Prin Napoli la pas

TIPĂREȘTE

” Vedi Napoli e poi mori!” , o expresie celebră tradusă, știm bine, prin:” Vezi Napoli și apoi mori!”

Până aici e clar, însă de unde vine această expresie celebră? Am fost curios să aflu și răsfoind paginile amicului Google am găsit mai multe explicații ce au dat naștere sintagmei.

Una dintre ele se referă la un basm ce circula prin zona napolitană, care spunea că aici veneau toți cei care au suferit din dragoste, Napoli fiind destinația lor preferată. Frumusețea acestor locuri, dar și, spune povestea, magia Raziellei, o vrăjitoare bună, făceau ca inimile zdrobite să uite durerea dragostei atâta timp cât stăteau aici. Dar durerea era totuși în inima lor și atunci când plecau de acolo aceasta reapărea, iar acești nefericiți nu mai aveau dorința de a trăi. Însă Raziella, care suferise și ea puternic din dragoste, văzând suferințele nefericiților a creat o băutură, pe care o oferea celor necăjiți înainte de plecare, capabilă să-i facă să uite amintirile dureroase ale trecutului și în acest fel să nu-și mai dorească moartea ci să renască.

 O alta se referă la faptul că atunci când Regatul celor două Sicilli se afla în epoca sa de aur, capitala regatului, Napoli, era un oraș așa de important, nefiind nimic care să se compare în frumusețe cu el, încât după ce-l vedeai puteai să mori.  

Însă ceea ce a făcut ca sintagma să se răspândească în întreaga lume, făcând-o așa de cunoscută, se referă la Goethe, care după o vizită de doi ani în Italia, ultimul oraș vizitat fiind Napoli, a fost atât de impresionat de acesta, de moștenirea sa culturală vie, de peisajele sale uimitoare, de căldura poporului napoletan, încât spunea la un moment dat:” … mă simt de parcă sunt altcineva. Deci sunt două lucruri: ori am fost nebun înainte de a ajunge aici, ori sunt nebun acum” . Ca atare a considerat că nu putea aduce un omagiu mai mare napolitanilor decât zicând: ” Vedi Napoli e poi mori!”  

Fără să ne gândim cumva la această expresie, cu toate că o știam, am purces și noi să vedem, ce se putea în câteva ore, din minunatul oraș, cel mai mare din zona de sud a Italiei și al treilea ca mărime din ” Cizmă” după  Roma și Milano. Este situat pe coasta de vest a Italiei, cu ieșire la Marea Tireniană (parte a Mării Mediterane) și unul dintre cele mai importante porturi ale Italiei.  

Este un oraș cu o frumusețe aparte, dar și cu multe minusuri, aspecte mai puțin plăcute: mizerie pe străzi, oameni destul de gălăgioși (parcă peste media italienilor), locuințe cam neîngrijite. Chiar dacă Napoli are farmecul decadent al unei mari capitale care a căzut în paragină, el merită vizitat.

Debarcarea noastră din autocar s-a făcut chiar în apropierea portului turistic, astfel încât primul obiectiv din Napoli, văzut în acea zi a fost Castel dell’Ovo (Castelul Oului), construit pe o mică peninsulă (de fapt pe o mică insulă – Megaride – unită cu uscatul printr-un drum pietruit) în Portul Santa Lucia din Golful Neapole. Existența castelului are la bază o fantastică legendă locală. Se spune că numele său provine de la oul magic pe care însuși poetul roman Vergilius, care avea un renume de vrăjitor și prezicător al viitorului, l-a așezat în fundație ca să susțină fortificația castelului. Dacă oul s-ar fi spart, castelul s-ar fi prăbușit și ar fi urmat o serie de evenimente dezastruoase pentru Napoli. Se spune că din acel moment soarta castelului, împreună cu cea a întregului oraș, au fost legate de soarta oului.

Plecăm mai departe spre alte obiective de văzut, ne clătim retina cu albastrul splendid al mării și ajungem la Castel Nuovo, o grandioasă cetate medievală ridicată în timpul lui Carol I de Anjou, servind atât ca reședință regală cât și ca fortăreață de apărare. Denumirea de Nuovo se datorează faptului că în zonă mai existau încă două cetăți (despre unul dintre ele, Castel dell’Ovo, am vorbit mai sus). Castelul mai este cunoscut și ca Maschio Angioino, nume compus din maschio, așa se numește turnul cel mai important din castel, iar Angioino vine de la fondatorul său, Carol I de Anjou, care în italiană se spune Carlo I di Angio’.  

Deasupra porții de intrare sunt basoreliefuri în care este reprezentat regele Alfons de Aragon, din timpul căruia datează actuala formă a castelului cu 5 turnuri – sec. XV, intrând victorios în orașul Neapole după cucerirea acestuia. Fațada porții este decorată cu ornamentații bogate din piatră.

Ne îndreptăm ușurel către Galleria Umberto I, situată pe  V. Santa Brigida, foarte aproape de castel Nuovo. Este o galerie comercială publică din Napoli, un loc plin de magazine, restaurante, cafenele. Stabilimentul fost construit între 1887–1891, proiectat de Emanuele Rocco. Realizarea construcției a dat tonul acțiunii de reconstruire (risanamento) a Neapolelui, acțiune care a durat decenii bune, până la începutul Primului Război Mondial.  Acoperișul din feronerie și sticlă este realizat în stil Art Nouveau.  

Plimbarea pe culoarele Galeriei ne dezvăluie existența unei pardoseli lucrată artistic, atrăgându-ne atenția zona mozaicată cu semnele astrologice. Bineînțeles că nu pierdem ocazia de a face fotografii lângă semnele noastre zodiacale.

Nu cumpărăm nimic din Galerie, pornim la drum, așa cum îi șade bine turistului și accedem în Piazza Municipio unde aflăm una dintre cele mai monumentale fântâni din Napoli: Fântâna lui Neptun. Este opera a patru sculptori, fiind realizată la finele sec. XVI. Are un bazin mare înconjurat de o balustradă metalică. Sunt foarte multe pesonaje care decorează fântâna: lei din gura cărora curge apă, doi monștri marini care toarnă apă într-un vas mare decorat cu figuri simbolice. În centrul fântânii doi satiri și două nimfe țin statuia lui Neptun care are în mână un trident.

Acest obiectiv monumental a suferit, de-a lungul timpului, numeroase schimbări, în primul rând prin mutări succesive până să ajungă în Piazza Municipio, dar și mutilări, adăugiri de elemente noi și restaurări.

Piazza del Plebiscito, poate cea mai maiestuoasă piață din Napoli, dar cu siguranță cea mai mare, ceea ce o face disponibilă desfășurării diverselor manifestații oficiale, ne dă prilejul să găsim câteva dintre edificiile importante: Palatul Regal, biserica San Francesco di Paola și Teatrul San Carlo.  

Palatul regal din Napoli, a fost una dintre cele patru reședințe folosite de regii de Bourbon în timpul Regatului celor două Sicilii.

Este o clădire monumentală, pe trei nivele, fațada parterului fiind evidențiată prin arcade care susțin partea superioară a clădirii, dar și prin statui plasate în firidele dintre arcade. Construcția începută în 1600 s-a desfășurat pe o perioadă destul de lungă, de-a lungul timpului prin adăugarea de construcții noi sau elemente decorative.  

Ca și în multe alte cazuri și în cazul acestui palat se poate aplica zicala: ” nu e pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește” motivat de faptul că a fost construit pentru regele Filip al III-lea al Spaniei, care nu a stat niciodată aici, dar a devenit reședință pentru regii dinastiei Bourbonilor, cam 200 ani mai târziu.  

Biserica San Francesco di Paola e considerată steaua incontestabilă din Piazza del Plebiscito. Iese în evidență prin faptul că este o construcție impunătoare, atât prin cupolă cât și prin fațada sa, un portic cu 6 coloane și doi pilaștri, care amintește de Panteonul din Roma. Construcția edificiului a fost începută de cumnatul lui Napoleon ca un tribut adus împăratului. Însă așa cum ziceam mai sus, ” nu e pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește!” , după învingerea lui Napoleon, Ferdinand I a preluat construcția în 1817 și a dedicat-o Sfântului Francesco de Paola (dedicația este scrisă pe frontonul fațadei – D. O. M. D. FRANCESCO DE PAULA FERDINANDUS I EX VOTO MDCCCXVI -), pentru a sărbători restaurarea regatului său după perioada napoleoniană.

Tot în zona Piazza del Plebiscito, în apropierea celor două clădiri se află și Teatrul San Carlo (inaugurat în 4 nov. 1737), este de fapt Opera din Napoli. Este recunoscut ca cel mai vechi loc de întâlnire al iubitorilor de operă din Europa, aici prezentându-se spectacole de acest gen cu mult înaintea Teatrului Scala din Milano (cam cu 40 de ani) sau La Fenice din Veneția (cu cca. 60 ani). A fost construit la inițiativa lui Carol al VII-lea, rege al Spaniei, Neapolelui și Siciliei, cu scopul de a dărui orașului un edificiu nou de cultură în locul unui teatru vechi și dărăpănat.  

A fost restaurat de mai multe ori și refăcut aproape complet după un incendiu din 1816.

Mergând de la un obiectiv la altul parcurgem străduțele acelea înguste, specifice unor alte epoci, care nu prea văd razele soarelui din cauza clădirilor înalte care le străjuiesc. Sunt locuri pe unde noaptea nu m-aș aventura. Pe una dintre ele, Via Tribunali, ne întâmpină cine credeți:  Pulcinella, acel personaj hoț, viclean, pervertit, oportunist ce-și are originea în commedia dell’ arte. Basorelieful plasat pe peretele unei clădiri, ne prezintă numai capul marionetei, cu nasul său coroiat, obrajii mari și tichia conică pe cap, astfel că nu-i vedem celelalte diformități care o caracterizează: cocoașa, picioarele strâmbe ori burta sa.  

Una dintre clădirile ce ne atrage atenția prin fațada sa austeră, este Palazzo Orsini di Gravina, situat  în Piazza Monteoliveto, numită și piazzetta Trinità Maggiore. A fost construită în sec. al XVI-lea, de Ferdinando Orsini, Duce de Gravina di Puglia, aici fiind în prezent sediul Școlii de Arhitectură a Universității din Napoli. Iese în evidență portalul încadrat de două coloane din marmură albă în contrast cu tonul întunecat al întregii fațade.

Peste drum de palatul Orsini se află una dintre fântânile monumentale din Napoli, Fântâna lui Carol al II-lea (Fontana di Montioliveto) . Ansamblul statuar realizat din piatră, fântâna propriu-zisă, are deasupra o statuie din bronz a regelui Carol al II-lea de Habsburg. Ansamblul realizat în stilul baroc târziu se mai numește și Fântâna Micului Rege (Fontana del Re Piccolo) .

Biserica Santa Chiara, s-a născut din testamantul lui Robert de Anjou (Robert D’Angio) și a soției sale Sancia di Mallorca (de aceea biserica mai este cunoscută și sub numele Bazilica Santa Chiara și Sancia din Mallorca) . Este o biserică franciscană realizată în stilul gotic, fâcând parte dintr-un complex monumental care cuprinde două mănăstiri, pentru călugărițe clarize și călugări minori și un muzeu. Se remarcă fațada simplă cu o roză perforată, iar în stânga bisericii turnul clopotniță. În interior sunt monumentele funerare ale familiilor Anjou și Bourbon.

Obosiți de atâta colindare după obiective turistice, dar și gâdilați olfactiv de aromele îmbietoare ale bucătăriei napolitane, ne gândim că o mică pauză pentru odihnă dar și, în special, pentru liniștirea trupului care cerea hrană, ar fi indicat să căutăm un loc unde am putea mânca ceva. Ne gândim, bineînțeles, la o pizza napoletană, atât de renumită și ne aducem aminte că în hălăduiala noastră, cu câtva timp înainte, o domnișorică ne-a dat un pliant-invitație la masă, cu ceva discount la preț.  

Inițial nu prea i-am dat atenție, însă când s-a stârnit foamea, am zis să ne întoarcem din drum spre locul, dacă-l mai găseam, unde primisem invitația. Găsim locul și picolla tratoria  (nu renumita Pizzeria Da Michele) unde lucra tânăra. Ospătarii de acolo au zis că se terminase programul de servire la prânz, riscam astfel să rămânem flămânzi, norocul nostru a fost că ne-a observat la timp duduița, a zis că suntem clienții ei și să poftim înăuntru pentru a fi serviți.

Acum, sigur că ne era tare foame, dar pot spune că așa o pizza bună nu am mâncat niciodată: mare, pufoasă, arătoasă, iar de gust ce să mai zic… Desigur că am udat-o cu ceva bere italiană. În fotografii puteți vedea cam cum arăta pizza.  

Sătui, cu cheful de plimbare ușor diminuat - bun ar fi fost un somn! - hotărâm să plecăm mai departe să vedem, înainte de a merge la autocar, încă puțin din multul pe care ți-l oferă orașul.

Obeliscul Fecioarei Imaculate (Obelisco dell'Immacolata) , din Piazza Gesu, este unul dintre numeroasele obeliscuri împrăștiate în Napoli și considerat drept cel mai frumos dintre toate. Este realizat din marmură, de 22 m înălțime, cu numeroase decorațiuni și a fost ridicat pe locul unde a fost o statuie ecvestră a regelui Filip al V-lea. Pe soclu sunt sculpturile a patru sfinți, precum și semireliefuri reprezentând Buna Vestire și Nașterea Domnului.

Se spune că este înconjurat de o aură de mister, vălul care înfășoară capul Madonei, privit din spate, arată un chip stilizat care ar fi Moartea însăși, cu cocoașa și coasa.

Printre alte edificii din această piață se găsește și Palatul Pignatelli di Monteleone, în prezent hotel Maison Degas. Pe frontispiciu este plasată o placă pe care este scris: ” Nicolaus Pignatellus - Dux Montisleonis primor es inter hispani e magnates avitas edes restituit, ampliavit, ornavit anno salutis MDCCXVIII” , adică:” Conducătorul lui Montisleon, ești cel mai important dintre spaniolii care au restaurat, mărit și decorat marile case strămoșești în anul mântuirii 1718” .

Un alt obelisc important este Obeliscul San Paolo Magiore, amplasat în piața cu același nume, unul dintre cele mai iubite monumente din Napoli. A fost ridicat la dorința napolitanilor pentru protecția și siguranța orașului lor iubit, în perioada epidemiei de ciumă din 1656. Este o structură piramidală zveltă, având ca decorații steme nobiliare, heruvimi, medalioane reprezentând momente semnificative din istoria religioasă și busturi ale sfinților dominicani.

Obeliscul este amplasat în fața bisericii San Paolo Magiore, bazilică ce datează din sec. al VIII-lea, dar reconstruită aproape total în sec. al XVI-lea. Intrarea este încadrată de două coloane corintiene luate de la templul roman Dioscuri (Castor și Pollux), amplasat în acel loc.

Una dintre cele mai vechi statui este cea Zeului Nilului (Statua del Dio Nilo) , o sculptură romană din sec. al II-lea d. Hr., realizată din marmură. Se află în Piazzetta Nilo. Statuia îl reprezintă pe zeul Nilului culcat, cu cornul abundenței în mână și sprijinit de Sfinx (porumbeii din poză nu-s de atunci, sunt contemporani cu noi). Statuia a fost probabil ridicată în orașul-port roman de atunci de către comercianții alexandrini în secolul al II-lea și recuperată fără cap. Mai târziu, cam prin sec. XVII, a fost așezat pe un piedestal și ulterior a fost sculptat un cap care a fost adăugat corpului.

O biserică romano-catolică din Napoli, construită în anul 1593 și reconstruită în 1758, este Santi Filippo e Giacomo, din Via San Biagio. Fațada are nișe în care sunt statui ale Sf. Filip și Sf. Iacob de Giuseppe Sanmartino, nișele de la nivelul ușii, iar în cele superioare sunt statui ale Religiei și Credinței. Basilica are o statuie a Madonnei Addolorata.

O construcție interesantă pe care o întâlnim în Piața San Domenico Magiore, este cea a bisericii San Domenico Magiore. Arătând mai degrabă a cetate, biserica este una dintre cele mai importante din oraș. A fost construită între anii 1283 – 1324, la comanda lui Carol al II-lea de Anjou. Renovările ulterioare făcute ca urmare a trecerii timpului dar și a unor catastrofe (incendii, cutremure) i-au modificat stilul arhitectonic inițial (gotic) cu influențele altor stiluri.

Amplasat într-o zonă plină de viață, Piazza San Gaetano, Monumentul San Gaetano este un reper istoric captivant care întruchipează spiritul Napoli. Acest monument impresionant este dedicat Sfântului Gaetano da Thiene, o figură semnificativă a Bisericii Catolice, cunoscută pentru contribuțiile sale la reforma religioasă și educație.  

Cam atâta deocamdată. Cred că am mai văzut și alte obiective sau aspecte care ar fi meritat să le prezentăm.  

Drumuri bune și excursii frumoase!

Webb rog inserați: https://www.youtube.com/watch?v=cxnR2Vv4L1A

Mulțumesc!

---

VIZUALIZĂRI: 264 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI