspiciile British Museum la ce a rămas din templul Artemisei. Austriecii au deschis un şantier în 1895 care, cu permisiunea guvernului turc continuă şi azi. Ei au cercetat neîntrerupt cu excepţia perioadelor celor două războaie mondiale. În ultimii ani accentul s-a pus pe conservarea escavaţiilor anterioare.

Neîmpliniri.

Nu am vizitat ce a mai rămas din templul Artemisei care a fost a şaptea minune a lumii antice, bisericile Sf. Ioan şi Sf. Maria şi peştera celor şapte adormiţi. Pentru asta ar fi trebuit să avem un ghid bun, să fie interes din partea grupului sau să facem excursia pe cont propriu după o serioasă documentare. Cred eu că pentru a vedea tot, mi-ar fi trebuit două-trei zile şi vreo 30-40 de ani în minus pentru că la sfârşitul vizitei eram destul de obosită din cauza drumului accidentat. În aceeaşi zi mai aveam de vizitat Casa Fecioarei Maria şi Sirnice un sat cu o istorie interesantă, aşa că nu era timp de oboseală. Mulţumesc saitului AFA că scriind acest review a trebuit să-mi ordonez pozele, amintirile şi să citesc, altfel Efes ar fi fost doar o bifă în palmaresul călătoriilor.

În acest review am ataşat ca poze câteva panouri explicative aflate în majoritatea locurilor. Ele conţin amănunte importante. În reviewul următor, pe baza pozelor pe care le-am făcut şi a documentării ulterioare am încercat să detaliez pe obiective ce am văzut în Efes.

---

VIZUALIZĂRI: 5205 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI