Maretia principatului Monaco si a Coastei de Azur- continuare

TIPĂREȘTE

Asadar dragii mei, intr-una din zilele de plaja de la Cannes am hotarat sa vizitam principatul Monaco aflat la aproximativ 40 de km distanta. Zis si facut, ne-am imbarcat cu totii in masina si am iesit pe autostrada Frejus- Nisa.

Am trecut de Nisa si asteptam cu nerabdare sa vedem scris pe indicatoare MOnaco, brusc de dupa un pisc montan a aparut indicatorul si o gura de tunel, am virat intrand in tunel care parea un tunel de spital, perfect curat, alb si luminat cu luminite verzi si rosii, indicatoare,

Tunelul a fost destul de lung, a cotit in munte, imi imaginam practic cum sfredelim muntele prin pantecele lui si am ajuns la o intersectie de tuneluri pe un sens giratoriu, am tinut indicatorul de MOnaco Centre si am ajuns la iesire unde... wow... am avut senzatia ca suntem teleportati intr-o alta lume, in fata noastra se vedea golful in intregimea lui plin de iahturi ancorate, pe tot muntele de jos pana sus erau blocuri si cladiri inalte, iar in stanga portului usor ascunsa dupa un colt de munte o imensa nava de croaziera ce parea un fel de Guliver in tara piticilor.

Am urmat indicatoarele de parcare, am disparut in subteran la nivelul apei cumva (la ei se poate), am parcat si am urcat cu liftul iesind exact intre iahturi pe un tronson sau cumva o piateta marginita de restaurante.

Am gasit un chiosc de info unde am intrebat detalii despre cum ajungem la palatul monegasc si alte obiective si ne-au intrebat daca suntem italieni (ne-au flatat) dar am zis ca suntem din Romania.

Am luat la pas muntele usor care intr-o larga curba catre parcarea de unde se luau scarile rulante si lifturile care te urcau in piata de sus cu stradute care te conduceau catre palat -atentie nu e SF e realitate-, ne-a dezvaluit privelistea complexa a portului ce parea incremenit in maretie.

Am ajuns pe marginea unui munte, am intrat intr-o parcare mare auto de unde am luat o scara rulanta si un lift (in interior arata ca un mic mall) si am iesit undeva mai sus intr-o straduta in fata Muzeului Oceanografic.

De acolo indicatoarele ne trimiteau catre catedrala si catre palatul familiei Grimaldi despre care stiam atat de multe lucruri fascinante. Am mers pe niste stradute inguste si extrem de curate, unele cu restaurante, altele cu magazinele de suveniruri, pana am ajuns in piata palatului unde exact atunci se facea schimbarea garzii, spectacol la care asista din ora in ora mii de turisti...

Orice orientare politica ai avea nu poti sa nu te lasi patruns de maretia momentului, de simplitatea si eleganta soldatilor, de linistea locului. Am vizitat palatul revazand cumva pasii facuti de Grace de MOnaco si al sau sot Rainier perin camere, ne imaginam fiecare un mic Albert de MOnaco, recunosc ca pentru scurt timp ne-am simtit Cenusarese si Albe ca Zapada la un loc.

Am trecut prin fiecare sala, am ascultat explicatiile ghidului audio, extrem de bine facute si le-am pus in mintea mea peste filmul cu Grace de Monaco. La iesire parca respiram altfel, respiram aer monegasc si ma simteam fericit si binecuvantat.

Am vizitat intreaga piata, am intrat sa luam suveniruri, apoi ne-am indreptat usor catre catedrala principatului, locul de rugaciune si odihna al intregii dinastii Grimaldi. Catedrala mareata, alba straluce in razele soarelui, si ne-a primit cumva cu bratele larg deschise-a se citi usile-. Inauntru, senzatia de pace de pe strazi si de la palat s-a accentuat, iar in fata mormantului lui Grace de Monaco am poposit o clipa, era plin de orhidee albe, era cumva confirmarea ca doua lumi total diferite se pot intrepatrunde daca ai noroc. Alaturi, decent dormea sotul ei Printul Rainier de Monaco, tatal celor trei contemporani Albert, Caroline si Stefanie.

Rainier a avut parte de o viata plina de suferinte. In 1982 povestea sa de iubire cu Grace Kelly a sfarsit tragic. S-a zvonit ca la volan s-ar fi aflat chiar fiica acesteia, printesa Stephanie, care avea atunci 17 ani.

Rainier nu s-a mai casatorit niciodata dupa moartea lui Grace. Am iesit din catedrala plini de piosenie si ne-am recules admirand frumoasele terase sapate in Roche si in calcarul muntelui.

Incet cu povestea romantica in minte am ajuns la Muzeul Oceanograpic, o imbinare de modernism si de stil in acelasi loc, prin fata ochilor ni s-a derulat intreaga istorie marina, decoperirile si pasiunile printilor de Monaco, acvarii cu vietati minunate, iar de sus de pe terasa cladirii, dupa ce am scapat din gura rechinului urias din metal, ne-am trimis sufletele ca un bumerang deaspura marii sa ne aduca inapoi frumusetile MOnacoului. Cu greu am iesit din muzeu, din acea lume fascinanta si am luat-o agale pe stradute sa gasim ceva de mancare.

Am mancat absolut decent la un restaurant cu specific italian, iar pretul a fost acelasi ca la cannes sau ca in Grecia.

Aveam senzatia ca pe umeri am vesmintele printului care ma apasa si parca si pe strada am mers putin cu umerii mai drepti si cu ceva demnitate in plus.

Am coborat la pas prin gradinile splendide care usor, usor ne-au condus catre calea de jos, dand nas in nas cu monstrul maritim-vasul de coraziera care parca se infingea in munte, apoi apasati si coplesiti de toate imaginile vazute, am coborat sub pamant spre masina.

Am mai luat o ultima gura de aer monegasc pe geamurile masinii apoi tunelul ne-a teleportat din nou in lumea reala.

Extraordinar, fascinant, fabulos si nu mai am sinonime si epitete. IN vis inca ma duc in Monaco-Monte Carlo in fiecare seara.

---

VIZUALIZĂRI: 3788 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI