Sibiel - mărturie a tradițiilor

TIPĂREȘTE

O mărturie a tradițiilor păstrate până în zilele noastre, Sibiel este unul dintre cele 18 sate ale zonei turistice cunoscute sub denumirea generică de Mărginimea Sibiului, renumită pentru accentele etnografice unice în România datorate economiei mixte practicate, în special oieritul, din care s-au diversificat:  prelucrarea laptelui, a cărnii și lânii, pielăria, care, la rândul lor au dezvoltat țesătoriile, comerțul, negustoria, fierăria, etc. constituindu-se în factori de progres și prosperitate pentru locuitori.

Satul, fondat în jurul anului 700 de oierii de pe valea Uții, este atestat istoric începând cu 1311, când apar în înscrisuri date despre Cetatea Salgo. Povestea cetății este învăluită în mister, legendele spun că Decebal și-ar fi ascuns acolo comorile, pe timpul războaielor cu romanii aflați sub conducerea împăratului Traian. Este construită la 1098 m altitudine. Astăzi din ea au mai rămas fundatia turnului de supraveghere, care avea o formă perfect circulară și unul dintre ziduri. Se mai disting poarta de intrare și șanțul de apărare. Traseul către cetate este marcat cu indicator turistic “Punct Galben” timp estimativ la urcare 1 oră și jumătate, chiar 2 ore, un parcurs frumos care străbate satul, apoi ține un drum de căruță până sub Vârful Cetății, urmează o abruptă pantă care poate pune probleme celor neantrenați.

Populația este integral românească, dar amprenta meșterilor sași o constituie casele tipice, cu acoperișuri în ape puternic înclinate, sprijinite pe bârne în triunghi sau trapez, ferestrele simetrice cu obloane de lemn batante, care se deschid la exterior, vopsite în culori vii, porțile mari pe care odinioară intrau carele cu fân sau produse agricole în curțile închise pe toate laturile. Și detaliile au aceiași amprentă: sculpturile de pe lemnul porților sau gardurilor, zugrăveala în culori pastelate, petele de culoare constituite de jardinierele cu flori.

Printre obiectivele de atracție turistică pe care le putem vizita în Sibiel:

*/ Casa Națională (Căminul sau Pavilionul Cultural), ridicată exclusiv pe seama comunității, ne dovedește modul de conlucrare și  întrajutorare al sătenilor prin care au dăinut în izolarea dintre munți, în vremuri grele și atacați de invadatori nemiloși. Ca exemplu, unul dintre protectorii sărmanilor, donator pentru zestrea fetelor sărace, pentru biserică și alte cauze, Ioan Petra Oașia, care a fondat o bancă, a avut un rol important în finanțarea micilor afaceri locale, a negoțului din toată zona Mărginimii. Din păcate, Ionel Petra Oașia, unicul fiu al acestui om cu inițiativă și implicare în dezvoltarea locală, a murit răpus în luptele de la Oituz, în memoria lui, în parcul satului, se află un monument de comemorare.

*/ Marja din sat, cântarul de care dispuneau toți cei din comunitate pentru cântarirea căruțelor /carelor cu produse agricole, aflat într-o construcție de lemn, asemenea unui hambar, chiar pe malul râului Sibiel. Înauntru este o expoziție de unelte gospodărești, agricole sau specifice diferitelor meșteșuguri practicate din cele mai vechi timpuri: fierărie, țesut, prelucrat lână, pielărie, prelucrarea și procesarea fructelor. Este altă mărturie despre spiritul de exploatare în comun a resurselor, într-o comunitate niciodată atinsă de “tarele” colectivizării.

*/ Biserica “Sfânta Treime” fondată în 1765, este un monument istoric cu prețioase fresce care dezvăluie motive biblice și liturgice de origine bizantină. Ca unicitate pentru zona Mărginimii, fiind ridicată într-o perioadă în care localnicii ortodoxi erau asupriți de austro-ungari și de dorința Curții de la Viena de a impune greco-catolicismul, pentru a exprima suferințele, pictorii au ilustrat pe pereții bisericii scene biblice în care soldații romani apar costumați în uniforme militare ale Armatei austro-ungare. Unice sunt și icoanele care îi reprezintă pe cei 14 papi care au condus Biserica Romei înainte de Marea Schismă.

*/ Un muzeu deosebit de prețios pentru sat este” Muzeul Icoanelor pe Sticlă” , cea mai mare colecție de picturi naive și icoane pe sticlă, dar și pe lemn din Transilvania. Muzeului i se spune „Comoara Sibielului” , piesele sale au fost recuperate din gospodăriile oamenilor, unele fiind recondiționate ciob cu ciob. Cel care a pus bazele acestui muzeu, chiar dacă nu era de-al locurilor, a fost un adevărat om de cultură care s-a dovedit iubitor al artei tărănești și un vizionar privind valoarea exponatelor pe care le-a pus în atenția vizitatorilor, constituind un obiectiv de atracție turistică care a pus Sibielul pe harta destinațiilor unice. Acesta era Părintele Zosim Oancea, ajuns la Parohia Sibiel după 15 ani de detenție în temnițele comuniste, acuzat de complot împotriva statului, de fapt, singura sa vină fiind aceea de implicare în ajutorarea celor loviți de foametea cumplită din anul 1947 în zona Moldovei.

Construcția muzeului a început în 1969, cu susținerea unor instituții și donatori români și străini, dar mai ales cu o contribuție însemnată a locuitorilor satului care s-au implicat foarte mult în viziunea preotului lor. Colecția actuală cuprinde între cele peste 600 de exponate, principalele tipuri de icoane pe sticlă, împreună cu opere ale câtorva dintre cei mai importanți pictori iconari români.

Pictura pe sticlă este o tradiție în strânsă legătură cu introducerea manufacturilor de sticlă de către autoritățile imperiale austriece, tradiție receptată în secolul al XVIII-lea de Biserica Română Unită, apoi de Biserica Ortodoxă care s-a reimpus în anii următori. Fuziune unică a tradițiilor orientale cu tehnicile occidentale, icoanele pe sticlă cunosc o mare înflorire în această regiune a României, atingând culmea dezvoltării între 1750 și sfârșitul anilor 1800, ajungând aproape să se stingă în perioada războaielor mondiale și în cea interbelică.

Muzeul prezintă printre exponate modele de port tradițional specific zonei montane și fotografii sau litografii înfățișând scene de viață cotidiană a locuitorilor din zonă, a meșteșugarilor, cultivatorilor, crescătorilor de animale, țesătorilor. Muzeul așezat chiar lângă biserica parohială este lângă mormintele preoților care au slujit de-a lungul vremii la susținerea spirituală a trăitorilor din Sibiel și a altor fruntași de-ai satului. Le acordăm câteva momente de închinare la căpătâiul mormintelor umbrite de arborii falnici din curtea bisericii.

*/ Livezile de meri de pe dealurile Sibielului, cu cele 40 de soiuri de măr și 10 soiuri de păr sunt vizate de drumețiile la pas ale doritorilor de a petrece câteva ore printre pomii fructiferi și roadele lor bogate, în livezile-fânețe. Faima cultivatorilor de aici a adus un eveniment anual, organizat la sfârșit de octombrie, prilej de atragere a mulți turiști, „Festivalul merelor” , oportunitate de promovare a soiurilor românești vechi, unele chiar de 200 de ani, pe care nu le găsim în supermarket-uri. Ocazie de a degusta și cumpăra must de mere, suc natural, cidru de mere, dulcețuri, prăjituri cu mere, dar nu numai, toate preparate după rețete fără conservanți și chimicale.

*/ Pe un drum forestier care străbate codrii de pin, mesteacăn și arin pe malul pitoresc al râului Sibiel se ajunge la Schitul Sibiel aflat la câțiva kilometri de sat, în inima pădurii, la adăpostul munților. Prima atestare documentară este în jur de 1550. În anul 1716 se menționează că la Schitul Sibiel viețuiau un număr însemnat de monahi cu preocupări cărturărești. Călugări care traduceau și transcriau cărți de cult, contribuții importante la dezvoltarea culturii religioase. Se păstrează până acum o bisericuță veche, în jurul căreia săpături arheologice au descoperit fragmente ceramice din perioada secolelor VII-X, urmele unui altar în formă de treflă, datat în secolul al XVI-lea, ruinele unui cuptor de cărămidă arsă din aceiași perioadă, fragmente de cahle din secolul al XVIII-lea. Toate acestea dovedind continuitatea vieții monahale pe parcursul atâtor secole.

Mânăstirea a suferit distrugeri în diferite etape istorice: de exemplu, pe 12 mai 1786, trupele generalului austriac Bucov au dărâmat vechea mânăstire, rămânănd numai o chilie și un zid de piatră. Biserica nouă a fost începută în 2002, dar lucrările au înaintat într-un ritm lent din cauza lipsei fondurilor. În perioada 2010-2013, prin grija starețului de la Schitul Sibiel și cu ajutorul unor parohii din Mitropolia Olteniei, bisericuța a fost renovată, a fost pictată, i s-a adăugat un turn și un pridvor.

Vizita noastră de o zi în Sibiel a fost încheiată cu o masă specifică bucătăriei săsești, găzduiți fiind de o familie ospitalieră care ne-a invitat la ei în casă și ne-a omenit precum la mari sărbători. Totul gătit în casă, după rețete tradiționale. La plecare am cumpărat afinată și dulcețuri din cămara îmbelșugată a oamenilor gospodari, să retrăim gustul autentic al preparatelor bunicilor.

Am enumerat doar câteva argumente în favoarea unei călătorii la Sibiel, mult prea puține față de bogăția de experiențe pe care o poate oferi satul și oamenii lui.

---

VIZUALIZĂRI: 37 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI