Cercul Polar și Drumul Atlanticului

TIPĂREȘTE

Am plecat din Tromso în jurul orei 12.00, iar după aprox. 250 Km, am ajuns în Narvik, cel mai important oraş-port din partea de nord a Norvegiei, în care s-au dat aprige bătălii între aliaţi şi nemţi. Tot aici, în timp ce traversam oraşul am zărit un monument cu distanțe: 2407 Km până la Polul Nord, 709 Km până la CapNord, 880 Km până la Trondheim.

Ne-am continuat drumul şi undeva pe seară, am atins din nou Cercul Polar, de data aceasta în altă ţară. Peisajul aici este mult diferit faţă de Finlanda, întrucât punctul turistic este situat la o altitudine de aprox. 680m deasupra mării, în munţii Saltfjellet: vegetaţie alpină, cu pâlcuri mici de zăpadă pe umerii munţilor, iar noi deasupra lor.

Centrul de la Cercul polar de nord a fost deschis în 1990 şi are un cinematograf şi o sală de expoziţii, magazine de suveniruri, poştă şi cofetărie. Din păcate şi aici era închis când am ajuns noi, atunci dându-ne seama că era de fapt ora 23.00. Oare a câta oară ne păcălea soarele de la miezul nopţii în privinţa timpului? Arhitectura centrului turistic se îmbină armonios cu platoul arid şi cu movilele de pietre pe dealul din apropiere. Acestea, precum şi un monument sunt închinate ruşilor şi iugoslavilor căzuţi în Al Doilea Război Mondial. Am regăsit globul pământesc drept simbol cocoțat pe un monument de piatră, însă la dimensiuni reduse față de cel la Cap Nord.

Am străbătut mulţi kilometri prin drumuri de munte, am dormit undeva prin munţi în parcare pe marginea drumului (şi nu eram singurii – se practică). Dimineaţa la 7 am pornit iarăşi spre Trodheim, care este al treilea oraş ca mărime din Norvegia. Pe ultimii 200 Km până la Trondheim am avut impresia că urcăm la Vidra, sau începusem să dăm semne de oboseală şi de dor de cei de-acasă… Oraşul ne-a întâmpinat la intrare cu multe lucrări de amenajare a drumului, cu aglomeraţie şi cum pe mine nu mă prea încântase din cele citite pe net, am hotărât să mergem să vizităm doar catedrala. Cum nu mai îndrăzneam să lăsăm maşina speriaţi de amenzile lor foarte mari, am parcat undeva în apropiere de unde zăream catedrala, mare şi impunătoare. Am coborât, am dat o fugă pe acolo, printre multitudinea de turişti şi autocare (deci începeam să ne apropiem de civilizaţie), am făcut câteva poze şi apoi am căutat prin GPS un restaurant în care să mâncăm peşte. Spre dezamăgirea noastră şi centrul oraşului era plin de restricţii din cauza lucrărilor, astfel încât am hotărât să rezistăm până la Kristiansund şi să luăm masa acolo.

Drumul din Trondheim spre Kristiansund (200Km) este foarte frumos, iar ultima jumătate traseul șerpuiește chiar pe langă fiorduri prin poienițe pline de verdeață, nenumărate poduri se aruncă între culmile munților pentru a nu tulbura liniștea apelor fiordurilor, apoi începe să urce încetișor, apoi să coboare lin și să fie înghițit de ape … la propriu, deoarece șoseaua de termină brusc. Toată lumea șe așează la coadă, în șir indian și în cel mult 15-20 minute apare și ferry-boat-ul.

Între Narvik și Cercul Polar de Nord am traversat o dată cu ferry între Bognes și Skardber, prețul aprox. 12 Eur (mașina+șoferul + 1 pasager) a fost cel mai mare preț plătit pentru trecerile cu ferry-boat-urile, apoi între Halsa și Gjengset (aprox. 10Eur). Înainte de a trece cu ferry-ul spre Kristiansund am avut ghinionul să facem pană. Am pus roata de rezervă, moment în care am sesizat că și celălalt cauciuc din față este tocit foarte rău. Am pornit-o în grabă spre Kristiansund întrucât era vineri, ora 15.00 și trebuia de urgență să cumpărăm cauciucuri. Am căutat pe GPS o reprezentanță VW, am găsit-o, ne-au trimis la un service de unde am cumpărat 2 cauciuri (300 Eur a costat totul - cu manoperă cu tot). Băiatul care ne-a aranjat mașina ne-a povestit că el este din Lithuania, ca de altfel majoritatea celor de acolo, și câștigă cam 3000 Eur pe lună, pentru că norvegienii nu se îngrămădesc …. Ehe, vă dați seama, 3000 Eur pe lună un simplu angajat în service … oare cât câștigă acolo un avoocat, procuror sau polițist???

De pe continent se ajunge pe insula Bergsoya prin tunelul Freifjord, cu o lungime de 5,1Km, cu o adâncime maximă 130m sub nivelul mării, care nu se plătește, tunel deschis în august 1992 fiind cel mai lung tunel sub apă din lume la acel moment. Apoi se intră în orașul Kristiansund după vreo 10-20Km, se urmărește centrul orașului, apoi portul în dreapta, un sens giratoriu, moment în care nu se mai regăsește nici-un indicator cu Drumul Atlanticului, ci doar insula Averoya. Acel sens giratoriu este punctul de intrare în Atlantic Ocean Tunnel și care leagă Kristiansund de insula Averoy. Tunelul a fost deschis în decembrie 2009, are o lungime de 5,7 Km, cu cel mai adânc punct al său la 250 m sub nivelul mării și este într-adevăr ceva deosebit. La ieșirea din tunel există case de taxare, unde se plătește pentru vizitarea Drumului Atlanticului.

Atlanterhavsveien – această capodoperă norvegiană, votată în 2005 construcția secolului în Norvegia, constă din 8 poduri aruncate ingenios peste apele Oceanului Atlantic, sprijinindu-se pe umerii golași ale insulițelor, facilitând legătura dintre insulă și continent. Construcția podurilor a început în 1983, s-a încheiat în 1989. Cel mai spectaculos și mai lung dintre toate este Storseisundet Bridge sau Drumul spre nicăieri.

După ce terminăm de străbătut Drumul Atlanticului am ajuns în Molde, unde am făcut o binemeritată pauză de masă. În continuare noi am vrut să urmărim următorul traseu:

-Molde-Eikesdal – 100 Km – 1 oră jumătate – drum cu taxă până în parcare și apoi 45 min pe jos până la cea mai înaltă cascadă din Norvegia (debitul vine dintr-o hidrocentrală);

-Eikesdal-Aursjoen-Sunndal – 70Km – 2 ore – drum cu taxă, are curbe în ac de păr, cu point-view la Aurstupet;

Din păcate pentru noi acest traseu se deschidea după 1 iunie, iar noi eram în utlimele zile ale lunii mai.

---

VIZUALIZĂRI: 6471 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI