ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.01.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 05.01.13
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2014
DURATA: 1 zile
team-building

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Mettlach, orașul reședință al companiei Villeroy&Boch

TIPĂREȘTE URM de aici

Mettlach, orașul resedință al companiei Villeroy&Boch

Mettlach, un orășel idilic cu capul adănc scufundat în istorie, e așezat pe o buclă a Saarului, la 19 km de Saarburg sau 41 de km de Trier, e aproape de granița cu Franta și Luxemburg, e renumit datorită grupului internațional Villeroy &Boch, care îsi are resedința chiar aici, într-o veche mănăstire benedictină de secol 18 și am descoperit că este și stăpănul celui mai mare puzzle ceramic din lume, numit ,,Spiritul Pămăntului’’, expus într-un parc.

În ciuda așezării sale extrem de pitorești, acest orășel nu ar fi devenit niciodată cunoscut, fără prezența plină de success a companiei Villeroy&Boch.

Mettlach aparține landului german Saarland și districtului Merzig Warden , are puțin peste 12000 de locuitori; am început să scotocesc prin biroul de turism local după un ghid, nu am găsit decăt căteva pliante în germană, am apucat o hartă printată la computer, și am luat-o pietonal prin oraș, după vizita la Muzeul de porțelanuri din cadrul Centrului de Descoperiri, pe care vi l-am prezentat. (vezi impresii).

Orașul apare în Evul Mediu în 676, pietrele și legendele vechi sunt martorii muți ai istoriei acestei așezări cu un trecut frămăntat, în care bisericile și mănăstirile au jucat un rol primordial.

La originea orașului legenda zice că stă o ,,umbră’’ dăruită de aripile unui vultur, care l-a protejat pe ducele Liutwinus, un nobil franc, de razele dogoritoare ale soarelui. Plecase omul la vănătoare prin ținutul Saarului și se așezase la umbra unui copac să se odihnească, dar soarele ce și-a schimbat pozitia, era gata să-l ardă cu razele lui dogoritoare.

Cănd s-a trezit, servitorul i-a spus că Dumnezeu l-a salvat de arsiță, trimițănd un vulture în ajutor și nobilul a poruncit, drept mulțumire, să se construiască o mănăstire în această vale, în 695.

Acest Liutwinus va fi viitorul episcop de Trier si Reims, la moartea sa trupul va fi adus în Mettlach și el va fi înmormăntat inițial în biserica Sf Maria din cadrul Mănăstirii benedictine.

In 990 această biserică va fi înlocuită cu un turn vechi, Alter Turm , ridicat în 989, care este considerat cel mai vechi monument sacru religios de pe Saar.

In parcul vechii mănăstiri, cu o grădină englezească creată de Eugene Boch în 1850, am văzut o clădire octogonală ce se joacă cu istoria, m-am întrebat uimită ce reprezintă monumentul vechi din piatră rosie /galbenă, care pare bulversant și nu prea mai e întreg.

Acest Alter Turm a fost adesea transformat în cursul istoriei sale de 1000 de ani, peretii săi exteriori se ridică cu ochii spre cer…așa că mă uit mirată pe ferestrele de sus, care sunt rotunde în stil roman, cele inferioare sunt ogivale, în stil gotic.

In fața turnului se află o făntăna istorică de fier, Făntăna lui Schinkel , ea repezintă un cadou făcut de prințul prusac Frederick Wilhelm, industriașului Jean Francois Boch.

Statuia episcopului de Trier am găsit-o întămplător în piata centrală din Mettlach, el este patronul sfănt al orasului, l-am văzut tinănd în mănă vechiul turn …am trecut pe lăngă el, fără să cunosc inițial simbolul turnului, și ne-am ascuns în spatele monumentului, pentru o poză.

Mănăstirea Benedictină , care se află la șoseaua principală, chiar la intrarea în oras, se uită drept în oglinda răului Saar, este o clădire rosie, barocă, monumentală, are 120 de m lungime, a fost ridicată în 1727 de un arhitect saxon pe locul celei vechi ridicată de Liutwinus în secolul 7, însă ea a fost finalizată doar în secolul 18. Această măndră si demnă mănăstire este monumentală pe exterior, amintănd că ascundea odată un univers plin de rugăciuni, ea pare să supravegheze răul Saar și invită turiștii să-i calce pragul.

Armatele revolutionare franceze invadează valea în ultima parte a sec. 18 și în 1792 călugării sunt nevoiti să fugă în Trier.

În 1802, francezii pun măna pe această proprietate mănăstirească și o trec în patrimoniul statului prin secularizare.

După un an de zile, ea este văndută unui fabricant de hărtie și în 1809, Jean Francois Boch din ilustra familie de industriași, cumpăra clădirea, instalăndu-se chiar în unele camere, restul clădirii e transformată în ateliere și birouri administrative.

Am iesit afară în parc după două ore de vizită în Centrul de Descoperiri de la Mettlach , unde am vizionat colecțiile de porțelanuri ale familiei Villeroy&Boch și Muzeul Cafenea de ceramică, am descoperit apoi în parc ,un scuar ciudat numit ,,Living Planet’’…un panou explicativ, în germană și engleză, descifrează pentru turisti, simbolul ascuns al acestui punct de atracție ciudat.

Living Planet și Spiritul Pămăntului (Edergeist)

În parcul mănăstirii am văzut amuzată o pasăre ciudată verde, uriașă, cocoțată pe un perete, cu ochii spre cer.

Această sculptură are 14 m înăltime, are forma unui corp omenesc pe jumătate și are un cap de pasăre-e pe jumătate semi vegetală și pe jumătate semi-animală, dănd impresia că este în mișcare.

Realizatorul acestei sculpturi originale este artistul Andre Heler, care a folosit 900 de fire de sărmă, îmbrăcate în iederă.

,,Spiritul Pamantului’’, sugerează ideea că viața umană, viața planetelor și viata animalelor e reprezentată de spirit. El a fost simbolul unei expozitii la Hanovra în anul 2000 în pavilionul ,,World Wildlife Fund’’.

Tot în parcul vechii mănăstiri se află un puzzle ceramic despre care am aflat că este unic în lume, e compus din 137008 de piese ceramice, realizate la Mettlach, ele reprezintă harta lumii și a vieții, fiind create de artistul Stefan Szczesny în colaborare cu compania Villeroy&Boch.

Am pozat încăntată toate panourile cu continentele și animalele sălbatice ce trăiesc în ele, învărtindu-mă în jurul lor, ca într-un joc de copil.

Aceasta ,,planetă vie’’ a fost expusă tot la Hanovra, după ce artistul a construit în atelierele de la Mettlach, 12 pereți uriasi ce măsoară 8.30 m lungime si 3.30m înăltime, colorănd harta mondială, ca simbol al planetei orientate spre viață.

Artistul a lucrat trei luni la acest proiect, piesele căntăresc 4 tone, au fost remorcate păna la expoziția mondială, apoi au fost aduse înapoi la Mettlach și instalate pe 6 pereti.

In interiorul pavilionului se deschide o ,,ușă’’, pe unde intri și vezi un fim video documentar, care nu funcționa în momentul vizitei mele. Spiritul pămăntului urmărește și protejează acest pavilion, unde am căutat și eu o rază de umbră, ca sfăntul odinioară.

In concluzie, arta, natura și ceramica cu marca Villeroy &Boch se conjugă armonios în parcul mănăstirii, mesajul fiind cred, respect și dragoste pentru natură.

Am plecat apoi în fugă să vedem o capelă superbă dincolo de mănăstire, traversănd o stradă și ghidăndu-ne după adresa scrisă pe un pliant, oferit la recepția centrului de descoperiri.

Capela Sfăntului Joseph, o bijuterie ascunsă (Kapelle St. Joseph)

Intrarea în această capelă, se face ocolind clădirea unui spital, am vrut să intrăm pe o poartă de lemn, dar era încuiata. Am iesit iar la șosea, am întrebat un trecător și am intrat făcănd un scurt ocol, într-o curte mică, fiindu-mi teamă că și usa principală era ferecată în lacăte…dar nu, am avut noroc și am tulburat liniștea unui domn, care citea dintr-o carte de rugăciuni.

Clădirea neogotică din 1882, a fost restaurată în anul 2003 și interiorul ei este de o frumusețe incredibilă, exact ca într-o carte poștală.

In anul 1864, actuala capelă a fost ridicată în Wallerfangen iar istoria sa este incitantă. Ea ascunde o lungă călătorie …da, capela se afla odată la 20 de km de Mettlach, ea era loc de reculegere pentru călugărițele din Bormaer.

Soții Eugen și Octavia von Boch au apelat la ajutorul localnicilor de aici, pentru a îngriji bolnavii din Mettlach, dar ei au cerut în schimb să li se mute capela, piatră cu piatră. Aceasta a fost transportată în aval de rău si se află lăngă spitalul din oraș.

Am rămas uimită cănd am pășit înăuntru și m-am trezit deasupra capului cu o boltă albastră înstelată. Peretii ei sunt decorati elegant cu rozete, motive florale și elemente din aur.

Această capelă s-a dorit a fi o replică parțială la Saint Chapelle de la Paris si ea a fost reconstruită pe cavoul familiei Boch.

Capela are 70 de locuri, eu am numărat cinci șiruri de bănci de lemn, pe stănga și pe dreapta.

Pereții înalți de doi metri sunt acoperiți evident cu plăci ceramice de Mettlach, marca Villeroy &Boch.

Admir lung o orgă, o cruce, statuetele Sf Maria si Sf Joseph, o icoană cretană din sec. 15, un altar neogotic și fixez cu blitzul podeaua din mozaic, cu desene superbe.

Pereții și tavanul sunt viu colorate, arhitectul acestui lăcaș a fost Alexander FG Himper, iar intrarea se face pe Bohnhofstrasse .

Am părăsit cu regret capela și am mers cam 15 minute pe jos, traversănd din nou parcul mănăstirii, pentru a ajunge în zona comercială a orasului, mai bine zis, pe strada principală, cu terase, căteva hoteluri romantice, magazine si restaurante mici, într-o atmosferă tipic germană.

Sus pe o colină se vede biserica Lutwinus , sau Domul, asa cum îl numesc localnicii. Este o biserică superbă, una din cele mai frumoase din districtul Merzig –Warden.

Atăt pe exterior căt si în interior arta locală a mozaicului, este la ea acasă si se dezvăluie vizitatorului, în toată splendoarea.

Shopping la Outlet Centre Villeroy&Boch

In concluzie la Mettlach poți să te plimbi pe drumuri bogate în istorie pioasă, noi însă ne-am oprit în final la o terasă pentru a lua masa în zona pietonală si a gusta o bere locală, dupa ce am stat vreo oră gură cască în două magazine de uzină, unde prețurile sunt reduse cu 30 la sută față de un magazin obișnuit …următorul magazin Villeroy &Boch avea să ne apară în cale la Luxemburg.

Aici la Mettlach, se vănd articole ale vestitei companii specializată în arta mesei …porțelanuri, sticlărie, veselă, tacămuri, articole cadou pentru Crăciun, mie toate mi s-au părut scumpe, dar am văzut la casă, turisti ce plecau cu cutii mari, plătind cel putin 100 de euro și nu o să vă vină să credeți, un romăn plătea la casă un pachet enorm, eram în spatele lui și am auzit cifra de 400 de euro…lăngă casă era un afiș, unde scria că e interzis fotografiatul.

Eu am luat doar o cană și o farfurie mov, cu 7 euro setul, la reducere să-mi savurez elegant licoarea în Saarburg.

Bucla de la Saar, inclusă în Patrimoniul Unesco

Nu pot să închid acest review, fără să menționez o excursie ce nu are legatură cu ceramica si pioșenia, este vorba de croazierele ce se organizeaza plecănd din Mettlach, pe bucla superbă de la Saar, la Cloef în Orscholz, inclusă în patrimoniul Unesco.

Initial plecasem cu mașina din Saarburg, să ajungem la bucla pe care o face Saarul, acolo unde se zice că un pumn de pămănt a căzut din cer, această buclă este emblema regiunii și acolo răul face cea mai frumoasă meandră pe 7 km în jurul unei insule cu verdeață, dar ne-a uitat dumnezeu prin Mettlach cu ochii dupa farfurii ceramice, oale de noapte pentru regi, păsări vegetale, terase la soare și nu am mai ajuns.

Am părăsit cu regret orașul, salutănd și trunchiul unui copac ,,croșetat’’ cu fire de lănă, în mai multe culori vesele, luănd-o înapoi spre Saarburg…copacul, e un alt detaliu haios, care nu poate fi sters din lista de surprize, a unui orășel mignon, dar provocator pentru turist.

Recomand călduros orice excursie la Mettlach, dacă vă aflați prin zonă…veți avea de ,,împuscat’’ relaxat numai lucruri ‘osebite.


[fb]
---
Trimis de mireille in 14.01.15 17:48:30
Validat / Publicat: 14.01.15 20:13:37
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA.

VIZUALIZĂRI: 2135 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mireille); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 Mozaic roman pe podeaua capelei Sf Joseph de o frumusete aparte
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 68350 PMA (din 53 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

traian.leuca †
[14.01.15 20:22:04]
»

Am onoarea primului vot pentru un review bine detaliat și poze de excepție!

mireilleAUTOR REVIEW
[14.01.15 22:12:41]
»

@traian. leuca - multumesc mult...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mireille
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Mettlach:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.053839921951294 sec
    ecranul dvs: 1 x 1