ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.03.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bacău
ÎNSCRIS: 08.07.10
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Nessebar - muzeul cetate

TIPĂREȘTE

În sfârşit am reuşit să ajung şi eu acolo! Citisem destul de mult despre acest loc, chiar am trecut de câteva ori prin apropiere în drumul către sudul litoralului bulgăresc dar încă nu reuşisem să vizitez această minunată cetate-muzeu. Întrucăt concediul verii 2015 aveam să-l petrec la Obzor (voi reveni cu un review despre acest oraş cât şi despre hotelul unde am stat) iar distanţa până la Nessebar e de aproximativ 45 de km nu am putut rezista tentaţiei de a nu face o mică excursie la Nessebar...

Cu toate că distanţa e destul de mică, cei 45 de km se parcurg în aproximativ 40-50 de min., drumul e în marea majoritate prin munţi, sunt nenumărate curbe ce temperează şoferii cu ceva "mâncărimi la talpă", iar peisajul, pe alocuri, e cel ce mai reduce din aceste inconveniente..., iar dacă prindeţi vreme bună, cum am prins şi noi, imediat ce apare dintre copaci panorama cu Elenite, Sveti Vlas, Sunny Beach şi Nessebar e imposibil să pierdeţi minute bune cu admirarea pisajului şi cu imortalizarea acestuia - asta după ce aţi tras pe dreapta, evident :). De aici drumul continuă prin Sunny Beach (nu prin staţiune ci pe drumul european E87) iar după cam doi km dăm peste indicatorul care ne anunţă că trebuie să facem stânga către Nessebar, mai există şi varianta direct prin staţiunea Sunny Beach, drum care pe teritoriul staţiunii e paralel cu cel european dar pentru această variantă trebuie luată în calcul aglomeraţia...

Indiferent de varianta aleasă, ajungem într-un final în Nessebar, mai întâi în oraşul nou, care este şi el staţiune turistică, ca mai apoi să ajungem la istmul ce desparte oraşul nou de cel vechi. Aici avem de ales, fiind cu maşina, se poate merge atât în stânga cât şi în dreapta peninsulei, în ambele direcţii vom găsi parcări generoase, supravegheate şi bineînţeles, cu plată. Eu am ales parcarea din stânga, aici având ca bonus o privelişte minunată spre Sunny Beach şi până la Elenite.

Din parcare am descoperit imediat nişte scări ce aveau să ne ducă direct către inima acestui minunat oraş-muzeu, nu înainte de a ne ieşi în cale minunata biserică ortodoxă funcţională din oraşul vechi unde aveam să aprindem câteva lumânări şi să asistăm la un botez, dacă nu mă înşel, e vorba de Biserica Adormirea Maicii Domnului. De aici ne-am lăsat purtaţi de valul de turişti din oraş către mai toate direcţiile, mai întăi am ajuns în zona Bisericii Sfânta Sophia, iar după câteva fotogafii, admirarea vestigiilor istorice şi vizitarea câtorva magazine aflate la parterul clădirilor din zonă, ne-am făcut un mic plan de vizitare al oraşului, astfel încât am luat-o la pas pe străduţele mărginite de casele cu etaj de lemn, clădiri reamenajate o parte dintre ele, altele fiind reconstruite din temelii, respectând întru totul specificul medieval al acestora, am avut chiar sentimentul că mă aflu într-o Sighişoară medievală teleportată pe malul mării...

Având în minte harta oraşului şi urmând alte grupuri de turişi atunci când aveam dubii încotro să o luăm, am reuşit într-un final să bifăm cele mai importante obiective, cele mai frumoase peisaje, cele mai bine amplasate terase ce oferă privelişti de vis, reuşind să surprindem frumuseţea acestui oraş-cetate dată de către amalgamul de culturi ce s-au succedat pe aceste tărâmuri, fiind unul dintre vechile orase ale Europei cu o istorie de peste 3000 de ani să nu uităm că pe aici au trecut pe rând tracii, grecii, romanii, bizantinii, turcii şi într-un final bulgarii... Nu voi intra prea în amănunt în istoria acestui oraş, au făcut-o foarte bine înaintea mea alţi usseri. Trebuie avut în vedere faptul că astăzi poate fi văzută doar o parte a ceea ce a fost acestă cetate deoarece mai bine de o treime din suprafaţa iniţială a acesteia se află sub ape, fapt datorat deopotrivă creşterii şi scăderii nivelului marii, eroziunii produse de vânt şi valuri dar mai ales cutremurelor. Astăzi peninsula are o lungime de circa 900 de metrii şi o lăţime de aproximativ 350 de metrii.

Pe parcursul vizitării oraşului, după cum vă spuneam, am întâlnit turişti din toate colţurile lumii dar şi foarte mulţi conaţionali, era aproape iposibil ca pe una din străduţe să nu auzi vorbind româneşte, dacă nu o făcea un turist sigur o făcea un comerciant ce încerca să-şi vândă produsele unui turist român... Ceea ce mai e de lăudat pentru bulgari e faptul că un oraş ce are puţin peste 10000 de locuitori (oraşul vechi şi cel nou, împreună, normal...) să reuşească să atragă anual un număr de turişti de câteva ori mai mare decât cel al propriilor locuitori...

Ar mai fi foarte multe de spus despre această adevărată Perlă a Mării Negre, eu las să vă mai spună câte ceva despre acest loc cele câteva imagini surprinse de mine aici iar sperând că v-am stârnit curiozitatea, dacă treceţi prin zonă, vă doresc să descoperiţi şi voi farmecul Nessebarului...

Alegeri înţelepte şi concedii plăcute tuturor!


[fb]
---
Trimis de kelyboy in 12.03.16 13:50:06
Validat / Publicat: 12.03.16 15:12:34
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 3252 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (kelyboy); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Oare dă şi bon fiscal?
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29450 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

tata123 🔱
[12.03.16 21:23:36]
»

@kelyboy - Nessebar este orașul unde aș reveni cu plăcere, în cazul unei noi vizite în zonă. Mi-au plăcut străduțele înguste, gardurile de piatră îmbrăcate în flori, bisericile și casele vechi. Mulțimea de magazine, terase și restaurante întregesc imaginea acestui oraș peninsular. Oraș antic întemeiat de coloniști greci - Mesembria, a aparținut pentru scurt timp, în secret, în epoca bizantină, chiar lui Iancu de Hunedoara.

Răzvan Teodorescu numea orașul poate cel mai însemnat centru bizantin al coastei vest-pontice, cu monumentele sale religioase atât de pitorești și de specifice.

kelyboyAUTOR REVIEW
[12.03.16 21:53:56]
»

@tata123 - Aşa este! Din câte am citit despre istoria Nessebar-ului, un motiv de mândrie pentru noi e şi faptul că la începuturile istoriei sale, Nessebar-ul a fost şi sub dominaţia lui Burebista, când Dacia era mult mai mare... Tot respectul pentru bulgari care au reuşit să facă din această locaţie un adevărat obiectiv turistic vizitat de zeci de mii de turişti anual... istoria locului este impresionantă, legată de istoria întregii zone, de remarcat e faptul că oraşul şi-a păstrat identitatea pe parcursul veacurilor iar o vizită aici te poartă într-o incursiune înapoi în timp...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
kelyboy, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Nessebar:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057984828948975 sec
    ecranul dvs: 1 x 1