ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.06.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 06.08.17
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAY-2017
DURATA: 4 zile
prieteni
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 5 MIN

    Printre ”cioburi” de Murano

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Nu poți ajunge la Veneția, fără a vizita și Insula Murano. Mi-am dorit Murano și pentru asta am luat din stația ”Fondamente Nuova” Veneția, vaporetto nr. 12 cu destinația Murano, Burano, Torcello.

    Călătoria spre Murano durează foarte puțin, insula chiar se și vede cu ochiul liber, undeva în zare, aflată la doar 1,5 Km. de oraș. Am avut o zi minunată. Briza, soarele prietenos și aerul marin mi-au dat sănătate.

    Undeva în dreapta trecem pe lângă Insula St. Michele, cimitirul Veneției, înconjurată de un zid, peste care se văd vârfuri de monumente funerare. Imediat mi-a atras atenția o lucrare plastică, ce-i drept, foarte plastic ”înfiptă în apă” și anume, o Doamnă într-o mantie metalică lungă, alături de un venețian. Țeapănă, cu degetul întins spre poarta de intrare, parcă-i spunea acestuia: Direcția înainte, marș! Acolo îți va fi locul! Oare cine era Doamna?

    Insula Murano este recunoscută pentru producția celebrei sticle de Murano, cunoscută și apreciată în întreaga lume. Asta cândva! Acum este invadată de ”cioburi”, de chinezării și artefacte contrafăcute. Și prețurile nu sunt mici!

    La fel ca și Veneția, insula Murano este alcătuită din mai multe insulițe conectate între ele prin poduri. Stilul arhitectonic este asemănător cu al Veneției, dar specificul său, este liniștea.

    Lumea e veselă, relaxată, vetreriile și cristaleriile, adică fostele fabrici de sticlă nu mai lucrează. Doar câteva mai produc piese autentice, dar la prețuri enorme. Se fac și demonstrații în fața turiștilor, așa spre amuzament!

    Insula Murano a fost locuită încă de romani. Inițial, a fost un port pescăresc, apoi un important centru comercial, ajungând în secolul al X-lea sa aibă chiar propria ei moneda și propria ei aristocrație.

    Fabricarea sticlei în Veneția datează din sec. al X-lea. Însă prin 1291, Republica Veneția a cerut ca toate atelierele de sticlărie sa fie mutate pe Insula Murano, pentru că furnalele deschise prezentau mari riscuri de incendii pentru casele făcute în mare parte din lemn, la vremea aceia.

    La scurt timp am ajuns cu vaporetto în stația Murano Faro. Acesta, adică Farul aflat lângă stație, este un simbol al insulei. Altădată era din lemn, acum e din marmoră albă de Istria și are o vechime de aprox. 100 ani.

    Ajunși la destinație, vaporetto este legat ”pescărește” de mal (am fotografiat nodul, dar nu știu dacă este din acela pescăresc). Aici ne întâmpină plăcut un aer marin încărcat cu miresme de minunate flori și nu în ultimul rând, liniștea. Murano este brăzdată de canale și poduri, asemănătoare suratei sale, Veneția.

    De-a lungul timpului și până în prezent, meșterii sticlari au păstrat cu sfințenie rețetele și tehnica de fabricare a sticlei de Murano. Se zice că acestea vor rămâne un mister. Oare?

    Prețurile sticlei de Murano au fost totdeauna foarte mari și prin urmare doar palatele regale și reședințe aristocrate din Europa erau împodobite cu geamuri, oglinzi sau decorațiuni din sticlă de Murano. Câte din ele nu s-or fi făcut ”cioburi”, din varii motive: neatenția unei servitoare, joaca unor copii, răzmerițe, nervi etc. Mai târziu, fiind la modă, au apărut și în țara noastră. Mă gândesc la cazinouri, reședințe boierești, sedii administrative, mă gândesc la perioada interbelică... și la câte ”cioburi” or fi rezultat, după...

    Odată ajunși în această insulă, ne-am plimbat pe malul Canalului Grande, am avut ocazia de a asista și la o demonstrație de fabricare a unor piese din sticlă, adică acele ”bășici” aflate la capătul unor lungi țevi metalice în care se sufla, apoi cu ajutorul unor unelte acestea se modelau, se contorsionau, mai lipea o codiță și carafa era gata. Meșterul se amuza mai rău ca noi!

    Am admirat casele de negustori și magazinele cu vitrinele încărcate de obiecte din sticlă de Murano. Care mai de care mai colorate și mai fățoase. Dar nefiind originale, eu le-am numit, ”cioburi”.

    Se poate vizita Museo del Vetro, sau al Sticlei, găzduit de Palatul Giustinian. Nu am făcut-o. Am înțeles că acesta deține mostre de sticlă încă din vremea egiptenilor.

    O atracție turistică a insulei este Chiesa di San Pietro Martire – Biserica Sfântul Petru Martir. O clădire foarte frumoasă, din cărămidă roșie, ridicată în anul 1348. Nu am văzut-o nici pe aceasta.

    O altă biserică veche, din secolul al XII lea, este Basilica di Santa Maria e Donato – Biserica Sfinților Maria și Donato. Aici, se află un frumos mozaic aurit al Madonei și relicvele unui dragon legendar despre care se spune că a fost ucis de Sfântul Donato și adus pe mare, din insula Kefalonia. Cu regret, dar nici pe aceasta nu am văzut-o, gândul fiindu-ne la Burano și Torcello. Și apoi, mai intervine un lucru: la un moment dat, parcă ”nu mai încape!”.

    După ce am admirat frumoase uși, ale caselor localnicilor, cu geamuri din sticlă a la Murano, ajungem în Piazzeta Campo Santo Stefano în mijlocul căreia se găsește Turnul cu ceas, care datează din secolul al XIX-lea, construit pe locul unei foste biserici. Alături de Turnul cu ceas, am fotografiat o lucrare din sticlă de Murano. Aceasta este creată de artistul plastic Simone Cenedese și se numește, ceva în genul ”Nașterea luminii într-o cometă de sticlă”. Nu am înțeles sensul, dar acest loc se află în topul preferințelor turiștilor!

    După o gelatta și un moment de tihnă, am luat același vaporetto nr. 12 în direcția Burano.

    Merită o deplasare la Murano? Eu zic, da. Măcar pentru a cunoaște condițiile de muncă ale vechilor locuitori, condiții înfiorătoare dacă ne gândim la temperaturile extrem de mari la care era topită sticla și nu în ultimul rând, faptul că se lucra cu sticlă, un material foarte casabil și foarte periculos atunci când ajungea ”cioburi”. Numai ea, insula, știe câte accidente, câte decese și cât sânge o fi curs în vetreriile sale.

    Mulțumesc!

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de mihaelavoicu in 29.06.18 20:23:11
    Validat / Publicat: 30.06.18 08:40:54
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: Roma, Napoli, Florența, Milano, Ravenna, Pisa

    VIZUALIZĂRI: 3127 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P14 ”Cocoșul de Murano”
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33500 PMA (din 35 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    13 ecouri scrise, până acum

    elviramvio
    [30.06.18 08:46:16]
    »

    @mihaelavoicu:

    Un prim vot la o lectură pe fugă. Voi reveni la articolul tău, la o cafea liniștită. Acum m-a atras poza cu cocoșul, prea semăna cu cocoșul meu portughez ????

    Da, ai dreptate cu cioburile, o lege care să interzică vânzarea chinezăriilor în asemenea locuri ar fi bună. Așa i-ar obliga pe localnici să creeze produse tradiționale.

    mihaelavoicuAUTOR REVIEW
    [30.06.18 09:04:44]
    »

    @elviramvio: Merci!

    Cred că niciunul din cocoși nu seamănă cu unul zdravăn, pintenat, românesc!

    ovidiuyepi
    [30.06.18 09:15:48]
    »

    Sunt pe picior de plecare in Rhodos. Pe fuga pot spune: frumos, placut, votat cu mare drag.

    mihaelavoicuAUTOR REVIEW
    [30.06.18 09:26:12]
    »

    @ovidiuyepi: Merci mult și toate bune în Rhodos. În afară de orice, totul e, să nu fie evenimente neplăcute.

    Dan&Ema
    [30.06.18 11:36:46]
    »

    @mihaelavoicu:

    O destinatie interesanta care imi lipseste din palmares desi ar fi trebuit sa fie candva bifata. Dar nu a fost sa fie. Mi-ai amintit insa de acest colt interesant de lume.

    In ce priveste

    Prețurile sticlei de Murano au fost totdeauna foarte mari și prin urmare doar palatele regale și reședințe aristocrate din Europa erau împodobite cu geamuri, oglinzi sau decorațiuni din sticlă de Murano. Câte din ele nu s-or fi făcut ”cioburi”, din varii motive: neatenția unei servitoare, joaca unor copii, răzmerițe, nervi etc. Mai târziu, fiind la modă, au apărut și în țara noastră. Mă gândesc la cazinouri, reședințe boierești, sedii administrative, mă gândesc la perioada interbelică... și la câte ”cioburi” or fi rezultat, după...

    te asigur ca nu am avut placerea sa am prin locuinta mea asemenea minunatii si prin urmare nici ghinionul sa fi spart asa ceva. ????

    Numai de bine! Felicitari pentru articol!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    mihaelavoicuAUTOR REVIEW
    [30.06.18 13:02:39]
    »

    @Dan&Ema: Mulțumesc pentru ecou!

    Eu sunt într-un grup intitulat Monumentaliștii și acolo am văzut fostul Cazinou din Vatra Dornei, bineînțeles în ruină, dar când a fost inaugurat în prezența Împăratului Franz Iosif zice că avea un imens candelabru din sticlă de Murano.

    Să fie oare ”plecat din țară”, sau se află în casa unui fost... sau în casa unui actual pesedist (altfel nu pot scrie), sau o fi deja ”cioburi”?

    Pe unde au mai fost, sau sunt, asemenea policandre de Murano, ne poate spune ”documentaristul” AFA. Știi cine e!!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    doinafil
    [30.06.18 14:48:22]
    »

    @mihaelavoicu: N-am înțeles din articol dacă se mai fabrică sticlă autentică de Murano. Demonstrațiile acelea, pe „viu”, ale suflătorilor, cu ce material se face? Dacă în magazine spui, întrebându-te, dacă sunt sau nu chinezării, atunci cele autentice unde sunt expuse? Eu știam că sticla de Murano se face cu o anumită materie primă, care nu se găsește (sau se aduce) decât în insulă.

    În rest mi-a plăcut articolul, pentru care te felicit!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    mihaelavoicuAUTOR REVIEW
    [30.06.18 17:45:29]
    »

    @doinafil: Da, se mai fabrică sticlă autentică de Murano, dar numai în câteva vetrerii, controlate de statul Italian. La P09, este un Centru Cultural și probabil acolo se comercializează oficial. Probabil statul câștigă bine de la comerțul stradal și foarte bine de la cel oficial. Deci ambele sunt tolerate.

    Și la demonstrații și la chinezării, ce poare fi, decât sticlă colorată. Așa cred eu. Am înțeles că secretul încă este păstrat. Teoretic. Dar cum, orice se cumpără pe bani...

    Să nu mă întrebi dacă au și drepturi de autor! Sau dacă sunt păziți de forțele de ordine, sau cercetați de DNA (al lor)

    Mulțumesc Doina! Eu am un set, colier și cercei sub formă de picături albastre, de la o mătușă a mea, vechi de aproape 100 ani. Nu știu dacă sunt originale. S-ar putea să fie! Ea mi-a spus că e sticlă de Murano. Voi posta o poză pe Prieteni, împopoțonată cu ele.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    doinafil
    [30.06.18 23:22:51]
    »

    @mihaelavoicu: Dacă garnitura este de 100 de ani, sigur este Murano!

    În general evit să cumpăr bijuterii de sticlă sau pietre semiprețioase, oricât de mult mi-ar plăcea să le am. Mi se par grele la purtat. Hei, nu același lucru aș spune despre un inel cu diamant autentic! Piața acum este invadată de diamante artificiale și din astea am, slavă Diomnului!

    Aștept să văd pozele. („Prieteni” înseamnă cei de pe facebook?!)

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    mihaelavoicuAUTOR REVIEW
    [01.07.18 00:20:48]
    »

    @doinafil: Da, cei de la Face Book, dar nu știu să măresc poza și nu prea se vede.

    AncaGO
    [01.09.18 12:16:51]
    »

    Superb loc! Frumoase review-uri, ma tot repet, dar asta e adevarul! Ma bucur de toate impresiile tale de calatorie!

    mihaelavoicuAUTOR REVIEW
    [01.09.18 14:29:56]
    »

    @AncaGO: Sunt scurte, la obiect, informative.

    Mulțumesc, Anca!

    Iree
    [24.09.18 17:40:12]
    »

    Hey! Ce pret are un bilet pt vaporetto Venetia-Murano? Merciii!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    AncaGO, Dan&Ema, doinafil, elviramvio, Iree, mihaelavoicu, ovidiuyepi
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Murano & Burano:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.063597202301025 sec
    ecranul dvs: 1 x 1