Lyon, două milenii de civilizație

TIPĂREȘTE

Şi dacă bunăvoința colegilor AFA m-a trimis la aeroport (şi le mulțumesc pentru aceasta), inspirația Şefei a făcut să urc în avionul de Lyon. Ce-i drept cu două săptămâni înainte de meciul României cu Albania din cadrul Campionatului European de Fotbal. Dar poate a fost mai bine, mult mai bine. Colindând Lyon-ul poți remarca dezvoltarea lui de la anticul Lugdunum, cu amfiteatre romane, la medievalul Vieux Lyon, cu biserici încremenite în timp sau cu claustrofobicele scurtături numite traboules, apoi la clădirile din perioadele napoleniene, cu eleganța lor imperială, şi până la oraşul de astăzi, cu moderne zgârie-nori.

Prima impresie asupra oraşului mi-a oferit-o Gare de Lyon Saint-Exupéry, da, gara aeroportului. Este o creație din 1994 a inepuizabilului arhitect Santiago Calatrava, care prin futuristul acoperiş imaginând o pasăre îti oferă o sinteză a ceea ce reprezintă Lyon-ul de azi, o metropolă care se upgradează de la zi la zi. Legătura cu oraşul se face lejer, cu Rhônexpress, tramvaiul care circulă până la gara Part-Dieu. Bilete se găsesc la automatele din stații sau la controlori, prețul fiind cam piparat, dacă raportăm la rata 783 de la noi.

Mi-am pornit inspecția de dimineață de la vetustul meu hotel de două stele situat lângă bătrâna gară Lyon Perrache. Am oprit firesc la romanesca biserică St-Martin-d'Ainay, ceea ce a mai rămas din mănăstirea Ainay, care odinioară ocupa un vast teren în aşa-numita Presqu'île, "peninsula" creată la confluența dintre râurile Rhône şi Saône. Istoria acestui lăcaş începe demult, cu peste un mileniu în urmă, dar prezenta biserică datează "doar" din sec. al XII-lea, fiind consacrată de către papa Pascal II.

Intrarea având forma unui turn impozant este decorată cu un şcolăresc model romboidal, dar la partea superioară, mai greu de observat, este sculptată o friză care cuprinde pagini din bestiarele vremii cu leu, vultur, cerb, "inorog şi vasilisc" (cum spunea odată Phoenix-ul marelui Nicu Covaci). Fiind duminică dimineață biserica era deschisă pentru serviciul religios, turiştii fiind rugați să se abțină de la vizite. Venind în Lyon doar o dată în viață m-am făcut că nu înțeleg şi cu camera foto mascată am intrat. Am remarcat interiorul sobru, marcat de coloane şi capiteluri, în care destul de puține persoane, cu vârste mult peste a mea, veniseră să-si liniştească sufletul.

M-am îndreptat apoi spre Saône şi l-am găsit învolburat, cu apele crescute. L-am traversat pe podul pentru pietoni din dreptul bisericii Saint George. Arhitectul acesteia, Pierre Bossan, şi-a dorit o biserică suplă şi avântată spre cer şi a creat-o în revigorantul stil neo-gotic la mijlocul sec. al XIX-lea, dar a declarat-o "o greşeală tinerească". A păstrat doar câteva elemente din vechea biserică ridicată aici în 550, restaurată în timpul lui Charlemagne şi îngrijită de Cavalerii Ordinului de Malta în anii Evului Mediu. Când am ajuns slujba tocmai se terminase şi am pătruns alături de alți turişti dornici să o viziteze. Simplă, dar caldă, este un adevărat loc de adunare a credincioşilor.

Ajuns în Place de la Trinité observ că nu au deschis la Café du Soleil şi privesc curios spre strada Gourguillon. Legenda spune că în ziua de 14 noiembrie 1305 papa Clement al V-lea şi cortegiul său coborau pe aceasta, când pe neaşteptate un perete s-a prăbuşit. În panica stârnită, cel mai valoros diamant al papei s-a pierdut şi vânătorii de comori încă îl mai caută. Cum eu căutam tot fără succes o cafenea arhaică, căci una moderna nu mă tenta, îmi continui marşul spre stația de funicular.

Nu este chiar funicularul pe care l-am întâlnit la Grenoble, zburând la zeci de metri înălțime, pe deasupra apelor tulburi ale Iseré-ului, ci un tramvai care trebuie să facă față la o panta destul de mare, printr-un tunel. Am mai întâlnit aşa ceva şi în Orvieto, în Umbria, deci nu-i nici o noutate. În schimb pentru mai puțin de 2 euro ajung în câteva minute la Notre-Dame de Fourvière, cea mai celebră biserică a Lyon-ului, asemănătoare ca poziție cu Sacré-Coeur din Paris.

Biserica Notre-Dame de Fourvière a fost construită între 1872 si 1884, arhitect fiind tot Pierre Bossan. De aceasta dată a rezultat o simbioză între stilul romanesc şi cel bizantin, o creație însă originală, cu patru turle asemănătoare unor coroane regale şi cu o statuie aurie a Fecioarei Maria în vârful unui turn adiacent. Practic, exista două biserici, cea inferioară, mult mai simplă şi mai redusă ca spațiu, şi cea superioară, maiestoasă, acoperită cu mozaicuri strălucitoare şi detalii arhitectonice spectaculoase.

Am nimerit în mijlocul slujbei aşa că abia am trecut de intrare şi am fost atenționat să nu fotografiez sau să tulbur liniştea. Am aruncat câteva priviri curioase şi m-am retras căci nu puteam pretinde că sunt un lyonez venit la slujbă. Am vizitat magazinul de suveniruri şi m-am întors cu forțe proaspete. Slujba făcea o scurtă pauză astfel că o mulțime de turişti a năvălit pe uşile bisericii şi a început obişnuitul tămbălău care există într-un obiectiv turistic. Organizatorii ne-au permis să intrăm şi să fotografiem, dar când să înceapă partea a doua a slujbei nu se mai reuşea potolirea amatorilor de selfie-uri. Nu m-a interesat finalul disputei şi am părăsit biserica.

Am încercat tradiționala poză a Lyon-ului văzut de pe dealul Fourvière, dar cerul era acoperit ca în Independence Day, doar că de nori. Am făcut coborârea pe la anticul for roman, cel mai important din Galia, cel care a dat numele colinei, prin coruperea expresiei Forum Vieux (forumul cel vechi). L-am găsit gătit pentru spectacole, cu o scena modernă înconjurată de străvechile staluri semicirculare. Printre ruine romane şi vegetație contemporană erau mai mulți vizitatori, care ca şi mine îşi imaginau arena în zilele de glorie imperială, cu coloane şi statui, cu mozaicuri păstrate astăzi în Muzeul galo-roman, cu scena placată cu marmură adusă din toate colțurile imperiului. Cum şoseaua către centrul vechi era plictisitoare am ales o scurtătură pe nişte trepte, un drum asemănător cu cel spre Sacré-Coeur, dar parcă mai scurt.

Vieux-Lyon prinsese viață, cohorte de turişti invadând toate străduțele, aglomerând terasele şi făcând hărmălaie ca la meci. Vieux-Lyon este partea care aminteşte de evul mediu, cu multe case înalte sau foarte înalte, lipite unele de altele, lăsând pentru străzi un interval claustrofobic. Are trei zone distincle, Saint Jean, Saint Paul şi Saint Georges, nume date evident după bisericile în jurul cărora sunt situate şi este unul dintre cele mai mari cartiere din Europa păstrat în stilul renascentist. Cum casele înalte şi unite între ele limitau accesul au fost create traboules-urile, care sunt coridoare care străbat curți şi imobile, înlesnind accesul de la o stradă la alta, de la un apartament la altul. Numele venea din latină, de la "trans ambulare", tradus "a traversa". Mai vizibile sau mai clandestine, mai facile sau mai misterioase, ele au fost folosite de generații întregi de lyonezi, în vremuri de restrişte, cât şi în rutina zilnică.

Ieşindu-mi în față, am intrat la Muzeul Gadagne, găzduit de fostul hotel al fraților Gadagni, membri ai unei bogate familii florentine, care a inspirat expresia "riche comme Gadagne" (bogat ca un Gadagne). Hotelul a fost cumpărat de primaria Lyon-ului în 1902, în 1921 aici s-a deschis Muzeul de istorie a oraşului, iar din 1950 şi Muzeul mondial al marionetelor. Debutul este făcut de piese arheologice care odinioară împodobeau fostul Lugdunum, oraşul fondat în 43 dH, de cetățeni romani expulzați din Vienne (localitatea aflată la sud de Lyon, nu capitala Austriei).

Lugdunum a devenit cel mai dezvoltat oraş roman, după Roma, cu temple şi amfiteatre, cu terme şi fântâni publice, un oraş unde s-ă născut împăratul Claudius, cel şchiop şi bâlbâit, dar cu o minte ascuțită, primul împărat roman născut în afara Romei. Şi istoria oraşului ni se dezvăluie în fața ochilor prin martorii muți rămaşi din timpurile trecute: arme, tablouri, unelte. Am văzut bonele frigiene şi cocarde tricolore, dar şi lama înfricoşătoare a unei ghilotine, am văzut paturile pregătite special pentru Nopoleon şi Josephine la trecerea lor prin oraş. Nu puteau lipsi maşinile de țesut, Lyon-ul devenind în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea cel mai important centru industrial al Franței.

După o necesară cafea şi un pahar de cidru am pornit spre Cathédrale Saint-Jean-Baptiste, catedrala oraşului, terminată în 1476, după vreo două sute de ani de muncă, în flamboiantul stil gotic. În vârful fațadei este postat Dumnezeu Tatăl urmărind cum arhanghelul Gabriel dezvăluie Mariei naşterea lui Isus. De-a lungul arcelor portalului central stau şiruri de îngeri purtând candelabre sau cântand la instrumente muzicale medievale. Serviciul religios se terminase şi o mare masă de vizitatori înarmați cu aparate foto împânziseră locul, astfel că m-am amestecat printre ei.

Interiorul catedralei este împărțit în trei prin coloane multiple unite la partea superioară de arce, ceea ce o face să pară şi mai înaltă. Şi arcele continuă parcă la nesfârşit la nişe, la logiile laterale, pe tavan. Soarele începea să-şi facă apariția timid, vitraliile au fost puse in evidentă de lumina sprințară şi multe retine foto s-au îndreptat spre ele. Ceasul astronomic al catedralei, datând din sec. al XIV-lea, este poate cel mai inedit şi admirat obiectiv al catedralei, el arătând poziția Soarelui, Pământului, Lunei. Un joc de figurine reprezentând personaje biblice, ca Fecioara Maria, Isus, Sf. Ioan Botezatorul, Sf. Ştefan, care se ivesc, se mişcă, dispar, îl face şi mai atractiv.

Traversez Saône-ul din nou şi intru într-o altă parte a Lyon-ului, situată la poalele celeilalte coline a oraşului, La Croix-Rousse. Peisajul se schimba, părând dominat de clădiri impozante, caracterizate de eleganță, aliniate perfect de-a lungul străzilor intersectate în obsedante unghiuri drepte. În celebra Place des Terreaux, piața despre care îmi povestise Şefa, constat cu durere că spectaculoasa fântână creată de Frédéric Auguste Bartholdi este în reparație, acoperită şi cu multe părți demontate. Cum un ghinion nu vine singur, în fața Primăriei trona un cort uriaş, dedicat unei manifestari a iubitorilor de benzi desenate, care îmi limita foarte mult posibilitățile de a face nişte fotografii decente.

Totuşi cu ocazia acestei acțiuni se putea intra în primărie, acolo aflându-se o mulțime de tineri desenatori talentați, unii producând chiar în fața fanilor personaje în plină acțiune. A fost interesat de urmărit, cu toate că am renunțat la benzile desenate de foarte mult timp. Mi-a plăcut mai mult însă Hôtel de Ville de Lyon, construit la mijlocul sec. al XVII-lea, un adevărat palat francez, cu două curți interioare, cu fântâni şi statui odihnindu-se în nişe. La intrare mi s-a percheziționat rucsacul, ca de altfel în toate clădirile mari pe unde am intrat. Amintirea atentatelor era încă vie.

De la primărie am aruncat o privire spre Opéra Nouvel, o oaza de arhitectura modernă în zonă. Aş fi vrut să intru, căci nu am văzut-o decât pe DVD-uri, dar toate uşile erau blocate şi un anunț ne întrista cu vestea că şi restaurantul este închis. M-am reorientat spre Muzeul de artă, dar despre acesta voi povesti mai târziu.

Hoinărind prin inima cartierului negustorilor de altădată şi a marilor branduri de astăzi, ajung inevitabil la biserica Saint-Nizier, reconstruită în sec. al XV-lea într-un dantelat stil gotic, cu turlele crescând îndrăznețe spre cer. Fațada este o adevărata capodoperă, cu o simetrie lipsită de terna rigurozitate şi cu o intrare centrală grandioasă, artistic modelată renascentist. Este biserica orăşenilor, este opoziția pe care ei au arătat-o catedralei Saint-Jean, bastion al clerului catolic. Poate şi de aceea interiorul este asemănător, dar mai ornamentat, mai opulent. Serviciul religios se terminase de mult, şi fiind goală m-am putut plimba nestingherit.

Mă îndrept spre sud şi de la distanță văd Fântâna Iacobinilor, un monument omagiind patru artişti lyonezi. După o scurtă intrare în foaierul teatrului virez iarăşi spre cartierul vechi al oraşului. Biserica Saint Paul era deschisă şi nu am ezitat s-o vizitez, deşi cu gândul la cina.

Seara s-a încheiat la un bouchon lyonaise. Ce-i acesta? Vă voi spune data viitoare.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 2640 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI